„Reabilitarea dependenților de alcool și droguri din medii defavorizate”

0

Asociația Crucea Albastră din România a lansat proiectul „Reabilitarea dependenților de alcool și droguri din medii defavorizate”. Acesta își propune să identifice persoanele dependente de alcool și droguri care sunt motivate pentru tratament de recuperare și pentru abstinența de lungă durată, dar care nu pot achita costurile internării într-un centru de reabilitare, și să faciliteze accesul la serviciile de tratament de reabilitare pentru 40 de persoane dependente, precum și să formeze echipa terapeutică a centrelor Crucii Albastre pentru a trata cât mai adecvat acești pacienți.

„Ne dorim ca acest proiect să vină în întâmpinarea nevoilor consumatorilor de alcool și droguri din medii defavorizate și ca rezultatele sale să contribuie la creșterea încrederii acestora cu privire la posibilitatea recuperării din dependență și la eficiența tratamentului rezidențial de reabilitare”, spune dr. Holger Lux, coordonatorul proiectului.

Consumul de alcool se află în creștere în România și se situa, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, la 15,3 litri pe locuitor (locul 8 în lume), deasupra mediei europene de 10,7 litri pe cap de locuitor, în 2010, pentru ca, în 2013, România să ajungă potrivit pe locul 5 mondial, cu peste 2 milioane de persoane care consumă alcool în mod abuziv, după unele estimări.

În același timp, România înregistrează una dintre cele mai semnificative și mai rapide creșteri ale fenomenului consumului de droguri. Potrivit ultimului studiu la nivel național realizat de Agenția Națională Antidrog, prevalența consumului de droguri de-a lungul vieții în populația generală a crescut de la 1,7% în anul 2007 la 6,6% în 2013. Ulterior închiderii magazinelor așa-zis „etnobotanice”, consumul de droguri a înregistrat o scădere, dar aceste substanțe sunt încă disponibile pe piața neagră, ceea ce a dus la formarea unor zone de avarie, în care dependenții pot fi văzuți în stradă, în zone ca Gara de Nord sau Ferentari. Acești dependenți provin din familii sărace care nu-și permit să le asigure tratamentul și adesea fac parte din grupuri vulnerabile și supuse discriminării.

Cu toate acestea, serviciile de nivelul III de asistență integrată, conform standardelor sistemului național de asistență medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, anume serviciile de reabilitare și reintegrare socială, sunt slab reprezentate la nivel național, în condițiile în care asistența integrată a consumatorilor de droguri reprezintă o direcție prioritară de acțiune în cadrul Strategiei Naționale Antidrog pe perioada 2013-2020. Singurii furnizori de astfel de servicii post-dezintoxicare sunt, în anul 2016, organizații non-profit precum Crucea Albastră, Bonus Pastor, Teen Challenge etc. Însă acestea pun la dispoziție un număr limitat de locuri și se bazează pe contribuții financiare din partea beneficiarilor pentru a acoperi costurile internărilor parțial.

Asociația Crucea Albastră din România este o organizație umanitară afiliată la Federația Internațională a Crucii Albastre, care are ca misiune asigurarea de asistență de specialitate dependenților de alcool și de droguri. Asociația patronează două centre de reabilitare psiho-socială de tip comunitate terapeutică pentru persoanele dependente de alcool, droguri, jocuri de noroc sau cu alte dependențe – un centru pentru bărbați, aflat în localitatea Șura Mică, din apropierea orașului Sibiu, și un centru pentru femei, aflat în localitatea Șelimbăr, de asemenea în apropiere de Sibiu.

Vineri 18 martie, ora 14.00, în sala Hub-ul cetățeniei active a Bibliotecii Naționale a României (intrarea pe latura estică a clădirii, dinspre parcare), va avea loc o conferință de presă privind lansarea proiectului „Reabilitarea dependenților de alcool și droguri din medii defavorizate”, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger