Aurolaci, Euro-service și Fuego. Citiți câteva fragmente din cel mai rapid roman din lume

1

Ieri, după fix nouă ore, cinci minute și opt secunde, a ieșit din tipar primul exemplar din “Moș Crăciun & Co”, volumul înscris de Editura ART în Cartea Recordurilor pentru a fi omologat drept cel mai rapid roman din lume. De la conceperea poveștii, până la scrierea ei, de la paginarea textului și designul copertei, până la imprimarea primei cărți, toate au fost urmărite de cronometrul unui arbitru de fotbal, după regulamentul Guinness.

 

Scierea unei cărți sub presiunea timpului, de 53 de autori români, n-a fost doar un joc al creativității conectate în rețea, ci și un pretext pentru a aduce în discuție ce înseamnă să concepi un roman și ce presupune colaborarea scriitorilor cu editorii sau interacțiunea lor cu tehnologia. Până miercuri, când va fi lansat la Librăria Bastilia, vă invităm să citiți câteva fragmente din “Moș Crăciun & Co”, titlu deja controversat în mai puțin de 24 de ore de la apariție.

***

Trecuseră trei zile de când relatase în direct sfârșitul lumii, visul oricărui reporter. Un apogeu cam de câcat, universul se încăpățâna să supra­viețuiască și producătorul îl trimisese, la prânz, în Gara de Nord, să transmită apocalipsa anuală de la CFR. Trebuia să bage microfonul în gură călătorilor sictiriți care așteptau de câteva ore să ajungă un In­terciy de la Iași, cu destinația Timișoara.

— Să nu cumva să uiți de ministrul transportu­rilor, îi spusese producătorul.

Mogulul la care rânea făcea parte dintr-un partid aflat în opoziție, iar regulile erau clare: dacă ninge, ninge din cauza îmbuibaților de la guvern, dacă plo­uă, plouă din același motiv. În gară se aude Hrușcă sau Fuego. Își bagă casca în ureche, o mască cu fesul și se postă în fața camerei.

— Trei minute și intri în direct.

— OK, boss.

— Ai grijă să nu înjure ăia, că iar ne belește CNA-ul.

— Ok, boss.

— Nu te obosi să mai treci prin redacție, prime­le de Crăciun se dau pe doi.

— Ok boss.

Norocul lui că mai avea bani la saltea… de fapt într-o broască de pluș, în gura ei astupată de un fer­moar roșu, să nu cumva să orăcăie de dementă noap­tea târziu. Trebuia să treacă pe acasă, să-i zică amfi­biei să deschidă gura și să extragă din mățăraia de pâslă bancnotele, apoi să caute un CADOUL PER­FECT pentru Carmen.

—Două minute.

Din spatele camerei, Vlad îi arătă degetul mijlo­ciu. Era semnul că totul e în regulă și pot intra liniș­tiți live.

—Un minut.

În spatele lui Vlad, în fața casei de bilete, niște instrumentiști și două capre din hârtie creponată bocăneau de mama focului.

— Intră!

— Mulțumesc, Ioana. Iarna și-a intrat în drepturi de câteva zile, dar autoritățile au fost luate, ca de obi­cei, prin surprindere. Singurul lucru pe care îl pot face cei responsabili este să dea neputincioși din umeri. Suntem în Gara de Nord, unde sute de ro­mâni îngheață de frig, așteptând trenurile care tran­zitează cel mai important nod feroviar din Româ­nia, țară europeană, și care înregistrează întârzieri record. Acesta este cadoul oferit de CFR celor care pleacă acasă de sărbători. Oficial, gerul este vinovat pentru blocarea macazurilor, cel puțin asta ne-au spus reprezentanții căilor ferate. O altă cauză sunt hoții de fier vechi, care au furat kilometri de cabluri. Se pare că aceștia au așteptat momentul prielnic ca să dea lovitura: o noapte geroasă, în care au fost siguri că angajații de la pază ai CFR vor prefera să rămână în birouri. Am încercat să îl contactăm pe ministrul trasporturilor, dar acesta ne ignoră complet și probabil, că puțin îi pasă de situația din țară. Este cald la dumneavoastră în birou domnule ministru?, aceasta este întrebarea a cărui răspuns îl știm cu toții. Această doamnă, așteaptă aici de la ora zece. Spuneți-mi doamnă ce așteptați aici?

***

Angie și-a aprins o țigară. A făcut stânga pe Șer­bănești, apoi dreapta pe General Gornicea și ia­răși stânga. Service-ul s-a arătat în capătul străzii. Mașina clănțănea tot mai îngrijorător. ”E ferfeniță cauciucul, dar asta e…” s-a gândit Angie și a rânjit în oglinda retrovizoare. Mai demult, spre exemplu, pe lângă faptul că la pene săreau bărbații și Angie se simțea mai femeie ca oricând, tot penele o ajutau să se reevalueze, să-și dea seama dacă mai este sau nu atrăgătoare. Chiar prefera să aibă pană pe traseu, aleatoriu, așa cum îi stă bine unei pene. Chiar și-a făcut câțiva prieteni, verificați la pană, cum s-ar spu­ne. Dar asta până într-o noapte, când s-a oferit să-i schimbe roata un nebun cu gura strâmbă și ochii negri ca niște cărbuni. Dementul era s-o violeze, dar noroc de sfatul lui Șapcă, un taximetrist cunoscut: ”Fată, dacă îți iese în cale un dobitoc libidinos, nu stai la vorbă, îl spargi la ouă direct!” Așa a scăpat și atunci, dar nici că a mai ieșit din mașină la vreo pană, fie noaptea, fie ziua. De fiecare dată, a condus, încet dar sigur și cu adrenalina la tâmple, până la pri­mul service.

Băieții erau afară la țigară. De fapt și în service se fuma, dar ca să fumeze mai rar și-au indus prin autosugestie că doar afară se poate. Abțibildurile țipătoare anunțau nu doar ”Euro-Service, Euro-Vul­ canizare, Euro-Curățenie”, dar și ”Dacă te servește cineva mai euro ca noi, te servim gratis până la moarte!” Pe Angie a pufnit-o râsul. A oprit, a ieșit din mașină, dar a lăsat-o pornită. Băieții deja se hol­bau la roată și făceau poante deocheate.

***

„Fu-e-go! Fu-e-go!” începură deodată să scande­ze câțiva dintre cei prezenți, cuvintele lor fiind pre­luate instantaneu de cei de lângă ei și făcând să zgu­duie în scurt timp geamurile magazinului Flanco. Profitând de acest moment, Beatrice se sustrase din fața privirilor mânioase ale cântărețului, care se re­trase la rândul lui în străfundurile magazinului de unde ieșise. Concomitent, Beatrice se deplasă spre electricianul pe care îl vedea montând niște cabluri. În paralel, un alt băiat verifica instalația de lumini.

— Sper că avem tot ce ne trebuie, încercă Beatri­ce, temătoare.

— Avem, avem, răspunse individul, sictirit. A, vedeți că instalăm două monitoare de voce, că vine și doamna Irina Loghin.

— Poftim?

Informația o blocase. Mâinile, cu degete fine și unghii proaspăt ieșite de la manichiură, îi tremurau vizibil.

— Eu de ce nu am fost anunțată de această schimbare?

Nu primi însă niciun răspuns, dar remarcă în­tr-adevăr silueta inconfundabilă a Irinei Loghin, ajutându-l pe Fuego să încalțe și celălalt pantof. Se liniști respirând adânc, așa cum învățase cândva la cursul de yoga, spunându-și că tot ce poate fi mai rău a trecut. Un ropot de aplauze o smulse însă cu­rând din reverie: cele două legende ale cântecului românesc se apropiau, iată, de scena improvizată pentru concert. O microfonie îngrozitoare aproape că îi asurzi însă pe cei prezenți imediat ce Fuego pre­luă microfonul. Vederea unei căciulițe de Moș Cră­ciun pe scăfârlia omului o sperie însă pe Beatrice mai tare decât orice altceva. Costumat așa, arăta absolut cutremurător.

— Bună ziua, prieteni, începu el, cu obrăjorii rotofei lucind în lumina asiduă a reflectoarelor. Da… să… facem ceva cu sunetul, în regulă? Așa… acum e bine. Deci am onoarea, dragii mei, ca pentru aceas­tă zi sfântă a anului, pentru că, așa cum știm, noi sărbătorim nașterea domnului nostru Isus Hristos, am onoarea deci să fiu însoțit de o mare legendă a muzicii populare românești. Doamna… Irina Lo­ghin. Așa… așa cum știți deja, adăugă el, fiind nevoit să ridice tonul din pricina aplauzelor, dedicăm acest moment copiilor de la casa de copii Domnești, ființe care au și ele nevoie de lumină și căldură în această perioadă și care noi le-o vom da.

 

Puteți citi și:

”Moș Crăciun & Co” – Cel mai rapid roman din lume a fost scris în trei ore

Sâmbătă, se scrie la București cel mai rapid roman din lume

 


Un comentariu

  1. Pingback: Ce înseamnă să trimiți literatura în Cartea Recordurilor | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger