Traseul de sâmbătă: Alpii Austrieci, Tirol, Valea Lech

13

Proiect Life, Natură, Reconstrucție Ecologică și Ecoturism. Lech este un râu foarte natural în comparație cu restul Europei Centrale și de Vest, vestita UE :). La vest de Innsbruck, în nord-vestul provinciei Tirol, o vale peisagistic superbă, nu mă miră că austriecii sunt mândrii de ea. Zona situată în vecinătatea graniței cu Germania, extrem de spectaculoasă, având vârfuri care se ridică la 2800 m altitudine, cu versanți abrupți, păduri mari de conifere, cascade, pereți verticali sau plini de surplombe pe care ziua se cațără mulți nemți, austrieci, italieni, așa cum vezi după nenumăratele mașini parcate în apropierea stâncilor.

 

de Peter Lengyel

 

O zonă cuprinsă în Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000, în valea Lech se derulează un proiect Life ‘Wild River Landscape of the Tyrolean Lech’, proiect pentru care au fost alocate 7,82 milioane Euro între 2001-2006 (49,5% de la UE, 38% de la Guvernul Federal al Austriei și 9% de la Ministerul (nu știu care) din Tirol, plus alte câteva mici contribuții). Dealtfel, în acest Life sunt integrate 53 de diferite ‘sub-proiecte’. Aria de acoperire a proiectului are o suprafață de 41,31 kmp și o populație umană preponderent rurală coagulată în 24 de comunități, pe când întreaga vale Lech are o suprafață de 84 kmp, iar spre Germania este intens antropizată, cu baraje etc.

 

 

 

Păduri de molid și pin cât vezi cu ochii, și zone înalte și stâncoase înghițite de ceață. Pe la 2.600 m, vârfuri ascuțite și creste zimțate, abrupturi pe care coboară cascade prăbușind puhoaie de apă spre vale. Pășuni alpine și tufărișuri de jnepeni, văi colaterale strâmte, cu chei și cu cascade. Stâncării alpine din care se desprind uriașe trene de grohotiș… vezi cum culmi și creste apar și iar dispar printre nori și cețuri tainice, printre aburii care curg peste peisaj, vezi că apare un vârf și mai înalt decât toate cele-mai-înalte pe care le vedeai,… îți dă un sentiment de natură în permanentă mișcare, în permanentă transformare….este frumos în Alpi. Când apare soarele, în milioane de nuanțe de galben și roșu strălucesc foioase colorate a toamnă în uriașa pădure de molid și pin. Unul dintre înălțimile din vecinătatea localitătii Reutte, vf. Hochvogel, are 2593 m, o altitudine mai mare decât pe oricare vârf de la noi.

 

 

Prof. Grabherr de la Universitatea din Viena zice că aici în Tirol existau ienuperi de 12 m înălțime și primele măsuri de protejare a mediului au fost niște garduri făcute în jurul lor. Așa a început conservarea biodiversității în Tirol, iar acum se ‘amprentează’ fiecare exemplar de Bufo calamita, o broască râioasă, se retrag digurile pentru a lăsa spațiu de curgere apelor râului și se reconstruiesc zone umede, habitate pentru o specie rară de libelulă…

 

 

Terase întinse, în trepte modelate de râu pe cursul mileniilor, depuneri de depozite aluvionare noi sau consolidate, erodate și din nou depuse de apele care crează și re-crează valea, o imagine impunătoare a fenomenelor geologice ce se petrec permanent, și ieri, și azi și mâine. Arbori întregi cu rădăcină cu tot, purtate cine știe de unde și depuse aici pe maluri pentru o vreme, apoi alte ape umflate le vor rostogoli și fragmenta sau le vor purta luate pe sus, mai departe; odată fragmente vor ajunge acoperite de debriul cărat de râu, vor deveni fosile pentru cei care vor veni peste mii și milioane de ani să le studieze, dacă vor exista asemenea inteligențe. Ei vor putea să vadă și urmele amprentelor de cizme de muncitori care cară fragmente de lemn mai mari în încercarea de a utiliza totul în veritabila economie de piată a UE. Trunchiuri depuse de apă, nisip și mâluri, pietriș rostogolit de viituri, o imagine pe care rar o vezi în Europa la această amploare a fenomenului. Și ceva incredibil pentru noi, nu am văzut în toată valea flacoane de plastic, omniprezentele PETuri de pe la noi.

