Terenurile de golf abandonate ale Japoniei sunt transformate în ferme solare

0

Corporaţia japoneză Kyocera transformă un fost teren de golf, acum abandonat, din Japonia (din apropiere de Kyoto), într-o fermă solară; după ce acest proiect-pilot va fi finalizat, corporaţia speră şi intenţionează să găsească parteneri pe tot teritoriul Japoniei, pentru a face acelaşi lucru şi cu alte terenuri de golf care stau nefolosite.

 

 

Planul este ca ferma solară să devină funcţională în anul 2017 şi să genereze electricitate pentru peste 8.000 de gospodării. Pe viitor, Kyocera speră să atragă parteneri cu ajutorul cărora să costruiască încă o astfel de fermă solară, de putere mai mare, pe un teren de golf care nu a mai fost finalizat (şi nici dat în folosinţă) în regiunea Kagoshima. Se pare că Japonia nu duce lipsă de astfel de terenuri care să fie reconvertite în ceva util populaţiei, în viitorul apropiat. În anii 1990, în Japonia a avut loc o explozie a interesului pentru golf (“golf boom”) şi, astfel, peste 2.000 de terenuri de golf au fost construite în doar câţiva ani.

Interesul oamenilor, însă, a scăzut destul de rapid (unii spun că pe atât de rapid pe cât s-a şi aprins), astfel că terenurile de golf au dat faliment, în mare parte. Sute de astfel de terenuri sunt abandonate pe teritoriul ţării. Şi, după cum se vede, sunt locul perfect pentru construcţia unor ferme solare. Spaţiile deschise ajută la captarea energiei solare, fiind, aşadar, locul ideal pentru plasarea panourilor solare. Iniţiativa Japoniei poate fi un model şi pentru alte state unde există asemenea terenuri abandonate, aflate în câmp deschis.

 

Surse, foto: The Independent, TA

 

Puteţi citi şi:

O grădiniţă din Japonia colectează apa de ploaie şi lasă copiii să se joace în ea

Japonia ar urma să îi oblige pe oameni să îşi ia concedii

VIDEO Cum îşi parchează japonezii bicicletele


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger