La piatra din Maramureș

0

Iarna în Maramureș e ca un basm în care personajele sunt omuleți care se salută și se întreabă ce mai fac atunci când se văd pe stradă, iar decorul e format din cocoloașe albe sub care poți să îți imaginezi ce se află – case, văi, munți, poteci.

Toată lumea cu care vorbești în Maramureș se uită din când în când cu mândrie la Creasta Cocoșului, care veghează de sus regiunea. Oamenii din sat îi spun simplu: „la piatra”. Creasta sau piatra este o arie naturală protejată oficial din data de 6 martie 2000, formată din mai multe grupări de stânci. Am vrut să o cunosc mai de aproape și să văd cum e traseul spre ea pe poteci cu zăpadă până peste genunchi, la -13 grade.

img002c

emil_ (15)

Emil Pop, un tip înalt, zvelt, de vreo 50 de ani mi-a fost ghid pe drumul spre Creastă. Pop spune despre creastă și munte că sunt a doua lui casă. Când nu e pe teren, e în biroul Asociației EcoLogic din Baia Mare, unde este asistent de proiect. Împreună cu colegii săi de la asociație a pus din 2014 Maramureșul pe harta celor șapte destinații din România cu focus pe turismul ecologic, ca destinația de ecoturism Mara-Cosău-Creasta Cocoșului.

R0016871

„Demersurile destinației au fost să avem o zonă compactă în care cultura, relieful, tradițiile se îmbină. Probabil în timp se va extinde și ca spațiu, deocamdată se testează cu cele patru comune”, spune el.

20 ianuarie 2017. Hanul lui Pintea.

Ne întâlnim la Hanul lui Pintea, în apropierea căruia e unul dintre punctele de acces spre creastă. Emil Pop a venit aici de mii de ori. Până acum zece ani a ținut socoteala urcărilor, dar când a ajuns la 2500, nu a mai avut „ambiția” să țină statistica. Traseul de la Hanul lui Pintea până sus pe creastă înseamnă un drum de șase kilometri, străbătuți în două ore pe timp de vară. Recordul lui e de o oră și șapte minute. Iarna durează mai multe ore și de multe ori nu se poate ajunge până în vârf. Iar aici, zăpada ține uneori până la 1 mai.

R0016906

emil_ (17)

Începem drumul. Trecem printr-o poeniță despre care Pop spune că acum 20 de ani „era doar niște crenguțe”. Acum a crescut o pădure de fag pentru că „natura își urmează drumul”. Mergem pe o potecă, aceeași pe care o folosesc și multe dintre animalele de aici.

„Mistrețul e un pic mai dezordonat. Vulpea, căprioara, ele urmează poteca”, spune Emil Pop.

img032

Urmele din zăpadă îl ajută să își dea seama ce animal a trecut pe acolo. Veverița, de exemplu, își pune labele din spate într-un loc și pe cele din față le apropie într-un alt loc. Iepurele pășește cu fiecare labă în altă parte. Vedem urmele amândurora pe aici.

În afară de faună și floră, una dintre chemările crestei e priveliștea, se vede tot Maramureșul, spune Pop.

„Eu am schiat aici de multe ori singur, aici mi-am mâncat iernile. Acum vin mai rar, să mai schiez în puf.” A făcut și insolație pe creastă în aprilie și mai.

Emil Pop era un puști când avut primele schiuri, unele de 2 metri 15, militare, aduse de  mama lui de la mină. Când a mers cu ele pe munte, a văzut că e greu și să le porți și să le mânuiești. S-a întors acasă și le-a tăiat în două cu un fierăstrău. A mutat legăturile mai la mijloc și a fost mulțumit. Pe atunci, schiatul era doar un joc.

În ‘86, când avea 21 de ani, a investit în echipament, a avut mentori schiori și a învățat să schieze cu adevărat. „Schiatul nu înseamnă numai un sport, e un mod de viață fiindcă te ordonează, te echilibrează, îți arată limitele. Sunt și riscuri, trebuie să evaluezi ce se poate, ce nu. Meritul celor care au atins vârfurile uriașe ale planetei a fost că n-au renunțat, dar virtutea lor e că știu când trebuie să se oprească.”

R0016882

De atunci, e prezent în orice anotimp, chiar dacă a avut mai multe accidente pe munte. În urma unuia dintre ele a rămas cu o sechelă la una dintre urechi, cu care nu mai aude bine – „cine știe de câte ori a trecut ursul pe lângă mine, m-a salutat și eu nu l-am auzit”, râde Emil Pop.

Pe potecile astea nu se leagă doar prietenii și se scriu peripeții, multe dintre sculpturile din lemn se nasc aici. Înainte, copacii pentru construcție se tăiau iarna, de preferat într-o noapte cu lună plină, cu doi-trei ani înainte de a fi folosiți. Se alegeau copaci cu coroana verde, pentru ca seva să îi mențină în viață și să se usuce încet. Oamenii mergeau și îi întorceau din când în când. Porțile făcute din lemnul prelucrat astfel sunt și azi, zeci de ani mai târziu, intacte, fără nicio crăpătură. Azi, obiceiul ăsta se pierde, lumea nu mai are timp, spune cu tristețe Emil Pop.

emil_ (20)

emil_

Creasta este însă vizitată de mulți. Au fost weekend-uri în care peste 200-300 de turiști pe zi au călcat pe aici. „Pe schiuri sau pe rachete, aproape că nu există limite”, exclamă ghidul.

Ajung și mulți de peste hotare. Japonezii, care au un cerc roșu pe steag, vin în România pentru simbolul soarelui de pe porțile de aici, găsesc o punte între discul lor roșu și rozeta maramureșeană.

R0016850

Noi am mers până la Câmpul Boului, numit așa pentru că în valea respectivă erau niște ferme de vaci și boi și aici erau aduse animalele la pășunat. Acum au mai rămas câteva ruine din fermele de odată și numele locului. Asta e la 1100 de metri. Până aici am ajuns de data asta. Ne-am uitat la creastă, am băut ceai fierbinte și am ascultat poveștile spuse de ghid.

emil_ (26)

În activitatea sa de ghid, Emil Pop le spune turiștilor o legendă atunci când trec pe sub Vârful Secătura (1390 m.), în drum spre Creasta Cocoșului:

„Pe sub Vf. Secătura și până la cascadă, se pot vizualiza prin desișul pădurii de făget câteva zeci de  conuri vulcanice de diferite înălțimi (3 – 15m).

Legenda zice că demult, un păstor își păștea mioarele în acele locuri. Dumnezeu i-a dat binecuvântarea sa, dar i-a poruncit să nu urce cu mioarele mai sus de pădure.

Ani la rând, acesta a ascultat porunca până când odată, fiind un an foarte cald a intrat prin pădure cu mioarele să se mai răcorească.

Văzându-se atât de aproape de vârfurile muntelui, și dorind să se apropie mai mult de Domnul, a trecut peste cuvântul său și a urcat. Pedeapsa nu a întarziat, iar mioarele lui au fost pietrificate. Timpul a erodat în jurul lor, iar azi, pe locul stânei avem aceste coloane de piatră datorită nechibzuinței păstorului rămas fără stână. Zona deosebit de periculoasă și greu accesibilă, nu este străbătută nici azi de turiști, toate traseele turistice și activitățile antropice ocolesc acest loc.”

Mai multe informații de călătorie despre destinația Maramureș găsiți aici.
Informații despre alte destinații pentru ecoturism din România găsiți aici.

Fotografii de Mădălin Nicolaescu & Asociația EcoLogic din Baia Mare

Descoperă Eco-Romania este o inițiativă a Asociației de Ecoturism din România de dezvoltare și promovare a ecoturismului.
Fundația Friends For Friends și Think Outside the Box în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România prezintă proiectul editorial #descoperaecoRomania, din cadrul programului Policlinica de Marketing si Comunicare pentru ONG-uri (un proiect marca FFFF finanțat de Romanian American Foundation).

Leave A Reply