Jandarmeria ne urmărește pe facebook

0

„Au apărut noi modalități de comunicare și de organizare a adunărilor publice și trebuie să prevedem în legislație și acest lucru”, a admis ieri colonelul Aurel Moise, reprezentantul Jandarmeriei Române, la întâlnirea organizată de APADOR-CH și ActiveWatch în care s-a discutat modificarea Legii 60/1991, a adunărilor publice.

 

Text de APADOR-CH

Colonelul Moise a spus că Jandarmeria susține modificarea legii, pentru că e de acord că ea nu mai corespunde anilor pe care-itraversăm, și s-a declarat de acord chiar și cu eliminarea din lege a obligativității declarării unor adunări publice. Cu mici amendamente.

Moise a fost întrebat dacă Jandarmeria urmărește pe rețelele sociale informații despre organizarea unor adunări publice, moment în care colonelul a zâmbit pe sub mustață și a admis că și acest lucru „ar fi posibil”. El a motivat interesul Jandarmeriei prin faptul că instituția trebuie să-și planifice permanent efectivele pentru intervenții, și că această planificare ar fi unul dintre motivele pentru care e nevoie ca protestatarii să notifice autoritățile când vor să iasă în stradă.

La rândul lui, comisarul Viorel Tănase, reprezentantul IGPR la același eveniment, a jucat rolul „polițistului rău” la întâlnire. El a spus că nu e împotriva modificării legii, dar a accentuat nevoia de „ordine publică”, pentru că „al cui drept îl apărăm noi în lege, al celui care vrea să manifesteze? Dar pe cel care nu vrea, cine îl apără?” s-a întrebat Tănase.

Legea 60/1991, abrogată sau modificată?

La discuțiile despre modificarea Legii 60/1991 a participat ieri pentru scurtă vreme și senatorul Ioan Ghișe, dar și reprezentanți ai Guvernului și Ministerului Justiției. Discuțiile, care încheie proiectul de modificare a Legii 60/1991, derulat de APADOR-CH și ActiveWatch, au adunat la aceeași masă mai mulți reprezentați de ONG-uri și ziariști. Noul proiect prevede eliminarea notificării obligatorii, la primărie, a adunărilor publice și mai multe obligații pentru jandarmi, atunci când intervin într-o manifestație publică. Modificările sunt menite să redea cetățenilor dreptul la liberă exprimare prevăzut în Constituție și îngrădit birocratic prin Legea 60, făcută în perioada mineriadelor.

Deși aparent toată lumea prezentă a fost de acord că e nevoie ca legea să fie modernizată (ba chiar că ar trebui abrogată, după cum susține consilierul senatorului Ghișe, juristul Ioan Ciochină), cei doi reprezentanți ai forțelor de ordine, Moise și Tănase, au temperat așteptările asistenței. Moise a spus că e puțin probabil ca în acest an legea să cunoască vreo modificare, din cauza alegerilor generale din decembrie. Dar că sigur la anul și Jandarmeria va repune pe tapet modificarea legii, iar atunci „sperăm să avem o lege nouă și modernă, cu adevărat în spiritul anului 2013”, a promis Moise.

Până atunci, însă, Jandarmeria ne va monitoriza și pe Facebook, va da „attend” la adunările noastre publice, dar în loc de buton de like va abuza de dubele din dotare, ca să împrăștie manifestanții.

Citiți și:

Să ne reglementeze mișcările spontane sau nu?


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger