Monumentul-manea. Despre moartea recentă a cetăţii de la Mălăieşti

18

Să nu vă miraţi dacă voi compara noile mode din restaurarea românească cu manelele. În fond, amândouă categoriile aparţin uneia şi aceleiaşi culturi: mahalaua. O mahala în care Frumosul a rupt cordonul ombilical cu Educaţia. Pentru că educaţia noilor “restauratori” şi “comanditari” este primul lucru care lasă de dorit. Nu este vorba aici de restauratorii cu diplome, specializaţi în picturi murale, sculptură sau arhitectură. Pe ei îi vedem murind de foame de îndată ce ies de pe băncile puţinelor universităţi cu un asemenea profil.

 

Cetatea Mălăieşti în vara anului 2012

 

de Vladimir Agrigoroaei

 

Se cuvine să tratăm problema celor care le iau pâinea de la gură, “restauratorii” ad-hoc, arhitecţi de mâna a doua şi ingineri constructori a căror singură pricepere este cea de a-şi fi găsit pile prin primării şi consilii judeţene. Oamenii aceştia, pentru care Frumosul este strălucirea gresiei chinezeşti, nu sunt capabili să facă diferenţa între restaurarea unui monument istoric şi ridicarea unei vile pentru un baştan local. Le tratează pe acelaşi calapod, cu aceleaşi materiale.

Multă vreme am trăit cu iluzia că monumentele noastre sunt mai reuşite decât ale bulgarilor. Ai noştri nu le-au porcăit, îmi spuneam singur. La bulgari, monumentul istoric e aidoma dinţilor falşi: atât de mult l-au reconstruit încât, oricât te-ai uita la el, tot nu nimereşti partea de patrimoniu. Numai că trecerea anilor a făcut ca modelele sud-dunărene să fie din ce în ce mai vizibile. Mai întâi veneau de la sârbi, marii amatori de turbofolclor. Apoi au venit de peste tot. După manele ne-a pălit şi pofta de a face alte lucruri „frumoase”. Aşa că Oamenii Noi au atacat toate domeniile. Printre ele şi Patrimoniul, căci şi de aici se pot scoate bani graşi. Iată de ce vedem cum gura Patrimoniului are din ce în ce mai multe măsele stricate. Miroase urât şi cred că va sfârşi cu o proteză. Cel puţin aşa se simte după ultimul răcnet. Pentru mine, măseaua de minte e dezastrul de la Mălăieşti. Şi de aceea răcnesc din toţi rărunchii.

Despre cetatea de la Mălăieşti vă voi spune o poveste, dar nu va avea iz istoric. Povestea nu mai călătoreşte în trecut, ci de-a dreptul în prezent şi viitorul apropiat. Voi trece în revistă numai istoricul monumentului, să ştiţi vag despre ce e vorba, apoi voi da drumul poveştii din 2014. Una mult mai îngrozitoare decât orice snoavă pe care aş putea eu scorni.

 

Donjonul de la Mălăieşti cu parterul surpat de căutătorii de comori. Fotografie din vara anului 2012

 

***

Cetatea Mălăieşti a fost ridicată către sfârşitul secolului al XIV-lea de neamul Sărăcin, cnezi din satul Sălaşu de Sus. La început nu avea decât un donjon, apoi, când au ajuns oameni de încredere ai lui Ioan de Hunedoara şi ai fiului său Matia Corvin, Sărăcineştii au ridicat şi un brâu circular de ziduri care înconjura donjonul. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, la începutul epocii moderne, au fost ridicate patru bastioane. Iar când Sărăcineştii s-au stins în 1613, cetatea a fost dată altor nobili. Ultimul episod cunoscut din viaţa ei este asediul din vremea războiului curuţilor cu lobonţii (ca. 1700), prilej cu care a devenit o ruină. Şi o ruină a continuat să rămână peste veacuri, ba chiar una frumoasă. Donjonul a fost găurit de căutătorii de comori. Căpătase un aspect romantic, izolat în vârful dealului dintre pâraiele Valea Domnească şi Mălăieşti. Îl vedeai când urcai în Retezat, spre cabana Pietrele. Se afla în marginea satului.

