VIDEO O româncă a fost prima mireasă din biserica închinată filesharing-ului

0

Poate-l mai țineți minte pe Isak Geson, fondatorul Kopimismului, care a dat un interviu pentru TOTB despre religia dedicată copierii de fișiere. Ei bine, de curând a avut loc prima nuntă oficiată de biserica celor care se închină copierii de informație, cuplul care a primit ”binecuvântarea” Kopimiștilor fiind alcătuit dintr-o româncă și un italian.

 

Cei doi îndrăgostiți au participat la un ritual după toate regulile bisericii Kopimiste, al cărui oficiant a purtat deja iconica mască a lui Guy Fawkes. Desfășurată la Belgrad, în timpul conferinței Share, ceremonia i-a unit pe cei doi sub promisiunea de a se copia și remixa reciproc. ”Să sperăm că își vor remixa ADN-ul și vor crea o nouă ființă umană. Acesta este spiritul Kopimismului. Să simțim dragostea și să împărtășim informația,” a spus preotul kopimist. Jurământul căruia i-au răspuns cei doi miri a fost puțin adaptat, pentru a răspunde acestei dogme: ”Ești gata să-ți împărtășești dragostea, cunoștințele și sentimentele atâta vreme cât informația va continua să existe?”.

 

 

Sursa: USNews.com

 

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger