Scoția și-a închis ultima mare uzină alimentată cu cărbune

0

Săptămâna trecută, Scoția a închis centrala Longannet, ultima din țară alimentată de cărbune, scrie Grist.org, care a asigurat electricitate timp de aproape jumătate de secol. Inițiativa ar aduce cu sine pierderea multor locuri de muncă, însă autoritățile spun că a fost acompaniată de o serie de investiții de sute de milioane de euro în ferme eoliene offshore, Scoția plănuind ca, până în 2020, să asigure energie curată în proporție de 100% celor 5 milioane de locuitori ai săi.

Longannet, cea mai mare centrală de acest tip din Marea Britanie, a generat electricitate pentru un sfert din locuințele scoțienilor, însă a început să se confrunte cu învechirea tehnologiei, creșterea costurilor de transmisie și taxe tot mai mari pe carbon, scrie The Guardian. Decizia de a închide ultimul generator al centralei cu o capacitate de 2.400 de megawați ar putea afecta peste 230 de joburi directe și alte circa 1.000 indirecte. „Cărbunele a fost multă vreme forța dominantă din industria generării de electricitate, însă închiderea Longannet semnalează sfârșitul unei ere”, a spus Hugh Finlay, directorul general al ScottishPower, care operează centrala. „Longannet a contribuit cu mai multă electricitate la rețeaua națională decât orice altă centrală electrică din istoria Scoției și este o zi tristră pentru toată lumea de la ScottishPower”.

În Scoția mai există câteva mine de cărbune, însă Longannet a fost ultimul cel mai mare utilizator al acestei resurse energetice. Longannet fusese proiectată inițial pentru a funcționa timp de 25 de ani, însă investițiile serioase de care s-a bucurat i-a permis să aibă o viață de 46 de ani. Scottish Power, unul dintre cei șașe mari furnizori de energie, deținut de compania spaniolă Iberdola, administra mai demult șase uzine alimentate cu cărbune. Acum, compania este dependentă de gaze naturale și ferme eoliene pentru generarea electricității. În momentul de față, în Scoția se află în construcție șase noi ferme eoliene în care s-au investit peste 800 de milioane de euro, iar alte 600 de milioane vor fi cheltuite pentru îmbunătățirea infrastructurii electrice care acoperă 2,5 milioane de locuințe și afaceri.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger