The Bible Project: Viața după Biblie

101

„Lumea e rea”. Auzim această afirmație peste tot, pe străzi, în magazine, în media și o trăim pe pielea noastră. Agresivitatea, lipsa de răbdare și de respect ne iau în stăpânire tot mai mult, cu fiecare zi care trece, iar noi, cum ne-am obișnuit deja de ceva timp, dăm din umeri și spunem că așa e viața, n-avem ce să facem. Însă ce-ar fi dacă am avea ce să facem? Cum ar fi dacă am avea de ales? Ce s-ar întâmpla dacă am trece peste vechea credință că omul e vicios din fire și am încercăm să facem ceva?

de Magor Csibi

Asta îmi propun să aflu în cel mai nou experiment al meu. Cum v-am obișnuit pe TOTB, la fiecare început de an simt nevoia să-mi testez limitele și să mă supun unor experimente care să mă învețe lucruri noi și care să vă ajute și pe voi dacă și doriți acest lucru. Un an nou înseamnă în accepțiunea generală un început nou, însă anul începe cu adevărat doar atunci când febra promisiunilor făcute la începutul său trece. Ne reîntoarcem la locurile noastre, uităm de gândurile nobile pe care le-am avut de Revelion și ajungem iarăși la concluzia că lumea nu poate fi schimbată. Și ce moment mai propice ar putea să existe ca eu să încep un experiment?

Anul trecut a fost Proiectul Caveman. Am încercat să trăiesc trei luni fără să creez un impact semnificativ asupra mediului înconjurător. Am eliminat energia, apa caldă, lifturile, mașina, avionul și toate gadgeturile care ne asigură confortul zilnic. M-am culcat devreme, m-am trezit devreme, nu foloseam nimic de unică folosință și cumpăram doar produse locale. Și iată, am supraviețuit. N-am suferit, nu m-am îmbolnăvit cum preziceau unii, nu m-am certat cu toți prietenii, ba mai mult, viața mea s-a schimbat numai în bine. Experimentul Caveman face parte acum din viața mea, dușurile reci de dimineață nu se lasă cu urlături, carnea nu mai face parte din meniul meu, deși nu credeam niciodată că aș putea să renunț, mă simt mai bine ca oricând, iar principiile după care m-am ghidat în cadrul experimentului mă ghidează și azi.

Însă ce urmează să fac se anunță infinit mai dificil decât experimentul Caveman. Dacă la primul proiect interacțiunea cu ceilalți nu a fost deloc reglementată, al doilea se bazează în mare parte pe acest exercițiu. Și asta pentru că îmi propun să trăiesc o perioadă după o carte pe care cu toții spunem că o cunoaștem, dar puțini o și respectăm. Se află în casele noastre, pentru că spunem că suntem creștini, dar nu prea o citim.

În următoarea perioadă voi încerca să mă ghidez după niște principii care sunt de formă în viețile noastre și foarte rar de fond. Ne facem cruci în fața bisericilor în mijloacele de transport în comun, iar peste câteva minute îi înjurăm cu seninătate maximă pe cei din jurul nostru. Ascultăm predicile și învățăturile despre iubire și ne călcăm în picioare în fața bisericii pentru a atinge un artefact bisericesc sperând într-o minune sau pentru a primi o sarma gratis.Vorbim de atenția față de semeni, dar nu ne deranjează oamenii fără adăpost de pe lângă bisericile pompoase.

Trăim într-o civilizație care de mii de ani se afișează ca una creștină, care a pornit războaie în numele religiei și s-a organizat după principiile scripturilor. Dar rareori putem găsi exemple care să ne arate că principiile fundamentale au fost înțelese, general acceptate și implementate în viața de zi cu zi. Dacă în Evul Mediu și de-a lungul istoriei majoritatea oamenilor aveau o scuză, având în vedere că doar o mică parte din populație era capabilă să citească și să înțeleagă mesajele acestei cărți, vreau să văd care sunt scuzele unei civilizații moderne care se afișează ca una creștină. Oare de ce unele mesaje coerente și logice de altfel, ca respectul față de semeni sau altruismul nu numai că nu s-au răspândit, dar par din ce în ce mai rare?

Oare cât este de compatibil mesajul cărții după care civilizația și cultura noastră se presupune că a fost construită? Mai interesează pe cineva principiile și fundamentele acestei scripturi sau ne mulțumi cu ritualurir, gesturi și cuvinte goale? Sau întrebarea cea mai simplă: Cât de greu este să mai trăiești după aceste principii?

Înainte să vă speriați, vreau să clarific anumite chestiuni. Nu sunt un om religios și chiar am o reținere mare în ceea ce privește orice instituționalizare a credinței. În copilărie mergeam regulat la biserică, știam pe de rost procedurile și am citit Biblia în mai multe variante, însă cu trecerea timpului am devenit din ce în ce mai îndepărtat atât de proceduri, cât și obiceiuri. Tot timpul am fost suspicios și am încercat să mă  feresc de activități care, teoretic, vin în ajutorul nostru, dar practic produc bani. Proiectul meu are puțină treabă cu biserica ca instituție și mai multă treabă cu mesajele de bază din învățăturile unor popoare care au trăit cu mult înaintea noastră.

A doua precizare importantă ține de modul în care îmi voi întocmi regulamentul. Pentru că Biblia este plină de controverse și multe mesaje și reguli se bat cap în cap. Tocmai din acest motiv ținta mea nu este să creez o nouă intrepretare a scripturiiă, ci să identific cele mai de bază principii. Din acest motiv, am rugat trei preoți și teologi de trei confesiuni diferite să mă ajute. Am ales confesiunile ortodoxă, catolică și protestantă pentru a avea mai multe viziuni asupra mesajulul și i-am rugat pe cei trei să îmi enunțe în câteva rânduri ideile lor despre ce ar însemna să trăiești după Biblie. Folosind aceste trei opinii, împletindu-le cu cunoștințele mele și cu sugestiile voastre îmi voi crea un regulament propriu care va testa granițele umanității în civilizația modernă.

Și cum spuneam, mă aștept ca acest experiment să fie mult mai greu decât cel de anul trecut. De ce? Pentru că și eu, ca majoritatea dintre noi, mi-am pierdut răbdarea, îmi ies ușor din fire și sunt mai agresiv în interacțiunile cu ceilalați față de cum eram acum câțiva ani. Iar acest proiect se poate desfășura și are relevanță numai în lumina activităților de socializare și de interacțiune cu ceilalți. Nu cred că este ușor să-i înghiți pe oamenii care urlă la tine și te înjură fără motiv în trafic și, mai mult, să fii și amabil cu ei sau să fii nevoit să spui întodeauna ce gândești timp de câteva săptămâni, fără să ai voie să „colorezi” puțin răspunsul.

Experimentul mă va forța să socializez și mă va forța să ma schimb, vreau, nu vreau. Însă cred că avem cu toții de învățat și din experiențe de acest gen. Cum v-am obișnuit și la Caveman, o să vă introduc în viața mea și o să vă țin la curent cu tot ce se va întâmpla în următoarele săptămâni prin însemnări periodice. O să încerc să dialoghez cu voi și să țin cont de părerile și sugestiile voastre.

Urmeză în curând regulamentul meu.

Citiți și:

Cum să slăbeşti prin fitness. Jurnal (I)

Cât ne mai mint reclamele?

Dacian Cioloș: “Analizăm o posibilă simplificare a normelor comune pentru micii producători”

Oamenii de știință au dezvoltat un indicator din plastic care îi avertizează pe consumatori când expiră produsele


Tags:



101 de comentarii

  1. Probabil ca va fi cea mai mare experienta a vietii tale. Eu iti doresc sa descoperi, cu adevarat, mesajul care strabate miile de ani ale omenirii din aceasta Carte si apoi sa il traiesti. Iti doresc de asemeni sa inveti sa citesti printre randurile ei, sa patrunzi spiritul scrisului mai mult decat litera lui. Toate cele bune!

    • In cazul proiectului Caveman, viata mea s-a schimbat radical. Nu mananc de atunci carne, nu folosesc lift, evit masina si am ramas cu dusul rece de un an si ceva deja. Tocmai din acest motiv cred ca acest efort imi va deschide oportunitati noi si un nou mod de a vedea lucrurile. Sunt total de acord cu tine si mersi pentru incurajare.

      • Mult succes ca o sa ai nevoie 🙂 … proiectul asta nu e chiar nou sa zic asa , toti cei din bisericile neoprotestante ( baptisti ,penticostali , crestini dupa evanghelie ,adventisti ) isi doresc si incearca sa traiasca zi de zi dupa principiile Bibliei , iar unii reusesc ,dar nu in toate, fiindca nimeni nu e perfect inafara de Dumnezeu … sa stii ca doar cu ajutorul Lui o sa poti sa traiesti asa cum ai spus ca vrei … daca ar incerca fiecare om acest proiect al tau ar vedea ca e pacatos ( nu ar mai crede ca ii om bun doar pentruca nu dau in cap la lume sau ca nu fura masini 🙂 ) si si-ar da seama ca are nevoie de iertarea Lui … a si apropo Biblia nu are contradictii decat pentru cei ce o citesc asa superficial … daca ai cerceta mai adanc si cu alte materiale ajutatoare ai vedea ca nu e nimic in neregula … oricum Mult Succes ! si daca nu mai ai nevoie de masina o primesc eu cadou ca abia am luat permisul 🙂 .

  2. cristian ceontea on

    Stimate domn, nu doresc sa critic decizia dummneavoastra de a initia un experiment aparent bizar… Doresc sa va povestesc (in speranta de a va fi de folos, …) despre cererea unui imparat chinez adresata inteleptilor tarii sale, de a scrie o carte care sa contina toata intelepciunea epocii…
    S-au scris dupa eforturi indelungate, 20 de carti… imparatul a cerut sa se transcrie esenta pentru a putea fi citita in timp util. Au urmat alte eforturi si nopti nedormite din partea inteleptilor, care au strans esenta intr-o carte groasa de o jumatate de metru… Prea mult, a concis imparatul, vreau ceva mai scurt. Astfel unul dintre intelepti i-a daruit un inel, pe spatele caruia era scrisa intelepciunii epocii… Se spune ca imparatul l-a purtat pretutindeni si de multe ori, citindu-l, a iesit cu bine din situatii primejdioase.
    Era scrisa o singura propozitie: “si asta va trece”.

    • Sunt sigur ca toate-s vechi si noua-s toate si ca orice lucru e trecator, insa cred ca o experienta de acest gen ne ajuta sa ne mai regasim. ACest experiment e ca o forma de meditatie.

    • Eu ştiu altă variantă la poveste. Împăratul le cere înţelepţilor să facă ceva care să-i schimbe întotdeauna dispoziţia când e trist să-l înveselească şi invers. Şi au făcut un inel pe care au scris “şi asta va trece”

    • Da, a iesit foarte “bine” imparatul: a murit.

      O poveste a carei concluzie este un truism care nu-ti foloseste la nimic (decat poate ca motivatie pentru suicid), daca nu mergi mai departe cu gandirea. Adica sa te gandesti si la lucruri care nu trec si sa nu lasi lucrurile care trec sa-ti manance viata.

  3. Sunt entuziasmat de idee si de abia astept sa vad rezultatele. Oarecum imi aduce aminte de experimentul “The year of living biblically” al lui A.J. Jacobs. Imi place si perspectiva pe care o abordati.
    Ma tem insa de un eventual esec din perspectiva faptului ca “cele mai de baza principii” nu se deprind in niciun caz doar intr-o luna. Cel putin mie nu mi-a fost dat sa intalnesc o persoana care sa reuseasca. Poate la dvs. va fi altfel.
    Sunt curios insa cum veti proceda cand cei trei duhovnici va vor da sfaturi ce vor fi in contractie unul cu celalalt. De exemplu: daca veti pacatui, preotul ortodox va va recomanda spovedania, cel catolic penitentele iar cel protestant sa va rugati Lui Dumnezeu si sa Ii cereti iertare. Aceste este doar un exemplu dar se poate intampla in mai multe situatii.
    Sfatul meu, porniti cu cele zece porunci (Exodul 20). Sunt “cele mai de baza principii”. Succes!

  4. Buna ziua,am gasit interesant articolul din adevarul si cred ca este un experiment absolut necesar noua tuturor.Am fost educat ca un ateu(binecuvantarile comunismului)dar am gasit ca lipsea ceva.Parca nu se lega nimic din ceea ce credeam eu ca inseamna viata.Cert este ca sunt de acord cu tine ca institutionalizarea credintei este o eroare.Trebuie sa citesti tu insuti Biblia si sa ceri intelepciune de la Dumnezeu.Altfel nu este decat un film povestit de altii.Apa se bea la izvor.Numai bine.

    • Si eu m-am gandit sa ma apuc de acest experiment ca sa vad daca normalitatea mai are un loc in societatea noastra. Am fost maiv toata viata mea (nu in sens peiorativ) si ma astept sa ajung la concluzii pozitive.

  5. Voi urmari cu interes acest experiment.
    @ dl Ceontea: sunt aproape 2000 de ani de cand se spune despre crestinism “si asta va trece”. Parerea mea este ca nu va trece pana nu se va intampla tot ce este scris in Biblie. Este adevarat totusi ca “si asta va trece” se poate aplica la mod individual sau chiar la nivel de tara, dar intrebarea mea este “ce ramane in urma”.
    Apropo de proverbe chinezesti, am citit cateva statistici care spun ca in China, crestinismul cunoaste o crestere exploziva a membrilor de mai toate denominatiile.

    • Eu nu crestinismul doresc sa intaresc prin experiment, ci valabilitatea unor mesaje, care daca ar fi respectate ne-ar garanta o societate mai buna.

      • N-ai inteles nimic!Nu mai crea confuzii(pentru unii) spunand ca incerci sa urmezi invataturile Bibliei.Eu iti doresc ca aceasta cale pe care ai ales-o, renuntand la carne , masina, lift etc , sa te aduca la indeplinirea visurilor tale: de a reusi sa faci baie la copca si de a putea sa stai ore intregi intr-un picior.Succes!

  6. Interesant, chiar foarte interesant!
    Dacă îmi permiţi câteva recomandări:
    – Încearcă să alegi din Biblie esenţialul, tocmai pentru că nu vei putea niciodată să îi duci pe cei trei duhovnici la un numitor comun.
    – E o idee bună să încerci să incluzi poruncile. Deşi în lumea de azi sunt desuete, nu ai ce pierde.
    – Foloseşte puterea pe care o are ziua de odihnă. În lumea de azi o zi dedicată doar spiritului, familiei, prietenilor şi lui Dumnezeu aduce benefici incalculabile.
    – Biblia te pune invariabil în legătură cu Dumnezeu. Fă-o!

    Voi urmări cu interes acest experiment. Succes!

    • Nu stiu daca experimentul ma va pune in legatura cu Dumnezeu sau nu, dar stiu ca ma va ajuta sa ma cunosc mai bine si sa fiu mai atent la multe lucruri din jurul meu. Iar asta nu are cum sa nu fie un lucru pozitiv.

  7. Un lucru va va ajuta sa faceti din acest experiment un succes: sa fiti deschis cu mintea si inima la “noutatile” care le veti descoperi in aceasta carte, pe care insa lumea le-a ingropat de sute de ani, fiind abandonate in Evul Mediu, iar acum sunt considerate erezii…Daca omul este dispus sa se lase condus de mesajul divin va atinge intelepciunea, iar acesta este sensul vietii. Succes!

  8. Succes! Astept sa vad regulamentul tau, pentru ca ultima data cand am citit eu Biblia continea multe lucruri care se bateau cap in cap si multe lucruri rele (mai ales vechiul testament). Mi se pare un proiect interesant de urmarit, cred ca iti va afecta destul de mult viata sociala.
    Inca o data, succes.

  9. Foarte interesanta idee. Din intamplare am vazut articolul, nu stiam despre existenta TOTB, dar merita.
    O singura nedumerire am, cand spui un preot protestant realizezi cate denominatiuni incluzi (eu stiu peste 7) si fiecare dintre acestea are idelogia ei, asa ca si eu achiesez la parerea celor care au mai postat comentarii, ca mai bine ai forma regulile singur dupa ce ai citit Biblia.
    Mult succes si o sa urmaresc in mod constant evolutia.

    • 🙂 Mersi. Si daca n-ai rabdare pana luni in ce priveste confesiunea celor tre iti zic, este vorba de un preot reformat.

  10. Orice actiune trebuie sa aiba un motiv. O fiinta perfecta nu are nici un motiv sa creeze pentru ca fiind perfecta isi este autosuficienta. Creatorul nu e perfect.
    Toate religiile monoteiste au o mare problema: existenta raului. Am citit explicatii foarte inteligente pe tema asta dar … degeaba. Ingerii nu au fost creati (ca si oamenii) cu liber arbitru ci ca slujitori. Si cu toate astea Lucifer s-a razvratit. Macar aici Dumnezeu se pare ca a cam dat in bara 🙂 In prima zi a facut … si a constatat ca e bine. In a doua zi … la fel … In a sasea zi l-a facut pe om si l-a pus sa aleaga intre bine si RAU? Care rau?
    Crestinismul … probleme si mai mari. Iisus a fost fiul lui Dumnezeu? Iisus este chiar Dumnezeu? Taina mare!!! Ia sa vedem ce zice Iisus: “Cand va rugati la Dumnezeu sa ziceti: TATAL NOSTRU …” Pai se pare ca toti suntem fii lui DUmnezeu nu doar Iisus. Biblia e o carte foarte groasa. Din ea, Noul Testament e o carte destul de mica iar din Noul Testament crestinismul de bazeaza pe Faptele Apostolilor, o culegere de epistole scrise covarsitor de Saul din Tarsus devenit din prigonitor al crestinilor … un bun crestin, apostol al lui Iisus. Cam straniu si cam greu de crezut. Cam asta e la baza fundamentului 🙂 In rest … sunt convins ca exista foarte multe si alambicate argumente PRO.

    • Doru,

      Ingerii la fel ca si oamenii au fost creati cu liberul arbitru….
      In ceea ce priveste rugaciunea Tatal Nostru, studiaza in ansamblu scriptura din Matei 36:7. Isus vorbea cu ucenicii sai, de aceea le-a spus sa zica Tatal Nostru, Isus nu vorbea cu toti oamenii in general, ci specific cu ucenicii Sai…
      Nu toti sunt fii lui Dumnezeu, Biblia spune clar ca exista 2 categorii: fii lui Dumnezeu si fii diavolului 1 Ioan 3:7-10.
      Domnul sa te lumineze!

