În anul 2009, Agenția Națională pentru Protecția Familiei a fost desființată. Această instituție, cu toate lacunele ei, asigura o oarecare coerență în sistemul de prevenire și combatere a violenței asupra femeilor și era principala instituție care centraliza datele din teren. Este dificil de realizat o strategie coerentă fără date centralizate.
de Alice Iancu & Andreea Bragă – Centrul FILIA
La începutul 2012, inclusiv în urma unor proteste și presiuni din partea societății civile, a fost introdusă posibilitatea de a obține ordin de protecție împotriva agresorului, ordin gândit ca măsură de urgență care permite îndepărtarea agresorului de lângă victime și care îl împiedică să ia contact cu acestea.
Cine participă și a cui voce contează?
Pentru o aplicare coerentă a noii legi și în contextul unui cadru instituțional neclar și nesigur, era necesară o Strategie națională pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie. Ceea ce, în lipsa ANPF, a căzut în sarcina Direcției Generale pentru Protecția Copilului (DGPC).
Astfel, în primăvara-vara anului 2012 am participat, din partea Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA, la mai multe întâlniri de lucru pentru elaborarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie, la sediul DGPC.
Cine ar fi trebuit să participe la elaborarea unei asemenea strategii? Reprezentante și reprezentanți ai ministerelor și ai societatii civile.
Au fost prezente organizații membre ale societății civile (de ex. Asociația Femeilor Împotriva Violenței – ARTEMIS, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen – A.L.E.G. și Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii).
DGPC-ul trebuia să elaboreze strategia privind modificările legii împotriva violenței în familie, în colaborare cu Ministerul Justiției, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. Din păcate, reprezentanți ai ministerelor nu au putut participa la toate întâlnirile, iar din partea unor ministere importante pentru elaborarea si implementarea Strategiei nu a venit nimeni niciodată (de ex. Ministerul Educației). Deși ordinul de protecție a fost introdus în lege abia în 2012, ministerele nu s-au grăbit să vină în sprijinul victimelor violenței în familie și să facă această lege funcțională.
De asemenea, noi am considerat inadecvate atitudinea și intervențiile multor reprezentanți ai acestor ministere. De exemplu reprezentanta MAI a ținut să inaugureze discuțiile cu o mică „glumă”: să ne pregătim pe viitor cu servicii pentru flăcăi, fetele tind să devină din ce în ce mai zdravene. Nu s-a râs în sală, probabil pentru că persoanele care chiar lucrau cu victimele femei ale violenței domestice (mii de cazuri înregistrate) nu au prea înțeles ce este așa amuzant și de ce ministerele par să nu ia în serios problema.
Reprezentanta Ministerului Justiției ne-a anunțat la una din întâlniri că în Justiție nu mai există probleme, pentru că ei tocmai au terminat 5 ani de reformă. Stupoare în sală. Am cerut separarea bazelor de date ale Ministerului Justiției în funcție de gen. Ni s-a răspuns că nu se poate, ei au un sistem informatic foarte avansat în care nu se poate interveni. Este totul atât de avansat încât se pare că nici un indicator de bază -genul- nu poate fi introdus. Ne-am oferit să încercăm să ajutăm cu asta. Dar nu se poate, sistemul este și trebuie să rămână securizat, departe de priviri străine.
De asemenea, noi încercam să subliniem faptul că, deseori, judecătorii nu au la îndemână instrumentele necesare aplicării ordinului de protecție. În urma unei discuții aprinse s-a stabilit ca noi, cei din societatea civilă, să aducem invitați din sistemul de Justiție la întâlnirea următoare (avocați care lucrau pro bono cu victimele sau judecători), ca să putem identifica și arăta problemele din sistem. Însă o întâlnire viitoare nu a mai existat, am fost anunțate după mai multe săptămâni că Strategia este pe site supusă consultărilor publice.
Aspecte problematice ale implementării noii legi
Ceea ce a fost clar de-a lungul discuțiilor a fost faptul că noi (ONG-urile) ne susținem reciproc punctele de vedere. ONG-urile prezente erau organizatii cu o experiență importantă în domeniu: se ocupaseră de advocacy politic pentru îmbunătățirea și implementarea legislației, desfășuraseră campanii pentru victime sau ofereau în mod direct diferite tipuri de servicii victimelor violenței în familie (consiliere, adăpost etc).
Noi, cele din societatea civilă, am încercat să atragem atenția că strategia trebuie să expliciteze faptul că violența împotriva femeilor este un fenomen distinct față de violența în familie. Având o experiență bogată în ceea ce privește drepturile copilului, însă nefiind specializate pe ceea ce înseamnă violența de gen, reprezentantele DGPC se temeau de faptul că, dacă strategia va fi concepută astfel încât să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește violența împotriva femeilor, cu siguranță va discrimina bătrânii, copiii și bărbații. 90% din victimele adulte ale violenței domestice sunt femei, potrivit ultimelor date transmise. Multe femei mor în urma agresiunilor, inclusiv din cauza lipsei de intervenție și eficiență a instituțiilor responsabile. Astfel, noi am subliniat faptul că a elabora politici adecvate care să țină cont de realitatea genizată a fenomenului nu constituie discriminare, ci o abordare coerentă și corectă. Cât/ce s-a înțeles din ce am spus nu ne este clar.
În timpul dezbaterilor am realizat că DGPC-ul nu cunoaște foarte bine problemele existente la nivel local, ca urmare a descentralizării Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului și nici nu poate exercita un control prea mare asupra lor, bugetul de funcționare fiind asigurat de Consiliul Local.
În același timp reprezentantele societății civile au subliniat importanța bugetării de adăposturi (8 județe din țară nu au nici un adăpost pentru victimele violenței domestice). Ni s-a explicat că această cerere este nerealistă. Bugetar se pare că autoritățile locale (cărora legea le-a trasat această responsabilitate) au alte priorități decât asigurarea minimei siguranțe pentru femei.
Aspecte problematice sunt multiple. Pentru că aici nu le putem detalia pe toate, încheiem cu următoarele constatări generale: în prezent, ordinul de protecție este implementat inegal la nivelul țării. Acolo unde la nivel local există minime proceduri și voință politică, se implementează. Acolo unde nu, nu se implementează.
De asemenea, odată cu desființarea ANPF, centralizarea și actualizarea datelor s-a îngreunat considerabil (un mod mai puțin politicos de a explica situația ar fi acesta: date centralizate actualizate NU mai există). Alăturat articolului sunt imagini care reprezintă situația violenței domestice așa cum apare ea după ultimele date disponibile în 2011. Numărul de cazuri declarate este doar unul orientativ raportat la numărul de cazuri reale. Sunt județe în care nici un caz nu a fost înregistrat, ceea ce indică slaba performanță a instituțiilor abilitate. Acolo unde mai multe cazuri sunt înregistrate aceasta se datorează și capacității instituțiilor (ex. Poliția) de a sesiza și înregistra cazurile.
Pe scurt, în ultimii ani zeci de mii de femei au fost victime înregistrate ale violenței domestice. Adăposturi nu prea sunt iar unde sunt deseori sunt susținute de ONG-uri. Bugetul statului nu a putut fi deranjat cu asta. Un sistem centralizat de colectare a datelor nu mai există. Violența împotriva femeilor a fost aruncată pe umerii DGPC, instituție acum aglomerată și care nu poate face față cerințelor care se impun. Legea se aplică inegal, unde și cum se poate. ONG-urile au participat la elaborarea Strategiei cu toată expertiza lor, au trimis mai multe propuneri scrise, au dezbătut de fiecare dată când s-au întâlnit cu reprezentanții ministerelor (cei care au putut fi deranjați să apară). Ne-am confruntat cu funcționari fie depășiți, fie nepăsători, fie puși pe glume. Considerăm că putem concluziona că, în ciuda unui număr alarmant de femei agresate, violența împotriva lor este departe de a constitui o prioritate politică.
Puteți participa la:
Protest contra tabloidizării violenţei împotriva femeilor de către mass-media
5 comentarii
Sincera sa fiu as vrea sa vad si eu statistica aia in care 90% din victime sunt femei, precum si metodologia de studiu – nu de alta, dar in afara cam 30% din victime sunt barbati si nu cred ca Romania e asa diferita. Problema nu e legislatia, ci aplicarea- nu trebuie legi noi ca sunt bune asa cum sunt- faci plangere- agresorul e arestat, adaposturi pentru femei sunt totusi (pentru barbati nu e niciunul), etc. Sa cheltui banii tuturor contribuabililor pentru a proteja doar unul din sexe mi se pare un pic discriminatoriu sincera sa fiu. In plus, nu cred teoria asta cu violenta de gen- in Afganistan e o realitate intr-o masura, dar in Romania cei violenti sunt indivizii- de ambele sexe in diverse proportii si de toate varstele. Eu zic ca cu educatia rezolvam ce nu rezolvam cu 1000 de schimari de legi.
@mara: 90% din victimele ADULTE sunt femei, din cazurile Inregistrate. Cifrele sunt conforme cu “Raspunsul Directie Publice pentru Protectia Copilului la Cererea Nr. 145378/06.08.2012, formulata in baza Legii nr. 544/20” primit de Centrul FILIA.
Noi nu propunem cheltuirea “banilor contribuabililor” pentru a proteja doar unul dintre sexe. In primul rand banii contribuabililor sunt “in siguranta” departe de victime, victimele negasind adapost, trebuind sa plateaca pentru diferite acte birocratice sau juridice, iar bugetele neputand fi deranjate prea mult, dupa cum am precizat, pentru a le asigura siguranta. Numarul de femei moarte in urma agresiunilor domestice este de asemenea semnificativ. In al doilea rand, daca 90% din victimele adulte apartin unui gen anume a tine cont de asta inseamna sa faci politici in conformitate cu realitatea, nu “in abstract”. Inseamna sa recunosti pur si simplu ca un grup social anume se confrunta cu o problema si sa actionezi ca atare. Ceea ce constituie o responsabilitate minima a institutiilor publice.
Nu vreau sa par rauvoitoare sau ceva dar pe Romania nu am vazut nicio statistica cat de cat relavanta. Se vorbeste in termeni de multi, rau, morti, insa fara a afla de ce sau cum. O cifra clara este insa ca barbatii care au probleme (fie ei si 10%) nu au unde se duce deloc. Plus ca stiu eu o cercetatoare care a modificat de bunavoie cifre ca sa ii iasa studiul. Nu acuz pe nimeni in cazul asta, dar am dreptul sa vreau macar sa vad documentaul original. Daca chiar e situatia asa, ar trebui sa fie pe toate gardurile.
Cum la facultate ma specializez pe conflicte chiar as vrea sa citesc originalul sa ma informez, eventual chiar sa vad de ce in Romania e diferit si in alte state (gen SUA) au fost ani cand au fost mai multi barbati victime. Plus ca as vrea sa si inteleg cum de apare brusc diferentierea dupa varsta de 18 ani. Deci de la cercetator la cercetator, as vrea sa citesc originalul, poate fac o propunere de cercetare in sensul asta. Asa vin solutile, nu? Institutiile statului de multe ori fac risipa de bani si nu rezolva nimic dupa cum s-a vazut.
@Mara: aici sunt cifre ale cazurilor inregistrate, asa cum sunt ele centralizate de institutiile abilitate si transmise noua. Cate cazuri au fost inregistrate de institutiile statului, atatea au raportat. Noi asta am transmis.
Cercetari sigur ar fi binevenite, inclusiv privind alte forme de violenta. Din pacate dupa cum am scris dupa desfiintarea ANPF datele se colecteaza mai greu, unele nici nu sunt genizate.
Dezechilibrul adulti/minori reflecta raporturile de putere din familie. Copiii indiferent de sex, sunt mai vulnerabili in fata adultilor in general. Femeile adulte in fata barbatilor adulti sunt in raport de putere inegal.
Cat despre cate lipsesc..lipsesc adaposturi pentru victime in general, servicii pentru consiliere pentru agresori sunt putine, lipseste bugetare pentru ca certificatul medico/legal etc. Iar din ce exista multe sunt asigurate de ONG-uri. Noi dorim sa subliniem ca statul si “reprezentantii” politici care au ca responsabilitate asigurarea reprezentarii femeilor nu prioritizeaza problema violentei asupra lor.
@mara: Pentru diferitele date privind violenta impotriva femeilor care lipsesc de pe site-urile instituțiilor responsabile in acest domeniu, poti oricand apela la Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public. In ceea ce priveste anul 2011, datele colectate de DGPC indica faptul ca pste 90% dintre victimele adulte sunt femei. Si eu cred ca aceste date ar trebui sa fie publice si usor accesibile.
De asemenea, poti urmari Buletinele statistice in domeniul protectiei copilului, din anul 2008 și 2009, realizate de Ministerul Muncii (http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Buletin%20statistic/2009/protectiafamiliei2009.pdf). Iti recomand sa te uiti si peste datele colectate în cadrul proiectului VIODOM (http://cercetareromania.ro/download/rezultate_cercetare_viodom.pdf).
Toate aceste date, la nivel național, iti indica faptul ca majoritatea victimelor adulte sunt femei, in cazurile de violenta in familie.
Exista si centre de consiliere pentru agresori, insa nu stiu sa iti spun cate dintre acestea sunt in continuare deschise fata de cate erau in perioada in care functiona Agentia Nationala pentru Protectia Familiei. Nu am intrebat acest lucru expres in cererea trimisa catre DGPC, asa ca iti recomand sa trimiti o astfel de cerere. Ma gandesc ca daca se manifesta un interes crescut fata de situatia statistica privind violenta impotriva femeilor, s-ar putea ca in timp aceste date sa devine mult mai accesibile.