Cum să...|June 10, 2011 09:31

VIDEO. Cum să faci fier forjat

 

În atelierul sculptorului Cătălin Oancea, aproape de Palatul Mogoșoaia din București, miroase cum mirosea în fierăria în care lucra acum 20 de ani bunicul meu. Un iz înțepător de fier, evident, combinat cu cel de cărbune și lemn ars. Încă de la 5 dimineața, bunicul introducea fâșie după fâșie de metal greu și cenușiu într-un cuptor de cărămidă, printre cărbunii de lemn încinși, balaurii scuipători de flăcări ai copilăriei mele, apoi bătea cu un baros fierul înroșit, sabia lui Darth Vader, pe o nicovală cât mine de mare și îl modela, ca pe plastilină, în formă de potcoavă. Cătălin, care a avut și el bunic fierar, face același lucru acum, alături de soţia sa Ileana, dar nu modelează potcoave, ci obiecte decorative și casnice din fier forjat. Mai jos ne explică și ne arată cum se face fierul forjat, ceea ce va face și în cadrul Street Delivery, unde va avea un stand permanent vizavi de Biserica Anglicană.

de Ionuț Dulămiţă

Oamenii fierului se împart în trei categorii, spune Cătălin Oancea: potcovarul, care face doar potcoave și are un mic know-how veterinar (știe cum să curețe copitele în așa fel încât să nu rănească animalele); fierarul clasic, un soi de „ajutor pentru fermier”, care face topoare și balamale, ascute fierul de plug, sapa și secera etc.; și fieraul-artist, care se ocupă de partea de artizanat și decor – face balamale cu decor, de exemplu, porți, grilaje etc. Bunicul meu se încadra în prima și cea de-a doua categorie, Cătălin Oancea face parte dintr-a treia. În plus, tehnologia fierului se infiltrează și în sculpturile sale. Absolvent al Universității de Artă din București, unde a învățat să lucreze cu metalele și să-și confecționeze singur uneltele, Cătălin scapără scântei dintr-un amnar și aprinde o bucată de vată în atelierul său de la Mogoșoaia. Amanarul e unul dintre micile obiecte pe care sculptorul le făurește manual din fier forjat și pe care încearcă să le vândă online sau la târguri de artizanat tradițional. Ia o bucată de plastilină modelată tubular și o întinde cu un baros pe o nicovală sprijinită de un butuc care servește și ca suport de scule – „cel mai simplu mod de a învăța să bați fierul”, spune el. Cătălin Oancea a învățat să bată fierul în facultate, unde a beneficiat de un cuptor, și s-a perfecționat în arta metalelor în cadrul sesiunilor de arheologie experimentală. Ce este arheologia experimentală? Un loc în care arheologi și artiști se reunesc pentru a testa metode arhaice, de la gătit și țesut, la potcovit, bătucit piei și…prelucrarea metalelor. Cătălin, care știe și cum să extragă fierul din minereu grație acestor sesiuni experimentale, are o amintire amuzantă de la Vădastra, județul Olt, un loc în care poți să vezi cum se construiește un cuptor neolitic sau magia alchimică a metodei arhaice de turnare a bronzului. „Am folosit alamă, despre care știam că se topește repede, dar nu o mai găseam în creuzet. Testam metoda de arhaică de turnare a bronzului fără să știm că metoda pe care o foloseam în școală sau care se folosește acum la turnătorie e diferită față de cea arhaică”.

A durat ceva până când grupul din care făcea parte și Cătălin Oancea să-și dea seama cum funcționează tehnologiile străbunilor, care încă îi dau de furcă sculptorului în anumite domenii. Cu toate acestea, Cătălin se numără printre puținii oameni care mai forjează fierul „la cald”, pe cale manuală, după „metoda tradițională”, arhaică. În termeni tehnici, forjarea implică deformarea metalului cu ajutorul forțelor de compresiune și este de două feluri: cea la rece și cea la cald. Prima este realizată la temperatura camerei sau la o temperatură apropiată de cea a camerei, a doua implică temperaturi înalte, care fac metalul mai ușor de deformat. „Forjarea la cald înseamnă să bagi fierul în foc, să-l încingi și să-l bați imediat după, până nu se răcește”. Probabil că mulți dintre noi cunoaștem impunătoarele garduri din fier forjat, semn al prestigiului social, dar puțini știm că cele din ziua de azi s-au lepădat de tehnica forjării la cald, care își are avantajele și dezavantajele ei. „Ce se înțelege astăzi prin garduri din fier jorjat?”, întreabă sculptorul. „Sunt sumansambluri prefabricate în China, India sau Rusia și sudate între ele, dintre care puține sunt făcute la cald, restul sunt făcute la rece”. Cân se forjează la cald la nivel industrial, de exemplu, capătul unor subansambluri este încălzit și introdus într-o presă, din care iese în formă de cerc sau spirală în funcție de design.

„Altele n-au însă nici urmă de forjare, sunt pur și simplu niște bucăți de platbandă îndoite în spirale sau în cercuri și sudate, atât. Cele mai multe nu sunt nici măcar polizate. Dacă te uiți la porțile mari din ziua de azi, sunt pline de tot felul de S-uri, dar acestea sunt făcute din platbandă, nu din fier forjat. E țeavă pătrată goală”, spune Cătălin. „E un fel de a copia prestigiul unui lucru care înainte valora foarte mult”. Plus că mașinăriile au un număr limitat de operațiuni pentru ansamblurile din fier „pseudo forjat”, cum îl numește Cătălin, și oricât de performante ar fi, nu pot realiza spirale foarte strânse, de exemplu. La cald, manual, sculptorul poate face spirala foarte subțire și „strânsă de tot” și poate confecționa mii de modele, în timp ce în comerț, spune el, se găsesc 10, maxim 20 de modele prelucrate industrial. „Fiecare lucru făcut la mână e unic. Cele făcute de mașină sunt toate la fel”. Chiar și în perioada interbelică existau puține garduri făurite complet din fier forjat, continuă Cătălin; și atunci se lucra cu subansambluri prefabricate, dar mai mult manual, din cauza lipsei de electricitate. Iar asta pentru că fierul forjat a intrat în declin după jumătatea secolului XIX, când Henry Bessemer a inventat un nou procedeu de fabricare a oțelului cu conținut foarte scăzut de carbon.

Din câte aflăm aici, înainte de progresele moderne privind fabricarea oțelului, fierul forjat era cea mai des folosită formă de fier maleabil. Spre deosbire de fontă (aliaj de fier, carbon și alte elemente), fierul forjat nu e atât de casant. Are un conținut mai scăzut de carbon, ceea ce îl face mai tare și mai puternic, dar și mai ușor de sudat. „Fierul făcut la cald își păstrează mai mult din proprietăți decât cel făcut la rece”, explică Cătălin. Spre deosebire de uneltele turnate sau de cele prelucrate mecanic, ustensilele din fier forjat sunt mai durabile (și mai scumpe) pentru că, prin forjare, se păstrează structura de rezistență a metalului. Grație maleabilității și rezistenței sale, fierul forjat a fost râvnit milenii la rând, iar în perioada sa de apogeu era folosit la fabricarea a aproape orice. „Pe vremuri, forjorii erau priviți ca niște magicieni, fiind considerați la fel de importanți ca medicii, și asta pentru că oamenilor li se părea o vrăjitorie cum din foc, bară de fier și apă se scot din cuptoare tot felul de forme din fier, mai ales arme ce rezistau în timpul luptelor”, ni se spune aici. „Cât privește fabricarea fierului forjat, maeștrii forjori de pe vremuri se foloseau de așa-zise furnale. Acestea erau de fapt cuptoare prevăzute cu un coș pentru eliminarea fumului, cu un fel de groapă și pereți din piatră sau lut, pentru a rezista la temperaturile înalte. Dacă nu aveau groapă, pe unde aerul intra, erau prevăzute cu un fel de pompă de aer. Când furnalul era umplut cu minereu de fier și cărbune, aerul ajuta la încălzirea minereului de fier. Fierul incandescent era prelucrat, bătut cu ciocanul, astfel îi erau îndepărtate impuritățile și putea fi modelat în orice formă”.

Înainte de Evul Mediu, fierul forjat a fost folosit la fabricarea armelor și a uneltelor, apoi pentru căptușirea ușilor și a ferestrelor în fața invadatorilor. Pe urmă a început să fie utilizat în scopuri decorative – catedrala Notre Dame din Paris este un exemplu grăitor, la fel și balcoanele de secol XVI din Franța sau balustradele cu grilaj și porțile de secol XVIII din Londra. Apoi s-a extins și asupra ustensilelor pentru gătit, cuptoarelor, lacătelor și altor obiecte casnice. Astăzi, spune Cătălin Oancea, fierul forjat la cald se folosește în mare parte la făurirea unor obiecte mici, funcționale, în scop decorativ sau în sculptură, din cauza costurilor și forței de muncă uriașe de care ar fi nevoie pentru lucrări de amploare. Prin forjarea la cald, sculptorul confecționează pirostrii (ustensilă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc), furculițe pentru grătar, cuțite, amnare, plite pentru legume, balamale, clanțe, zăvoare, încuietori de uși, diverse unelte, chiar și vârfuri de săgeți sau macete pentru colecționarii de artefacte. Fabricarea unui asemenea obiect poate dura de la o oră, până la o întreagă zi de lucru. Cătălin le-a fixat prețul în funcție de cât ar câștiga ca muncitor calificat în construcții – 100 RON pe zi. Dacă un obiect îi ocupă o zi întreagă, de exemplu, va costa 100 RON. O agățătoare de cuier îi mănâncă în jur de o oră, așa că valorează 15 RON.

Majoritatea oamenilor care îi admiră produsele se plâng însă că sunt scumpe, așa că și vânzările sunt scăzute, la fel cum nici din sculpturile din metal nu se prea poate trăi în România. „Ca să trăiești, trebuie să faci decoruri, obiecte din fier forjat pe care să le mai bagi prin magazine, chiar și grilaje sudate sau porți simple fără fier forjat”, spune Cătălin. „Sunt limitat pentru că lucrez singur. De obicei, atelierele de fierărie aveau ucenici care lucrau trei ani pe degeaba. La noi, oamenii nu prea înțeleg ce e cu fierul forjat. La câteva târguri la care am fost la Muzeul Țăranului, lumea a venit și a zis vai, cât de frumoase sunt, dar nu le cumpărau. Unde o pun eu? Ce fac cu ea? Pe când cu o lingură sau cu o strachină de lemn știu exact ce să facă pentru că sunt în cultura noastră de foarte mult timp. Metalul e mai străin”. Sculptorul oferă ca exemplu în acest sens Muzeul Satului, unde spune că se găsește foarte puțin metal; la începuturi, țăranii tăiau mămăliga cu ața, iar furca și grebla și le făceau din lemn. Însă în atelierul din Mogoșoaia, metalul dă formă unei multidini de obiecte. După ce îmi prezintă o mașină de răscucit fierul, Cătălin întoarce de pe o parte pe alta o fâșie metalică ornată „pe care nu poate s-o facă nimeni la rece. Fierul e răsucit înainte și înapoi. Încălzești o zonă mică, răsucești, apoi încălzești lângă ea și răsucești invers și atunci prinde textura asta”.

Mai departe am avut parte de o mică demonstrație pe care o puteți urmări mai jos, similară celor cu care sculptorul vrea să educe oamenii referitor la calitățile fierului forjat în cele trei zile de Street Delivery. Cum burduful foalelor (instalație pentru pomparea aerului asupra cărbunilor aprinși cu ajutorul unui burduf de piele) pe care l-a confecționat dintr-o haină de piele nu mai funcționează din cauza unui cărbune încins care l-a perforat, Cătălin folosește un ventilator. Când vrea să sufle aer în focul întreținut de cărbunii de lemn, pentru a ridica temperatura în cuptorul din piatră pe care îl vedeţi mai sus, dă la o parte cu piciorul o bucată de hârtie ce astupă spirala ventilatorului.

Urmăriți mai jos ce poate ieși din asta. Fier întins! Unicat şi rezistent.

Mai multe detalii pe: http://iron-craft.blogspot.com/http://ileana-oancea.blogspot.com/


Leave a Reply



+ one = 7