Modelul femeii de carieră care nu-și mai vede ovarele de treabă și care dacă a apucat să facă un copil, are briefinguri cu el doar când schimbă bonele trebuia balansat cu o isterie corespunzătoare. Mama de carieră, sau pe romglezește,părenting prelungit.
de George Moise
Că parentingul este o chestie preponderent feminină, e clar de ce nu insistăm. Implicarea bărbatului în parenting este la fel de mare ca în alegerea șervețelelor de nuntă: Da, dragă, cum zici tu că e mai bine.
E 2012, e normal să fi trecut vremea când aruncai pe plod o țoală de borangic, cu o fereastră la cur prinsă-n ac de siguranță și-i dădeai drumul prin ogradă. Dar dacă schimbi ofuscată grădinița pentru că la trei ani juma´ învață engleză cu un profesor american și tu vrei să-ți învețe cu un nativ britanic, eu zic să-ți schimbi tu mai bine terapeutul.
Nu mai există grădinițe la care copilul doar să se joace. Nu. Acum se studiază materii, ca la master. Limbi străine, arte plastice, artă vocală şi instrumentală (pian şi canto), educaţie psiho-motrică (dans modern, dans de societate, dans popular), karate (cu profesor japonez!), balet. Atâta tevatură, când de fapt tot ce are nevoie să știe mucea la trei ani este să răspundă corect la întrebarea unde-i puța.
Vrei să formezi un copil autonom și responsabil? Lasă-l vara la țară! Adică pe limba părenting, asigură-i un acces direct și nemijlocit la natură și principiile ei. N-ai pe nimeni la țară, păntru că tu ăști a trăia geănărațiă la oraș? Urcă-te-n mașină, ieși din urbe și lasă-l în prima șatră de țigani. Ceva fin, gen Zeletin (prin Buzău), Șindrilița (Afumați) sau deja celebra localitate Surduc (Sălaj). Dacă reușește să se impună și să găsească drumul spre casă în câțiva ani, e un învingător! Unul cu educație psiho-motrică de invidiat, care vorbește fluent cel puțin un dialect dintr-o limbă de circulație europeană.
Bine, să nu fim retrograzi. Să zicem că nu-i strică să intre în clasa întâi spunând apple cu superaccent de Bromley și să interpreteze magistral Ursul doarme la pian. În mod normal, după câțiva ani de stat acasă cu plodul care-i urlă-n cap, o femeie normală se întoarce la job sau își caută unul. Dar „o mamă căreia îi pasă cu adevărat de educația copilului său” își convinge soțul că ea de fapt face ceva, nu doar stă acasă. Este punctul din care isteria e continuată la modul avansat, în două variante.
Prima, homeschooling, adică alt bullcăcat. Orice s-ar spune despre școală, că scoate tâmpiți, că e învechită, că învață numai violență, pân´la urmă, bună, rea, e bună. Unele lucruri, spre deosebire de sex, e mai bine să fie publice. Ca toaletele din parc: sunt murdare, dar tot sunt mai bune decât să te caci pe tine.
A doua variantă, școala – privată, pentru cine-și permite, sau normală, de stat, completată cu lecții particulare de ce-am enumerat mai sus: limbi străine, arte plastice, artă vocală şi instrumentală (pian şi canto), educaţie psiho-motrică (dans modern, dans de societate, dans popular), karate (cu profesor japonez!), balet și, în puținul timp rămas liber, joacă temeinic organizată și atent supravegheată! Toate odată și, în general, nimic din ce își dorește copilul sau spre ce ar avea chemare, dar hei, e mic, ce știe el, părintele are datoria, conform definiției parentingului, „să încurajeze și să susțină dezvoltarea fizică, emoțională și socială a copilului”. În realitate, să-i mutileze copilăria proiectând asupra lui toate frustrările de adult ratat al cărui traseu de până acum te întrebi cât valorează, dacă are nevoie să fie validat ca om de realizările copilului.
Dacă au un copil cu probleme, majoritatea părinților se încăpățânează să-l vadă normal. Părinții cu copii normali, în loc să zică merci, îl văd pe al lor superdotat. El trebuie să aibă toate talentele pământului, pe care le-a moștenit în mod evident pe linie maternă, pentru că, nu-i așa, toate mamele au copii geniali făcuți cu tați complet idioți (care n-ar fi ajuns nimic în viață dacă nu s-ar fi căsătorit cu ele).
Sincer, mi-e milă de mamele pe care timpul – ah, inexorabil angajator – o să le scoată la pensie când mugurele pubertății o să plesnească-n odraslele lor. Ce surpriză neplăcută trebuie să fie ca, după atâta educație aleasă și, să nu uităm, sa-cri-fi-ciu!, să descopere că pe fiicele lor le cam gâdilă, firesc și mundan, între craci. Dar, mamă, ție-ți plăcea pictura, nu băieții…
În afară de mamele care vor să mai stea acasă niște ani și nu știu cum, sunt și părinți pe care i-a aburit cineva că treaba asta cu parentingul e ultimul must have și must do, după tableta de 10 inci și uleiul de palmier. Lor țin să le spun că tot efortul, toate sacrificiile, toate renunțările sunt în zadar. Pentru că, să vă spun un secret: orice i-ai face copilului, poți să-l bați, poți să-l părăsești, poți să-i dai foc la manuale, poți să-l trimiți la furat, la cerșit, pe scurt, orice i-ai face, cu mici excepții în care o să vrea să-ți ia gâtul*, până la urmă te va ierta și va veni să-ți aducă mult râvnita cană cu apă înainte să-ți dai duhul.
E oare cu putință? Da. Grație produsului nostru minune, pe care îl vom prezenta în următorul minut de…
PUBLICITATE**
Interior apartament. Living. Un individ pe canapea (grizonat, high class, spre 50 ani), la televizor. O femeie trecută de prima tinereţe, încă superbă, vine, îi aduce un taburet, el ridică picioarele şi ea i le aşează. Tipul e mulţumit, stă mai comod acum. Femeia clatină sticla de bere de pe măsuţă şi vede că e goală. Revine cu una plină. Bărbatul se uită la televizor şi îi mulţumeste tăcut din cap, zâmbind reţinut. Femeia e ca o furnicuţă în jurul lui: grijulie, îi aranjează o pernă la spate. Am crede că bărbatul e handicapat, dar nu, dimpotrivă, e foarte mobil: se apleacă să i se aranjeze perna. Femeia revine cu o friptură. Pe imaginile care se derulează, auzim din off:
MVO:
Sunt căsătoriţi de 20 ani. Pentru el a renunţat la doctoratul de la Amsterdam și, mai târziu, la un job în cercetare, tot în străinătate. Din cauza lui, fiul lor s-a mutat şi nu vrea să mai audă de el. La nici un an după căsătorie, a înşelat-o cu cea mai bună prietenă, apoi cu cine apuca dintre studentele lui. Până de curând venea foarte târziu mirosind a orice alt parfum decât al lui. Dar acum, l-a iertat pentru toate. Chiar şi fiul s-a hotărât să-l viziteze.
Tipul schimbă în continuare apatic canalul. Ea îi aduce o prăjitură şi îl mangâie tandru pe cap.
Insert pe negru
CANCER
Ajută la îmbunătăţirea relaţiilor interumane
Da! Totul o să fie bine, ai să vezi!
Dacă ești tată:
– poți să-ți pui țâțe, să-ți schimbi numele în Lola și să devii cel mai căutat transexual din cartierul roșu; dacă nu moare într-un accident de mașină pun pariu că fi-tu o să vrea să te caute să te cunoască***.
– poți să ai o aventură cu iubita fiului tău, având grijă ca apartamentul să fie undeva la parter – dacă el nu cade peste balustradă, sută-n mie că după niște ani o să vă uitați la meci ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat****.
– poți să bei ca un porc până-ți crapă ficatul și dai în demență, poți să-ți bați nevasta în fața fetelor tale, când o să ai stomacul ca un cimpoi, în ultimele zile familia te va înconjura cu ochii mai lăcrimoși, mai fleașcă decât senina ta ciroză apoasă.
Dacă ești mamă:
– poți să-ți răpești copilul de la părinții lui adoptivi (unde a ajuns pentru că de țăcănită ce erai mulțimea elementelor comune dintre tine și realitate era vidă), să-l muște de ureche un lynx în timp ce eliberați împreună animalele de la zoo și tot o să își cheltuie ultimul ban ca tu să-ți petreci decrepitudinea într-un salon de lux*****.
– poți să-i umpli botul de sânge fiică-tii în liceu pentru că are un prieten, poți s-o închizi în casă cu cheia și s-o urmărești pe străzi pe după copaci. Când o să crăpi, va fi acolo lângă tine.
– poți să te razi în cap, să te cari în Nepal, apoi în jurul lumii cu o trupă de circari ambulanți, fiica ta te ierta că n-ai fost prezentă la prima ei expoziție de pictură și va veni să te caute în India, la templul unde slujești ca hierodulă modernă, înainte să-ți încredințezi sufletul zeiței Yellamma.
Așa că, dragi părinți, vă puteți trăi viața liniștiți, fără să încărcați samarul copilului cu frustrări și obligația de a deveni el ce voi n-ați reușit să ajungeți. Îl puteți traumatiza și altfel, mai creativ, aplicând unul din modelele de mai sus. Sau îi puteți oferi șansa de a se dezvolta normal și firesc, lăsându-l din când în când în pace saualtoindu-i două la cur, după caz.
Vă las și eu, în compania uneia dintre picturile mele preferate, având ca subiect lecțiile particulare. Balthus. Lecția de chitară. 1934.
Puteți citi și:
Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul I)
Şi la nunta ta, mi-a căzut faţá (Actul II)
Iertați-mă că nu sunt japonez: I love ゆ
Iertați-mă că nu sunt japonez: Dragă Wendy
Cum devine Japonia acasă pentru un român
Diferenţa dintre bordel şi Love Hotel
Iertaţi-mă că nu nu sunt japonez: Copiii-problemă
14 comentarii
popa sa popeasca, boul sa traga la jug iara copiii sa se joace. parca am auzit-o asta undeva cand eram copil. sau citit-o. 😀
La tac’su lui Creanga ai auzit asa ceva!
Cam teribilist si un pic patronizing tonul articolului. There are one or two points there dar diluate in multa gargara. Oricum, ideea de a atrage atentia asupra inca unui trend ridicol nu este rea.
Buey, rad de cand am citit asta de nu ma pot opri. rad cu lacrimi. Felicitari, de mult nu am citit asa ceva bun.
Buey, rad de cand am citit asta de nu ma pot opri. rad cu lacrimi. Felicitari, de mult nu am citit asa ceva bun.
rant fara obiect, cu exces de atitudine si nici pe departe atat de funny cat se vrea.
N-am avut răbdare să-l citesc până la final. E oribil! E plin de prejudecăţi privind rolurile femeilor şi bărbaţilor în creşterea copiilor, jigneşte mamele peste măsură şi este, ca ton, foarte agresiv şi miştocar pentru o temă care e serioasă, dar e dezbătută cu curu’ de mass media – dovadă acest articol!
Olga, say zau ca e patronaizing articolul! Ceeee mai creste inima in coana Chirita cand va citeste commenturile si opinionurile! :))
ce mizerie de text!
Mă bucur mult că un prieten de-al meu a dat share acestui articol și l-am citit și eu. Mă bucur mult că nu sunt singura care crede ca attachement parentingul e o tâmpenie. Am fost la ședința cu părinții la grădiniță și am venit terminată psihic. Nu are absențe și nu înjură pentru că are doar 2 ani. Îi pocnește pe alții și ei pe el. E normal. E ok. Copiii sunt răi. Copiii se nasc cu instinctele omului din Neanderthal, nu se nasc nobili și nu știu ordinea furculițelor la masa festivă. Ce caută el la grădiniță? Păi caută normalitate și colectivitate… Eu n-o să fiu lângă el să îl țin de mână mereu. Revin la ședință: nu a fost nimic interesant pentru că ni s-au prezentat opționalele – engleză, pian, canto, artă, dansuri de toate felurile, sport (înnot, tenis și arte marțiale). Și aici trebuie să îl citez pe George Carlin: “The poor little fuck, he can bearly locate his dick” dar este forțat să câștige, să fie cel mai bun, de dragul părinților… Mama unor fetițe de 4 ani le trimite la pian, dansuri, artă și engleză intensiv, după care vrea rapoarte pe mail ca să știe ce să lucreze cu ele în weekend. Acesta este pur și simplu abuz. Îmi amintesc de la pedagogie că joaca este extrem de importantă. Momentul acela în care copilul are o mașinuță în mână și o agită prin aer crezând că e o mașinărie zburătoare de pe altă planetă este un exercițiu important de imaginație… De acest lucru îi privează părinții de profesie pe micii abuzați. Dar ei nu știu. Ei știu că trebuie să o mulțumească pe mami. Animalele se joacă cu puii lor pentru a îi învăța să vâneze și să se apere. După ce cresc, puii sunt alungați de mame. Acum noi n-o să îi dăm afară din casă, și nici nu vânăm gazele, dar să-i lăsăm să se joace am putea… Eu îl duc pe fiul meu toată vara la casa noastră de vacanță de la munte. Acolo l-am găsit stând cu capul pe cățel, alergând găina, speriindu-se de cocoș. Am mâncat mure, cireșe, căpșuni nespălate (wow! da!), pere direct din pom, am cules nuci de pe jos, am împrăștiat frunzele strânse de mamaie. Il lăsăm printre oameni de toate categoriile și așa cum ne purtăm noi se poartă și el. Nu sunt eu mother of the year pentru că îl mai las la bunici și ies în oraș cu adulți ca să vorbim non-baby stuff, dar am făcut un copil, nu o lobotomie. Noi avem datoria să îl învățam… Și uneori un masaj la fesier e ok, că doar nu-l călcăm în picioare. Și ar mai fi important să îi hrănim corespunzător pe năzdrăvani, să nu le dăm mâncarea noastră raw vegan când ei au nevoie de proteine, doar pentru că noi nu mâncăm nimic cu ochi, dar acesta este deja alt subiect. Mai jos este George Carlin despre Child Worship și The Selfesteem Movement.
savoair vivre, attachment parentingul nu e ce crezi tu ca e. nu e nici mai mult nici mai putin decit sa iti iubesti copilul, sa ii fii sprijin emotional si sa il ajuti sa se dezvolte armonios, intr-un adult independent, echilibrat si cit poate el sa fie de fericit in viata asta. ceea ce ne dorim si noua. parerile astea extreme legate si de AP si de cresterea copilului, asa cum o vezi tu, cu masaj fesier, nu fac bine nimanui, dar cine sa mai aiba rabdare sa isi cunoasca copilul, e mai simplu sa iti spui opiniile pe internet.
articolul lui george moise e o mizerie, e misogin, rasist, superficial, suficient iar totb poate sa-l invite si pe becali sa scrie, daca tot a publicat jegul asta.
Da, fane, norocul meu e ca tu deja mă cunoști perfect. Deja ți-ai dat seama că eu optez pentru violență nu pentru inteligență, nu? Da’ chiar azi e ziua mea norocoasă pentru că iar am întâlnit adulți sensibili care nu vor fi în stare să le transmită copiilor că oamenii sunt de multe feluri și că opiniile tuturor se respectă, mai ales dacă nu coincid cu a noastră. AP este o extremă și extremele nu sunt bune. Nici violența, nici iubirea sufocantă. Eu sunt pentru echilibru. Și te rog să îmi spui cum îi explici tu unui copil mic că dacă o rupe la fugă în parcarea de la mall se poate pierde sau îl poate lovi mașina. Îl rogi frumos? Folosești puterea exemplului? Îl lași să îl șteargă ușor cu oglinda o mașină? E o chestiune care îi pune siguranța și sănătatea în pericol, dar copilul e rebel și nu ascultă pentru că e lăsat să se exprime și i se oferă afecțiune din toate părțile… Am văzut o fetiță urlând în spasme (tușea, aproape de vomă) în mijlocul unui magazin pentru că tati nu îi cumpăra ceva, iar mami o ruga frumos să tacă. A rugat-o vreo 30 de minute și nu s-a potiolit. Sunt bine informată despre AP, dar nu m-a lămurit nimeni cum e cu situațiile astea.
Savoir vivre, eu zic ca ai spus destule despre filosofia ta legata de cum sa cresti copiii de buna-voie si nesilita de nimeni (mai citeste o data ce ai scris in cele 2 texte ale tale), ca sa pot sa ma exprim in legatura cu felul in care gindesti, ca eu doar la rindurile tale m-am referit, din nou, mai citeste o data. din AP inteelge fiecare ce vrea, iar cei care sint din prima impotriva isi vor gasi oricind motive sa aiba pareri extreme, asa cum ai tu, desi zici ca esti echilibrata. nu e cazul sa dai vina pe AP cind parintii aia pe care tu ii cunosteai perfect si stiat ca au aplicat AP, greseau si vai, aveau un copil rasfatat. AP nu e iubire sufocanta, daca tu stii oameni care fac asta si sint fani AP, ei gresesc. si hai sa-ti spun cum educi un copil sa nu o ia la fuga in parcare. in primul rind, el trebuie sa stie ca in anumite situatii te tine de mina tot timpul. in al doilea rind ii explici ce se intimpla daca iti da drumul. am un copil de 4 ani si nu a fost nevoie sa fac mai mult de atit ca sa ma inteleg cu el in orice situatie. sa ii explic si sa fiu constant. dar pentru asta copilul trebuie sa stie ca are un parinte stabil psihic, care sa il inteleaga, nu sa creada ca oricum e un salbatic ce trebuei domesticit si ca un masaj fesier ajuta, ca nu lasa urme. scoala asta a vietii lasata in voia ei de teama de a nu-l cocolosi, cind copilul are nevoie de sprijinul si protectia ta e e timpenie. deci, lasa AP si citeste niste psihologie, o zic cu toata prietenia.
nu vad nimic outside the box in articolul acesta. e plin de clisee și prejudecati. draga autorule, ”eu zic să-ți schimbi tu mai bine terapeutul.”