Scrisoarea unui nevăzător care se dezice de reportajul TV în care a apărut

Florin Georgescu e un nevăzător care a apărut într-un reportaj din cadrul emisiunii “În Premieră” (minutul 40) de la Antena 3. Nemulţumit de felul în care a fost tratat subiectul, a publicat pe Facebook un drept la replică, pe care îl puteţi citi mai jos; totodată, puteţi accesa şi linkul de la sfârşitul postării pentru a citi profilul lui Florin, realizat de TOTB.ro anul trecut, cam pe vremea asta.

via ActiveWatch

“Scriu aceste randuri pentru a ma dezice de reportajul difuzat duminica 13 noiembrie, pe postul de televiziune Antena 3, in emisiunea doamnei Carmen Avram, In premiera.

Iata cateva dintre lucrurile cu care nu sunt de acord:

Inainte de inceperea filmarilor, am avut o intelegere formala cu reportera din echipa doamnei Avram, in urma careia se impuneau cateva conditii. In primul rand acest material ar fi trebuit sa ma ajute in eforturile de a-mi promova cateva dintre proiectele pe care, impreuna cu cativa prieteni, le-am initiat prin asociatia Tandem pe care am si infiintat-o.

In al doilea rand , am stabilit ca povestea din spatele acestor proiecte, care era evident ca trebuia sa se intersecteze cu povestea mea personala, sa nu poarte acea amprenta a deznadejdilor, a tristetilor ireversibile, care isi pot afla locul intr-o viata de om si in general sa nu fie excesiv de gretos colorata. Totusi, exact acesta a fost rezultatul , asa cum din pacate se intampla in cea mai mare parte a presei, atunci cand dintr-un motiv sau altul este propusa povestea unei persoane cu handicap.

Nici una dintre aceste conditii nu a fost respectate, iata si de ce;

In primul rand povestea reportajului mi s-a parut penibila pe-alocuri si de un fermecator prost gust. Imi amintesc ca si prin anii 90 am aparut intr-un reportaj al Janei Gheorghiu in care si tonul si scenariul erau aceleasi, unde textul era la fel de plin de bezne, unde aveam de-a face cu aceleasi eterne mirari privitoare la visele mele nocturne, rugaciuni si alte aspecte la fel de intime si de jenante atunci cand apar pe ecran.

Eu nu cunosc beznele doamnei Avram si nici nu ma intereseaza, cu toate ca prin prisma profesiei pe care o am, cea de psiholog, am fost si am sa mai fiu probabil in contact cu beznele multor oameni; credeam insa ca macar cativa din jurnalistii din Romania s-au maturizat ca atitudine in abordarea unor astfel de subiecte. In plus de la fundalul muzical pana la tonurile uneori nefiresti ale doamnei, ti se sugereaza un reportaj care are ca subiect o situatie de calamitate majora in urma careia au ramas oameni fara case, multi au murit, etc. Nu stiu daca voi remarcati acest gen de paradox, insa nu stiu cum se face ca atunci cand este prezentata o persoana cu handicap, primul care infirma textul si nu se calibreaza din punct de vedere atitudinal pe ideile acelui text, cel care eludeaza ceea ce ar putea fi considerat ca facand parte din firescul naturii umane, normalizare, etc. este in primul rand cel care ne prezinta noua, publicului, aceste povesti, adica jurnalistul-reporter. Ma intreb cine are de castigat si cine de pierdut in urma unei astfel de abordari; In primul rand ma gandesc la acei copii, care chiar daca se afla la o varsta mica, sunt intr-un fel sau altul ajutati sa deprinda exercitiu de a fi prezentati intr-o astfel de maniera si implicit sa li se formeze, fie si macar in potentialitate, atitudini si convingeri care sadesc in ei anormalul, atat ca traire emotionala, cat mai ales ca exprimare si perceptie sociala.

In al doilea rand pierde si publicul, pentru ca este educat pe un anumit gen de perceptie, dupa parerea mea ne sanatoasa, perceptie care,nu ajuta la nimic. In al treilea rand are de pierdut subiectul in cauza. In ceea ce ma priveste, mi-am asumat ideea ca infiintand o asociatie si dorind sa promovez o multime de proiecte, o sa trebuiasca sa vin de multe ori in contact cu presa si din pacate acest segment este interesat mai mult de fapt imaginea de om cu handicap, ci nu valoarea intrinseca a proiectelor mele. Totusi, atunci cand sunt depasite niste granite ale bunului simt si un producator este interesat exclusiv de un subiect fara cap si coada, fara foarte multa coerenta, doar lacrimi sa iasa, atunci consider ca respectivul producator mi-a facut un dublu deserviciu; pe de-o parte imi asociaza imaginea cu tot felul de aspecte in plan social si emotional pe care am tot dreptul din lume sa le refuz sau sa nu mi le asum, iar pe de alta parte nu ma ajuta in nici un fel asa cum ar putea sa o faca, sa-mi promovez proiectele si ideile.

Deci, daca deslusesc corect logica doamnei Avram, trebuie sa invat ca un reportaj care isi doreste sa prezinte o stare de fapt care are de-aface cu persoana cu dizabilitati, este pe jumatate ratat, daca un copil nu este intrebat cum, daca, si la cine se roaga, ce viseaza, etc? Oare mai trebuie sa invat, doamna Avram ca penibilul pe care il ridicati la rang de lucru profesionist, este cu atat mai neprofesionist cu cat este populat de tot felul de bezne si tot felul de alte intunecimi? Si cred ca este si direct proportional cu cantitatea de muci si lacrimi care rezulta in urma vizionarii lui.

Daca intr-adevar va interesau foarte mult realitatile pe care le presupune invatamantul din scolile speciale, oare nu era mai logic sa aruncati o privire obiectiva si lucida asupra fenomenului din punct de vedere al strategiilor pe care le avem, dar care raman doar pe hartie, al resurselor pe care le implica si al logisticii pe care o presupune invatamantul incluziv? Daca v-ar fi interesat macar 15 minute subiectul, ati fi citit cumva materialele de prezentare ale asociatiei si proiectele pe care si le propune. Dar ati preferat sa lasati sa se inteleaga ca vreau sa merg cu bicicleta, cu masina, parasuta, etc, doar pentru ca vreau sa infirm cumva handicapul pe care il am, omitand in acelas timp faptul ca toate aceste proiecte au rolul de a promova infiintarea unui centru sportiv paraolimpic, a unui centru de cercetare al tehnologiilor de acces, al unuia de consultanta in ceea ce priveste accesibilizarile urbane, etc. Bineinteles ca toate acestea plus explicatiile pe care le-am dat in ceea ce priveste invatamantul incluziv, au ramas undeva intr-o zona a lucrurilor neinteresante, de care insa va face placere sa vorbiti atunci cand, la o sueta cu confratii de breasla, va mirati cat de infect este jurnalismul in Romania si cat de ieftine si lacrimogene sunt subiectele care apar oriunde in alta parte, doar la dumneavoastra nu. Ati tinut cumva seama de rugamintea mea de a lasa la sfarsitul reportajului anuntul pe care il faceam catre oamenii din presa si catre ceilalti pe care-I rugam sa mi se alature pentru a promova si a duce la bun sfarsit aceste proiecte?! NU

As mai avea multe intrebari si mult mai multe remarci de facut, insa ma framanta crunt o intrebare; Dumneavoastra vedeti intr-un fel logica acestui reportaj, mesajul pe care ati dorit sa-l transmiteti, concluziile pe care un privitor ar fi trebuit sa le traga? Nu am nici cunostintele necesare, nu am nici menirea sa va spun eu cum trebuie tratat un subiect, dar cred ca v-a interesat acest subiect, asa cum ma intereseaza pe mine soarta balenelor esuate undeva pe o coasta a oceanului. Va rog sa nu luati aminte ca acesta este doar de un punct de vedere strict professional, nimic mai mult. Apropo, sa nu uit, imi sunteti datoare cu un alt reportaj, pe care mi-as dori sa-l faceti asa cum stiu ca il puteti face, cu adevarat bun, care sa dea o mana de ajutor la promovarea acestor idei. Credeti-ma ca sunt valoroase.

In final va felicit pentru echipa pe care o aveti, sunt niste oameni cu adevarat profesionisti de o calitate umana foarte buna.

Florin Georgescu”

 

Puteţi citi şi:

Învingător în faţa neputinţei: Florin, biciclistul nevăzător

Mario Bihari: muzician rom, fotograf nevăzător

“Litera noastră”. Singura revistă în alfabet Braille pentru nevăzătorii din România