 

 

Valea Lech este o zonă foarte umedă. La Reutte, precipitațiile medii anuale sunt de 1.500 mm, pe când în zonele montane înconjurătoare se ajunge la 2.500 – 2.800 mm pe an. Vara este cea mai bogată în precipitații, inundații producându-se ca o consecință a lor. Inundațiile de pe Lech, din 1910 și din 1999 au fost foarte puternice, de calibrul 1 la 100 de ani. Dar viitura din august 2005 a fost una și mai puternică, de calibrul 1 la 500 de ani. Elmen, o localitate măruntă a fost puternic afectată; podul ajunge doar până la mijlocul albiei actuale: viitura puternică a lărgit atât de mult albia încât ea este dublă față de cea anterioară. Cea mai afectata de inundațiile recente a fost mica localitate Pflach, nu departe de Reutte.

 

 

Îndiguirile, amenajările hidrotehnice reprezintă o abordare care își are limitele ei. Apele crescute, când sunt constrânse a se scurge într-o secțiune strâmtă a zonei îndiguite, au o viteză de curgere foarte mare, erodează cu putere și adâncesc albia, ceea ce duce ulterior la o scădere a nivelului de apă freatică în vecinătate, cu consecințe asupra viabilității arborilor, prezenței apei în fântâni, dispariția zonelor umede, etc. etc. Totodată, apele mari trecând prin zone îndiguite, ușor cresc la o înălțime mai mare decât a digului, și se revarsă prin împrejurimi inundând și măturând totul în cale. În Austria este din ce în ce mai puternic reprezentată ideea de a reda râurilor luncile lor inundabile, în interesul oamenilor și al naturii, un fel de abordare win-win dacă există așa-ceva. Austria a făcut cele mai multe proiecte de restaurare a râurilor din toată UE, în ultimii 5 ani au fost începute 22 de proiecte de management natural al râurilor, de reconstrucție ecologică.

 

 

Parte din râul Lech a fost îndiguită în 1930, devenind un canal uniform și drept. Acum, în mai multe arii, digurile au fost retrase, demolate, iar râul eliberat își face meandrele, curge liber. Am vizitat o zonă unde digurile au fost desfăcute, la fel și podul a fost recalibrat la o lungime de două ori mai mare decât era înainte. Acum, albia are o lărgime mult mai mare, un larg pat de grohotiș modelat permanent de nenumărate brațe care se muta la fiecare viitură. Dealtfel, extragerea de pietriș pentru construcții, din albia astfel lărgită, este o afacere care ajută acest proiect Life să își finanțeze cheltuielile.

Deoarece în zona superioară pe Lech se formează foarte mult prundiș, iar mai jos râul canalizat nu poate prelua atâta material, sa făcut un fel de capcană pentru prundiș (bedload entrapment Hornberg), un fel de braț artificial pe unde curg apele și unde depoziteaza pietrele, de unde ele sunt permanent extrase și folosite pentru construcții.

 

 

Sa constatat că în zonele unde râul era lăsat liber, apele aveau spațiu destul pentru a se desfășura, și ele nu au produs inundații, dar în zonele încorsetate, strâmtorate, apele au părăsit canalul și au ras anumite arii; în august anul acesta (2005), când apele au fost cu 20% mai mari decât la inundațiile din 1999, sa pus și mai serios problema cum se va rezolva ca râul să aibă din nou spațiu de scurgere, libertate de a nu se revărsa în zone locuite. În zonele de restaurare sunt puse mari pancarte cu proiectul Life. Fotografii și grafică atractivă, câteva cuvinte pe ințelesul tuturor, nu o mare filozofie.

 

 

Toate materialele publicate, inclusiv pancartele au un logo care le personalizează. A fost organizat un concurs pentru a desemna logo-ul proiectului, iar câștigătoare o fost ideea cu două libelule una lângă alta, oblic, privite de sus, un desen stilizat și simplu dar prin simplitatea sa cu un impact mare la public. Dacă tot veni vorba de libelule, am vizitat o zonă unde a fost un proiect de reconstrucție ecologică pentru a lărgi habitatul preferat al unei specii rare de libelule. Pe un pârâu mărginit de turbării și zone inundabile unde se păstrează bălți, o arie a fost defrișată de molizi și pini pentru a permite luminii să intre, pentru a încălzi zona și a face posibilă extinderea habitatului preferat de acea specie de libelulă rară, care are aici o mică populație insulară.

 


Conferința Wild Rivers, 26-29 septembrie 2005, Reutte, Tirol, Austria, a fost focalizată pe managementul cursurilor de ape. La întâlnire participă cca 100-120 de persoane, din România este o doamna de la ICB București care are un poster despre proiectul Life cu aspretele din Vâlsan și Argeș și eu care voi avea o prezentare despre activitățile noastre din bazinul Izei în Maramureș. În primele 3 zile sunt prezentări despre diferitele proiecte legate de conservarea, managemantul, cercetarea și reconstrucția ecologică a cursurilor de ape, iar a 4-a zi este o vizită de teren prin siturile unde în ultimii ani au fost investite cca 8 milioane de Euro în conservarea biodiversității.

 

 

La simpozion a fost o prezentare a lui Michael Reich (Universitatea Hanovra – Germania), care arăta cum populații de câteva zeci de exemplare ale lăcustei Bryodemella tuberculata, monitorizate în Bavaria și Tirol, se constată că pot să supraviețuiască pe termen relativ lung (10-15 ani până acum); este drept că în unele arii au fost observate și dispariții locale, sau mari fluctuații ale dimensiunilor populaționale… în cadrul metapopulației din zonă.

 


Dealtfel, la simpozion au fost multe prezentări referitoare la zona Lech și la împrejurimi, cum era de așteptat. De la studii asupra vegetației și succesiunii, până la modelarea proceselor ecologice ale cursului de apă, nenumărate idei interesante și noi. O lucrare prezenta reintroducerea speciei Typha minima, cum au fost replantate, cum se monitorizează evoluția lor, implicarea elevilor în monitorizare ca modalitate de educație ecologică etc. O lucrare despre Coleoptera: Staphylinidae a lui Irene Schatz (Universitatea Innsbruck) arată relația dintre populațiile de stafilinide și microhabitate, dimensiunile granulelor de nisip, microclimat, frecvența inundaților etc. A fost și o interesantă lucrare despre furnici (Hymenoptera, Formicidae) cu multe grafice și prezentarea posibilităților de conservare a speciilor; în Austria sunt cca. 120 de specii de furnici, dintre care cca. 80 trăiesc în zone inundabile; totuși, prezentatorul dădea impresia că nu există nimic altceva decât furnici pe întreaga Planetă, și că nu vede că lucrurile sunt mult mai complicate… ăsta este riscul specializărilor destul de adânci pentru a putea zice ceva nou despre detaliile unui oarecare subiect…

 

 

O zonă importantă a proiectului Life este într-o vale largă, în vecinătate de Reutte. Bufo calamita, o broască râioasă care la noi nu este prezentă, este o mândrie a celor de pe aici. Ca și celelalte broaște râioase, nu prea sare, mai mult face pași, dar asta destul de repede. Preferă habitatele calde, uscate, nisipoase și fără prea multă vegetație. Dacă vremea este bună, dezvoltarea larvelor și metamorfozarea se petrece mai rapid decât la alte broaște. Este o specie pionieră care preferă habitatele nou formate după viituri, și asta este o cauză pentru care este pe cale de a dispare într-o lume a vestului european cu ape în general super-regularizate. În Austria există doar două populații ale acestei specii, una în sud, și alta aici, în nord, pe valea Lech. La evaluările recente au fost auzite 83 de exemplare care cântau, dar nu este sigur că unele exemplare nu au fost auzite de mai multe ori… Ceea ce este sigur este că toate cele capturate au fost fotografiate dinspre partea ventrală, iar pe baza desenului care este un fel de ‘amprentă digitală’ unică, au fost deosebite cel puțin 43 de exemplare.

Când vezi amploarea peisajului, îți imaginezi oarecum că o (meta)populație naturală de broaște râioase trebuia să aibă milioane de exemplare, populând orice zonă în care condițiile de mediu le sunt prielnice; cum de de ajunge ca agresiunea umană să fie atât de dură la nivelul peisajului, încât să avem de a face cu 43 de broaște care să fie o mândrie? Cât de mare este genocidul pe care activitatea umană îl are ca efect involuntar în diversitatea biologică a peisajului pe care omul îl locuiește? Când o populație ajunge să fie atât de redusă numeric, ea devine extrem de vulnerabilă la intervenții umane sau la fluctuații stochastice ale mediului… așa că șansele ei de supraviețuire sunt foarte mici. Așadar, pentru a scoate populația respectivă din această zonă de pericol iminent al dispariției, este necesară o atentă monitorizare și intervenții care să ajute specia să își crească efectivul.

Dealtfel, într-o prezentare despre amfibienii din valea Lech a lui Armin Landmann de la Universitatea Innsbruck, se arăta că cea mai abundentă specie este Rana temporaria, iar Bufo bufo și Triturus alpestris sunt comune. Dimensiunea populațiilor locale și densitatea zonelor de reproducere este mult mai mare în zonele neregularizate ale râului. Tot A. Landmann zicea că aici sunt 110 specii cuibăritoare de păsări.

 

 

Dealtfel, zona unde trăiește Bufo calamita este extrem de atractivă peisagistic, niște lacuri, bălți zone inundabile în vecinătatea râului Lech, iar în plan mai îndepărtat vârfurile stâncoase ale Alpilor. Pe malul râului vezi grămezi încâlcite de trunchiuri, crengi groase și subțiri îngrămădite pe lângă arborii pădurii-‘galerie’ din luncă, o masă de materie lemnoasă de o cantitate uriașă de-a lungul malurilor, fragmente și arbori întregi depuși de ultima viitură. Pe lac mai multe specii de rațe sălbatice, lișițe (Fulica atra)… O familie de lebede cucuiate (Cygnus olor) cu puii de dimensiunea adulților dar cu penaj cenușiu-cafeniu de o mare diferență față de puritatea alb-imaculată a adulților: odată se hrănesc pe marginea stufului, odată înoată în șir indian de-a lungul malului, sau plutesc în grup în derivă pe lângă mal. M-am apropiat de ele, nici intenție să se retragă, mai mult decât atât, masculul ‘sare la mine’ vine sâsâind și cu gâtul întins gata-gata să mă ciupească. Incearcă să își apere familia, tot ce are pe Planetă. Când vede că rămân pe mal, nu intru în apă, se liniștește și stau așa lebedele mari și grațioase, pe apa din imediata mea vecinătate. Fac câteva fotografii cu superangularul, imagini cu lebede în prim-plan, lac și vârfurile Alpilor.

 

 

Există aici pe lângă lacuri niște poteci de vizitare extrem de bine ‘echipate’: interesante mi s-au părut mesele pe fața cărora sunt fotografii ale păsărilor acvatice și scurte descrieri ale lor; masa are o manetă în colț, iar dacă învârți de ea, se încarcă un acumulator: când apeși cate-un buton, se aude cântecul păsării respective, la o calitate a sunetului încât mai-mai te face să simți pasărea lângă tine…

Pare incredibil să vezi câtă grijă au austriecii să păstreze ultimele locuri de cuibărit ale păsărilor legate de râuri, Actitis hypoleucos, Charadrius dubius, Alcedo atthis, bălțile cu izvorași cu burta galbenă (Bombina variegata) sau brotăcei (Hyla arborea), specii care la noi sunt încă prezente în populații viabile, puternice. Pare incredibil să vezi câți bani sunt investiți, câtă energie ‘pierdută’ pentru a reface cât de cât ceea ce era cândva natural și omniprezent, pentru a reface meandre de râuri, pentru a restabili zone umede, pentru a reface conectivitatea cursurilor de ape în așa fel încât peștii să poată circula liber, fără a fi opriți de frecventele baraje. Noi ar trebui doar să păstrăm acest real Paradis pe care îl mai avem, să îl lăsăm să își revină în zonele unde l-am călcat în picioare în inconștiența noastră. Ar fi mult mai ieftin și mai eficient decât toată reconstrucția ecologică din vestul… European.

(Eco)turismul în Austria (și Romania). În lumea dezvoltată, zonele declarate protejate nu sunt lăsate în voia sorții, alocate doar pentru biodiversitate, ci sunt utilizate ca arii producătoare de venituri din ecoturism si recreere, zone de cercetare științifică șamd. Dar ce înseamnă oare o infrastructură (eco)turistică la nivelul pretențiilor occidentale? Cât de departe suntem noi de o realitate obișnuită pentru (eco)turistul vest-european? Care sunt standardele de curățenie, comoditate, care este atmosfera pensiunilor? Să vedem câteva aspecte ale situației!

 

 

Pe valea Lech din Tirol, niște vaci care seamănă foarte mult cu a noastră Brună de Maramureș, trec strada coborând din pădure și intră pe o pășune în fața hotelului. Pare că ești în Maramu’, dacă te uiți la urmele lăsate de ele pe asfalt. Vacile sunt destul de frecvente în toată valea Lech. Mai poți vedea și niște oi de mari dimensiuni, dar destul de suple și cu uriașe urechi atârnate, dar behăiau atât de tare… nu credeam ca o oaie poate să scoată un sunet atât de puternic: chair dacă erau doar câteva zeci de exemplare, făceau o debandadă… de nu există. Cred ca sunt prea puțini lupi pe aici :)…

Revărsare de plante ornamentale în vecinatătea caselor… teoretic este frumos, dar totodată este și ‘periculos’… pentru natură. O prezentare despre planta Buddleja davidii, descrie pericolul pentru malurile râurilor alpine; specie originară din China și estul Asiei, a fost introdusă ca plantă ornamentală în Europa prin 1890, dar a devenit invazivă în secolul 20 în mai multe arii din Germania, Cehia, Elveția etc; crește repede la 1,5-2 m înălțime, se răspândește ușor și elimină alte plante, inclusiv arborii care au creștere lentă în stadiul tânăr; în prezentare se amintea că în Austria sunt peste 900 de specii de plante alohtone care au deja populații sălbatice, dintre acestea unele au și devenit invazive! Speciile de plante alohtone reprezintă 10% din flora Tirolului de Est și 20% din flora Tirolului de Vest! Așa că atunci când mă uit la superbele culori ale plantelor din grădini, am și un sentiment negativ… al distrugerii de Natură..

 

 

Case cochete și perfect curate, bine integrate în peisaj, cu ferestre pline de flori, cu obloane parcă rămase din alte epoci, cu acoperiș din țiglă perfectă (nu jalnicele table ruginite și eterniturile cancerigene de pe la noi). Atâtea Gasthaus (Pensiuni) că nu-ți vine să crezi! Peste tot… și toate pline de turiști. Mă tot uitam la restaurantul hotelului la care am stat mai mult: în primul rând, este absolut impecabil, ceea ce era de așteptat. Apoi urmează detaliile: pe mese mici chestiuni diverse, nestandardizat, dând o impresie de dezinvoltură, dar totuși fiind de un stil clar și plăcut. Pe lângă fereastră o canoe sculptată, plină cu măceșe, mai încolo bucăți din trunchiuri de copac, conuri de pin, mere, coșulețe împleite mărunte având tot felul de fructe în ele. Când un ghiveci de ceramică plin cu castane comestibile, unele încă cu țepi cu tot, pe masă o mică crenguță cu 6 castane sălbatice, un tubuleț cu niște flori uscate de pe pajiște. Pe o masă foarte veche, dovlecei ornamentali de diverse culori, forme și desene, conopide și ardei roșii, niște crengi cu licheni plus niște lumânări mari arzând palid, în spatele lor o oglindă veche care amplifica frumusețea aranjamentului….