Astăzi, cetatea nu mai există. Au tencuit-o şi reabilitat-o anul trecut. Au pus un coronament turnului, din cărămidă, în contextul în care nu s-a folosit nicicând cărămidă la ridicarea lui. Şi un acoperiş de mai mare dragul, cu antenă în vârf. Se munceşte de zor la „restaurarea” restului fortificaţiei. S-a placat un drum de maşini, cu gresie chinezească, s-a instalat un parapet făcut din piatră de râu ca la agropensiuni. Şi planurile sunt şi mai mari, ne anunţă primăria. Speră să adune toţi turiştii din ţară. Turiştii din specia grătaragiului comun.

 

Cetatea Mălăieşti în vara anului 2013 (fotografie preluată din ziarul Replica Hunedoara)

 

Din căutări internaute aflăm că firma care a făcut această treabă minunată se cheamă Electra Geniu SRL şi vine de la Vorţa, un sat de pe lângă Certej. Are o bogată experienţă în şantiere de „restaurare”. Nu ştim care, dar sperăm că a restaurat măcar blocuri şi clădiri de birouri. La astea sigur se pricep. De aceea, responsabilul-inginer al şantierului de la Mălăieşti anunţă că ei vor doar „consolidarea şi refacerea zidurilor cetăţii, astfel încât obiectivul turistic reabilitat să permită turiştilor un circuit interior de vizitare”. În rest lucrurile sunt obişnuite: „iluminat arhitectural, amenajarea de căi de acces, dar şi construirea unei parcări pentru autoturismele vizitatorilor”. Din care înţelegem că vizitatorii vor fi numai cei cu automobil. Se pare că totul s-a petrecut cu aprobarea plină de abnegaţie a arhitectului şef al giudeţului, o doamnă. Măria sa este directoare la… ţineţi-vă bine… Keops Urban Proiect SRL.

Keops şi Electra. Într-o adaptare locală a tragediei lui Sofocle, fratele eroinei nu mai este Oreste. Oreste a plecat acum câţiva ani de la Antena 2. Fratele Electrei este un faraon egipţian. Împreună, ei nu mai vor s-o omoare pe mama lor, Cetatea. Vor doar s-o mumifice, de aceea i-au tras cel mai îngrozitor sarcofag. Apoi o s-o arate la bâlci, să-şi scoată pârleala. Aceasta este tragicomedia greacă altoită în pământ haţegan.

 

O fereastră de tragere în donjonul de la Mălăieşti după restaurarea, reabilitarea şi mai ales lambrisarea ei recentă. În curând o să apară ghiveciul cu flori sau icoana cu beculeţ; în caz de beculeţ, priza va fi cea instalată mai sus (fotografie Medievistica.ro)

 

Ziarele locale anunţau încă din ianuarie anul acesta că va fi “o cetate medievală cu tot ce-i trebuie”. Din folosirea verbului „a trebui” înţelegem că cetatea nu era deloc bună. Ea nu putea fi vizitată citind panouri cu fraze şi desene, lăsând lumea să-şi închipuie singură ce a fost acolo. Pasul către imaginaţie este greu dacă nu ştii cum să-l faci. Şi tocmai de aceea, pentru că imaginaţia e direct legată de educaţie, autorităţile locale nu sunt în stare să se ridice la nivelul monumentului. Pentru că au un handicap mintal (lipsa imaginaţiei), autorităţile cred că toţi vizitatorii sunt la fel de proşti. Primarul a uitat că obligaţia lui este cea de a proteja monumentul, iar nu de a scoate cât mai mulţi bani de pe urma lui. De aceea, ruina nu putea fi curăţată periodic, o operaţie simplă şi deloc costisitoare. Ruina trebuia să devină o fabrică de făcut bani.

Numai că autorităţile nu pot miza pe banii celor care vor doar să viziteze monumente. Nu-i cunosc, nu i-au întâlnit niciodată în vacanţă. Puse în situaţia de a-şi imagina direcţii de dezvoltare turistică, autorităţile nu cunosc decât propriul lor turism. Iar turismul lor e circul colorat, kitschul mahalalei. Bâlciul cu gură-cască. Un bâlci trebuiau să facă şi la Mălăieşti.

Iată de ce s-au hotărât să doteze cetatea după gustul lor. În fişa tehnică de la licitaţie se explică succint noile atracţii ale Mălăieştiului. Parantezele îmi aparţin.

Vor fi achiziţionate „o panoplie pentru arme” (sigur aveau aşa ceva ‘feudalii’ de la Mălăieşti!), „o armură medievală” (de unde? care muzee ar fi dispuse să cedeze una? sigur o vor face din tablă), „steaguri cu tematică heraldică” (aveau Sărăcineştii blazon?), „steaguri de luptă” (aveau banderiu, adică steag de luptă?) „sau de breaslă” (aveau bresle în fundul văii, ascunse printre râpe şi copaci?), „având diferite dimensiuni” (să fie variaţie!), „pictate manual sau brodate, pe suport textil” (bine că nu metal sau plastic), „scut, coif, cămaşă de zale, lance, buzdugan” (astea merg, dar să fi fost măcar găsite în zonă), „bici de luptă” (ha?), „halebarde” şi musai „o sabie” (sper că nu de samurai; pentru cei care nu ştiu, spada şi sabia nu-s unul şi acelaşi lucru).

Până aici se ţin măcar de tematica războinică. Dar aflaţi că urmează să fie cumpărate şi „o sobă rudimentară de gătit” (soba medievală şi modernă-timpurie fix-pix la gătit se folosea, de aia costau cahlele o avere), „un clopot” (să cheme turiştii la slujbă?), „farfurii din lut ars” (începe să sune a Muzeul Satului), „linguri din lemn” (…a talcioc), „un pătuţ de copil” (de la Ikea? naşte în curând muzeografa?), „mese, scaune şi bănci din lemn masiv” (pentru turişti, să nu-i doară picioarele?), „costum medieval” (ce-i ăla? de când? de care?), „obiecte casnice şi de mobilier” (adică să umplem cu ceva spaţiul, să nu rămână gol) „şi altele”.

Urmează dotările moderne, între care „un telescop” cu ajutorul căruia veţi putea „admira împrejurimile cu adevărat spectaculoase” (din care înţelegem că pentru a vedea natură va trebui să priviţi departe, cu telescopul; priveliştile pe care le vedeai până acum cu ochiul liber n-o să mai fie, au intrat în PUZ), „mobilier de expoziţie” (pentru farfuriile de lut şi lingurile de lemn), ba chiar şi „o staţie de amplificare cu boxe” (la utilitatea celei din urmă mi-e de-a dreptul groază să mă gândesc). Primarul comunei a declarat, tot pentru ziarele locale, că “speră ca tot ce mai este de făcut, inclusiv mobilarea şi dotarea cetăţii, să se termine în luna mai a acestui an”. Aşa că, dragii mei, din luna mai s-a instalat cocălăreala.

 

Cetatea Mălăieşti în iarna anului 2013-2014 (fotografie Pensiunea Iancu)

 

Să ne imaginăm câteva clipe din noua viaţă turistică a cetăţii Mălăieşti. Vom închipui un tată de familie cu tricou fotbalistic tras peste burta de bere, parcându-şi automobilul propetate personală în parcarea medievală de lângă cetate. Vor veni de la rezervaţia cu zimbri, unde copiii vor arunca cu pietre în animale. Iar zimbrii vor îndura, având de ales între a fugi în soare sau a sta loviţi de pietre la umbra rară din ţarcul lor. Mamei de familie, într-o rochie robustă, dar diafană, cu flori mari violet, îi va urca în gât gustul micilor mâncaţi la popas, că erau mai ieftini, pe la ora 1. Le va striga apoi puradeilor să nu mai zbiere şi să stea locului, deşi tot ea le va fi dat trei litri de Adria Cola şi câteva ciocolăţele cu aromă de banane, piersici şi căpşune (trei-în-unu, după gustul popular).

Tatăl va ofta şi va înjura că nu au pus parcarea direct în cetate. Va gâfâi, deşi nu va avea de urcat, va da jos tricoul şi-l va pune în jurul gâtului, pe ceafa groasă, să-i absoarbă transpiraţia. Mama se va apropia de intrare unde vor flutura patru steaguri: cel naţional, cel european, steagul NATO şi vreo coţcărie inventată cu blazonul local, de Mălăieşti. Se va târgui pentru un preţ redus. În cetate, puradeii vor alerga bezmetici şi vor pune mânuţa pe toate exponatele. Slavă Domnului că exponatele vor fi făcute în China. Mare pagubă. Dacă se strică, cumpărăm altele în locul lor.

Tatăl va admira armura, se va extazia cât de tare luceşte. Va pune mâna pe buzdugan, dar curatorul va striga la el. Se vor uita la Amza Pellea călărind în cămaşă albă în regia lui Sergiu Nicolaescu. Va fi o proiecţie cu subiect istoric la etajul al doilea. Ghidul le va povesti câteva noţiuni de bază din manualul de istorie, clasele gimnaziale. Nu prea multe, că nu-i bine să sperii omul cu treburi pe care nu le ştie. Oricum nu le va şti prea bine nici ghidul. Iar mama va observa lingurile de lemn şi vasele de lut ars. Va fi cuprinsă de fiorul naţional, îşi va aduce aminte de vacanţa de anul trecut la Lacul Roşu. Trebuia să fi cumpărat nişte vase de la corundeni; ăştia de pe aici le dau cam scump.

Din staţia de amplificare îi va asurzi muzica “medievală”. De preferinţă Blackmore’s Night, cu accente disco. Dacă turiştii se vor simţi vexaţi, ghidul va băga CD-ul cu manele. O să fie aia cu “duşmanii mei”, merge bine cu biciul de luptă.

Ajunşi la ultimul etaj al turnului, cel nou, de cărămidă, loazele vor vrea să se uite cu telescopul. Dar costă şi nu au monede. Tatăl va inspecta împrejurimile şi va spune că nu merită. Să ţină mai degrabă banii pentru o ciorbică la pensiune. Loazele, surescitate, vor trage totuşi clopotul şi vor scrie “p…a” în trei locuri pe tencuială. Noroc că tencuiala nu e nici ea istorică. Mama se va supăra, dar nu pentru grafite (un grafit cu numele familiei va zgâria şi ea cu cheia de la maşină), ci pentru că au asurzit-o. Apoi vor coborî.

Întreaga familie va căuta veceul. La sfârşit nu vor fi înţeles nimic, dar le-a plăcut, era curat. Se vor întrista că nu au găsit magneţi de frigider cu cetatea, dar vor admira curtea interioară, placată cu gresie, şi mai ales ghivecele cu flori expuse în căruţe lăcuite. Vor sta pe bancă, un copil se va duce la maşină să aducă ultima sticlă de Adria Cola, şi vor fi cu toţii mulţumiţi.

Mamei îi va plăcea tare mult Evul Mediu. Are destule idei despre cum să amenajeze o curte medievală acasă, numai de-ar prinde tăticul încă un contract cu primăria din oraşul lor…

 

Cetatea Neamţului în vremurile noastre. Viziunea turismului de mahala (fotografie Neamţ Virtual)

 

Aceasta este cetatea Mălăieşti, croită după calapodul dezastrului din anii trecuţi de la Cetatea Neamţului. O “restaurare” în serie, o Ciumă care cuprinde toată ţara. Dacă mai pune primăria mâna pe nişte bani europeni, va spânzura câteva manechine de turn, va instala un alt manechin în temniţă (fosta cămară de provizii) şi va cumpăra haine medievale pentru curatori. Dacă până acum cetatea reuşise să supravieţuiască speriindu-i pe cocalari, pantofari şi manelişti prin austeritatea ei, dacă veneau să o viziteze numai cei care nu asudau urcând dealul, de acum a devenit “o cetate medievală cu tot ce-i trebuie”. Tot ce-i trebuie pentru turismul cu specific naţional-rural-de mahala.

În cazul în care nu aţi înţeles, neamul românesc e atât de arierat încât datoria noastră, a celor care îndrăgim patrimoniul, e să documentăm monumentele până nu le haleşte Omul Nou. Am învăţat destul de repede că nu mai pot fi salvate, mai devreme sau mai târziu tot o să le distrugă. Nu ne rămâne decât să le pozăm, să ştim ce-a fost înainte de Disneyland. Şi să schimbăm la sfârşit andrisanţii.

Aşa că, stimaţi comanditari şi restauratori, cu dregătorii la nivel judeţean şi naţional, mai bine vă faceţi de-a dreptul motel din monumentele istorice! Cele „restaurate” arată oricum ca motelurile care ţi se dau cu ora atunci când cobori din cabina de camion. V-aţi tras alei şi parcări, să nu asude părul de pe burdihan. Amenajaţi grătare! Încurajaţi turismul! Puneţi covoare „persiane” şi tablouri cu oiţe, termopane şi gresie. Ajută la digestie.

Nu-mi rămâne decât să vă felicit. La Mălăieşti aţi făcut o treabă… mare!

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

 

Puteți citi și:

Cum a cunoscut-o Ferenţ pe Maria. O poveste despre Chimindia

Un dar peste veacuri de la doamnele Cherepovici. Povestea bisericii de la Bârsău (în aval de iazul de decantare de la Certej)

Când eşti mic, te papă popii (Partea a II-a). Unde au dispărut bisericile de la Cinciş şi Răchitova

Când eşti mic, te papă popii (Partea I). Ce-a mai rămas din bisericuţa de la Ostrov

Capul de balaur sau Evul Mediu faţă cu Renaşterea la Sânpetru

Trecento cu parfum ardelenesc. Picturile de la Vlaha

Uriaşii de la Densuş sau pofta de istorie inventată

Zlătarul în bejenie. O poveste de pe lângă bisericuţa din Hălmagiu

Două monumente istorice la Leșnic: biserica și pădurea

Biserica de la Ribița sau terapia națională prin monumente

Pierdut în Biserica din Zlatna. Lamentări pe margina unuia dintre cele mai misterioase monumente ale Apusenilor

Patrimoniul și patriotismul în Apuseni. Povestea de la Crișcior


18 comentarii

  1. Al dracu de trist, monser. Lista dezastrelor de genu ar putea continua – Ardud, de exemplu. Sau renovari facute cu partile dorsale la Rupea. Cu panouri incorecte dpdv gramatical si traduse in engleza cu google translate, cred. Despre expozitii, ce sa mai zicem. In multe cetati, manastiri, biserici fortificate, predomina iconite si chestii de artizanat popular chinezesc. Toate cu tricolorul romanesc, ca deh, e dacic, deci e traditie, ceva frumos. Despre manechine, e bine sa fie, dar ambalate ca lumea. La Poenari au pus nemaipomenitii de acolo jiste manechine care cica sint trase in teapa. Sint frumoase, colorate, si dau impresia de autentic. Autentic cinematografic, din ceva film istoric romanesc sau din ceva productie horror la care mai mult rizi cit de prost e facut filmul. Si lista dezastrelor culturale poate continua, pe mai multe paliere. Toti navalitorii si ocupantii spatiului romanesc, luati laolalta, nu au distrus si nu si-au batut joc de cladirile astea, asa cum fac cei care vor sa le salveze si sa le bage cica in circuitul turistic. Ce sa mai zicem de festivalurile “medievale”, care nu au mai nimic medieval in ele. Doamne feri…

  2. Mulţumesc pentru articol. A venit la fix. Pe 15 Martie ajung în Haţeg pentru vreo două zile şi pusesem Mălăieştiul pe listă.
    E cumplit de trist ce scrii tu, ţi-am mai spus şi la alt articol. Întâmplarea face să cunosc nişte “restauratori” din ăştia barbari. Şi, legat de ce au scris Andrei şi Dan, să ştiu o poveste de la Rupea.
    Ce să zic… şi bulgarii restaurează cu sete. Dar nu peste tot. Cetatea Lom de exemplu e exact cum ar trebui să fie. cu tabliţe şi desene. Au pus un acoperiş peste ceea mai mare dintre biserici, dar momentan nu s-au apucat să ridice să o restaureze. Şi când zic momentan, îţi spun că am vizitat-o de doua ori, în 2011 şi 2013. Drept e, au turnat nişte betoane într-unul din turnuri. Dar cu milă. Ceva betoane bagă şi în cetatea din Veliko. Mai discret, însă.
    Sunt multe locuri la ei în care au lăsat pietrele aşa cum ar trebui să fie. Fără beton, fără chinezisme. Deci se pare că acolo a trecut “febra” restaurării. Mai am un test de făcut, la situl de la Nicopole. Anul trecut am ajuns in noiembrie, era inchis. A fost amenajat cu fonduri europene, sunt curios dacă l-au mutilat.
    Eu încerc să îţi promovez articolele, măcar printre prieteni. Cine ştie, poate “uniţi, salvăm”.

  3. Mda, din pacate sunt zeci de astfel de exemple. Mie mi-a venit sa plang cand am ajuns la Colelia in Dobrogea. De la superba biserica pe care au construit-o germanii si pana la pictura in culori turbate si termopanele cu rame de plastic de azi e cale lunga si plina de manele…

  4. Nu aveti ce sa salvati. Erau 2 pietre inainte, nu aveai ce sa vezi la ele oricum. Nu e bine nici asa cum au restaurat ei, dar nu cred ca merita atata energie un astfel de subiect, sa fim seriosi.

  5. Trist cazul insa nu inteleg a doua jumatate a articolului. Sau si pe acest portal misuna aroganta si snobismul “oamenilor frumosi” de “clasa miljocie”(de fapt indatorati si semi-sclavi in sistem privat), obsedati de o “Romanie curata” doar pentru ei si cu un dispret total fata de “saraci”, “inculti”, “asistati sociali” – majoritatea populatiei Romaniei.

    Din pacate traiti in continuare cu iluzia faptului ca numai clasa mijlocie(cam subtirica si in declin continuu), educata in spiritului “liberalismului” occidental(i.e. privatizari, coruptie corporatista, colonialism economic, armate de consumatori obedienti etc.) va salva Romania de la astfel de cazuri. Ei bine, nu; doar miscari populare, de masa, vor putea schimba ceva, nu niste elite izolate si inconjurate de armate de zombie.

    • @(Doamna, domnule) Yagshemash;

      Eu nu vad o legatura intre dispretul pentru saraci, inculti si asistati sociali si articol. Asistatii sociali nici nu fac parte din povestea domnului Agrigoroaiei. Cultura se formeaza cu un minim efort, civilizarea e un proces mai dificil. Si oamenii care au facut proiectul si l-au executat puteau sa faca cu aceeasi bani altceva decat ce-a iesit daca erau cat-de-cat civilizati.

      Nu-i mare diferenta intre comanditarii acestui proiect si unii ce-si pun foto-tapet cu padure pe perete. Fac lucrurule sa para ceea ce nu sunt. Din ultima fotografie nici nu pare cetate – poate han turistic. Problema este ca Hanuri de Haiduci sunt zeci in Romania. Cetatea Mălăieşti era unica.

      Propuneti respingerea restaurarilor salbatice prin miscari de masa: interesant concept. Daca va referiti la aceasta solutie pentru Romania in ansamblu, banuiesc ca aveti un proiect si pentru ce va urma dupa ce, in urma miscarilor populare de masa, tara va fi salvata, pentru a o pastra perpetuu in aceasta stare.

  6. @Gigi Exact acele 2 pietre aveau un farmec care atragea CALATORII si nu turistii. Acum au deschis calea spre gratare cu mititei, plasate langa parcare sau chiar in “cetate” (chiar mititeii nu sunt si ei medievali?? Sau or fi de la daci?!), bere foarte ieftina la pet si turisti asemenea celor descrisi de autor. Ma infioara balciul chinezo-manelaresc de la poalele Branului.
    In Muntenegru, in Kotor, urci pana lesini ca sa ajungi in cetate. Si acolo gasesti vreo cinci pietre si o panorama splendida. Singura interventie moderna sunt cosurile de gunoi si reflectoarele care valorizeaza cetatea noaptea, constituind si un fel de reper pentru cei care vin de pe mare.

  7. @Gigi
    Merita chiar mai multa energie, tocmai datorita faptului ca nu este un caz izolat, ci face parte dintr-un intreg sistem de alte astfel de “restaurari” si renovari.

  8. în toată tristețea asta, eu m-aș bucura să văd o erată la articol, funcția de arhitect șef a giudețului o găsiți pe pagina web a CJ, deci e ușor de verificat: doamna cu pricina, de altfel chiar o doamnă și chiar arhitect, în ciuda aparent nefericitului nume de srl, avizează la reședința de județ, la Deva.

  9. Sunt de două ori tristă. Şi Cetatea Devei va avea exact aceeaşi soartă. Cred că este prea târziu să se mai poată face ceva… Specialiştii au murit, trăiască noii “specialişti” în restaurări!!!!

  10. Îl rog pe dumnul Vladimir Agrigoroaie sa ne ajute daca se pricee.
    Habar nu am cine este.
    Asteptam sa discute cu autoritatile locale si sa vedem ce putem face.
    Sa critici e usor.
    Te astept domnule Vladimir sa facem to ce e mai bun pt com salasu de sus si tara hategului. Multa sanatate la toata lumea !

  11. Stimate domnule primar Marica,
    De ajutat, oricat mi-ar face placere, nu am cum sa va ajut atunci cand cetatea a fost prefacuta in mod ireversibil. Articolul meu este numai varful unui iceberg, el concentreaza o serie foarte lunga de discutii care au avut loc in legatura cu restaurarea cetatii Malaiesti; unele dintre ele fiind lansate chiar de catre specialistii care au fost chemati la fata locului si s-au ingrozit. Din cate inteleg, ati fost deja diverse prilejuri pentru ajutor si inca de la persoane cu mult mai avizate.
    Daca e ceva de luat aminte, poate ca nu veti repeta asemenea practici de restaurare la biserica iobagilor, care este deja „aranjata” pe jumatate, precum si la ruinele curtii si capelei calvine. Si poate nu „restaurati” nici de biserica din Parau, necercetata inca si unde avem nevoie sa stim exact ce a fost. Pentru cititori, aceste trei monumente se afla tot in Salasu de Sus.
    De asemenea, buna crestere dicteaza sa nu facem greseli atunci cand scriem numele celor pe care ii interpelam si in orice caz sa nu ii numim cu sintagme de tipul „domnul Prenume”, acestea din urma fiind rezervate cu precadere ospatarilor, intr-un context in care discutia cuprinde si un pahar de vin.

  12. in atentia d-lor intelectuali, propun daramarea tuturor monumentelor 🙂 Scapati din vedere evidentul, ca acea cetate mai exista si peste ani vocea voastra o sa determine o posibila refacere a lui (sau nu) Oricum sunt in favoarea unei restaurari agresive decat pentru pastrarea unor daramaturi care imi sunt anonime

  13. La cativa km sta inchis, nebagat in seama un castel care sta sa se prabuseasca…e mai bine asa? La alti cativa km se afla Cetatea de Colt si ea uitata, degradandu-se…
    Pana la restaurare despre cetatea de la Malaiesti stiau o mana de oameni, cei impatimiti…dar acum istoria e impartasita de un grup mult mai mare chiar daca ofera o imagine intr-o masura deformata, acoperita de fumul gratarelor!

  14. Articolul mi se pare tendențios și de o răutate gratuită. Nu înțeleg care este problema că nu s-a renovat ca să fie exact așa cum era acum 600 de ani. Era mai bine să fi rămas vechea ruină ? În scurt timp ar fi ajuns o ruină a ruinelor. La această refacere a cetății, Uniunea Europeană a contribuit cu bani grei pe care noi nu am fi avut de unde să-i dăm. Am trecut vara asta (2016) și pe la vestitul Castel la Huniazilor, o măreață și impresionantă construcție, incomparabil mai valoroasă din punct de vedere istoric decât Mălăieștiul, dar groaznic de murdară și inospitalieră. Mălăieștiul, așa cum arată acum, așa cum spuneți, poleit și manelist, este o bijuterie. Și ce dacă vine manelistul și face un grătar ? Măcar vine și vede și el ceva, iar purandeii poate rămân cu o idee de istorie. Văd și ei o armură, o flamură, o panoplie cu arme medievale, costume de epocă … și măcar văd ceva, chiar dacă nu sunt autentice. Cu ce amintiri despre istorie ați fi vrut să rămână purandeii și în general orice turist văzând o ruină ? Nu este bine să atragem turiștii ? Și nu vă faceți griji, primăria din Sălașu nu se va îmbogăți pe seama cetății. Deocamdată accesul este absolut gratuit și va mai rămâne așa câtva timp, iar întreținerea și plata ghizilor costă. Așa cum este, mie, și cred că nu numai mie, îmi place mult mai mult decât ruinele vechi, moarte demult. Îmi place să văd un monument istoric refăcut, populat cu personaje și cu multe explicații. De ce dați iar ca un contraexemplu de restaurare reproducerile (manechine, cai, arme) după oastea lui Ștefan cel Mare de la Cetatea Neamțului ? Unde ați fi vrut să am idee cu arată dacă nu acasă la mama lor? Îmi place să văd un monument istoric viu și nu în ”reconstrucții” digitale 3D sau în filme. Da, Cetatea Mălăiești prin această refacere devine o atracție vie care arată și vorbește multe și care va fi vizitată și de turiști (nu numai de ”călători” cum se exprima un antevorbitor) din toate nivelurile sociale și va fi un punct reper important în turismul din Țara Hațegului.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger