Interviu cu unul din avocații care au luptat ca Chevron să plătească daune de miliarde Ecuadorului

2

După aproape 20 ani de judecată, Ecuadorul a câștigat procesul intentat împotriva companiei Chevron, pentru daune majore produse în urma exploatărilor de petrol de șist. Am stat de vorbă cu Juan Pablo Sáenz (foto dreapta), unul dintre avocații care au lucrat la acest caz. De 7 ani în echipă, el a intrat în joc încă de când a terminat Dreptul, a participat la întreg procesul, iar în prezent se ocupă de organizarea comunității în ansamblu și de coordonarea eforturilor comune ale avocaților reprezentanți din alte state.

chevronecuador--20-anos-de-un-pleito-que-esta-lejos-de-conc-20131113062226-d6f7a4704ad27f1d1a994173538cfc09

de Ioana Cotulbea

 

Juan Pablo este un activist pursânge, îndrăgostit de țara sa și de tradiția păstrată din ce în ce mai greu de populația indigenă, care se rărește pe an ce trece, odată cu modernizarea în forță a Ecuadorului. Vorbește din inimă, cu frică de pericolul ce amenință valorile culturale care îl definesc și în același timp cu dârzenie, apărându-și ferm poziția. Doar ecuadorienii au o istorie impresionantă de proteste în stradă. Nu ne place un președinte, ieșim în stradă și-l dăm afară.”

E entuziast și plin de viață, dar în ceea ce privește munca pe care o face, simte că e într-o continuă stare de război; are o luptă de dus și un mesaj de transmis. Știe ce e important să audă oamenii și e dispus să meargă până în pânzele albe pentru a-și susține cauza, până în cele mai înalte foruri de judecată. Juan Pablo luptă cu vorba, dar la finalul interviului n-aș putea să bag mâna în foc că, la nevoie, n-ar apuca și o bâtă.

Ecuadorul are o istorie lungă în ceea ce privește exploatările de resurse. De la începutul anilor ’60 și până la începutul anilor ’90, Texaco (companie cumpărată de Chevron în 2001) a extras petrol din Ecuador. În urma exploatării, 82 de miliarde de. litri de apă reziduală au fost deversați în ape curgătoare, infestând puțurile și toate sursele de apă potabilă, 77 de milioane de litri de petrol s-au scurs în natură ca urmare a defecțiunilor la conducte, aproximativ 1.000 de puțuri pline cu deșeuri chimice au fost lăsate neacoperite (unele de mărimea unui pat, altele de mărimea unui teren de fotbal), o zonă uriașă din pădurea amazoniană a fost defrișată complet, pentru a face loc complexelor și utilajelor; aproximativ 100.000 de oameni au fost afectați, rata îmbolnbăvirilor de cancer crescând cu 115 %, iar rata mutațiilor genetice cunoscând la rândul ei o creștere semnificativă.

După plecarea din țară a companiei, un grup de comunități indigene i-au dat în judecată. În 2011, s-a hotărât ca Chevron să plătească daune în valoare de 18 miliarde de dolari, pentru restaurarea mediului și a situației celor afectați. Astăzi, după aproape 20 de ani, reziduurile chimice se răspândesc în continuare în apele și pământul Ecuadorului.

Încă de la început, Juan Pablo mi-a spus că „e foarte important de înțeles cum operează Chevron” – refren pe care de altfel l-a repetat în nenumărate ocazii în timpul interviului și care, într-adevăr, e punctul de plecare în înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat acolo. Mai mult decât atât, el arată un pattern de acțiuni pe care îl întâlnim în cazul majorității marilor companii exploatatoare de resurse, când sunt nevoite să răspundă pentru acțiunile lor dăunătoare.

 31271378_0cf09b9751

Deversări de petrol în pădurea amazoniană. Foto: Fast Company

 

După ce i-am dat în judecată la New York, Chevron a susținut pentru 10 ani că New York nu era forumul potrivit pentru acel tip de proces. Susțineau că, atâta timp cât daunele aduse în discuție au fost făcute în Ecuador, iar acțiunea subsidiară era de asemenea în Ecuador, atunci curțile de judecată din Ecuador erau cele capabile să preia judecata. După 10 ani, judecătorul din New York a decis să mute procesul în Ecuador, nu înainte să impună un set de condiții pentru Chevron: compania nu avea dreptul să se folosească de perioada lungă în apărarea și era obligată să respecte legile ecuadoriene. Așa că, în 2002, am intentat proces aici [în Ecudaor, n.r.], iar primul lucru pe care Chevron l-a spus a fost că a trecut deja prea mult timp și nu mai pot fi dați în judecată. Al doilea lucru pe care l-a spus a fost că instanța de judecată din Ecuador nu are jurisdicție asupra sa.

Astfel de tertipuri au fost folosite pe întreaga durată a procesului. De altfel, toată povestea are alura unei epopee fără sfârșit, iar adevărul care răzbate către publicul larg e foarte greu de descifrat printre mistificările comunicate atât oficial, cât și neoficial în presă, de ambele părți. Pentru ecuadorieni însă, lucrurile se văd destul de limpede.

Când Texaco a venit în Ecaudor la începutul anilor ’60, aveam rezerve uriașe de petrol, iar Texaco a câștigat concesiunea pentru că s-a oferit să extragă petrolul mai eficient și mai ieftin decât orice altă companie din lume. Cu siguranță a reușit, dar cum a făcut asta? Toate costurile pentru siguranță, a mediului și a muncii, dar și a oamenilor, au fost tăiate la minim. În felul ăsta, a economisit bani pentru întreaga operațiune, doar că de fiecare dată altcineva a trebuit să plătească. Până la urmă, toți banii pe care compania a reușit să-i economisească au ajuns să fie plătiți de mediu și de oameni.

 Am povestit foarte mult cu Juan Pablo despre cum a decurs acțiunea de judecată, care s-a întins pe o lungă durată. Am avut constant senzația că retrăiește stupoarea, lehamitea pe care probabil că a simțit-o în supradoză în multe dintre momente, dar de fiecare dată își relua suflul și continua cu aceeași îndârjire.

În ceea ce privește apa reziduală – practica standard interațională impunea ca aceasta să fie reinjectată exact la nivelul de la care provenea, pentru că acea apă este foarte toxică și plină de metale grele. Texaco, achiziționată apoi de Chevron, nu a făcut așa ceva: a aruncat-o pur și simplu în râuri, izvoare, iar această apă a sfârșit contaminând toate puțurile, toate sursele de apă ale populației. Chevron a protestat, susținând că, de fapt, nu era obligat să facă tot acel proces de reinjectare a apei, deși de fapt Chevron a inventat și dezvoltat toată această metodă prin care se derulează procesul de extracție, inclusiv reinjectarea. Această detodă o aplicase deja în mai multe locuri din SUA, spre exemplu.

 Avem memo-uri interne ale companiei, care au fost trimise între birouri locale și centrale ale Texaco, unde erau luate majoritatea deciziilor. Oamenii din Ecuador cereau – în contextul în care nu  se folosea nicio măsură pentru a preveni scurgerea apelor reziduale, la suprafață – bariere, conducte sau altceva care să prevină infiltrațiile –, doar că răspunsul companiei era de fiecare dată unul simplu: Nu. Justificarea era legată de prețul ridicat, de impact sau de faptul că ar putea exista probleme cu guvernul ecuadorian. Iar dacă răspunsul la această ultimă întrebare era nu, atunci decizia care se lua era de a nu face nimic în legătură cu asta.

 Politica Chevron cu privire la scurgerile de petrol, spre exemplu, este că, dacă media sau guvernul știu despre asta, atunci facem ceva, dacă nu, atunci se trece la distrugerea documentelor și a oricăror dovezi că acea scurgere a avut loc și la a da vina pe altcineva, altceva.

În jurul unei companii cu atât de multă forță se strânge întotdeauna o armată uriașă de oameni care să-i asigure acțiunile, de la partea legislativă și PR, până la documentare științifică. Juan Pablo aseamănă foarte mult strategia lor actuală cu schema dezvoltată în anii ’50 în SUA de marile companii de tutun și respectiv de pionierii PR-ului. Șmecheria este să demonteze orice acuzație că dauna produsă ar putea fi legată direct de acțiunile companiei.

În ceea ce privește cancerul, de pildă: știința cancerului e totuși o știință a probabilităților, iar îmbolnăvirea depinde de unde trăiești, ce faci, și de foarte mulți alți factori care trebuie măsurați. Compania a afirmat că nu există niciun caz de cancer care a fost legat cauzal de exploatarea de petrol din Ecuador. Și a mers mai departe, spunând că, dacă cineva va reuși totuși să stabilească o legătură între cancer și exploatarea de petrol, atunci trebuie să demonstreze că e vorba despre petrol Texaco și nu altul.

Ce vor ei e să injecteze îndoiala în tot procesul. Oricât de evidente și de bine documentate erau studiile oamenilor de știință care demonstrau daunele produse de Chevron, ei se luptau să arate că nu se poate ajunge la o concluzie științifică finală, de netăgăduit. Dar știința în sine nu poate ajunge la așa ceva. Iar toți acești oameni de știință ai Chevron, ca toți oamenii de știință a industriei, oameni de știință mercenari, în acest fel operează.

Citeam din linkurile pe care mi le-ai trimis despre România, cum că nu există <<dovezi concluzive care leagă exploatarea prin fracturare hidraulică de daune ale mediului înconjurător, că e nevoie de mai multe studii>> – fraza asta vine direct din manual. Am auzit refrenul ăsta în fiecare zi în ultimii ani în Ecuador.

 

9040149

Protest al indigenilor din Ecuador, pe motivul refuzului companiei de a plăti daunele. Foto: The Province

 

De sus, întreaga desfășurare pare harta de joc a unor copii care aruncă cu pioni în dreapta și stânga, în fața căreia rămâi atât de stupefiat când urmărești întreg procesul, încât uneori te pufnește râsul, ca singură reacție pe care o poți avea. Te pufnește însă plânsul când te apropii mai mult de tabla de joc și vezi cu câtă nerușinare sunt tratate probleme reale, care distrug vieți.

Când Texaco a realizat că oamenii din Ecuador sunt organizați și că sunt pregătiți să lupte împotriva lor pentru ce au făcut, au renegociat o înțelegere de remediere cu guvernul. Au sfârșit prin a fi obligați remedieze daunele produse, iar ce au făcut ei în urma acordului a fost să pună pământ și mizerie deasupra puțurilor uriașe care ar fi trebuit astupate, puțuri care erau în continuare pline de petrol și substanțe contaminate. Au pus pământ deasupra lor și au plantat răzleț vegetație, ca să lase impresia că natura și-a revendicat locul.

Asta s-a întâmplat în ’94 și totul este în continuare în același stadiu. Tot acel petrol și acea materie contaminată se scurg în continuare în apa subterană, se revarsă în continuare și poluează râurile, poluează în continuare puțurile din care oamenii obișnuiau să bea și locurile în care oamenii obișnuiau să trăiască. Iar asta se întâmplă astăzi!

L-am întrebat pe Juan Pablo cum pot ajuta, până la urmă, aceste sume uriașe de bani câștigate în urma procesului. Se poate pe bune restaura tot răul făcut? E impresionant să-l vezi pe avocatul-activist cum trece de la entuziasmul celui care a câștigat în sfârșit un proces terbil de lung și de greoi, la deznădejdea pe care ți-o produce realitatea crudă.

Nu va putea fi niciodată restaurat totul, așa cum era înainte. Dar sunt multe lucruri care pot fi îmbunătățite. E o sumă destul de mare și asta poate ajuta la multe aspecte. Vor trece însă 20 de ani până se va putea spune că situația a fost în parte remediată. Pe de altă parte, e cel puțin o naționalitate indigenă care nu mai există acum. Câți bani ar putea să coste asta? Cum ai putea să restaurezi asta? O cultură întreagă a fost eradicată. Indiferent cât miliarde de dolari ar fi la mijloc, o bucată din țară nu mai poate fi în veci restaurată.

Pentru Ecuador însă, lupta cu Chevron nu s-a terminat.

Mineritul este the new big thing în Ecuador, s-au descoperit depozite uriașe de aur și metale rare tot în pădurile amazoniene, de data aceasta în zona sudică. Iar guvernul este deja în punctul de a contracta companii de minerit canadiene și chineze și… câteodată simt că povestea se va repeta la nesfârșit.”

Pământurile unde urmează să fie instalate mine sunt locuite în prezent de tribul Shuar, cea mai războinică comunitate indigenă din Ecuador, una dintre singurele care au rămas în picioare după atacurile repetate ale spaniolilor, derulate cu sute de ani în urmă. Celor din tribul Shuar li s-a dus faima aproape pe întreg Pământul că sunt cei care micșorează capetele oamenilor – în trecut, aveau obiceiul de a-și decapita dușmanii și apoi de a le fierbe capetele ore bune, într-o rețetă specială, astfel încât la finalul gătelii, acestea se micșorau considerabil.

Ei au început deja să protesteze printr-o demonstrație pașnică. Am face bine să creăm un spațiu de dialog, pentru că dacă nu facem asta, va fi o baie de sânge acolo.

În toți acești ani, ecuadorienii au reușit să coaguleze o rețea puternică de ONG-uri, au reușit în același timp să trezească sentimentul de activism în foarte mulți dintre locuitorii urbani (predispuși la preconcepții și rasism vizavi de populația indigenă), să reunească sub aceeași cauză triburi și culturi indigene diferite (și acesta un lucru foarte greu de înfăptuit) și să lege toată această materie vitală națională cu alte instituții non-guvernamentale internaționale, care să le ofere fondurile și suportul logistic necesar. Din punctul de vedere al lui Juan Pablo, acestea sunt cele două coordonate fundamentale care trebuie bifate pentru a avea vreo șansă: o comunitate unită și o organizație internațională care să își ofere suportul și care să te reprezinte în forurile importante.

Un aspect foarte important, poate cel mai important în lupta pe care am dus-o, a fost o comunitate foarte strâns unită. Oamenii trebuie să înceapă să construiască oragnizații care să-i reprezinte legitim, trebuie să înceapă să dezvolte procese de decizie sofisticate.

Ce a făcut cu adevărat diferența în cazul nostru a fost că am avut în spate o organizație de mediu foarte mare, pe durata întregului proces, organizație care ne-a reprezentat și în țară și la New York. Ei au fost cei care în ultimă instanță au luat deciziile importante și au dezvoltat politici, care ne-a ținut uniți și în picioare, informându-ne constant, în primul rând despre strategia pe care o au companiile. Pentru că ei vor încerca întotdeauna să ofere ceva în schimb oamenilor, niciodată de ajuns, dar întotdeauna ceva care ar putea să îi tenteze. Și se va găsi de fiecare dată câte un individ care se va gândi la nevoile lui, mai presus de cele ale comunității, însă ăsta e cel mai important lucru care trebuie făcut pentru a putea opri procesele: încercarea de a sta uniți și organizați înaintea lor.”

Ce mi s-a părut foarte inspirat la cazul vostru este că au fost deja demonstrații în România, că oamenii sunt conștienți de ceea ce se întâmplă. Și e important pentru că toate aceste lupte încep prin cunoaștere și conștientizare individuală: să înțelegem că omul, ca ființă, are drepturi.

În momentul de față, procesul s-a încheiat cu hotărârea judecătorească care acordă câștig de cauză ecuadorienilor și obligă Chevron să plătească daune de 18 miliarde de dolari, în vederea restaurării. Cum însă Chevron nu are proprietăți sau depozite bancare în Ecuador, este urmărit în instanță pentru plată, în alte state (Canada, Argentina, Brazilia, foarte curând Panama). Recent, în încercarea de a-și recupera banii, președintele ecuadorian a lansat campania ”Mâna murdară a companiei Chevron.”

Foto: LaHora.com.ec

 

Puteți citi și:

O femeie săracă a pedepsit usturător Chevron


2 comentarii

  1. Citind articolul asta ma gandesc la legea aia speciala cu Rosia Montana daca n-ar fi un grozav precedent ca (in cazul aprobarii ei) sa se faca praf mediul si din exploatarea gazelor de sist.

  2. Un articol de 2 lei. Nu spun un cuvant ca texaco nu a fost singura companie care a exploatat petrolul in zona respectiva. texaco a fost partenera cu compania de stat din ecuador. Aia nu au nici o responsabilitate? De ce au tacut timp de 30 de ani?
    Toata chestia asta e cusuat cu ata alba. Ca sa nu mai spun ca au pierdut la Haga, deci la o instanta impartiala.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger