FOTO Plimbarea de sâmbătă: Munţii Ţibleş

3

Munţi vulcanici în zona nordică a Carpaţilor Orientali, Munţii Ţibleş sunt bine împăduriţi… încă. Totuşi, vârsta pădurilor se reduce, cele bătrâne sunt accesibilizate şi tăiate, rând pe rând. Dacă faci o vizită în astfel de zone cu exploatări forestiere, vei rămâne surprins cam cât de abrupţi sunt versanţii pe care se fac drumuri de TAF (tractor articulat forestier), iar odată ce accesul este deschis, arborii mai mari nu mai au mult de trăit. Există căi de acces pe unde nu ai crede că este tehnic posibil ca ele să fie create. Destule sectoare sunt extrem de abrupte, pentru a urca trebuie utilizată trolierea, legarea cablului de oţel pe careva copac şi apoi înfăşurarea acestuia.

 

de Peter Lengyel


Mare lucru nu prea ai ce fotografia în aceste păduri aflate în exploatare, în afara unor detalii, eventual a câte unei specii cum avem aici alunarul sau gaiţa de munte (Nucifraga caryocatactes). Evident, dacă ai timp de stat şi chef de a face imagini macro, ai nenumărate specii de insecte, detalii de plante etc. Eu în schimb am fotografiat câteva TAF-uri în acţiune, care adună trunchiurile tăiate şi le coboară către baza muntelui, unde acestea sunt încărcate pe vehicule de transport rutier. La limita de sus a pădurii, la marginea golului alpin, un silvicultor-vânător lucra în molizi la construirea unui ascunziş de unde vor fi împuşcaţi cerbi şi urşi.

Aceste imagini au fost făcute în 2010 şi 2011. Dacă ai merge acum în acea zonă, situaţia ar fi garantat mai dramatică. Nu degeaba sunt deschise drumuri de zeci de km… ci acelea sunt utilizate până rămâne în zonă doar “pădure tânără”, adică “beţe”. Aproape în orice zonă montană de pe la noi, vei găsi situaţii similare… chiar şi în arii protejate… unde pădurea bătrână se exploatează… ce să mai zici în afara lor. Desigur, în general aceste chestiuni nu sunt pe lângă şosea, ci dacă intri câţiva km… sau zeci de km atunci vezi că de fapt pădure bătrână nu prea mai găseşti în locuri în care se poate avea acces motorizat… iar TAF-urile trag trunchiuri şi din zone de ţi se face părul măciucă! În principiu, greu se poate închipui loc unde tafurile să nu poată să îşi facă drum, din cauza limitărilor de relief… Aceste imagini sunt încă soft, adică realitatea este de multe ori mai dramatică, numai că în acele locuri nu este recomandabil să faci poze cu ei, că poţi rămâne ascuns sub o tufă… definitiv.

Putem constata că orice vale din Carpaţi, mai ales în Orientali şi în Apuseni are mari suprafeţe în exploatare, iar prin aceste intervenţii dispare pădurea bătrână din întregul peisaj… Se ajunge acolo că dacă vei căuta câte un arbore mai bătrân şi mai spectaculos prin dimensiune, pentru a face măcar o fotografie… chiar dacă parcurgi zeci de km prin “pădure”, greu vei găsi unul. Dacă vezi cum coboară camioanele zi şi noapte, inclusiv în weekend, vara şi iarna, cât poate să reziste pădurea? Sunt târâte trunchiurile şi pe firul apei, ceea ce afectează la nivel local situaţia biodiversităţii acestora. Cine poate să controleze ce se petrece în munte? Cu ce resurse, ce echipamente se poate ajunge în asemenea locuri şi pe cine să ia la rost că a fost tăiat mai mult decât ceea ce era prevăzut în amenajamente? Cine să se lege de Mafia Lemnului… când ştie că face un pas sinucigaş… în orice regim, sub orice conducere politică… va fi eliminat curând… numai să înceapă să se ocupe de el cei care trebuie. Altfel nu se poate explica cum de pădurile cât de cât mai bătrâne, dispar în ritmul acesta într-o ţară din Uniunea Europeană, şi deja se ajunge să se taie arbori subţiri… că nu mai este altceva! Dacă am compara camioanele care în urmă cu câteva decenii transportau buşteni de la arbori uriaşi, iar acum deja cară copaci mai subţirei în multe cazuri… că nu mai au altceva… dacă se continuă stilul actual… vor urma să taie şi beţele.

Dincolo, pe versantul nordic al Ţibleşului, pe cel maramureşean… avem agresiuni antropice reprezentate de ape de mină care se revarsă cu năduf din galerii săpate în munte… portocalii-roşiatice ape, în care viaţa este imposibilă (imagini vor fi incluse cândva în viitor). În rest, este frumos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alunarul sau gaiţa de munte (Nucifraga caryocatactes)


 

 

Tractor Articulat Forestier – TAF


 

 

 

 

Construirea platformei pentru vânătoare…


 

 

 

 

Izvor cu apă minerală feruginoasă


 

© dr. Peter Lengyel

 

Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

 

Puteţi urmări şi:

FOTO Bocşe, cărbune de lemn – mangal

FOTO Plimbarea de sâmbătă: Iezerul Mare – Munţii Igniş

FOTO Plimbarea de sâmbătă: Rezervaţia Naturală Râpa Roşie

FOTO Tăul Chendroaiei – Munţii Gutâi

În zbor cu vulturii: Parcul Natural Torcal de Antequera – Andalusia – Spania

FOTO Plimbare prin Delta Ebro – Spania

Traseul de sâmbătă: Alpii Austrieci, Tirol, Valea Lech

FOTO Parcul Natural Roussenski Lom – Bulgaria

FOTO Groapa Ruginoasă – Munții Apuseni

FOTO Parcul Naţional Triglav – Slovenia: Un paradis european

FOTO Trezirea naturii în Parcul Naţional Kampinoski – Polonia

FOTO Parcul Național Gir – Natura captivantă a Indiei

FOTO Peștera Gheţarul de la Scărişoara

Parcul Naţional Usedom – Germania

FOTO Parcul Naţional Gauja – Letonia

FOTO Parcul Naţional Dzukija/ Dzukijos – Lituania

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării: Când paradisul naturaliștilor devine realitate

FOTO Cheile Dobrogei: Acolo unde peisajul împlinește aproape 2 miliarde de ani

FOTO Pădurea Niculițel – Valea Teilor: Un peisaj de basm al Dobrogei

FOTO Pădurea Babadag: Biodiversitatea de la balcanic, la submediteranean

FOTO Parcul Național Munții Măcinului: 50% din specii pe 1% din suprafață

FOTO Grindul Chituc – Sălbăticia care va intra pe mâna dezvoltării turistice

FOTO Grindul lupilor sau paradisul pasarilor

FOTO Canaraua Fetii: Natura amenințată de clopotul bisericii

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Cum ar putea arăta Paradisul

FOTO Rezervația Biosferei Delta Dunării – Biodiversitate demnă de Arca lui Noe

FOTO Histria, locul unde natura a luat în stăpânire ruinele vechilor civilizații

FOTO Lacul Techirghiol, cu totul altfel decât în cărțile poștale

FOTO O lume spectaculoasă, dar ignorată: Limanu, Dobrogea

FOTO Pădurea Dumbrăveni – Dobrogea

FOTO Pădurea Hagieni – Dobrogea

FOTO Canaralele de la Hârşova

FOTO Dunele marine de la Agigea

FOTO Rezervaţia Allah Bair – Dobrogea

FOTO Vama Veche – 2 Mai: Înapoi la sălbăticie

FOTO Festivalul Antic și Medieval – Aeternus Maramorosiensis 2011

FOTO Bialowieza – Ultima pădure de şes din Europa

FOTO Zboruri peste verde – Maramureş

FOTO Ecosisteme din Transilvania: Pădurile de fag

FOTO Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş

FOTO Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

FOTO  În zbor peste Dobrogea

FOTO Survolând Delta Dunării

 

 

 


Advertisment ad adsense adlogger