Un stativ din fier forjat, cu câteva lumânări simple, groase (10 cm) si lungi (40), cu o lumină pe care nu o poate imita nici un spotlight. Dar sunt și spotlighturi pe ici colo, integrate în tavanul din bârne grose de lemn masiv. Pe tavan sunt prinse crengi de vreo 1,5 m, care se contopesc într-un tufăriș tavanier pe care nenumărate beculețe ‘de crăciun’ luminează, dar o lumină ne-pâlpâindă, albă, nu un colorat și pâlpâind kitsch. Din tavan, spre fiecare masă atârnă pe un lanț un stativ metalic cu cate 3 lumânări. Niște vaze cu bețe de vreo 1,8 m, împrăștiate într-o insinuată indiferență…

Pereți albi, cu câteva picturi moderne, practic niște pete de culoare. Pe jos un parchet strălucitor dat cu ceară, în unele arii mochetă fină. Pe câteva colțare frunze și crengi de castan sălbatic, câte-un stativ plin cu diferite vinuri. Un ancestral cărucior pentru copii (renovat) plin cu vinuri. În colțul barului, cel puțin 50 de feluri de vinuri, aranjate pe rafturi tradiționale. Un căruț care poate fi tras cu mâna, având roți cu spițe de lemn, ceva ce parcă niciodată nu putea să fie folosit ‘pe bune’ în Austria. Sau totuși.. ? Câteva ghivece cu flori mari, sau altele cu simple verzituri, unele ghivece așezate în împletituri care le maschează. Câteva obiecte de ceramică, dar nu atât de multe încât să ajungă aglomerat. În colț un cavaler, stă puțin crăcănat… cu o sabie uriașă în mână; adică un morman de tablă? care imită la perfecție! ceea ce purtau băieții în lupte în urmă cu câteva sute de ani. Poate că din cele descrise pare că ar fi cam multe obiecte, cam aglomerat, cam încărcat, dar aici și spațiul este foarte larg, generos, în așa fel încât nu dă deloc impresia de depozit de vechituri/ colecție de kitschuri, cum sunt unele asemenea locuri de pe la noi.

 

 

Dacă privești afară pe geam, în afara ferestrei este plin de mușcate roșii și uriașe, atât de pline de viață încât se vede de departe că cineva știe cum să le îngrijească (și să le selecteze pe sute de ani). Privind în sus, vezi cum ghirlande de flori atârnă de pe balcoanele etajelor 1, 2 și 3, acolo unde sunt camerele absolut pline de turiști, totul rezervat, plin de americani, germani și alte zeci popoare! Și toți plătesc de bubuie. La pensiune noaptea de persoană este 45 E, prânzul cca 25-30, la fel și cina, ceea ce nu pare mult la prima vedere, dar daca vezi cam câți turiști sunt la fiecare pensiune… este o întreagă industrie (eco)turistică… funcțională. Aer condiționat peste tot. Jacuzi, saună etc, totul este taxat separat. Dealtfel priveliștea din camere este absolut de vis în orice direcție ai privi, apoi dacă vrei poți să dai jetul de apă de la duș la o presiune incredibilă pentru noi, iar pereții sunt atât de bine izolați fonic încât în camera vecină un cuplu poate să își petreacă lejer luna de miere, fără să te disturbe în citirea unui roman sau privirea știrilor plictisitoare de pe CNN.

O muzică fină, când ceva în engleză, când o melodie austriacă/ tiroleză, dar nici o secundă nu urlă la un volum deranjant așa cum este frecvent pe la noi. La un moment dat, un bătrânel îmbrăcat în haine tradiționale tiroleze își instalează cobza. Oh, Doamne! Când am văzut în România ultima dată o cobză? Am văzut cobză în România? Sau era doar în melodia aceea: ‘Să-mi cânți cobzar din cobza ta,/ Să-mi cânți ce ști mai bine/ Și vin ți-oi da și bani ți-oi da / Și haina de pe mine…’

Apere chelnerul, o farfurie uriașă cu un Wienerschnitzel, cartofi fierți și gem de coacăze, plus câteva feliuțe de portocală și lămâi, apoi o mare salată. Îmi zice zâmbind prietenos: ‘Sir! Enjoy your meal!’ Îi zâmbesc cu mulțumire: ‘Thanks! Danke!’ Privesc lista de vinuri, nenumărate rotweine, nici nu ști ce să alegi. Cobzarul cântă cu ochii înlăcrimați. Grașii americani comandă vinuri în neștire. Afacerea merge perfect. Efectiv mă doare sufletul când mă gândesc la turismul de pe la noi, unde până și Maramureșul, Valea Prahovei, Sighișoara, litoralul, mănăstirile din Moldova sau superba Deltă sunt la o mie de ani distanță de ce este pe aici. În Tirol hoteluri, moteluri și pensiuni peste tot, și când vezi că toate au parcările pline… Când vezi munții ăștia din jurul nostru, cascadele și văile și lacurile! Cu ăștia vrem noi să ‘ne punem’… într-o luptă concurențială, pe o «piață liberă»? Cu aștia trebuie să concurăm! Ne cunoaștem adversarul? Putem să copiem ce este bine, putem să vindem astfel de servicii la un preț mai bun? Avem ceva în plus, tradiții încă vii (să zicem)… dacă interesează pe cineva capabil să plătească…, dar kitschul, mizeria, slaba calitate este și ea omniprezentă. Putem să le facem o concurență adevarată în ecoturism, sau e doar o dorință simplă și jalnică… provenită din necunoașterea realităților, pretențiilor..? Desigur, și pe la noi există câteva locuri rezonabile/ bune, unele chiar excelente, dar ele sunt excepții, numărul lor este infinitezimal iar raportul calitate/ preț, unde se situează?

Este foarte plăcut pe aici, dar o problemă pentru estici o reprezintă totuși ‘prețul correct’. Era bine dacă puneau o pancartă la intrare în zona cu stațiunile astea: Achtung! Fără portmonee foarte umplute mai bine nu încercați! Clar că pentru banii primești servicii de o calitate la care în România foarte mult timp nu vom putea nici măcar spera… Când vezi fiecare hotel, fiecare șervețel de la masă, tacâmurile, finisajele clădirii, calitatea mochetei sau a cearceafului, comportamentul chelnerilor sau a recepționerei, grafica de pe pereți exteriori sau stilul camerelor, finețea cu care se ascultă muzică în restaurante sau… toaletă, nenumăratele programe care sunt popularizate prin tot atâtea pliante de calitate excelentă, să nu mai amintesc de curățenia care este mai mult decât perfectă… mă tot gândesc cum dracu’ îi putem face pe ăștia să vină în programe de ecoturism pe la noi…? Dacă nu ai o infrastructură hotelieră de acest gen, greu cred că vor veni în număr semnificativ, să se zbată pe drumuri desfundate și să se uite la hoții de buzunare sau la fețe de masă cu care ‘mai merge’ încă o zi…

Dar ce mai contează? În barul hotelului atmosfera este evident… foarte degajată. Veselie și discuții, totul la nivel plăcut… fără exagerare. Un raft plin cu cărți vechi, o mașină de scris din altă eră geologică, o sobă de gătit emailată cu picioare crăcănate de trecerea vremii printre ele, o amintire a trecutului…. un mare balon de sticlă apărat de o împletitură, din ea se ridică tulpini uscate de porumb. O stropitoare de tablă, ceva ce nici nu am mai văzut de o bună vreme. Câteva inflorescențe uscate, uriașe formațiuni umbelare care se profilează excelent aruncând niște umbre fine pe perete. În spatele acestora un calculator cu acces gratuit la Internet… stai la berea dulce specialitate a zonei. Când vezi ca meniul este legat în piele fin tăbăcită…, când vezi fiecare împletitură de nuiele, fiecare aranjament floral… denotă un stil elevat dar și o modestie fină, un bun-gust rar văzut…

 

 

După toate acestea, urci în camera extrem de plăcută și te așteaptă materiale publicitare despre călărie, hărți, atracții turistice, diferite programe. Dar pe cine mai interesează? Este deja timpul să pui pe ușă semnul ‘Bitte nicht storen/ Please do not disturb’. Iar dimineața când te trezești odihnit și plin de viață, și mai vezi și un peisaj fascinant pe care noaptea zăpada sa depus de prima dată în toamna asta… tinzi să îi dai dreptate proprietarei hotelului, care zicea: “Noi ne considerăm foarte privilegiați că putem să ne trăim viața în aceste condiții!”

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost preluat de pe site-ul biologului Peter Lengyel. Mai multe imagini cu Alpii austrieci puteți găsi aici.


Peter Lengyel
s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

 

 

 

Puteți urmări și:

FOTO Parcul Natural Roussenski Lom – Bulgaria

FOTO Groapa Ruginoasă – Munții Apuseni

FOTO Parcul Naţional Triglav – Slovenia: Un paradis european

FOTO Trezirea naturii în Parcul Naţional Kampinoski – Polonia

FOTO Parcul Național Gir – Natura captivantă a Indiei

FOTO Peștera Gheţarul de la Scărişoara

Parcul Naţional Usedom – Germania

FOTO Parcul Naţional Gauja – Letonia

FOTO Parcul Naţional Dzukija/ Dzukijos – Lituania

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării: Când paradisul naturaliștilor devine realitate

FOTO Cheile Dobrogei: Acolo unde peisajul împlinește aproape 2 miliarde de ani

FOTO Pădurea Niculițel – Valea Teilor: Un peisaj de basm al Dobrogei

FOTO Pădurea Babadag: Biodiversitatea de la balcanic, la submediteranean

FOTO Parcul Național Munții Măcinului: 50% din specii pe 1% din suprafață

FOTO Grindul Chituc – Sălbăticia care va intra pe mâna dezvoltării turistice

FOTO Grindul lupilor sau paradisul pasarilor

FOTO Canaraua Fetii: Natura amenințată de clopotul bisericii

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Cum ar putea arăta Paradisul

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Biodiversitate demnă de Arca lui Noe

FOTO Histria, locul unde natura a luat în stăpânire ruinele vechilor civilizații

FOTO Lacul Techirghiol, cu totul altfel decât în cărțile poștale

FOTO O lume spectaculoasă, dar ignorată: Limanu, Dobrogea

FOTO Pădurea Dumbrăveni – Dobrogea

FOTO Pădurea Hagieni – Dobrogea

FOTO Canaralele de la Hârşova

FOTO Dunele marine de la Agigea

FOTO Rezervaţia Allah Bair – Dobrogea

FOTO Vama Veche – 2 Mai: Înapoi la sălbăticie

FOTO Festivalul Antic și Medieval – Aeternus Maramorosiensis 2011

FOTO Bialowieza – Ultima pădure de şes din Europa

FOTO Zboruri peste verde – Maramureş

FOTO Ecosisteme din Transilvania: Pădurile de fag

FOTO Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş

FOTO Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

FOTO  În zbor peste Dobrogea

FOTO Survolând Delta Dunării

 


Advertisment ad adsense adlogger