Expați în România: O italiancă în ”Țara Umbrelor”

Dăm drumul de azi unei rubrici noi, de interviuri cu cetățeni străini care locuiesc în România. Ce le place aici, ce nu le place, obișnuitele întrebări pe care i le punem unui expat în primele minute de conversație. Prima intervievată e Clara Mitola, traducătoare de literatură română și profesoară de italiană, adusă aici acum peste doi ani de programele ICR și decisă să rămână cât mai mult, pe cont propriu.

 

La ce te așteptai de la România? Ți s-au confirmat așteptările?

Am cunoscut România înainte de mutarea mea în București, și anume când am locuit în Iași șase luni, timp în care am și călătorit ici-colo prin Țară. Atunci n-am avut așteptări. Sincer habar n-aveam de ce înseamnă România! Eram foarte curioasă și mai degrabă făceam comparații cu Rusia, unde locuisem două luni înainte de a sta în Iași. De fapt, mai ales România m-a surprins, un fel de Țara Umbrelor.

Ce-ți place cel mai mult aici?

Cel mai mult îmi plac oamenii, românii. Aici am gasit oameni foarte deschiși, deștepți și descurcăreți… și mai e ceva care îmi place, care mi se pare “românește” cumva și chiar potrivit cu vitalitatea oamenilor de aici, adica nonsensuri multe și pretutindeni. Totdeauna afli, vezi sau ti se întâmplă ceva fără sens, surprinzător, și atunci vezi cât de repede reacționezi, cu câtă ironie, și cumva unde sunt limitele tale.

Ce nu-ți place, cu ce nu te-ai putut împăca?

Cu sărăcia nu pot să mă împac sau, mai degrabă, cu faptul că  niște oameni sunt constrînși să trăiască în condiții mizerabile. E nedrept.

Fă te rog câteva comparații între Italia și România, din punctul tău de vedere, cât mai personal.

Eu una mă regăsesc foarte mult aici în România, îmi aduce aminte de Sudul Italiei, de unde sunt eu, în anii optzeci… comparații am putea să facem multe și din mai multe puncte de vedere, în care România ar apărea o țară puțin dezvoltată și Italia “civilizată”, ceva care chiar nu cred. Cu siguranță, în Italia temperaturile sunt mai ridicate!

 

Bari, orașul din care a venit Clara la București

 

Cât o să mai stai pe aici?

Trăiesc aici.

Ce fel de probleme de adaptare ai avut/încă ai?

Adaptarea a fost cumva firească dar asta nu înseamnă că a fost ușoară. București nu e cel mai simplu oraș unde poți să te muți, și probabil altundeva în țară ar fi fost mai lejer. Afară de asta, încă mă sperie cuvântul “milioane” când trebuie să plătesc ceva, nu-mi place să fug după gândaci noaptea sau de câini tot noaptea. Cred că cel mai greu a fost să înțeleg ce înseamnă să fie femeie în România, unde mai e ceva de a lămuri din punctul ăsta de vedere. În rest, îmi pare rău, dar n-am ce povesti…