Tradiţii de purtat din Maramureş

0

Într-o încăpere cu pereții căptușiți de cerje (pături de lână), trei tinere își dau din mână în mână o cămașă albă. Pipăie materialul, fac ochii mari la broderie şi ar vrea să negocieze prețul cămășii maramureșene la care visează, la fel ca multe fete din zonă. Costă peste 1000 de euro, iar la o astfel de cămașă lucrează două femei timp de trei-patru luni. Sunt purtate doar de câteva ori pe ani, în rest sunt păstrate cu grijă, pe dos, în dulap.

„Sunt de ocazie, ale noastre tradiționale, nu sunt de vânzare”, aud o voce de bătrânică. Cămăşile date din mână în mână sunt ale gazdelor, dar cele venite în vizită pot da comandă. Afacerea merge în funcție de ce vor clienții; maramureșencele din satul Breb nu au mai multe modele care să-şi aştepte cumpărătorii, lucrează doar la comandă.

001

005

Pe o băncuță de lemn, lângă geam, e bunicuța care a vorbit mai devreme. E o tanti de vreo 80 de ani şi tricotează o pereche de șosete albe de lână. Stă cu fața spre fereastră, să prindă ultima lumină dinainte de apus. În mijlocul camerei, la o masă, stă una dintre strănepoatele ei cu ochii în laptop. Dă scroll printr-o pagină cu bluze. Nepoata ia comanda pentru cămeşi.

Sunt într-o casă de ţesătoare din satul Breb, Maramureş. În spatele porţii de lemn, ce se ridică până la înălţimea copacilor din jur, fac cunoștință cu mai multe generații, adunate într-o încăpere, înconjurate de munca lor, tradiția familiei. „Suntem aici trei rânduri de gazde”, spune cu o voce caldă bătrânica de lângă fereastră.

009

În casa Morărenilor tradiția e vie.

Îmi spune că e Leana a lui Tănase şi că toată viața a croșetat, a țesut, a făcut tot ce există pe lume – “cerje, țol, fețe de masă”. În tinereţe mergea cu trenul, chiar şi la Timişoara, după material sau cumpărători. Acum, lucrează șase zile la o pereche de șosete şi clienţii vin acasă, unde sunt întâmpinaţi de fiicele şi nepoatele ei. Femeia cu mâinile micuţe şi încă vrednice nu a fost la școală, nu știe nici să se semneze. Era fata cea mare a familiei și a trebuit să aibă grijă de frații mai mici. E dintr-un sat vecin, a venit la Breb „de noră”. Acum e mamă, bunică și străbunică. De pe băncuţa de lemn, cu andrelele în mână, zice că „omul bătrân, hâdă mobilă e în casă. Nu mai pot lucra ca altădată.”

Nu prea merge la vecini, „mai mult vorbești decât lucrezi când mergi în vizită”. Din când în când, casa i se umple de turişti sau vecini care vin să dea o comandă.

Bluzele sunt în general albe, femeile cumpără bumbacul, îl pun în cheară (război) și îl țes, dar restul lucrurilor pe care le cos cu iscusinţă sunt multicolore. Culorile și modelele au venit odată cu hainele, dintr-un sat în altul. Fiecare a luat și a vopsit mai departe cum i-a plăcut, iar țesătura și croiul specifice locului par aici dintotdeauna. Lucrează şi bumbacul şi lâna cu mâini antrenate de când se ştiu.

Femeile se ocupă de toată gospodăria, iar bărbații lucrează în agricultură sau în construcții, uneori și prin alte sate. Ele sparg lemnele de pus în sobă iarna și umplu oalele de deasupra plitei cu delicatese. Au rețete maramureșene, predate din mamă în fiică – tocană cu brânză de oi, ciolan afumat, ciorbă de păstăi. „Ca să fie mai domnește, fac de perișoare, pui.”

cap articol 003

Cameră țărănească în casă modernă

În Maramureş, tradiţia spune că ori înveţi să lucrezi lâna cât eşti fată, ori mai ai o şansă după ce faci primul copil. Aici, fiecare lucru e încununat cu o poveste. Bătrânii încearcă să păstreze magia care le-a însoţit viaţa, dar tinerii mai pleacă şi “pe dincolo” şi vor să fie altfel, mai „domneşte”. Acum e altfel, informaţia circulă, la fel şi oamenii, oftează bătrânii care îşi amintesc că până nu demult „Oamenii au trăit local, nu aveam TV sau radio, era doar radio şanţ”, spune un sătean.

006

Din Breb, merg pe drumul lânii şi ajung în Sârbi, unde două familii – familia Morărenilor/Mihoc şi familia Opriş mă primesc şi îmi explică ce se întâmplă cu lâna de când e tunsă şi până ia forma unor haine numai bune de purtat.

Etape de prelucrat lâna:

O treci prin foşalău, de unde ies caiere.
Caierul se toarce cu fusul şi se obţine firul.
Bagi firele în tiară şi se obţine lâna.
Stofa se bagă în piuă, la presat, unde se lasă 2-3 zile.
Se duce la croitor şi se face haina.

Oamenii mă poartă din casă în curte şi îmi explică întregul procedeu, totul funcţionează pe un sistem hidraulic, pe care ei îl au din vremea comunismului. După ce îmi arată toţi paşii prin care trece lâna, îşi scot gubele (haine tradiţionale de lână) din camera de musafiri şi se îmbracă cu ele.  Apoi, ne strângem în jurul unei mese pentru a ne cinsti cu horincă (băutura tradiţională din zonă) şi mezeluri de porc cu ceapă roşie. În Maramureş, nu e casă fără un simbol scrijelit în lemn, masă fără horincă, om fără haine tradiţionale şi întâlnire fără poveşti.

010

Fotografii de Mădălin Nicolaescu

Mai multe informații de călătorie despre destinația Maramureș găsiți aici.
Informații despre alte destinații pentru ecoturism din România găsiți aici.

Descoperă Eco-Romania este o inițiativă a Asociației de Ecoturism din România de dezvoltare și promovare a ecoturismului.
Fundația Friends For Friends și Think Outside the Box în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România prezintă proiectul editorial #descoperaecoRomania, din cadrul programului Policlinica de Marketing si Comunicare pentru ONG-uri (un proiect marca FFFF finanțat de Romanian American Foundation).

Leave A Reply