Travel Outside the Box|August 7, 2013 09:32

Inițieri prin ruinele anilor 80

Am reluat azi cu paul explorarea parcului studențesc. Un loc care, pe lîngă un hotel-sediu al agenției naționale de tineret și terenuri de tenis, are în jur bamboo, fratteli, le gaga. Faza halucinantă, sub arhitectura comunist-vag-postmodernistă a ultimilor ani 80, (i-am zice arhitectura utecistă, bttistă), un grup de tineri, probabil dintr-o tabără ANT, mîncau.

de Bogdan Lipcanu

Fondul muzical era ales neîntîmplător : bună seara iubito, te-aștept ca și cîîîînnnnnddd, macarele, rîd în soare argintii, iar fix cînd au terminat masa și ieșeau, o lume minunată în care veți găsi, nuuumai copiii.

Scenă de porumboiu, cum tinerii acum pesedei, șoimii de atunci, erau păpacii cheguevariști nicușori ceaușini de azi. Uluitor și magnific.

Setarea pe care o imprima djul lor era în aureola anilor 80 de sfîrșit, de minunăție promisă care, pt noi, cei mici de atunci, nu s-a terminat. Pentru că nu are cum. Pentru că așa vrem.

Iar în jur bubuia cu terasele peste lac, un fel de buncăre inaccesibile, închise, păzite de tipi corpolenți și camere de luat vederi: le gaga, bamboo, blocuri gated communities, doar ești în tei, frate!

Pe altă latură a parcului complexul de recreere al mapn, păzit de un soldat, unde alți tipi corpolenți, meletari în șort, aveau acces doar pe bază de legitimație.

O ruină neterminată btt-istă era învelită acum de pînze pe care scria absolut elyx (country of sweden), spațiul ținea de le gaga acum, printr-o spărtură în subsol se zăreau fragmente dintr-un candelabru uriaș, comunist, care ar fi urmat să împodobească palatele tinereții noastre (care nu a mai avut loc pentru că a venit revoluția).

La intrare, dragoni chinezești, și interlopi burtoși care ne avertizau că “nu aveți voie decît după popicile alea.”

Te întrebai de strania vecinătate cu ant-ul și bizarele concesiuni ale malurilor lacului.

O luăm pe mal, mai încolo și dăm de un teren viran, acolo găsim într-o grămadă la gunoi niște casete video, călăul 1 si 2, vă rog derulați – scrie pe una. rețin doar una pe care un scris de copil notează ceva gen  RE CAJKA EKLA FILM DIANA COSNTANTA , sperînd la vreun home video, dacă se poate, chiar porno din anii 80, plus o casetă audio, PETRECERE ROMI.

Tramvaiul trece fix pe lîngă lac, un moș cu o cipică albastră în cap se uită la 2 care fac topless care se uită la noi. Dar nu am coaiele lui boris mikhailov să fotografiez. Hoarde de mormoloci își făceau trecerea, o lume paralelă cu bamboo, pe a cărui terasă erau deja cîteva creaturi bubuite de o muzică repetitivă.

Am continuat, voiam să ajungem pe celălalt mal, dar era, de fapt,  aproape o insuliță, acolo zăriserăm o cladire bizară cu o antenă parabolică enormă, în preajmă alți stîlpi de la o construcție comunistă neîncheiată. Părea ceva sri, eram convins că nu avem cum sa ajungem în final, că e ceva gard sau pază.

Bun, și a venit supriza, pe insulă tocmai se terminau niște vile, da de-alea barosane de tot, destul de sofisticate ca arhitectură, era plini de cîini vagabonzi, aici nu se intră decît cu mașina și doar muncitorii care mai lucrau la ele mai foloseau pasul.

Noroc cu paul ca eu nu aș mai fi înaintat, da ăsta nebun, și, deși eram înconjurați, i-am amenințat și nu ne-au rupt. Vilele erau halucinante, ceva de elită, precis doar sereiști și mari politicieni. Ăștia au intrat șmecherii pe insuliță, și acum își terminau vilele în stil mare, una avea un fel de împletitură de beton la intrare, amintind de casa poporului, un arabesc gri.

Iar alta avea arborat în vîrf in chip dement tricolorul, pe o terasă ce încorona cladirea. Te gîndeai la nasty, la ponta, la crin, la ceva șef cretin al sri.

Vreau să zic că vilele astea aveau o încărcătura politică clară, simțeai înavuțirea exclusivă, în cerc politic, masonic, financiar, din exploatările ultimilor ani. Aici nu erau miliardari, patroni etc, aici era exclusivul.

Și, prin natura locului, ei nu mai aveau legatură cu altceva, iar oamenii nu puteau lua act de ce era acolo, un fel de munte vrăjit, un fel de vertij al puterii încolăcit straniu și invizibil în inima orașului.

Mai apoi am luat-o singur spre corporații, la 6 urma să îmi scot analizele hiv și vdrl pt tabăra yoghină, eram însă cu jumate de oră înainte și muream de sete. Am intrat într-un megaimage între blocuri de corporații, înăuntru niște tipi înaintea mea vorbeau maghiara. Am ieșit și m-am uitat la blocurile ălora ce voiau să fie alături de firmă. Am ieșit și în lateral am observat o firmă pe o clădire abandonată, felix, centrul de calculatoare electronice! Aici fusese sediul celebrului felix!

M-am dus în micul părculeț de lîngă stația de metrou, mă uitam la oamenii care ieșeau valuri de la lucru, venea un miros plăcut de tutun îmbibat cu miere parcă, de la JTI, din apropiere.

Mă uitam la femei, mno, cam greu găseai una frumoasă cu adevarat, totuși au trecut 2-3 bombe tantrice (îmi aminteam ce a spus instructorul, femeile care ar reuși să-și suspende ciclul ar fi de neoprit, și așa ele sînt energie și dispun de resurse vitale colosale).

Tot veneau autobuze de mai departe din care coborau șuvoaie de oameni spre metrou. Mi-am luat analizele și am intrat în ashram, am dat fotografiile, analizele, banii, am întrebat dacă se mai plătește ceva la inițierile speciale. Nu, doar la transă, mi s-a răspuns. A, plantele, am zis eu.

La ieșire m-am uitat puțin la cărți, la cărți era unul îmbrăcat doar în alb, slăbuț, avea o bonetă pe cap, îmi venea să-i zic, nu stiu de ce, shivaic, ăla cam băga texte la unele tipe care tocmai urcau spre curs. Atmosfera era mai destinsă parcă, era deschis un geam, pe un balcon cineva din ashram întindea rufe. Da ce buze roșii ai, a zis shivaicul, uneia. Lasă că și grasuța asta care urca gîfîit era bună. Mă tot uitam la o yantra nouă, colorată, cu multe triunghiuri, dar n-am îndrăznit să o fotografiez, era ăsta.

Și jos, la planton, am observat iară un poster cu o spirală umană, lasa că-l fac data viitoare, mi-am zis, și poate că fac rost chiar de poster.

Am continuat cercetările și explorările.

Înțeleapta potrivire și grație divină a făcut ca să întîlnesc pe tren un conductor care…

Pe ruta pe care merg e un vagon care după design e din anii 60, cu lambriuri din lemn marmorat, lămpi rotunde-ovale ufo, un fel de bordură de metal pe care poți să-ți sprijini pantoful pizdos în timp ce stai pe culoar, găurele în plafon (da, efectul ăla!) și cu un fotoliu impozant, pentru lectură, deasupra căruia se afla o lampă cu pînză vișinie. În care s-a instalat conductorul.

Părea că, din poziția aia, supraveghează ca un sri-ist tot culoarul. Care era problema. Escrocii de la cfr au desființat cabina conductorului chipurile pt a spori rentabilitatea vagonului cu 9 la sută, și își bat joc în acest fel de oamenii ăștia. Îi fac să fie regi pe fotolii futuriste din anii 60.

Vagonul de cușete, altfel greoi, ca dintr-un film bergmanian. Să vii acuma și sa-mi aduci un astfel de vagon din vremea lui alain delon, cu 10 ani dinainte de revoluția din 68 e jenant și face parte din capriciile istoriei orientale.

Dar vagoanele astea sînt gevaro? Au fost, acuma gevaro nu mai există, ne-au contopit iară cu cfr; gevaro, care era o societate pe acțiuni legată de cfr a funcționat bine, era pe profit, problema a apărut într-un an în care unul din directori a declarat profitul, care era mare. Dar omul îmi explică – se zice că rolul lui fenechiu e sa pună pe butuci definitiv cfr-ul, să-l împartă politic-clientelar.

Omul s-a luminat la față cînd i-am zis ceva de zona tei, pe care am explorat-o, ștrandul studențesc, aaa, păi acolo am copilărit eu, toată viața mea acolo a fost, mi-a zis omul. Această zona tei e una care mă interesează atît pentru încărcătura ei mondenă din anii 80, dar și pentru apropierea ei de unul din fiefurile misa, ashramul din pipera unde studiez, și, implicit, faptul că e o zonă cu lacuri și vegetație, inclusiv puternicul yoghin septimiu octavian ivan fiind un practicant al yogăi pe malurile lacului, după cum reiese din unele fotografii din tratatele sale excepționale de yoga. Este, de altfel, zona în care intenționez să mă mut, mutînd explorările spre nordul orașului, primăverii, herăstrău, elitele sportive, valoroșii orașului. Sudul e pt muncitori, de sacrificiu.

Și a început omul să-mi spună că el a fost om de ordine în tei, înainte de 89, și salvamar, 10 ani, că și studenții aveau oamenii lor de ordine, da ăia nu se băgau la bătaie ca ei, că majoritatea bazinelor au dispărut, au fost înghițite de terase, acoperite, inclusiv bazinul mare, olimpic, că au distrus și toboganele de apă, mi-a descris cum era zexe înainte, in forma de u, cu terasă în aer liber la etaj, omu știa toată geografia afectivă și efectivă a locului.

Veneau băieții de la sportul acolo, era baza lor de pregătire înainte, cîte am vazut aicea, era frumos și cu fetele, l-am cunoscut pe hagi, pe coras. Pitiș mi-a arătat o scamatorie. Coras era singuru fotbalist care era servit cu glastra de flori pe masă, iar în glastra era votcă (da, avea și cîte o poantă din asta, deși prima dată rostise doar, coras era singuru fotbalist care era servit cu glastra de flori pe masa, ceea ce era mult mai misterios, lucra prin insolitare).

Păi într-un an a ciștigat o fată de la noi din cartier miss tei, a fost singurul an în care a ciștigat cineva de la noi. Mariana o chema. Și mi-a zis paul cazan, bă, vezi că lu hagi i s-au aprins călcîilele după mariana. Hagi era mut pe atunci, nu prea vorbea, îl dirijau alții. Și eu am zis, rezolv. Și i-am dus un bilețel din partea lui, și-au dat întîlnire, i-a cumparat o pereche de sandale, știu și acuma prețu, de 330 lei, i-a mai luat un pachet de kent și au mîncat nuștiuunde (aici zgomotul trenului a acoperit sunetul). După 2 săptămîni urma primul meci de la euro 84, hagi n-a jucat, făcea injecții, mi-a aruncat finalul de efect, dispărînd în cabina lui magazie.

Mi-a zis că a avut și o mică terasă acolo, prin 94-95, ziceă ca banii îi făcea sîmbăta și duminica, cu condiția să nu dea ploaie, că nu mai venea nimeni.

Îmi explica cum era cu nisipul, cu malurile, cum zilnic aruncau zeci de găleți să curețe pontoanele, cum erau bărci, un vaporaș care venea de pe floreasca, studenții intrau cu legitimație, era cea mai tare discotecă din bucuresti (se păstrează 2 cupole metalice constructivist-futuriste, una acoperită de triunghiuri de plastic colorate, prin care se filtrează lumina).

În weekend era plin la plajă, cearșaf lîngă cearșaf, și pe terenul ăla de rugby-fotbal. Fetele aveau intrare liberă.

Marele regret al vieții mele e că fix cînd a fost Universiada din 81, aveam 20 de ani, m-au luat în armată și nu am putut să intru, să fiu acolo. Ce a fost atunci, era cordon de securiști în jur, iar înăuntru libertate, fete, delegații.

Mereu noi aveam bere, mici, pepsi, bt-uri, la noi se găseau în permanență. Îmi vorbea de o tinerețe și de un loc mitic, care acum s-a preschimbat. Doar la coșurile de baschet mai poți sa joci liber, în rest, la terenurile de tenis, la tot, plătești. Înainte aveam toți acces.

Nici ștrandul tei-toboc nu mai există, acolo era ștrand de nudiști. Numai baza mapn de lîngă studențesc, numai aia a mai rămas așa cum era.

Iar în zona aia de peninsulă, cum îi zic eu, de vile sereiste, păi acolo era ca un fel de deltă zice, păi erau zone în care daca intrai… stătea cîte un țigan ascuns în pom și dacă treceai pe acolo nu-ți mai spun ce se-ntîmpla.

Și casa aia cu parabolica aia uriașă, și celelalte parabolice mai mici?

Acolo e ceva, prima data au apărut pe vremea tele 7abc. Nu stă nimeni acolo, da nu poți sa calci, îs păzite de bodyguarzi, cum te apropii apar ăștia. Și accesul la mal e interzis. E ceva acolo, dacă de atîta vreme stau alea…apoi omu s-a dus să faca niște operațiuni de rutină, intrasem într-o gară, am intrat și eu la mine, deși aș fi vrut să-l mai ascult.

Primisem o primă inițiere despre zonă.

 


Leave a Reply



× 5 = thirty