      Cu drag,
      Marina

    • @Doru, ai dreptate, o fiinta perfecta este autosuficienta. Dar luand in calcul faptul ca Dumnezeu este iubire, iubirea trebuie impartasita. Asta este motivul pentru care Dumnezeu a creat. Daca nu crea, fiind autosuficient, inseamna ca era egoist.
      Referitor la problema raului, dupa tonul si abordarea comentariului tau presupun ca nu esti de acord cu existenta lui Dumnezeu. Atunci de ce mai folosesti cuvinte cum ar fi rau sau bine? Cum tragi linia intre bine si rau? Daca pentru mine e bine sa vin sa-ti fur din casa ca sa o duc mai “bine” ce te intereseaza pe tine? Ideea de rau si de bine sau de moralitate nu poate exista decat in contextul existentei unui standard absolut, ce nu poate fi dat decat de Dumnezeu. Raul este echivalent cu alegerea de razvratire, tocmai ca a avut posibilitatea sa se razvrateasca Lucifer dovedeste faptul ca Dumnezeu nu a instituit o dictatura. Daca ingerii (Lucifer era unul dintre ei) nu avea liberul arbitru nu puteau alege sa se razvrateasca. Faptul ca avem puterea de a alege intre bine si rau dovedeste iubirea lui Dumnezeu.
      Cartea Faptele Apostolilor din Noul Testament nu a fost scrisa de Pavel ( Saul din Tarsus). Parerile sunt impartite insa parerea general acceptata este ca a fost scrisa de Luca.

    • Nu cred in caracterul viciat al omului, mai degraba cred ca aceasta teorie ne da un pretext continuu ca sa nu incercam sa ne schimbam. Perfecti nu putem sa fim, doar daca definim perfectiunea dupa standardele umane. Pentru mine un om este perfect daca este in armonie deplina cu el insusi si cu mediul ce il inconjoara.

    • Faci mai multe confuzii.
      Prima, definitia perfectiunii. O fiinta perfecta, dupa tine, este un robot care nu poate sa faca rau, doar bine? Sau e o fiinta care face bine pentru ca alege sa faca bine?
      Apoi daca n-ar fi existat rau ai fi spus ca Dumnezeu nu e perfect si atotputernic pentru ca nu poate sa creeze ceva rau. Cine vrea sa gaseasca nod in papura gaseste.

      “Ingerii nu au fost creati (ca si oamenii) cu liber arbitru ci ca slujitori. ”

      De unde stii tu asta? Pornesti de la ipoteze false si te miri ca ajungi la concluzii ciudate.

      Crestinismul se bazeaza pe TOATA Biblia, nu doar pe ce spui tu.

  11. Magor, nu potispune ca viata ta de acum inaínte va fi una dupa Biblie, te rog !
    Poate vrei sa spui ca vei trai dupa niste principii crestine, nobile. SI pana la urma chiar asa trebuia sa traiesti si pana acum.

    • Nici n-am zis asta.Si nu trebuia sa traiesc asa. Nici un mesaj modern si nici modul nostru de viata nu sustine o astfel de abordare.

      • Sint de acord cu Elena. Apropo, ce vrei sa spui “mesaj modern”? Atunci schimba titlul pentru ca altceva se intelege. Modul de viata ti-l faci si poate sustine o astfel de abordare:
        -iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti
        -practica binele
        -urmareste adevarul
        -nu pacatui (gresi) inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor
        -daca totusi cineva iti greseste iarta-l
        -cauta mai intai folosul altora,nu fi egoist
        Deci tu spui ca nu trebuia sa traiesti asa? Ma surprinde si destul de rau!

  12. Mult succes si multa atentie! Nu e un exercitiu ca oricare altul, nu putem compara ecologia cu mantuirea, e vorba de lucruri fundamental diferite. Exercitiul pe care ti-l asumi ii ia unui om o viata intreaga, asa ca sper ca cele 3 saptamani vor fi doar inceputul. Zic atentie, pentru ca e foarte greu sa pricepi singur Biblia, de aceea alegerea ajutoarelor e esentiala – iar, cum a zis deja aici cineva, cei trei indrumatori alesi nu prea au cum sa indice acelasi drum, atunci ce faci? (aici te-as indruma cu tarie catre un duhovnic ortodox) Te increzi din nou in tine? Smerenia e una din virtutile-cheie ale unui crestin si greu de obtinut; daca ti-o insusesti, nu mai ai cum sa zici ca diferite pasaje din Biblie se bat cap in cap, caci inseamna sa te pui pe tine deasupra textului inspirat de Duhul Sfant. Deci incearca sa implinesti Biblia in Duhul ei, nu doar exterior (in exterior se plaseaza si modificarea comportamentului, daca nu e facuta din convingere – adica cu dragoste pentru Dumnezeu si pentru oameni). O sa fii uimit de ce comoara ai sa descoperi. Doamne ajuta!

    • Mersi mult. Eu cred ca cele doua lucruri sunt comparabile. Este vorba de respect in amandoua dintre cazuri, iar fara asta nimic nu poate functiona. Mersi pentru incurajare.

    • Oricati indrumatori ai avea, pana la urma tot singur trebuie sa pricepi Biblia.

      Eu nu mi-as face probleme pentru ce nu pricep din Biblie, ci pentru ce pricep si nu fac. Dumnezeu nu e absurd, sa-ti ceara sa faci ceva ce nu pricepi. Biblia e o carte ce a fost scrisa pentru a fi priceputa si traita, nu e un mesaj cifrat, numai pentru initiati.

      Practica ceea ce intelegi si o sa intelegi mai mult.

      De multe ori insa noi avem propriile asteptari si idei la care nu vrem sa renuntam, din diferite motive.

  13. cristian ceontea on

    Domnule Magor, cred ca experimentul dumneavoastra este un nonsens…Nu o spun dezaprobator si nu va critic. Probabil ca veti reusi (eu nu ma indoiesc) sa traiti o luna dupa un regulament.
    Cam asta inseamna si comunismul, capitalismul sau mai stiu eu ce. A trai dupa un regulament oricat de nobile ar parea idealurile si ideile pe care le sustine, este doar o forma de dresura. O dresura autoimpusa. Sunteti un om cu vointa, cred ca veti reusi sa o faceti. Orice regulament poate fi urmat dar nu vad legatura cu ceva spiritual si cred ca asta era scopul, de a demonstra posibilitatea aplicarii a ceea ce este spiritual crestinesc… in viata de zi cu zi!
    Exemplul lui Isus este edificator: nu a urmat forma scrisa a Bibliei ci a urmat sensul launtric al cuvintelor ei. Pentru ca niciodata nu s-a abatut de la scriptura si totusi a aplicat scriptura intr-o forma care i-au adus nenumarate critici din partea preotilor vremii.
    Repet, sunt sigur ca puteti respecta o luna, un regulament. Dar descoperirea launtrica si cresterea a ceea ce ati putea descoperi, intr-o atitudine religioasa are nevoie de timp, cred eu. Poate o viata, poate mai mult, nu stiu…
    Va doresc succes in ceea ce faceti, sa puteti vedea dincolo de reguli si bineinteles “outside the box”.

    • Ideea experimentului nu este sa va dovedesc ca se poate face ceva. Orice se poate face. Si dupa experimentul Caveman mi-am schimbat viata, poate si acest experiment ma va schimba la fel de mult. Ideea este sa incerc o alta perspectiva de viata, sa am ochii mai deschisi si sa incerc sa invat ceva nou, alaturi de voi.

    • “Exemplul lui Isus este edificator: nu a urmat forma scrisa a Bibliei ci a urmat sensul launtric al cuvintelor ei. Pentru ca niciodata nu s-a abatut de la scriptura si totusi a aplicat scriptura intr-o forma care i-au adus nenumarate critici din partea preotilor vremii.”

      Daca ar fi asa, nu ar mai fi fost scrisa Biblia. Isus a venit tocmai ca sa arate ca se poate trai asa. “Nu am venit sa stric Legea, ci s-o implinesc”.

      E adevarat ca Biblia si spiritualitatea nu e DOAR un regulament. Dar fara reguli, e totul egal cu zero, pentru ca nu mai ai repere. Dupa cum exista un “regulament” dupa care functioneaza natura – legile fizice – la fel exista si legi morale.

  14. Am descoperit intamplator articolul si este foarte interesant. Este important faptul ca ai cerut ajutorul a trei teologi dar impotant e ca tu sa citesti, sa intelegi ce scrie si sa incerci sa-ti faci timp sa citesti in fiecare zi un pasaj din Biblie din Evanghelii si sa incerci sa faci ce ai citit. Fariseii l-au intrebat intr-o zi pe Domnul Isus care e cea mai mare porunca dintre celelalte 10 si raspunsul a fost sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau si pe aproapele tau ca pe tine insunti si cred ca este principalul principiu dupa care sa incerci sa iti traiesti viata( pt ca daca iubesti n-ai cum sa injuri, sa furi s.a.m.d), ritualurile nu ajuta la nimic, dimpotriva ne departeaza de ceea ce ar trebui sa devenim. Mult succes! Doamne ajuta!

  15. Domnule Magor
    Ma numesc Marina, am 30 de ani si de la varsta de 19 ani traiesc dupa Biblie. Desi m-am nascut intr-o familie ortodoxa nu am vazut nici acasa, nici in biserica pe care o frecventam Biblia pusa in practica. Vedem multe rituali si practici ortodoxe, dar nu il vedeam pe Isus si dragostea Lui…In 1999 am inceput sa studiez Biblia. Dumnezeu mi-a deschis inima si ochii sa inteleg adevarul Lui, sa gasesc calea spre mintuire si adevaratul crestinism….Suntem mantuiti prin harul lui Dumnezeu, prin dragostea Lui si nu pt ca noi am fi ceva…
    E adevarat ca viata mea s-a schimbat 360 de grade: nu mai mint, nu mai injur, nu mai curvesc, nu mai fur, nu comit avorturi, nu imi insel aproapele, nu gandesc rau de aproapele meu, nu fac nimic care sa ii displaca lui Dumnezeu….totusi nu e meritul meu, ci e in totalitatea meritul lui Dumnezeu.
    Vedeti, cred ca e ceva care dvs nu intelegeti….exista 2 tipuri de pacatosi: cei mantuiti si cei nemintuiti (citeste te rog Romani 5: 12- 21)…..Deci, acest “experiment” al dvs ar trebui sa il continuati cu ajutorul Duhului Sfant, al lui Dumnezeu, altfel veti esua. Sfatul meu: studiati Biblia zilnic, rugati-va zilnic…… Domnul sa va binecuvanteze!

  16. Pingback: Viața socială și Biblia « Teologeanu

  17. Magor, haide sa o luam invers: cum ar fi Europa de astazi fara 2000 de ani de crestinism. Poate viitorul tau proiect va fi acesta pentru ca la multi le zboara mintea departe dar uita se sa mai uite in jur. Intrebari sunt, dar haideti sa incercam sa rezolvam o problema. Ionel vrea sa cumpere o guma. Guma costa 5 lei. Dar Ionel are numai 3 lei. De cati lei mai are nevoie Ionel ca sa cumpere guma? Plecand de aici, sa presupunem de ca ceea ce spune Biblia (textual) sunt banii pe care Ionel ii are. Deci nu sunt destui. Vedeti, Sf. Scriptura nu e tot. Revelatia infaptuita este Cuvantul facut carne. Hristos este centrul. Scripturile au fost scrise ca sa justifice credinta, mesajul salvific pe care il aducea Hristos. Generatia subapostolica a simti nevoia de a pune in scris invataturile, (lucu neobisnuit intrucat exista o puternica traditie orala). Metodologia istorico-critica ne propune sa luam serios in considerare perioada transmiterii orale pentru ca in acea perioada mesajul salvific a fost atat pilastru de credinta, “cod” etic, dar avand si scop liturgic, sacramental; componentele necesare prin care crestinismul se constituie ca si religie. Revenind la Scriptura: comunitatea primara a simtit nevoia ca invatatura sa fie conservata si transmisa mai departe de o institutie: Biserica. Spun institue pentru ca are un cap, un cod de legi, etc. De aceea nu Biserica(institutie)a inventat Scriptura ci a primit-o de la comunitatea primara. Pe de alta pate nu putem aplica metodologia istorica asupra continutului biblic. Trebuie sa vorbim depre formele literere. Genul literar “evanghelie” este supus acelorasi analize lingvistice ca orice alt text (romanul, nuvela, etc. ). Dar totodata trebuie sa distimgem intre sensul literar si sensul spiritual al Bibliei. Pana acum ne-am ocupat doar de sensul literar.
    Cu exemplul lui Ionel vroiam sa- i dau d-lui Doru Dragan un indiciu, nicidecum un raspuns. Chiar daca textul biblic pare simplu (Sf. Augustin il dispretuia pentru simplitatea obraznica si naiva, inainte de convertire) 2000 de ani de reflectie nu au ajuns sa-l descifreze pe deplin. Deci, cred ca ar fi mai bine sa optati, domnule Doru, pentru un raspuns alambicat decat pentru nimic.
    Aici este cazul sa vorbim despre cealalta componenta sensul spiritual sau emeneutica (interpretarea) Bibliei. Pe langa ratiune este nevoie de credinta. (Si va rog nu mai incercati sa faceti din religie o chiestie pur rationala, ca nu merge. Asta este o contradictie. Religia nu exista fara credinta, iar crestinismul este o religine, nu un curent filosofic. Sunt necesare si altfel de argumente decat cele rationale). Lui Ionel ii mai trebuie un leu, oare de unde sa-l ia? Ce inseamna acest leu? Ceva pe care el nu il poseda si trebuie sa-l primesca. Am putea sa numim acest leu har. Pentru a intelege ce inseamna a interpreta Scriptura este necesar exemplul Elizei. Acest fata a fost intebata la scoala: cate luni dintr-un an au 28 de zile? 1 sau toate 12?! Exemplul demonstreaza echivocitatea limbajului. Astfel de exemple putem gasi si in Biblie (chiar daca nu in forma asta). Biblia chiar daca este scrisa fara gresala, are nevoie de interpretare, pentru a putea culege sensul ei profund. Cei care se ocupa de acest aspect sunt exegetii in conformitate cu invatatura Bisericii. Gadamer spunea ca ermeneutica se raporteaza in mod necesar la persoana. Pentru asta trebuie sa cunoastem limba (graca, ebraica, aramaica) originara, locurile si contextul istoric in care Biblia a fost scrisa. Tema Bisericii este sa faca cunoscut si accesibil mesajul salvific omului din toate timpurile, deci si omului de astazi.
    Noul Testament nu este lege, precum Vechiul Testament sau Coranul, ci marturia fiului lui Dumnezeu facut om, care a inviat din morti aducand cu el salvarea omenirii. Ermeneutica Scripturii trebuie sa plece mereu de aici. Vechiul Testament trebuie citit in lumina Noului Testament, in lumina misterului Invierii lui Hristos. De aceea dezaprob opinia ca a trebui sa incepi de la cele 10 porunci. Acestea sunt Legea. dar Hritos este superior legii. Crestinismul e mult mai mult decat atat. Daca ar fi ramas la nivel de legislatura probabil ca ar fi disparut, cum mentiona un domn mai sus.
    Cea mai inalta invatatura este cuprinsa in Mt 22, 37-39: Sa iubesti pe Dumnezeul tau […] si pe aproapele tau ca pe tine insuti. Iar definitia explicita a iubiri o vei gasi in 1 Cor 13, 1-13. Nu te limta la o viziune puritana a Bibliei deoarece constiinta ta este produsul a 2000 de cultura si traditie crestina. Centrul este Hristos, acela care prin patimile, moartea si invierea sa da sens vietii si mortii omului. N. Steinhardt spunea ca lumea de astazi este flamanda dupa iubire si sens.

    • Am o idee proprie despre cum ar arata pamantul fara religii, dar nu cred ca trebuie sa ne apucam sa dezbatem acest subiect. 🙂

      • Religiile, de bine de rau, atat cat pot ele,”tin” lumea intre reguli si folclor. Da un ”delete” din viata ta, din cunostintele tale, pentru TOT ce inseamna ”Craciun, religie, Paste, Iisus, Sfinti, pacat, biserica, manastire, pocainta.. iubire de aproape, de parinti, mila, respect… Trage linie si vezi ce ramane…

  18. Numele nu conteaza on

    O idee buna…Ma grabesc sa scriu din propria experienta 🙂 ….

    Vei gusta din fericire cu siguranta. Si iti va placea din ce in ce mai mult.

    Chiar daca vei avea senzatia ca uneori te vei intoarce inapoi la ‘vechiurile obiceiuri’ vei merge inainte.

    Piedica cea mai mare pe tot acest drum iti vor fi ‘regulile’ pe care ai inceput sa le cauti. Si asta e normal la inceput.

    Insa pe masura ce vei merge pe acest drum, ai curajul si renunta la ele. Vei ride in final cind vei constata ca totul a fost atit de usor 🙂

  19. Domnule Magor Csibi,adevarul, asemenea unei umile floricele in pustiul vietii,este inconjurat si aproape inabusit de cresterea luxurianta a buruienilor erorii.Daca vrei sa-l gasesti,trebuie sa fii in permanenta atent.Daca vrei sa-i vezi frumusetea,trebuie sa dai la o parte buruienile erorii si spinii bigotismului.Daca vrei sa-l posezi trebuie sa te apleci pentru a-l lua.Si,nu te multumi doar cu o floare a adevarului.Daca una ar fi suficienta,nu ar exista mai multe.Asadar,continua,te rog,sa le aduni,sa le cauti.
    Dr.Rollo May a scris candva:,,Singurul fundament autentic al moralitatii este cel care se bazeaza pe sensul suprem al vietii”.Dar…unde poate fi gasit acest fundament?El spune in continuare:,,Adevaratul fundament este natura lui Dumnezeu.Principiile lui Dumnezeu sunt principiile care stau la baza vietii,de la inceputul creatiei pana la sfarsitul acesteia”.
    Stiti ce e ciudat domule Csibi? Ca desi,milioane de persoane au beneficiat de o anumita instruire in institutiile lumii,omenirea se confrunta cu o lipsa acuta de valori reale si nu reuseste sa faca deosebire intre ce este bine si ce este rau.Foarte multi oameni sunt in ignoranta in ce priveste Biblia.Foarte multi spun ca cunosc minciunile religioase dar nu cunosc ceea ce invata Biblia.Desi progresul tehnologic a facut posibil ca oamenii sa aiba acces,prin intermediul calculatorului,la o supraabundenta de informatii,nu s-a gasit raspuns la intrebari cum ar fi:Care este scopul vietii?Ce semnificatie au evenimentele din zilele noastre?Putem avea o speranta sigura?Se vor implini vreodata dezideratele de pace si siguranta?Mai mult decat atat,desi lucrarile de referinta din rafturile bibliotecilor contin milioane de pagini dedicate aproape tuturor domeniilor de activitate umana,omenirea repeta greselile din trecut.Delincventa ia amploare.Bolile,despre care se credea odinioara ca au fost eradicate reapar,in timp ce altele,cum este SIDA,cunosc o raspandire ingrijoratoare.Destramarea familiei atinge cote alarmante.Poluarea distruge mediul inconjurator.Terorismul si armele de exterminare in masa sunt o reala amenintare la adresa pacii si sigurantei.Exista din ce in ce mai multe probleme fara solutii.
    Exista vreo invatatura care sa arate cum a ajuns omenirea in aceasta stare jalnica si sa ne ofere indrumare pentru a avea o viata mai buna in prezent si o speranta sigura in viitor?`
    Realitatea cruda este domule Csibi ca majoritatea oamenilor sunt atat de absorbiti de grijile cotidiene incat se gandesc prea putin la cursul vietii lor.Dar…Biblia,aceasta carte pe care dumneavoastra o gasiti contrastanta si echivoca,ne vorbeste despre minunatele evenimente ce ne stau in fata,dar ne si avertizeaza cu privire la schimbarea radicala care va zgudui din temelii institutiile omenesti.Pentru a ne bucura de binecuvantarile viitoare(Ieremia 29:11)si pentru a evita dezastrul iminent,este foarte important sa acctionam cu hotarare ACUM.Eu,cred ca asta-i mai important decat orice experiment,fara insa a va lua,oarecum,dreptul la a-l face.

  20. Dar eu ti-as propune sa intri intr-o manastire, sa vezi cum se traieste dupa Biblie si apoi, dupa o perioada, sa aplici toate invataturile in viata ta de zi cu zi!

    • Eu nu cred ca intr-o manastire se traieste dupa Biblie. Este adevarat ca nu am trait intr-o manastire, dar din Biblie am citit si eu nu cred ca izolarea inseamna sa traiesti dupa Biblie.

      • Cel ce se retrage in singuratate cauta ce-i place lui insusi,
        dar este impotriva adevaratei intelepciuni.( Proverbe 18: 1)
        Biblia Gute Botschaft Verlag (GBV), Dillenburg, West Germany 1989, 1990

  21. “Pot totul in Hristos care ma intareste”. Prin puterile tale nu o sa poti face nimic. O sa ma rog ca Hristos sa te lumineze si sa iti arate cat de slabi sunt oamenii. Doar El ne tine. Annie

  22. sunt peste 600 de legi biblice, ar trebui sa le respecti pe toate… iar ele se refera la diverse lucruri de la lapidare si biciuire publica la cumparare de sclavi, mergand pana la interdictia de a purta haine din fire combinate de exemplu din in si lana… careful what you wish for ;). sunt curios despre cum va arata regulamentul tau.

  23. Parerea mea este ca singura intrebare pe care trebuie sa o pui inainte de a face un anumit lucru este : ceea ce fac este cu iubire sau nu? asta cred ca e singura regula. si daca o respecti, respecti poruncile, Cuvantul si viata. incet, incet, totul ti se va parea absolut normal, frumos si usor.
    e doar o parere…

    • Ce spune Iisus ca este legea: sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti. Matei 22: 34-40 ofera cel mai bun regulament pentru a trai dupa Biblie.

      • Asa este, dar ma intreb atunci, de ce o fi dat Dumnezeu si cele 10 porunci?

        Indemnul /porunca iubirii e vechi, il gasim si in Deuteronom.

        “Iubirea” trebuie definita cumva, altfel nu sunt decat vorbe siropoase. Porunca iubirii nu inlocuieste cele 10 porunci, doar le rezuma esenta si motivatia.

  24. in cortan versetele mai noi nu le anuleaza pe cele vechi. asta conduce la caracterul conflictual al islamului, pentru ca versetele moderate sunt inlocuite cu altele mai belicoase mai tarziu. in biblie nu exista principiul asta al anularii versetelor, cartile functionand ca un aquis. nicaieri nu se afrima clar ca treuibe renuntat la legile pe care doamen doamne le daduse, iar stilul precis in care toate legile biblice sunt stipulate nu lasa loc de interpretari personale, ci doar de urmare literala, oricat nu ar conveni asta celor care cred ca biblia e ceva onest si adevarat. practic, pentru a trai “dupa biblie” ar trebui urmate toate legile biblice. o fi foarte multa iubire in a lua niste bolovani pentru a ii arunca in cineva care a comis adulter? la fel cum e mare iubirea in a nu te tunde si barbieri. sau in a omora pe cei care au alta religie. de fapt biblia asa e arhaica, anacronca, instigatoare la discriminare, razboi si sclavie, e optiunea unor oameni de a lua doar parti din ea si de a urma in interpretare personala doar versete care le convin din noul testament.

    • “e optiunea unor oameni de a lua doar parti din ea si de a urma in interpretare personala doar versete care le convin din noul testament.”

      Cam asta faci tu, nu te supara.

  25. draga Magor, tu mai stii ce fel de personalitate ai, ce te defineste pe TINE? care este esenta ta? fiecare om se schimba in viata. schimbarea vine de la sine, in functie de caracterele predominante ale individului. o schimbare fortata, impusa prin niste reguli si restrictii, nu iti va defini esenta. te va schimba doar prin prisma “experimentelor “tale. tu mai stii daca esti un om bun sau un om rau, daca ai o personalitate debordanta, exuberanta, daca esti coleric sau pasiv-agresiv, daca esti pacifist, erotic sau obsesiv, daca iti place sa razi in hohote sau sa tragi o injuratura cand te enervezi?
    cum estu TU? fara sa iti impui reguli si fara sa-ti reprimi sentimente. fara acel “asa trebuie” , doar cu acel “asa simt”. sun sigura ca esti o fiinta extraordinara, asa cum esti tu, fara sa te defineasca vreun factor extern.

    • Tu esti relativ, si poti doar sa ai o idee cine esti.
      E o aberatie asta cu incercarea sa iti desenezi o personaltiate cat mai coerenta.
      Practic esti barbar . Esti cum simti, si barbarii sunt la fel de frumosi ca restul cameleonilor.

  26. iti scriu toate astea pornind de la afirmatia ta : “Experimentul mă va forța să socializez și mă va forța să ma schimb, vreau, nu vreau. ”
    iar intrebarea mea este (inca una) : aceste esperimente esti tu sigur ca te vor schimba in bine? cine va evalua acest “bine” ? ar trebui s-o faca altcineva inafara de tine, cineva obiectiv, cineva care te-a cunoscut cu mult timp inainte sa incepi toate acestea. si nu vorbesc despre “bine”si ” rau” care sunt notiuni relative. vorbesc despre binele tau psihic si evolutiv.

  27. Ultimul cavaler din Blahernae on

    He, he, eşti pierdut. Te-ai ras. Eşti dus pe praştie. Pentru că, oricât vei căuta, nu vei găsi calapodul. Tu-ţi imaginezi trăirea după Biblie ca un examen studenţesc. Iei suportul de curs, mai tai din el ceva, mai arunci pe fereastră aplicaţiile…buunnn, asta-i, dacă învăţ asta, trec. În primul rând, prietenul meu mai tânăr, trăirea după Biblie nu e nimic pentru noi, creştinii, ci trăirea după rănduiala lui Dumnezeu. Asta-i. Bunicile noastre inculte (mă rog, ale unora, că a mea vorbea şapte limbi străine…) ştiau sâmburele. Tu cauţi sâmburele prin rafturi, ah, vai-vai, sâmburele e în inima ta. Dilige et quod vis fac.
    La Iisus vine unu, mai curios aşa, ca matale, şi-L ia la întrebări, ce să fac…Iisus se uită lung la el şi-i răspunde…aia, aia, aia…/cam cum am primit şi tu sfaturi mai sus. Bon, zice tânărul, astea le-am făcut…altceva? Păi atuncea, zice Domnul, una singură îţi mai trebuie, să vinzi totul şi să-Mi urmezi Mie….şi a plecat tânărul, întristat, pentru că era foarte bogat. De fapt, una singură îţi trebuie, şi ca s-o ai, nu e suficient să interoghezi preoţii. Trebuie să te dezbraci de omul care eşti, inclusiv de curiosul ăsta care se ţine de experimente. De aceea, profeţesc un eşec lamentabil. Vei ieşi din experienţa asta mai goluţ decât ai intrat. Mai plin de întrebări, mai sărac în răspunsuri. Trist.

    • neah, proiectezi nesiguranta si frustrarea proprie. Eu zic ca e admirabil drumul ales, enervant putin ca e pus in vitrina. Are umpic mai multa valoare daca il tii pentru tine, nu?

      • Ultimul cavaler din Blahernae on

        Nu proiectez nimic, prietene. Anunţ numai că experimentul ăsta a mai fost, după cuvântul Bibliei că tot din ceea ce este sub soare a mai fost şi va fi iară. Pe omul nostru îl chema Luter şi, în sec. XVI, a vrut să trăiască doar după Biblie, considerând restul un adaos prăfos. Rezultatul lui “Sola Biblia” îl vedeţi. N-am nici o frustrare pe sistem, iar nesiguranţa mea e în limita admisă de cutumă. Atât doar că Biblia e accident istoric, parte a revelaţiei, restul e în Biserică. Biblia e un set de cărţi scrise de oameni aflaţi în stare de revelaţie şi uşor inconştienţi. Nici nu-şi imagina Pavel că epistola lui către corinteni va deveni epistola către români sau către laponi. Trebuie să fii mărginit şi grăbit să-ţi imaginezi că un set de cărţi compactate de către instituţia eclesială prin sec. IX cuprinde totul, ca să-ţi permiţi să rafinezi esenţialul doar de acolo. De fapt, ca să fiu analog, e ca şi cu reţeta de Coca-Cola. Degeaba s-a publicat reţeta, că nu e aia totul, mai e un ingredient. Şi ingredientul acela e în autorul experimentului, nu în Biblie.

        • “Rezultatul lui “Sola Biblia” îl vedeţi. ”

          Il vedem in diferenta intre tarile foste sau actuale protestante si restul.

          “Trebuie să fii mărginit şi grăbit să-ţi imaginezi că un set de cărţi compactate de către instituţia eclesială prin sec. IX cuprinde totul, ca să-ţi permiţi să rafinezi esenţialul doar de acolo. ”

          Nu o cuprinde totul, dar cuprinde suficient.

  28. Csibi draga, proeiectul tau este unul extraordinar! Stiu ca vor fi multi care te vor ridiculiza, vor incerca sa te descurajeze, dar ma bucur ca ai un “spirit tare” si un ideal pentru care merita sa lupti. Pentru unii viata nu este mai mult decat un gratar bun, o bere rece, o masina occidentala si succes la femei…Li se pare ciudat ca vine “unul” si incearca sa demonstreze ca sunt principii mult mai serioase care merita luate in consideratie cand “iti traiesti viata.”

    Iti doresc succes si sunt de partea ta! Astept derularea proeictului.

  29. Proiectul – experiment pe care il demerati acum este unul esential pentru viata. L-am facut si eu ceva timp si mi-a reusit. Am reusit sa ma schimb total si acum viata mea este mult mai frumoasa. Esential este ca nu trebuie sa-l demarati de unul singur, ci principalul aliat sa va fie Dumnezeu. Dumnezeu nu e greu de inteles. Biblia a fost scisa pentru toate categoriile de oameni din toate timpurile si ceea ce e fascinant la Ea e ca inca este de actualitate. Am vazut ca spuneati ca sunt elemente care sunt contradictorii in Biblie. Biblia nu se contrazice de una singura, ea se explica de una singura. Trebuie sa va inarmati cu foarte multa rabdare si sa o studiati, sa vedeti viata din prisma ei si atunci totul va fi simplu. Si sa nu uitati ca rugaciunile pot face minuni si sa cereti intelepciune de la Duhul Sfant oricand aveti nevoie. Dumnezeu sa va calauzeasca si sa va binecuvanteze!

  30. Pingback: The Bible Project: Prima săptămână » Think Outside the Box

  31. Prin anii 70 am cunoscut un staret la o minastire din Dobrogea care a murit la o virsta relativ tinara. De la el mi-a ramas o propozitie: – biblia trebuie inteleasa in spiritul in care ea a fost scrisa.Am citit si eu biblia, aproape in intregime, incepind de la 14 ani de cind mi-a pus-o prima data bunicul in mina si nu am pretentia ca i-am inteles in intregime spiritul.Dar am inteles multe lucruri. Sunt de acord cu dvs. ca bigotismul nu e acelas lucru cu credinta. Va urez succes in demersul dvs. si voi incerca sa urmaresc articolele dvs. pe aceasta tema. O zi buna !

  32. Eu nu cred ca accest experiment poate exista in adevaratul sens deoarece valorile promovate de catre biblie au avut sens doar acum mai mult de 2000 de ani.Biblia(vechiul testament) dupa parerea mea fiind creat de oameni simplii pentru a promova o serie de valori care erau rar intalnite iar pt acel lucru era necesara o tehnica care in vremea noastra nu mai are sens, daca ai citit biblia de mai multe ori dupa cum spui cred ca ai abservat brutalitatea si lipsa de invormare a celor care au scriso(cu sau fara interventia divina). Principalu mod de promovare in vechiul testament este frica, singura cale prin care se puteau promova acele valori pe vremea aceea oamenii fiind mai prmitivi si mai imrali.Biblia a fost necesara dar acum nu mai avem nevoie de ea, astfel de valori astazi sunt normale si se deprind prin educatie.Inca un motiv pt care experimentul nu poate exista este faptul ca biblia are o serie mare de erori(contradictii dupa cum spui si tu), diferenta morala uriasa dintre vechiul si noul testament(noul testament fiind creat mult dupa cu simplul scop de manipulare politica si nu numai(noul tstament este tot o colectie de scrieri alese, multe fiind lasate pe dinafara).Eu sunt ateu(am incetat sa cred in dumnezeu pe la varsta de 11-12 ani la fel cum am incetat sa cred in mos craciun, parintii mei sunt crestini.) dar cred ca urmz ceea ce azi multi cred ca intentioneaza biblia sa promoveze.Am discutat cu un preot care a spus ca desii sunt ateu ca moralitate sunt mai crestin ca majoritatea crestinilor.Dupa parerea mea tot ce a facut crestinismul de dupa anul 1000 a fost numai rau omenirii.Prin cele spuse nu doresc sa jignesc pe nimeni si este simpla mea parere.

  33. Spuneai ca ai o proprie idee despre cum ar arata pamantul fara religii, spuneai ca nu crezi ca trebuie dezbatut subiectul, eu cred contrariul, sunt curios care este imaginea ta asupra lumii fara religie.Te rog sa o impartasesti cu mine.

  34. Csibi, drago, experimentul tau suna, pentru fiecare, altfel. Asa cum si Biblia are mereu si pentru fiecare alte intelesuri, in functie de evolutia spirituala personala. Un stagiu de doua saptamani intr-o manastire (de fiecare data de alta confesiune dar cu pauze intre) ti-ar fi de mare ajutor. As spune ca pastorul tau se numeste Sf. Pavel si cu el ar trebui sa incepi ca sa nu pierzi timp pretios. Sf. Pavel se bazeaza pe fapte si reguli destul de limpezi pentru un alfabetizat. Ca sa vezi de ce sunt amarati romanii si fac urat, trebuie sa-i ajuti sa-si faca ordine si curatenie in viata, acolo unde conflictul arde cu foc deschis (ei nu se pot intelege asupra problemei). Iata una dintre ele – cainii vagabonzi; apoi cainii de la bloc, cainii in general care schimba oamenii in oameni-caini. Romanii sunt obligati sa mearga cu capul in jos, cu ochii in asfalt ca sa se fereasca de mizerie sau sa nu-i mai vada jegosi, plini de boli, aciuati pe langa tarabe, banci, spitale, chiscuri de ziare, piete, blocuri. Nu ne-am inteles inca asupra a ceea ce vrem cu ei caci fiecare are alte notiuni despre igiena, bolile si afectiunile provocate de animalele de casa (oricare). Paralel cu exercitiul spiritual pe care-l faci, lupta pentru formarea unei mari rezervatii de caini undeva departe de asezarile umane, unde haitele sa traiasca in voia lor, sa latre in voia lor si sa.. in voia lor. Se pot face excursii cu acest obiectiv; totul e sa-i scoti din orase. Spatiu parasit (parloaga) este destul si inimosi care ar da bani ar fi destui. Eu n-as da bani pentru caini, nici pentru vagabonzi ci numai pentru copii orfani. Dupa ce faci aceste rezervatii si cureti orasele patriei – ca penitenta, treapta in obtinerea evolutiei spirituale – vom vedea cum au evoluat romanii si mai vorbim..

  35. Dragi comentatori, as dori sa va multumesc pentru decenta mesajelor. Aproape toate au calitatea de a fi neagresive, ceea ce este o minune in ziua de azi. Ma uit la Tv, citesc uneori ziarele, incerc sa discut despre orice in familie sau la serviciu si ma simt in 5 minute pulverizata de atitudinea hiper agresiva a celor din jur. Dumneavoastra reusiti sa mai purtati o conversatie, sa mai schimbati idei. Hmm, imi place cum suna cuvantul “Dumneavoastra”… Nu l-am mai auzit de mult. (In fine, sper sa nu ma “pulverizati” acum pentru mesajul off-topic).

    Cat despre experiment: Doamne – ajuta! Cu bine, camelia

  36. CONSTANTIN STANCU on

    PRINCIPII DE VIAŢĂ CREŞTINE

    Motto: „ Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi „
    Biblia – Isus

    1. Să alegi mai întâi modelul de fiinţa dat de Dumnezeu omului şi arealul spiritual in care te poţi mişca liber şi curat ca într-o cetate apărată de îngăduinţa divină.
    2. Să înţelegi că sufletul omului nu poate fi preţuit de om şi este unic.
    3. Sa vorbeşti celor din jurul tău în aşa fel încât să–i zideşti spiritual, să le arăţi ce le este de folos, spre pacea care uneşte oamenii.
    4. Să le faci oamenilor ceea ce ai dori să-ţi facă ei ţie.
    5. Să nu-ţi fie teamă de oameni, relaţii, situaţii şi moarte, ci de Dumnezeu pentru a fi înţelept.
    6. Să înţelegi că nu suntem aici întâmplător şi că resursele ne sunt limitate în timp ce spiritul tinde spre infinit.
    7. Singurul semn dat omului muritor este dragostea pentru aproapele său şi iubirea de oameni.
    8. Să înţelegi că binele nu vine fără ca tu să fi testat înainte pentru acest bine.
    9. Trupul este şi el creat ca şi sufletul, dar trupul tău poate fi un templu şi că în final nu-ţi aparţine în timpul scurt dat.
    10. Nu ieri, nu azi, nu mâine, ci acum !

  37. CONSTANTIN STANCU on

    Din Biblie rezulta ca Dumnezeu a avut mai multe legamante cu omul, sau contracte, in perioade diferite.
    Pentru crestini legamantul este in Iisus, adica omul sa aiba cuvintele lui Dumnezeu in minte si inima.
    Pentru crestini exista o singura lege: “Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insusi!” Aceasta lege acopera toate celelalte legi. Vezi Cartile catre Romani, Galateni, etc. Ultimele cuvinte ale lui Iisus au fost: Sa va iubiti unii pe altii cum v-am iubit eu!
    Unii ar mai mai adauga faptul ca trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu cu toata mintea, cu tot sufletul, din toata inima, cu toata energia, porunca preluata de la evrei. (Deuteronom.) Dar pentru crestini se pune ipoteza: cum poti iubi pe Dumnezeu care este departe in cerul sau (in alta dimensiune), daca nu poti iubi pe aproapele tau?!
    Ca atare a iubi pe aproapele ca pe tine, este singura porunca pentru ca dragoste acopera totul! Vezi Romani…
    Suna cam ciudat, dar studiati Biblia si veti vedea ca este asa. Suna cam ciudat in vremurile astea, dar daca vrei sa te salvezi, nu ai alta sansa! Depinde de ceeea ce optezi, ori te legi de lucruri, ori te legi de Dumnezeu care are toate resursele…
    O zi buna tuturor! Bibila sta la dispozitia oricui vrea sa o studieze!

  38. In calatoriile mele am vazut oameni rugandu-se, in altarele lor, in templele lor, pe un covorash sau in racoarea catedralelor. Cel mai mult m-au impresionat arabii, pentru ca le lipseste ipocrizia, cand se roaga sunt toti dusi in alte sfere, sus de tot. In marea moschee din Cairo nu exista nici un chip pictat, nici o statueta, nimic, decat un imens covor si candelabrele ce ilumineaza sala. Dar cata sfintentie si energie pozitiva poate fi simtita acolo. O simti fizic, te invaluie, te simti bine, nu mai vrei sa pleci si te intrebi de ce nu este la fel peste tot, de pilda, in bisericile bucurestene. Alte frecvente:-).
    Budistii au cele mai frumoase coduri de comportament, de asemenea. In templele lor m-am simtit acasa, inconjurat de frumos si o de stare de gratie.
    Nu stiu daca a trai dupa Biblie este neaparat esenta drumului catre inaltare si purificare. Credinta este de fapt cea mai buna cale, nu ai nevoie de reguli scrise, ti se releveaza caile, singure.
    Am participat o data la un “Paste” care cadea la aceeasi data pentru toti crestinii din lume, intr-o sala uriasa in State, alaturi de cateva mii de oameni de toate religiile. Pastorul (o celebritate de altfel) care a avut ideea sa adune toata acea lume flamanda de frumos, sfintenie si bine a facut un lucru extraordinar. A demonstrat ca pana si un totem este tot o fatzeta a lui Dumnezeu. Fiecare religie este tot o fatzeta a lui Dumnezeu, in fond, este modul in care a fost si este receptat intr-o anumita zona a lumii, de o anumita cultura etc. Si aborigenii au credintele lor. Important este sa ai credinta, sa simti ca universul te iubeste si te-a construit cu un scop anume, pe care inca mai ai timp sa il descoperi.
    Biblia este atat de metaforica, incat chiar ai nevoie de o interpretare binevoitoare. Zic binevoitoare, pentru ca hmmm, cel putin in primele capitole se petrec lucruri care nu prea sunt placute unui adept al iubirii cu si fara obiect si al non-violentei:-).
    Isus a citit mult mai multe carti decat Biblia si puterea lui a venit nu numai din credinta sa formidabila dar si din multa cunoastere si mult efort de constientizare a esentei vietii spirituale.Isihasmul este pe cale de disparitie, dar cei care-l mai practica demonstreaza ca pentru a fi auzit de Dumnezeu trebuie sa te indumnezeiesti mai intai.

  39. Am recitit din nou articolul si urmatoarul pasaj mi-a sarit in ochi:
    “A doua precizare importantă ține de modul în care îmi voi întocmi regulamentul. Pentru că Biblia este plină de controverse și multe mesaje și reguli se bat cap în cap.”

    Am avut intotdeauna o stranie impresie ca, de cate ori planuiesc o fapta sau ma gandesc la ceva, stiu (de undeva din interior si dincolo de ratiune) daca acea fapta e buna (crestineasca) sau rea, daca acel gand e unul constructiv sau dimpotriva.

    Problema e ca ratiunea intervine “salvator” sa-mi justifice faptele si gandurile pacatoase, chiar atunci cand, acel ceva innascut, poate plantat chiar de Dumnezeu, poate insusi Dumnezeu, trage semnalul de alarma.

    Desigur avem poruncile, desigur avem cea mai mare porunca “Sa-l iubesti pe Domnul Domnezeul tau ca pe tine insuti.”, deci teoretic avem dupa ce ne ghida.

    Insa chiar si fara porunci, Cain stia ca gelozia nu e gand bun, iar fapta ce se pregatea sa o faca nu va fi una placuta Creatorului. Ce sa mai vorbim de Eva…Stia ca neascultarea va fi fatala, iar Sarpele nu a facut decat sa “demonteze rational” semnalul de alarma tras de constiinta.

    Daca ratiunea ar fi folosita in conjunctie cu acel ceva interior (poate constiinta, poate iubirea, poate insusi Dumnezeu) ar fi ceva foarte puternic. Insa ratiunea ne-o folosim de multe ori pentru a ne justifica atitudinea comoda, faptele si gandurile mai putin oneste, etc.

    Asa ca, daca ar fi sa fac si eu experiment, as incerca sa traiesc dupa acel ceva interior care intotdeauna trage semnale de alarma. Numai ca mi-ar fi foarte greu…Hmm…

    • De acord. Sunt multe teorii care sprijina ideea.
      Daca insa ne-am conduce vietile dupa acel ”gand interior” unde am ajunge ? Am ajunge undeva ? Ce-am manca ? Ne-am multumi cu greieri si gandaci ? Si apoi, ne lasa, ne acorda viata insasi ragazul de a ne asculta vocea interioara ? Si apoi, e sigur ca ”vocea interioara” este a lui Dumnezeu sau prindem ”posturi straine” ?..
      Sau sunt toate lasate de Dumnezeu (conform Bibliei) pentru a avea ce discuta, a comunica intre noi ?

      • In primul rand, multumesc pentru dialog. In al doilea, am oarecum impresia ca ar trebui sa raspund la intrebarile din postul lui csibi, desi pe de alta parte par cumva intrebari retorice, interioare.

        Q1) “Daca insa ne-am conduce vietile dupa acel ”gand interior” unde am ajunge ? ”
        A1) Fiecare ajunge acolo unde ascultarea sau neascultarea gandului interior il va conduce. In plus, putem intotdeauna justifica rational drumul.

        Q2) “Am ajunge undeva ?”
        A2) Interesant, intotdeauna ajungem undeva (de preferat in rai, dar uneori si iadul e o destinatie).

        Q3) “Ce-am manca ?”
        A3) “Este scris: omul nu va trai numai cu paine, ci si cu orice cuvant care vine de la Dumnezeu” – citat Biblie.

        Q4) “Ne-am multumi cu greieri si gandaci ?”
        A4) Ioan Botezatorul avea pe meniu lacuste. (sursa stirii: Biblia)

        Q5) “Si apoi, ne lasa, ne acorda viata insasi ragazul de a ne asculta vocea interioara ?”
        A5) Este una din cele mai frumoase intrebari din set. Raspunsul insa depinde de fiecare.

        Q6) “Si apoi, e sigur ca ”vocea interioara” este a lui Dumnezeu sau prindem ”posturi straine” ?”
        A6) “Pomul bun se cunoaste dupa poamele bune pe care le face, cel rau, dupa faptul ca face poame rele sau nu face deloc.” – sursa Biblia. Se pare ca rational, putem distinge care din “posturile” prinse sunt de la Dumnezeu. (Mi-a placut foarte mult metafora cu “posturile straine”, e foarte grafica…)

        Q7) “Sau sunt toate lasate de Dumnezeu (conform Bibliei) pentru a avea ce discuta, a comunica intre noi ?”
        A7) Un coleg de-al meu de serviciu, statistician, mi-a spus odata: “Dumnezeu i-a creat pe oameni ca sa fie fericiti.” Eu mai caut inca motivele creatiei, dar am retinut totusi raspunsul, pentru puritatea lui abstracta.

        Sper sa nu fi ofensat pe nimeni cu raspunsurile mele. Stii cum se spune: “Si ne iarta Dumnezeule greselile noastre cu sau fara de voie, facute cu stiinta sau cu nestiinta. Amin.”

    • “Insa chiar si fara porunci, Cain stia ca gelozia nu e gand bun…”

      Camelia, cele 10 Porunci nu au fost inventate dupa iesirea evreilor din Egipt. Atunci au fost doar reafirmate, ca sa fie un fundament pentru viata noua ce trebuiau sa o inceapa evreii eliberati. Gasesti dovezi pentru asta in Bible.
      Cele 10 porunci sunt expresia caracterului lui Dumnezeu. Cain le cunostea, la fel si Eva.

      Ratiunea este un instrument, nu un reper. Si Hitler avea justificari rationale pentru crimele lui. Depinde de la ce premize pornesti cu ratiunea.

      Acel gand interior de care vorbesti este pus de Dumnezeu in noi, dar nu este suficient. Noi nu suntem fiinte autonome, nici fizic, nici moral. La fel cum avem nevoie de Dumnezeu pentru apa, aer, mancare si viata, la fel avem nevoie sa primim si intelepciune, de la Sursa.

      • “Camelia, cele 10 Porunci nu au fost inventate dupa iesirea evreilor din Egipt […] Cain le cunostea, la fel si Eva. ”

        Vroiam sa spun, ca, in absenta celor 10 porunci, Cain sau Eva sau Adam, ar fi avut totusi un reper: inima lor. “Caci scris este: omul nu va fi judecat dupa faptele sale, ca nimeni sa nu poata zice, am facut aia sau ailalta, ci dupa ce este scris in inima lui” (sursa Biblia). Poruncile sunt desigur, un reper foarte bun pentru noi toti.

        “Ratiunea este un instrument, nu un reper. Si Hitler avea justificari rationale pentru crimele lui. Depinde de la ce premize pornesti cu ratiunea.”

        Exact asta e: oricine si isi poate justifica actiunile. Dar nu inseamna ca justificarea duce la ceva bun (in cazul nostru la mantuire).

        “La fel cum avem nevoie de Dumnezeu pentru apa, aer, mancare si viata, la fel avem nevoie sa primim si intelepciune, de la Sursa.”

        Foarte corect! Mijlocul prin care se realizeaza este rugaciunea, care e tot un fel de introspectie, un dialog cu Dumnezeu care este zidit in fiecare fiinta (umana).

        • Camelia, tocmai asta am spus: Cain si Abel cunosteau Legea morala, cele 10 porunci. La fel si Eva, la fel si Avraam etc.

          Una din ispitele cu care a fost ispitita Eva a fost ca poate cunoaste binele si raul fara Dumnezeu, ca poate fi autonoma moral.

          “Dumnezeu care este zidit in fiecare fiinta (umana).”

          Asta poate suna frumos, dar nu mai e crestinism, ci panteism, sau altceva. La ce-ti foloseste sa te rogi la tine insuti? Rugaciunea nu e introspectie.

          Cat despre citatul cu faptele… mai sunt si altele: “Credinta fara fapte e moarta”, “dupa roadele lor ii veti cunoaste” etc etc etc.

          • “Cele zece porunci sunt prezente de două ori în Vechiul Testament (Exod 20:2-17; Deuteronom 5:6-21), fiind dictate conform Bibliei de către Dumnezeu lui Moise.” – citat de pe link http://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_zece_porunci

            Asta inseamna ca sunt dictate de Dumnezeu lui Moise multisor dupa facerea lui Adam si Eva, (despre care se mentioneaza in Geneza) .

            Asa ca la discutia cu vicleanul Sarpe (care nu se stie ce avea de castigat din afacere), singurul lucru care o putea apara era ascultarea de Dumnezeu (cele 10 porunci vin mai tarziu)

            Sarpele i-a intrebat de ce n-ar manca din respectivul pom, iar Eva a raspuns ceea ce Dumnezeu ii spusese: “pentru ca vom muri”. Sarpele i-a zis atunci “Negresit nu veti muri, dar vi se va deschide mintea si veti fi asemeni lui Dumnezeu”. Eva s-a gandit ca era de dorit ca mintea sa-i fie “deschisa”, drept urmare a dat curs ratiunii sarpelui.

            Dar, in definitiv poate ai dreptate, indiferent daca era o porunca sau 10, Dumnezeu trebuie ascultat. Plata neascultarii o vedem in fiecare zi.

          • csibi, draga on

            Aici am o dubla indoiala si plec capul pentru asta dar.. Biblia spune de nenumatate ori: ”nimic nu se poate face fara incuvintarea lui Dumnezeu” (nu intocmai ci ca sens). Mai mult, daca Eva asculta, poate ca noi nu discutam acum pe forum. Acolo imi pare ca Dumnezeu a glumit cu noi si a introdus notiunea ”liber arbitru”. In acel moment ne-a lasat Dumnezeu sa vedem ca nu suntem doar niste animale ci gandim si avem discernamant pe care ni-l lasa liber. Ne-a dat toate notiunile, pe rand, ca la bebelusi, sa le putem digera. Este decizia noastra sa indreptam gandurile si faptele catre rau sau catre bine; sa urmarim binele si confortul nostru calcand pe lacrimile, durerile si vietile celorlalti sau sa stam pe calea noastra si sa tinem haturile pornirilor cat mai bine. Cat despre viata rea pe care-o ducem acum.. cred ca glumiti. Ganditi-va cinci minute la cei din secolul 15, 17.. nu mai departe. Suntem pe taste, la caldurica, ne asteapta o masinuta la scara, tinem diete, pierdem timpul la tv sau pe taste.. deci nefericirea noastra tine de cu totul altceva.. poate de lacomie, lene, egoism, as spune. Viata este interesanta, lumea este lume, planeta este splendida.. noi ce facem pentru toate acestea ? Studiu de caz.. A fost 1 Martie. Multi s-au grabit sa incropeasca un cadou pentru acest moment. Cei mai multi au cumparat flori taiate (flori care mor, gunoi), au impachetat cu grija casete cu deodorante (pentru care, oricum, fiecare are alte preferinte), bijuterii (sa avem ce pazi), mici obiecte nefolositoare, au daruit.. o relatie de PR pana la urma, nu-i asa ? Ei cred ca au daruit, si-au facut datoria. Cati au stiut de oferta de la http://www.maimultverde.ro ? Multi, cred. Cati i-au dat curs ? Putini, foarte putini sau.. De ce ? Nu era palpabila ? Nu ne incredem in formula ”veti primi vesti despre pomisorul vostru” ? Sigur ca nu ne incredem caci formularea este neadevarata dar adevarat este ca sunt multe actiuni de replantare a tarii si ca asta e tot ce conteaza; ca undeva creste si ”darul” nostru. Nu trebuie sa dislocam (nerealist si egoist) o persoana care sa ne spuna ce face pomisorul nostru. Sau, daca ne indoiam de realizare, puteam pur si simplu sa mergem cu ”ea/el sau in grup” sa plantam chiar noi un pomisor, undeva.. Cred doar ca ne invartim in jurul unei notiuni de confort egoist si relatii seci de PR si nici prin cap nu ne trece sa depasim stadiul asta caldut… Un martie 2011 bland.

  40. “Acolo imi pare ca Dumnezeu a glumit cu noi si a introdus notiunea ”liber arbitru”. In acel moment ne-a lasat Dumnezeu sa vedem ca nu suntem doar niste animale ci gandim si avem discernamant pe care ni-l lasa liber. ”

    Interesant… cred cam acelasi lucru: “liberul arbitru” pre-exista momentului ispitirii Evei. Altfel Sarpele n-ar fi incercat sa dialogul: “Negresit nu veti muri…”, Tradus in limbaj modern: “Nu credeti tot ce spune Dumnezeu, exista motive mai subtile pentru care nu va lasa sa mincati din roadele pomului aceluia. Iti spun eu, ca nu se va intampla nimic rau, ci numai bine”.

    Dupa parerea mea (subiectiva cum altfel), dialogul mentionat in Geneza, ne arata ca cei doi, Adam si Eva, nu erau in stadiu de animale, in gradina Edenului, aveau discernamint si erau invitati de catre Dumnezeu sa si-l foloseasca. Numai ca Sarpele era cel mai viclean dintre toate animalele, si la testul asta cei doi au picat.

    In legatura cu “plata neascultarii o vedem in fiecare zi”, voiam sa spun ca fiecare dintre noi are cate o “conversatie” cu Sarpele, si de multe ori cadem la test (picam in ispita). Nu degeaba in rugaciunea mentionata de Domnul nostru Isus, se spune: “Si nu ne lasa dusi in ispita…”. Daca testele nu s-ar da la toti, nu era cazul sa precizeze problema cu ispita in rugaciunea “Tatal nostru”.

    Rasplata data de Dumnezeu pentru caderea in ispita, pentru neascultare, vine pentru fiecare adecvat (customizat ca sa zic asa ): boli, necazuri, accidente, etc.

    Partea buna este ca pedepsele au rol pedagogic; ar trebui sa ne determine sa ne indreptam comportamentul, si la urmatoarea ispita sa rezistam mai bine.

    In final, tinta noastra ar trebui sa fie asemanarea noastra cat mai perfecta cu Dumnezeu Tatal, dupa chipul caruia am fost creati. Numai ca asemanarea asta nu se creaza prea usor.

  41. Pingback: TOTB.ro - Religia este pe cale de dispariție în șapte țări » Think Outside the Box

  42. Interesant, chiar foarte interesant!

    De multe ori am auzit spunându-se că ascultarea de Dumnezeu, nu este la fel de important ca si relaţia noastră cu El. .

    Dar…..dragoste pentru Dumnezeu nu va compensa ascultare prin neascultare, si de aici ajunge la… “Lumea e rea” Agresivitate, lipsa de respect etc. Dar aceasta nu este din vina lui Dumnezeu .

    Isus i -a răspuns: Matei 22:37-39 ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.“ ,,Aceasta este cea dintîi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`

    2 Timothy 3:16-17 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

    Mesajul biblic este in măsură să echipeze bine omenirea pentru toate faptele bune.

    Deci, vedem aici că dragostea noastră pentru Dumnezeu si de semeni trebuie să fie însoţită de ascultare faţă de voia Lui. Lipsa de ascultare de Dumnezeu indică o lipsă de dragoste fata de semeni nostri.

    Intrebarea: – mai citeste cineva biblia?

    Additional Bible resources are available at:
    http://www.medinachurchofchrist.com

  43. Se inalta precum valurile si cad asemenea lor…sant precum floarea ierbii care se usuca si piere..generatii dupa generatii,om dupa alt om..nici pomenirea nu i se mai stie dupa ce moare..70-80-100 de ani si pa..copacii traiesc mai mult…ce folos ?destept sau prost la fel moare..toate trec..omul..isi incearca toate mijloacele sa traiasca de fapt..vrea sa traiasca…realizand ca nu poate face asta dispera..si iarasi cauta apoi..ce?…cauta viata de fapt..sa traiasca…EU sant Calea,Adevarul si Viata..viata vesnica este aceasta-sa Te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu..Omul cauta sa cunoasca pe Dumnezeu de fapt..toata viata lui…sa aiba viata..sa se perfectioneze..sa Traiasca…pt asta este Scriptura..Dumnezeu a dat..cine vrea sa primeasca darul sa-l primeasca si sa il arate si altora..este un cadou…nemeritat de nici un om..

Reply To spartan Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger