Oameni aruncaţi la gunoi

31

Zilele trecute, peste o sută de oameni din Bucureşti au fost aruncaţi în stradă, după un şir îndelungat de procese în jurul drepturilor de proprietate asupra caselor unde au locuit zeci de ani. Copii, familişti, bătrâni, oameni bolnavi şi persoane cu handicap au fost scoşi din case de către jandarmi. Camioanele de la Primăria Sectorului 3 (care, de altfel, a tăcut chitic în timpul protestelor la adresa evacuărilor) au venit să ridice mobila şi obiectele foştilor locatari, pe care împuterniciţii, cu ironie scârboasă, au spus că nu le aruncă, “ci doar le depozitează la groapa de gunoi.”

 

15773_10205029640965659_8503576504511777123_n

Foto: AP /Vadim Ghirda

 

Desigur, ameţită sub jeturile de ştiri despre corupţie, mişmaşuri, prezidenţiali sau mondenităţi, societatea civilă a reacţionat firav la vestea asta: câţiva activişti le-au stat alături oamenilor care-şi petrec de pe 15 septembrie nopţile sub cerul liber, câteva agenţii de presă şi-au făcut treaba, câţiva cetăţeni şi-au făcut empatic datoria de a sharui poze de la evacuare, alţii au dezbătut problemele de fond pe Facebook. Însă majoritatea a rămas pasivă, angajându-se între două tab-uri în morale de tipul „E normal. [Evacuaţii] îşi merită soarta.” Asupra acestei din urmă atitudini mi se pare important să reflectăm mai mult de cele câteva minute pe care, de regulă, atenţia noastră se opreşte, în medie, asupra unui subiect ajuns în presă.

„Noi, majoritarii, cica, daca vrem sa locuim undeva trebuie fie sa platim chirie – serioasa!! – fie sa ne fortam sa ne cumparam o camaruta pe undeva, dar tiganii daca sunt pusi la locul lor – exact asta se intampla in astfel de cazuri – toata lumea urla din gura de sarpe…,” scrie un comentator în subsolul reportajului pe care l-am publicat de la evacuarea oamenilor de pe strada Vulturilor 50.  Unul din cele mai întâlnite refrenuri ale celor care justifică faptul că primăria încalcă drepturile omului şi legea care spune că persoanelor evacuate trebuie să li se ofere locuinţe sociale, vizează o tensiune de bază a raportului pe care cel mai mulţi dintre noi o avem cu spaţiile de locuire. În condiţiile în care numărul tinerilor din România care locuiesc cu părinţii este peste media europeană (55%, în 2011), în care cei mai mulţi salariaţi fac panicaţi bilanţul la final de lună, pentru a-şi plăti chiria sau fac slalom printre telefoanele băncilor la care au făcut credit pentru un apartament, ideea ca statul să ofere locuinţe pare o nedreptate. Când însuşi preşedintele ţării iese la înaintare declarând emfatic că ideea de a avea o casă este comunistă,” a avea o locuinţă socială ajunge, în opinia celor care se zbat pentru a-şi plăti ratele şi chiriile, să frizeze absurdul. Nu-i de mirare că, în logica supravieţuirii, înţeleasă diferit la nivelul diferitelor clase sociale, sărăcia devine invariabil propria responsabilitate a individului: săracii sunt săraci pentru că vor să rămână săraci. De aici, prăpastia dintre noi, majoritarii, şi ei, asistaţii, rezultat direct al politicilor sociale dezastruoase. Atâta vreme cât statul, principalul actor care a generat haosul procesului de retrocedări-evacuări, nu rezolvă problemele cauzate, şi atâta vreme cât cei care muncesc în mediul privat se disociază de statul sinonim cu incompetenţa şi corupţia, sărăcia devine o povară de care noi, majoritarii, vrem cu orice preţ să ne descotorosim.

O altă problemă de fond, mult mai profund ramificată în gândirea care mitraliază la foc direct luări de poziţie din familia „[Evacuaţii] îşi merită soarta,” face ca distincţia dintre noi şi ei  să fie şi mai specifică. Ei, săracii, sunt, în logica asta, ei, ţiganii. Nu contează că printre evacuaţii de pe Vulturilor se numărau şi persoane care nu sunt de etnie romă. În România, cu bogatul ei istoric de relocări şi evacuări abuzive (Craica sau Pata Rât sunt doar cele mai cunoscute din ultimii ani), a fi evacuat înseamnă a fi rom, iar a fi rom evacuat a ajuns, printr-o anomalie perpetuată de autorităţi şi opinia publică, un act de „normalitate” care nu ne mai mişcă niciun fir de păr. În rutina raţionamentului proliferat pe pilot automat, îmbibat în rasismul atât de prezent în România, încât nici nu mai e perceput ca rasism în raportările curente, nu mai contează că majoritatea celor evacuaţi acum la Bucureşti locuiau legal în casele respective. Că fuseseră repartizaţi acolo, cu promisiunea mereu amânată a unor locuinţe mai puţin incerte, că legea impune limpede obligativitatea oferirii unei locuinţe sociale celor care au fost evacuaţi, că drepturile sunt aceleaşi, indiferent de etnie. „Cum se face ca numai tiganii au drepturi?”, se întreabă acelaşi comentator, ilustrând perfect câteva din cele mai adânc împământenite prejudecăţi deghizate în argument: că evacuaţii sunt automat de etnie romă, că dreptul la locuinţă ar fi o formă de discriminare pozitivă, un privilegiu de care noi, majoritarii, suntem privaţi. Despre rasismul infiltrat în gândirea comună, care dă naştere la reacţii de genul „Înapoi la căruţa cu coviltir!” se pot scrie tratate întregi, însă e vital să înţelegem, măcar conjunctural, pe marginea unei drame la care sunt supuşi peste o sută de oameni, că, la rândul lui, e în mare parte produsul unor politici catastrofale în ceea ce priveşte minorităţile. Că, oricâte milioane de euro din fonduri UE s-ar cheltui de faţadă pentru „integrarea” romilor, problemele de viaţă şi de moarte continuă să se amplifice, adâncind hăul dintre noi şi ei, intoxicând cu cinism vocile majoritarilor care privesc detaşat, ba chiar dând din cap aprobator, spectacolul sinistru al unor oameni aruncaţi la gunoi. Deşi e doar o speculaţie, sunt aproape convinsă că, dacă presa ar fi difuzat, mai ales în campanie electorală, materiale de la evacuarea a o sută de români, solidarizarea societăţii civile ar fi fost semnificativ mai mare.

„Seara iti era teama sa treci pe acolo mai ales cand erau ametiti de alcool; alcoolul consumat in timp ce faceau gratar pe strada(!). Pentru cetatenii din zona e o usurare aceasta evacuare. Trebuie sa ne invatam concetatenii romi sa-si doreasca mai mult de la viata!,” spune moralizator un alt comentator, indicând însă o portiţă ceva mai deschisă pentru discuţii. Faptul că, în comunităţile unde locuiesc, romii acaparează spaţiul public şi ies din propriile cochilii şi fac grătare ori beau bere în stradă, spre deosebire de noi, majoritarii, care înţelegem că libertatea se termină la gard, e o altă diferenţă culturală interpretată drept problemă. În Bolintin-Vale, de pildă, unde locuiesc şi unde se află al treilea cel mai mare procent de romi din localităţile româneşti, „ţigănia” împărtăşeşte aceleaşi reguli de comportament social. Dacă „la români” abia mai vezi în weekend câteva băbuţe la poartă, „în ţigănie” e mereu activitate: oamenii socializează pe stradă, în faţa curţilor, îşi fac nunţile în corturi amenajate pe şosea. Într-o seară, când mă-ndreptam spre „ţigănie” cu bicicleta, o bătrână m-a atenţionat din start „Nu te duce, maică, acolo, că-i periculos!”. Mi-am continuat drumul fără să păţesc nimic. Ghetoizarea e, de cele mai multe ori, opera minţilor noastre, iar teama de a avea fie şi cel mai mic contact cu manifestările unei culturi pe care nu doar că n-o înţelegem, dar o şi demonizăm, e una construită. Grătarul făcut pe stradă ajunge astfel să pară o ameninţare, o dovadă a diferenţei iremediabile, care trebuie înlăturat cu orice preţ şi „igienizat.” Iar dacă “trebuie să ne învăţăm concetăţenii romi să-şi dorească mai mult de la viaţă,” deşi nu ştiu câţi dintre noi, majoritarii, ne dorim substanţial mai mult decât o casă unde să putem locui alături de familie, cu siguranţă un prim pas ar fi să renunţăm la aura de frică pe care ne-o montăm când intrăm în contact cu ei. Nu prin lecţia condescendenţei şi a aruncării în stradă îi putem ajuta să meargă mai departe, ci recunoscând înainte de toate nedreptatea la care sunt supuşi, amintindu-ne că, înainte de toate, pentru “a-i învăţa”, e nevoie ca, la rândul nostru, să ne dezvăţăm de arta dispreţului, de ignoranţă şi de retorica propriei reuşite. Pentru ca ei nu doar “să-şi dorească,” ci şi să poată mai mult, trebuie cu toţii să înţelegem că respectarea drepturilor nu e facultativă.

Mână în mână cu neaplicarea legii, cu trenarea crizei locuinţelor sociale, cu duhoarea rasismului încâlcit în apărarea individualismului majoritar, merg pseudo-soluţiile pe care autorităţile le-au luat în ceasul al treişpelea pentru foştii locatari de pe Vulturului. După ce, în ultimii 10 ani, Primăria Sectorului 3 ar fi soluţionat doar 30 de cazuri din cele peste 3.000 de solicitări pentru locuinţe sociale, după ce camioanele au încărcat lucrurile oamenilor proaspăt evacuaţi şi le-au „depozitat la groapa de gunoi”, după ce copiii şi-au petrecut prima zi de şcoală printre picioarele jandarmilor, a sosit şi reacţia încropită să dea aparenţa implicării. Astfel, bărbaţilor din Sectorul 3 care au fost evacuaţi li s-a propus să primească adăpost pe timp de noapte la Centrul de urgenţă pentru persoane fără adăpost Sector 3, iar mamelor şi copiilor din acest sector, adăpost la Centrul pentru victimele violenţei. Persoanelor evacuate care nu au însă buletin pentru Sectorul 3, li s-a propus să meargă la Centrul de urgenţă pentru persoane fără adăpost al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. Trecând peste faptul că aceşti oameni au căpătat statutul de persoane fără adăpost doar în urma nerespectării legii de către Primărie, ideea de a fragmenta nu doar o comunitate bine închegată, ci şi familiile amână asumarea unei crize deja acute, ba chiar o amplifică. Pe fondul sforătitor al sloganurilor despre „integrare”, autorităţile înlsenesc astfel, încă o dată, dezintegrarea, prin separarea membrilor familiei, prin relocarea copiilor care vor putea cu greu să-şi urmeze şcoala, prin instaurarea unui provizorat cu efecte greu de calculat. Cu toate astea, din confortul ecranelor, noi, majoritarii, credem că cei evacuaţi ar trebui să fie recunoscători că li se oferă un acoperiş deasupra capului, că, spre deosebire de noi, cei care nu avem nevoie de asistenţă, ei au privilegiul de a primi ajutor din partea statului.

Până una, alta, zeci de oameni îşi duc viaţa pe trotuar, la câţiva metri de fostele lor cămine, în timp ce vocile protestelor se fac nevăzute în fluxurile de ştiri. Încercările celor care susţin dreptul la locuire şi le sunt aproape celor evacuaţi nu au, desigur, forţa şi capacitatea să găsească soluţii şi nici nu e de îndatorirea lor să ridice case ori să repartizeze apartamente în oraşul care duduie de spaţii abandonate, lăsate la îngrăşat pentru cota imobiliară. Ce ar trebui să fie însă de datoria noastră, a cetăţenilor majoritari, e solidaritatea cu ceilalţi, în faţa unor instituţii care nu doar chiulesc de a rezolvarea problemelor de bază, ci le şi creează.


31 de comentarii

  1. Tu cu cine te certi, ca nu mi-e clar?
    Pe cati dintre ei i-ai luat acasa sa ii ingrijesti?
    Daca tiganul este evacuat dintr-o locuinta care e a altuia e discrimnare.
    Daca romanul este evacuat dintr-o locuinta care e a altuia e aplicarea legii si hotararilor judecatoresti.
    Ce sa zic, e bine sa fii tigan in Romanika. De-aia mi-am si luat eu certificat de tigan pe 200 euro. Noroc ca am pielea mai neagra de la mama natura. Unde vreau sa ma angajez le arat certificatul de tigan si trebuie sa ma angajeze.

    • Eu nu mă cert cu nimeni, stimate Pigan Vesel, ci doar încerc să contrabalansez piaţa de opinii ca cele susţinute de dvs. NU este de datoria mea să iau acasă oameni, pentru că nu sunt instituţie bugetată să facă acest lucru. Datoria mea, ca jurnalist, este să atrag atenţia asupra unor abuzuri. În ambele cazuri, dacă un român sau un rom este evacuat, fără a i se oferi, potrivit legii, locuinţă socială, fenomenul se numeşte la fel: încălcarea legii şi a drepturilor cetăţeneşti. Din păcate, nu gust ironia glumelor cu “certificate de ţigani” care, dacă printr-o sinistră anomalie ar exista, vă pot garanta că nu v-ar aduce niciun privilegiu. Nici locuinţă, cu atât mai puţin loc de muncă. Dar e mai greu să ne gândim critic la propriile prejudecăţi decât să le reciclăm cu sarcasm.

      • Da da daaaa, ne implicam, clampanim, pana cand trebuie sa punem mana sa ii ajutam.
        Atunci gata: NU este de datoria mea să iau acasă oameni,
        Imi place tipul asta de implicare.

        Sa le dea primaria locuinte sociale dar “Centrul de urgenţă pentru persoane fără adăpost al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.” nu-i suficient de bun pentru ei.

        Exista capitane, exista hartie ca esti rom :
        http://www.ceds.ro/admitere%20facultate_2-106-0
        Ie-te pe documentatelea. Se cheama recomandare si pac, te-ai “integrat” numai pe baza de culoarea pielii.
        Ai putea sa dai exemplu luand macar un copil dintre aia amarati si dandu-i o bucata de paine, un rand de haine si incaltari, carti, caiete si un ghiozdan ca sa se duca la scoala. Odata scolit, poate scapa din favela aia.
        Si ziceai de prima zi de scoala, sunt si eu curios cati dintre ei au fost la scoala? jumate, un sfert, mai putin de un sfert?

      • Asa asa, compatimiti hotii si alte elemente criminale. Ce daca stau ilegal, ce daca nu vor sa accepte sa se mute unde li se ofera case sociale. Ei sunt amarati pentru ca s-a facut dreptate. Datoria dvs ca jurnalist ar fi sa prezentati problema obiectiv, nu sa luatia apararea lor. Altfel sunteti un comnentac nedemn de scoala pe care o reprezentati.

        • Stimate domn, una din datoriile mele, ca jurnalist, este să atrag atenţia asupra unor abuzuri. Tot ca jurnalist, am dreptul la o opinie / editorial – după cum puteţi vedea, articolul de faţă se regăseşte la rubrica “Subiectiv,” chiar dacă este documentat. În schimb, dumneavoastră când lansaţi acuzaţii de genul “hoţi” sau “elemente criminale,” ar trebui, de dragul rigorii, să prezentaţi argumente obiective prin care să le susţineţi. Altfel, din păcate, nu sunt nimic mai mult decât generalizări pornite din prejudecată.

          • Argument 1: locuiau ilegal, nu aveau contracte de inchiriere si datorii la utilitati -> hotie -> acte criminale
            Argument 2: au incalcat proprietatea cuiva -> act criminal
            Argument 3: au deranjat linistea publica -> act criminal
            Trebuie sa va definesc un act criminal sau puteti cauta singur in DEX?

          • Argument 1: locuiau ilegal, nu aveau contracte de inchiriere si datorii la utilitati -> hotie -> acte criminale
            Argument 2: au incalcat proprietatea cuiva -> act criminal
            Argument 3: au deranjat linistea publica -> act criminal
            Trebuie sa va definesc un act criminal sau puteti cauta singur in DEX?
            Edit: am cazut in capcana limbii engleze – trebuia sa spun infractiune

  2. Proprietatea este sfanta. parintii acelor copii care sunt acum ati afara nu au nici o vina ca au stat acolo 30 de ani fara macar sa icnerce sa faca ceva? S-au complacut intr-o stare de fapt convenabila. pe de alta parte, statul ar trebui sa impoziteze exponential mai mult locuintele abandonate si de asemenea sa interzica demolarea celor de patrimoniu. Norocosii mostenitori ai unor vechi negustori sau mici boieri/burghezi de altadata trebuie sa fie si responsabili, nu doar o clica de risipitori. Revenind la subiect, da, statul are obligatia sa le faca locuinte. Dar se vor face tot din banii nostri, deci e ca si cum toti dintre noi i-am lua acasa. Si reiau intrebarea, nu e si vina lor ca au stat o jumatate de viata de om acolo cu mainile in san?

    • Aveţi perfectă dreptate întrebând dacă nu este şi “vina” lor că “s-au complăcut”. După mentalitatea multor oameni care se luptă pentru un trai mai bun, pentru case etc., acest tip de atitudine e blamabil. Însă consider că acuzaţiile de complacere la sărăcie sunt cu dus şi-ntors (am scris mai demult un text pornind de la o poveste reală, despre o familie foarte săracă, pe care vecinii o demonizau pentru că se complace în sărăcie: https://totb.ro/hraneste-ti-aproapele-nu-ca-pe-un-maidanez/). În opinia mea, ca aceşti oameni (mulţi dintre ei, romi) să poată depăşi psihologic, economic, social starea de “asistaţi”, e nevoie de eforturi mari din partea instituţiilor statului: e nevoie de educaţie (şi de a oferi, de pildă, copiilor şansa să urmeze şcoala, nu să fie mutaţi de colo-colo, enclavizaţi de mici pentru că “sunt ţigani” etc.), de oferirea unor şanse egale pe piaţa muncii (şi asta vine tot din educare, atât a minorităţilor, cât şi a majorităţii), de respectarea drepturilor de bază şi de multe altele. Or dacă instituţiile şi sociatea civilă nu fac decât să-i arunce pe aceşti oameni în stradă ori la groapa de gunoi (la propriu sau simbolic), cum le putem cere lor să nu se mai complacă în sărăcie, generaţie după generaţie? E o discuţie lungă, însă mi se pare important ca atunci când căutăm vina, să ne uităm şi la rădăcinile ei.

    • Dupa ce ca un regim criminal le-a luat casele, le-a folosit 50 de ani fara sa plateasca un leu, si-a batut joc de ele, acum vrei sa le pui impozit exponential pe asta. Pe multi i-a si executat pe motiv ca erau bogati. Acum urmasii lor le vor inapoi. Asta da crima, sa ceri inapoi ce e al tau.
      As fi foarte curios sa aflu ce parere ai avea daca ar hotari guvernul sa-ti ia tie casa si sa o dea altora, asa, ca ei “nu are”.
      Ajunse intr-un mare hal de degradare, dupa ce nimeni n-a batut un cui timp de juma de secol, acum le vrei “protejate”. Imi pare rau, unele sunt atat de distruse incat nu se mai poate face nimic pentru ele.
      Hai mai baga o manea: OOOOOOOOO viata mea, o inima meaaaaa,

  3. Va face probabil ce vrea proprietarul lor cu ele:
    Daramare, renovare, extindere.
    Apoi le va vinde sau inchiria ddupa dorinta.
    Daca tu consideri ca nu e cu adevarat proprietarul poti face plangere.

  4. ” nu mai contează că majoritatea celor evacuaţi acum la Bucureşti locuiau legal în casele respective” asta de unde ai scos-o? oamenii aia nu mai aveau contracte de inchiriere din 2007. Crezi ca 7 ani de zile de stat moca in buricul orasului nu este suficienta paguba pentru proprietari? Sau stai, am uitat, la comunisti proprietatea e un moft.

  5. Un articol excepţional! L-am printat de cel puţin cinci ori şi l-am pus în tualetele de la firmă (în loc de hârtie igienică). Tare s-au mai bucurat colegii mei! În ce priveşte oamenii fără case, ţigani sau nu, poţi să-i ei acasă şi să-i plângi, însă dacă îi aduci prin faţa uşii mele şi nu te porţi cuviincios, se prea poată să vă rup picioaele şi ţie şi lor. În rest, dacă se poartă frumos, nu mă deranjează cu nimic. Dacă vrei să le faci locuinţe din banii tuturor, iar am să te cotonogesc, pentru că din banii pe care îi dau la stat mă interesează să se construiască infrastructură şi nu să se dea pomeni, fie ele locuinţe sau alte ajutoare sociale. Vezi că tu nu gândeşti în afara cutiei, ai greşit titlul, tu gândeşti ca o cutie!

  6. Stim bine ca multi dintre tigani (asta ca sa nu generalizez) nu se complac doar in saracie. Saracia nu este o vina, departe de mine gandul asta. Ei se complac in altceva, in ignorarea regulilor unei societati. Societatea asta a noastra, buna sau rea, nu se potriveste cu stilul lor de viata, cu valorile lor. Nu stiu daca vreun sistem normal la cap ar putea sa le ceara acelor proprietari de case sa astepte pana cand educatia isi va face treaba si tiganii vor pleca de buna voie. S-ar putea ca asta sa insemne vreo 2-3 generatii.

  7. Conceptiile care reies din unele comentarii nu fac altceva decat sa intareasca afirmatiile articolului referitoare la prejudecata. E adevarat ca tiganii/rromii au valori si moduri de viata care nu sunt imediat compatibile cu valorile promovate de societatea “moderna” – tin sa subliniez ca nu exista societatea “noastra” si societatea lor, e o singura societate in care suntem in acelasi rahat cu totii. Iar cu mentalitati precum cele conturate mai sus nu cred ca vom evolua prea curand.
    Nivelul de dezvoltare al unui stat se poate lesne citi din modul in care trateaza clasele defavorizate [nu doar rromii, dupa cum evacuatii nu sunt nici ei doar rromi] – in Romania e 0, la fel cum si programele de arhitectura sociala, foarte dezvoltate in alte tari, sunt aproape inexistente. Nu cred ca ar trebui sa deranjeze pe nimeni ca banul public sa fie directionat in parte catre astfel de programe, inclusiv programe sociale + educatie + formare pentru cei defavorizati; ele au aceeasi importanta ca si infrastructura si teoretic ar trebui sa ajunga si pentru una, si pentru cealalta [daca nu ar lua alte drumuri mai putin publice].
    Si da, intra tot in competenta statului sa rezolve problemele create prin retrocedari, doar ca nu se poate ignora evolutia terenurilor/imobilelor in timp – e fix acelasi mod de gandire comunist care a condus ulterior la necesitatea retrocedarilor: actionam radical, conform unor principii valabile doar pe moment. Cum ar fi daca parculetul de cartier in care iti plimbi copilul ar deveni brusc un teren care trebuie retrocedat, in defavoarea intregii comunitati actuale? Nu ar fi mai corect ca proprietarul sa fie despagubit de catre stat? Nu poti sa dregi un rau din trecut cu un rau si mai mare in prezent.
    In rest, excelent articolul.
    Destupati-va mintile!

    • Nu-mi dau seama daca esti comunist sau doar rau voitor sau si mai rau, cu deficiente intelectuale. Din vremuri imemoriale, proprietatea a fost un drept sfant. In SUA esti impsucat daca o incalci.Tu tii partea unor infractori si sustii ca esti evoluat?
      Nici macar informat nu esti. Indivizii respectivi primesc locuinte la marginea Bucurestiului. Cu chirie modica. Dar cum sa vrea asa ceva cand fura curent si apa de la stat si nu platesc chirie in buricul targului?
      Vrei sa plateasca statul pentru infractori? OK! Suporti un nivel ridicat al taxelor?
      Si apropos de diferentele sociale, bah, evoluatule: stiai ca tiganii isi vand copiii inca de mici? Mai precis fetele. Da-te jos din turnul de fildes, miroase rahatul de la baza, apoi comenteaza. Sunt curios, ti-ar placea sa iti gasesti casa ocupata ilegal dupa o absenta prelungita? I-ai imbratisa pe toti, pentru ca sunt oameni?

    • A, inca ceva, ca tot dai exemple “inteligente”: terenurile intrate in patrimoniul public, gen parcuri, sosele, piete si nu numai, NU SE RETROGEDEAZA. Se despagubesc.

  8. Exact aceste comentarii arata cat de mare este nevoia de astfel de articole. E corect ca fostii proprietari sa-si primeasca proprietatile confiscate abuziv. Este corect insa si ca acestor oameni sa li se ofere o solutie.

    Prin modul prin care a procedat, Primaria a aratat un dispret maxim fata de cetatenii sai. Locuirea e o nevoie de baza, iar fara un acoperis de-asupra capului acestor oameni le va fi greu sa-si gaseasca si/ sau sa-si pastreze un loc de munca, copiilor sa mearga la scoala samd

    Impingem oamenii la marginea societatii si apoi ne miram ca ei se vor comporta in consecinta…

    • Teoretic ai dreptate. Dar doar teoretic. Daca respectivii indivizi aveau contracte de inchiriere in derulare, primaria era obligata sa le ofere alte locuinte. Indvizii aia nu mai aveau contracte din 2007. Deci, primaria nu mai are vreo obligatie.Unii nici buletine nu au … Deci nu sunt cetateni.

  9. Lasand la o parte problema discutata, altceva m-a izbit pe mine din articolul asta: inteleg ca tie ti se pare ok sa se faca gratare in strada, sa se blocheze drumul cu corturi de nunta si sa se bea peste masura?
    In ceea ce priveste problema discutata, ca sunt tigani, ca sunt romani, ca sunt martieni, daca au fost evacuati fara respectarea normelor legale, e un abuz.
    Sectorul 3 nu e al lui Negoita? Nu avea o gramada de case? Nu are el Rin-ul? Sa ii bage pe oameni acolo, daca tot vrea sa para ca se implica.

  10. Cind drepturile minoritarilor depasesc (fie si prin discriminare pozitiva) drepturile majoritarilor avem o problema. Daca ei au dreptul sa ma deranjeze plin blocari de strada, galagie, furturi in RAT, mizerie, cersetorie, trafic de carne vie… si eu vreau sa am dreptul de a rezolva aceste probleme de unul singur.. chiar daca asta inseamna ca respectivul minoritar sa manince mincare cu paiul un an de zile. Dar e bine sa ai doar drepturi ca minoritar… obligatii nu, ca sar ONG-urile..

    Am colegi la munca tigani care-si fac treaba la fel de bine sau chiar mai bine decit un roman asa ca se poate… caz concret, bate drumul din Oltenita pina la km 13 pe Bucuresti / Pitesti… transportul il costa un sfer din salariu si nu a lipsit o singura zi.

  11. Le sunt vecin…
    Acum 10 ( zece ) ani am modernizat un apartament in zona.
    M-am adresat bulibasei ( au,sau au avut un bulibasa local) si i-am oferit tot mobilierul din apartament pentru foc.Stiam ca majoritatea se incalzesc prin furt de curent,dar erau si unii care faceau focul,cativa,pentru ca vedeam cosurile caselor fumegand.
    Ce credeti ca mi-a spus?
    – Coane,nu ne mai apuca iarna aici. A fost retrocedata zona ( de fapt e practic o stradela cu 7-8 case) si primarul ne-a promis ca ne muta.
    10 ani !
    Nu stiu ce sa comentez.
    Noua,vecinilor ne pare bine…Zona s-a mai “curatat”
    Ne pasa totusi si de ei. Nu am avut probleme decat in privinta linistii si a aspectului strazii ( nu prea vroiau taximetristii sa opreasca,invitatii se speriau degeaba etc.)
    Poate ca in 10 ani totusi trebuiau si ei sa aiba o initiativa,ceva.
    Poate primarii ( ei il injura pe Negoita) trebuiau sa-i viziteze si altadata decat in preajma alegerilor.

Reply To Dyogene Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger