„Neşcolirea este o călătorie unică, construită în jurul nevoilor şi dorinţelor celui care face călătoria”

0

Săptămâna trecută v-am făcut cunoştinţă, prin intermediul unor fragmente de blog, cu Idzie Desmarais, o tânără de 22 de ani din Canada, care este unschooler – nu a mers deloc la şcoală, ci a învăţat ce şi cum a dorit, cu sprijinul familiei, la fel ca şi sora ei mai mică.

 

 

Idzie a devenit, de câţiva ani, o voce activă în sprijinul unschooling-ului (învăţării fără şcoală), prin blogul pe care l-a creat pentru asta şi prin prezenţa şi discursurile ei la conferinţe pe tema educaţiei altfel din America de Nord.

Într-un scurt interviu pentru TOTB, Idzie spune că această formă de educaţie, unschooling-ul, a venit firesc pentru ea şi pentru familia ei, extrem de relaxată în privinţa acestui aspect (în special datorită mamei, care a crezut cu tărie în educaţia liberă, mulată după pasiunile şi ritmul de învăţare ale copiilor). Despre realizările tinerei şi gândurile de viitor, despre diferenţele între unschooling şi şcolirea în sistemul clasic, într-o instituţie şi după o programă, vă invităm să citiţi în interviul de mai jos.

 

De ce unschooling şi nu homeschooling? De ce a fost aceasta alegerea, în locul unei forme de educaţie acasă şi, desigur, în locul educaţiei în sistem?

De ce nu am ajuns la o şcoală publică? Răspunsul constă într-o amalgam de motive. Mama mea nu a vrut niciodată să mă trimită la şcoală, dar tatăl meu a vrut, aşa că am mers o vreme la grădiniţă. Însă am dat destul de repede de probleme – glume proaste sau chiar obscene făcute de copii mai mari decât mine – care l-au convins şi pe tatăl meu că, poate, educaţia acasă era o opţiune mai bună. Unschooling-ul a fost ceva în care am ajuns firesc, a fost ca o simbioză organică. Educaţia acasă, în familia mea, a fost de la bun început relaxată: nu aveam un anumit număr de lucruri de bifat într-o zi şi, deşi mama mea a pornit la drum cu o oarecare programă, eu aveam voie să fac orice şi oricum voiam, cu excepţia matematicii. De-a lungul anilor, casa noastră s-a umplut cu jocuri şi cărţi interesante, am mers la diferite cursuri de tip homeschooling şi am participat la o mulţime de activităţi, de la cluburi de botanică la ore de franceză. Împreună cu sora mea, care este cu doi ani mai mică decât mine, am învăţat despre orice ni s-a părut nouă interesant, mereu cu un părinte entuziast alături de noi, gata să ne ducă la bibliotecă, să caute evenimente relevante în regiune şi să ne sprijine în căutarea noastră. În final, după ce am spus „nu” cărţilor şi caietelor de matematică, pe care o uram, deja, pe la vârsta de 10 ani, cred că atunci a fost momentul când am devenit cu adevărat unschooleri, deşi nu am început să folosim termenul acesta decât câţiva ani mai târziu. Însă, indiferent ce termen am folosit la un moment sau altul pentru a ne descrie modalitatea de învăţare, aceasta a fost mereu foarte flexibilă şi condusă exclusiv de pasiunile noastre. Mama mea a fost mereu şi continuă să fie foarte interesată şi pasionată de a învăţa lucruri noi, tot felul de lucruri, iar asta i-a influenţat categoric abordarea educaţiei făcute cu noi şi a îndrumării oferite ca părinte.

 

 

Care consideri că sunt cele mai mari realizări ale tale, datorate educaţiei libere primite (unschooling-ului), care sunt cele mai frumoase experienţe pe care le-ai trăit pentru că ai fost unschooled în loc de a fi şcolită în sistem?

Printre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat şi mi se întâmplă se numără, fără îndoială, scrisul şi activitatea de susţinere şi de propagandă făcută până acum! Am un blog de succes, am ţinut discursuri în public din Montreal, căminul meu, până în Texas, SUA; scrierile mele au apărut în mai multe reviste şi într-o carte, am primit şi primesc mesaje de la oameni din toată lumea, care îmi spun cât de mult apreciază ceea ce scriu eu. Asta înseamnă enorm pentru mine şi pot să spun că este o realizare (sau o serie de realizări) de care sunt foarte mândră şi care se datorează unschooling-ului. Practic, mi-am construit un renume ca orator şi scriitor!

 

Unschooling-ul va fi alegerea ta şi pentru copiii tăi, în viitor sau îi vei lăsa pe ei să decidă dacă vor să meargă la şcoală sau nu?

În mod cert nu plănuiesc să îmi dau copiii la şcoală, dar, când vor fi mai mari, vor avea libertatea totală de a face alegeri pentru ei, asta incluzând posibilitatea să vrea sau nu să meargă la şcoală. Însă deocamdată nu pot răspunde decât teoretic întrebării, pentru că încă nu am copii. Cred, că, în final, lucrurile vor depinde şi de copii, şi de context, şi de opţiunile educative pe care le voi avea la îndemână.

 

 

Ce au crezut apropiaţii tăi (ai familiei), la început, despre faptul că nu mergeai la şcoală şi cum văd ei lucrurile acum?

Sincer, nu prea ştiu… Subiectul unschooling nu îl prea discut decât cu oameni care sunt interesaţi de homeschooling sau de educaţie alternativă. Unui prieten apropiat, pe care îl ştiu de mulţi ani, încă îi place să menţioneze că eu şi sora mea suntem unschooled de fiecare dată când ne face cunoştinţă cu alte persoane. Cred că lui asta i se pare fie o anomalie interesantă, fie o parte importantă din identitatea noastră, dar nu sunt sigură care dintre variante este cea corectă! Mama mea a fost categoric cel mai entuziast susţinător al educaţiei acasă şi, apoi, al educaţiei libere (neşcolirea) şi asta nu s-a schimbat nici până azi. Sentimentele tatălui meu au urmat un traseu cu urcuşuri şi coborâşuri, pentru că uneori şi-a făcut griji în legătură cu noi şi viitorul nostru, alteori s-a simţit liniştit. Aşa că cred că putem vorbi de un amalgam de opinii şi sentimente, şi aici.

 

Care sunt, în opinia ta, cele mai importante caracteristici ale unschooling-ului, cele care ajung să diferenţieze copiii educaţi liber, în comparaţie cu cei educaţi în sistem?

În primul rând, flexibilitatea şi personalizarea educaţiei libere. Faptul că fiecare unschooler învaţă despre lucruri diferite în mod diferit, ghidat de interesele lui, de nevoile lui, de familia lui şi de comunitatea în care trăieşte. În opinia mea, acesta este un lucru cu adevărat special: să ai atât de multe alegeri, opţiuni, la dispoziţie, legate de ce şi cum vrei să înveţi, încă de la o vârstă fragedă. Consider că acest lucru contribuie la sănătatea unei comunităţi, care, astfel, capătă o varietate de indivizi cu abilităţi diferite, cu puncte forte diferite, care sunt încrezători în ceea ce ştiu şi în ceea ce ştiu să facă bine. În al doilea rând, este vorba despre a putea să înveţi într-un mediu sigur, prietenos, cu un sprijin important din partea părinţilor, care sunt alături de tine pentru a ajuta la „cultivarea” ta. Fără competiţie, fără stres, fără ruşinea adeseori indusă de sistemul şcolar (când încerci să înveţi ceva în sistem şi poate nu reuşeşti), nu ai atât de multă presiune asupra ta şi poţi să te bucuri de actul învăţării în sine. Dacă nu te confrunţi mereu cu teroarea aceea a eşecului în faţa altora, dacă nu ai un profesor care să te supravegheze cu ochi de vultur şi nici teste standardizate care să te încadreze într-o scară valorică impusă, îţi este mult mai simplu să îţi asumi riscuri, să încerci lucruri noi, să îţi explorezi capacităţile fără frică. Cred că posibilitatea de a alege mediile în care te simţi bine (cursuri, grupuri, case, biblioteci, centre comunitare) este un lucru extrem de important când vine vorba de dezvoltarea şi sănătatea emoţională ale unei persoane. Este important pentru copii să poată experimenta diversitatea, să exploreze situaţii noi aşa cum se simt ei în stare să o facă, în loc să fie aruncaţi într-un mediu care le poate cauza foarte mult stres şi anxietate, fără opţiunea să poată pleca de acolo. În concluzie, în opinia mea, cea mai mare diferenţă, când vine vorba de unschooling versus şcoală în sistem clasic, este că neşcolirea este, pentru fiecare, o călătorie în totalitate unică, construită în jurul nevoilor şi dorinţelor celui care face călătoria, adică acela care învaţă; şi tot ca diferenţă esenţială este şi faptul că, în unschooling, copiii sunt lăsaţi să crească şi să înveţe într-un mod plin de respect şi grijă, care are ca scop prosperitatea lor ca indivizi.

 

Puteţi citi mai multe opinii despre unschooling pe blogul lui Idzie sau pe pagina ei de Facebook.

 

 

Surse foto: Idzie Desmarais

 

Din aceeaşi serie:

„Copiii sunt oameni. Merită să fie trataţi cu demnitate şi respect”

“În sistem, copilul tău se obişnuieşte să nu mai gândească singur”

“Lucrurile pe care le ştiu cel mai bine nu le-am învăţat niciodată în şcoală”

Educaţia acasă: homeschooling şi unschooling

Cât te costă să îți educi acasă copilul?

Cred că educația adevărată, care contează și care rămâne, se face în familie”

Școlile ar trebui să fie ca niște biblioteci, nu ca niște închisori

“Copiii educați acasă sunt obișnuiți de mici să ia decizii, să fie responsabili, să meargă pe drumul ales de ei”

„Copilul educat acasă nu stă în casă. Termenul de homeschooling s-ar traduce mai bine prin educaţie de casă: tradiţională, curată, cu ingrediente naturale”

„Educaţia nu poate fi realizată în absenţa libertăţii şi a respectului deplin pentru personalitatea fiecăruia”

Educaţia obligatorie nu înseamnă şcolarizare obligatorie

Viaţa ca o simulare

Alegerea viitorului pentru copilul unui downshifter: şcoala în sistem sau educaţia acasă?

Şcoala de acasă le surâde cititorilor

Mai are valoare şcoala românească? Şcoala de stat vs Homeschooling

De ce îmi învăţ copiii acasă


Leave A Reply