Un mit probat: Homofobii înrăiţi ar putea fi homosexuali de debara

1

O nouă cercetare sugerează că indivizii care sunt cel mai ostili la adresa persoanelor gay şi care îşi exprimă păreri radicale împotriva homosexualităţii ar putea manifesta la rândul lor pofte sexuale faţă de persoanele de acelaşi sex, însă unele bine ascunse.

Richard Ryan, co-autor al cercetării şi profesor de psihologie la Universitatea din Rochester, îi îndeamnă la autoreflecţie pe oamenii care au reacţii viscerale faţă de un grup marginal. În cadrul a patru studii separate, el şi colegii săi au analizat discrepanţele dintre ce spun oamenii legat de orientarea lor sexuală şi orientarea lor sexuală internă, folosind un test al vitezei de reacţie pe studenţi germani şi americani.

Subiecţii care şi-au declarat heterosexualitatea în ciuda unor pofte ascunse (care au ieşit la iveală în cadrul testelor) îndreptate spre indivizii de acelaşi sex au prezentat cea mai mare tendinţă de a fi ostili faţă de persoanele gay, mai exact de a se declara anti-gay, de a sprijini politicile împotriva homosexualităţii şi acţiuni discriminatorii precum pedepsirea mai aspră a homosexualilor.

Indivizii aflaţi în negare în privinţa propriei sexualiatăţi, cred cercetătorii, o negare sădită pesemne de părinţi autoritari şi homofobi (o altă ipoteză care a reieşit în urma testelor), s-ar putea simţi ameninţaţi de persoanele gay sau lesbiene, ceea ce poate explica o parte din agresivitatea şi crimele cu care este osândită comunitatea gay. Acestă atitudine viscerală ar putea indica un conflict intern al unei persoane vizavi de orientarea sa sexuală.

Aflaţi mai multe detalii pe Livescience.

Foto: Flickr/mateoutah

 

Puteţi citi şi:

Mituri despre homosexualitate

 


Un comentariu

  1. Pingback: Un mit probat: Homofobii înrăiţi ar putea fi homosexuali de debara …Sex Curve Escorte Fantezii Erotice Sfaturi Erotice | Sex Curve Escorte Fantezii Erotice Sfaturi Erotice

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger