Maimuțe în spațiu: Un scurt istoric

1

Iran și SUA nu sunt pe aceeași lungime de undă în multe aspecte, însă ambele state au văzut în maimuțe candidații perfecți pentru testele astronautice, scrie Livescience. Agenția Spațială Iraniană a anunțat ieri că a lansat cu succes o maimuță în spațiu și că animalul s-a întors teafăr pe Pământ, misiune menită să le pregătească pe cele umane anunțate pentru 2020. În acest context, publicația științitifcă a realizat un scurt istoric al zborurilor spațiale cu primate, unde pionierul au fost SUA.




Sursa: Reuters, via The Guardian

 

În iunie 1948, Albert, o maimuță rhesus, a fost prima primată care a străpuns cerul de la bordul unei rachete V2, până la o altitudine subspațială de 63 de kilometri. La acea vreme, nu se știau prea multe despre efectele fiziologice ale zborurilor spațiale; unii oameni de știință credeau că sistemul cardiovascular al astronauților ar ceda în condiții de microgravitație și ar cauza o moarte aproape instantă. Așa că s-au gândit să propulseze în spațiu animale relativ mari pentru a vedea cum se comportă. Albert a murit sufocat în timpul zborului, iar în anii ce au urmat, și alte maimuțe i-au împărtășit soarta.

Albert II a fost prima maimuță care a ajuns în spațiu, la o altitudine de 134 km, în iunie 1949. A supraviețuit lansării, însă a murit după ce capsula de întoarcere s-a izbit de pământ, în urma unei defecțiuni la sistemul de parașutare. Albert III și Albert IV au murit în timpul zborurilor, efectuate în același an, iar Albert V a căzut victimă unei alte defecțiuni de parașutare în 1951. Albert VI a supraviețuit misiunii sale din 1951, însă a ajuns doar până la o altitudine de 45 km. Limita de la care începe spațiul cosmic este de 100 km. Maimuța a murit însă la câteva ore după aterizare, cel mai posibil din cauza stresului termic îndurat în capsula strâmtă, sub soarele dogoritor din New Mexico, în așteptarea echipei de recuperare.

Primele două maimuțe care au fost recuperate tefere în urma unei misiuni au fost Able, o maimuță rhesus, și Baker, o maimuță veveriță, care au zburat împreună până la o altitudine de 483 km, în mai 1959. Able a murit însă după câteva zile, în timpul unei operații de îndepărtare a unui electrod de sub piele. După ele au urmat cimpanzeii, care sunt mai mari și mai îndeaproape înrudiți cu oamenii decât celelalte maimuțe. În ianuarie 1961, Ham a atins o altitudine suborbitală de 253 km după un zbor de 16,5 minute și a fost recuperat teafăr, în afara unei mici deshidratări. Misiunea sa l-a ajutat pe Alan Shepard să devină primul american și al doilea om din lume, după sovieticul Yuri Gagarin, care a ajuns în spațiu. Iar zborul orbital al cimpanzeului Enos l-a inspirat pe cel istoric al astronautului John Glenn, în februarie 1962.

După ce s-au instituit zborurile umane, primatele au ieșit din vizorul spațial. SUA au continuat să trimită vietăți în spațiu pentru experimente științifice, dar s-au concentrat pe creaturi mai mici (șoareci, insecte), care sunt mai ușor de transportat și ocupă mai puțin spațiu.

Rivala Statelor Unite, URSS, a folosit la început câini pentru a-și pregăti misiunile umane, gândindu-se că aceștia ar fi mai puțin agitați în timpul zborurilor spațiale decât maimuțele. În 1951, sovieticii au propulsat printre stele primele patrupede canine. Cel dintâi câine care a realizat un zbor orbital a fost Laika, în noiembrie 1957, de la bordul navetei spațiale Sputnik 2, însă animalul a murit în timpul zborului. Uniunea Sovietică și apoi Rusia au lansat însă în spațiu și maimuțe rhesus, în anii ’80 și ’90. Francezii, la rândul lor, au trimis într-un zbor suborbita, în 1967, doi macaci cu coadă de porc. Iar Iran a încercat să mai trimită o maimuță în spațiu în 2011.


Un comentariu

  1. Pingback: A trimis Iranul o maimuță în spațiu? | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply