Ideologie și dresaj (I)

0

Îmi lasă un prieten, cu ceva timp în urmă, pe facebook, un clip cu doi cîini care nu mai știu ce făceau, stăteau în cap sau așa ceva, îndemnîndu-mă să-i învăț și eu pe ai mei. Cum cîinii mei nu sunt negri care bat step pentru distracția publicului, i-am spus că nu îmi stîrnesc nici o emoție trickurile respective și că le las bucuros cupolei circului. Preferința mea este să-i las mai nedresați, așa, mai apași.

de Ionuț Chiva

Într-adevăr, nu m-a atras niciodată exagerat dresajul, o spune și Lorenz – pe fericitul stăpîn al unui cîine așa de inteligent, încît îi recuperează mănușa căzută în buzunar și i-o aportează febril, l-aș întreba de cîte ori i-a folosit asta în viața de zi cu zi (și dacă nu ieșea mai ieftin cumpărîndu-și alte mănuși decît să se chinuie să învețe cîinele să o aporteze pe cea căzută, wtf, aș adăuga). Stăpînirea comenzii ”stai” folosește, poate fi chiar decisivă într-o situație de viață și de moarte (cînd cîinele liber se pregătește să ia în piept o stradă foarte circulată, de pildă, așa cum Hemingway povestește de taurul care, scăpat din țarc, s-a urcat pe șinele de tren pentru a ataca frontal, exact, un biet tren care sosea în gară), statul în cap folosește cel mult la făcut clipuri distractive de urcat pe YouTube.

Vorbesc însă, iată, despre dresaj canin, pentru că, poate v-a scăpat asta, este o scenă foarte încinsă de ceva (mai mult) timp, poate ultimul cîmp de bătaie unde te-ai fi așteptat să ajungă ideologia, și totuși iată că. Și nici măcar nu este așa de surpinzător de fapt.

Îmi place să titrez meciul ca Cesar Millan vs all, a fair twenty-to-one. În care one mai e și ușor penibil, cum e el mexican mic și macho așa.

Conflictul, de fapt, este mai mare și se desfășoară între două școli – așa cum le definea etologul Roger Brantes, ar fi cea naturalistă vs cea moralistă (în traducere liberă). Așa, pentru fun, le-am putea numi conservatoare, respectiv progresistă, sau școala ticăloșilor violenți vs școala clickerului dulce, dar, pentru a păstra o oarecare ținută, să rămînem totuși la termenii lui Brantes, unul dintre cei mai inteligenți chibiți ai disputei.

Am spus că este vorba de fapt de un conflict între două școli și poate că doar întîmplarea face ca toate feministele din școala moralistă, cea a clickerului dulce, să-l ia la țintă pe Millan, și nu faptul că ar fi (sau mai degrabă ar fi fost, din cîte înțeleg)  famous. Oricum, scîrbos din partea lor – adică sunt băieți out there care înțeleg prin dresaj efectiv lese metalice în cap, ar putea să vorbească cu ăia, însă e adevărat că atunci ar pierde siajul. Dar să trecem, important nu e că e scîrbos (I swear, he looks like the Devil, scria una pe o pagina de fb dedicată trash-uirii lui Millan), ci că, de dragul impunerii unei biete maniere de dresaj, fetele sunt dispuse să mistifice efectiv realitatea pînă la limite absurde.

Cum? (sunt convins că vă întrebați). În trei pași simpli – pentru a nu mai avea dresaj centrat pe dominarea animalului, spunem că cîinii nu se domină între ei și apoi, astfel, putem ataca restul conceptelor care derivă – mascul-alfa, haită etc. Cum toate astea nu există (pentru că nu a trebui să existe!), nici dresajul în care sunt termeni-cheie nu trebuie să existe.

Și totuși:

1) Cînd cățeaua mea Gudrun stă în patul cîinelui meu Adon și cîinele meu Adon vine de se așează în fund la doi pași de ea și o fixează în ochi, fără a-și muta privirea o clipă și fără a slăbi intensitatea o clipă, pînă ce Gudrun se ridică și pleacă evitîndu-i privirea și mergînd înțepenit, cîinele meu Adon o domină pe Gudrun, iar cățeaua meu Gudrun e cu această ocazie submisivă și, plecînd cu capul lăsat și privirea ferită, cedează resursa dorită de cîinele meu Adon, care în această circumstanță este patul lui.

2) Invers, cînd Adon i se postează în față lui Gudrun și o fixează în ochi pînă în adîncul sufletului, încercînd s-o facă să plece și să-i lase mîncarea ei, dar Gudrun nu pleacă, ci îi întoarce pe sub sprîncene aceeași privire încordată, parcă goală, poziționîndu-se deasupra bolului cu picioarele depărtate, atunci Adon se trîntește pe burtă și, scîncind ca un pui submisiv, se tîrăște spre bol, reușind să culeagă un biscuit și să plece cu el.

3) Dorm la bunica fetei cu care stau. Sunt și părinții ei acolo. Mă trezesc buimac în cotcodăceli și țipete infernale, ies în fugă așteptîndu-mă la ce e mai rău. Ce s-a întîmplat de fapt, aflu cu greu de la bunica și mama fetei, care gesticulează și țipă una peste cealaltă explicații în explicații, este că goldenul Nathalie a scăpat iar la găini, unde se joacă cu ele, provocînd haos. Au dat-o afară, dar s-au săturat, în fiecare zi e așa, nu mai pot intra la păsări. Casa are două intrări. Cînd Nathalie o vede pe una dintre femei ieșind pe ușa care dă spre coteț, iese în fugă pe cealaltă ușă și uneori reușește să-și facă loc și să intre și ea peste bietele păsări.

Vreau să le arăt ceva – ies pe ușa dinspre coteț și mă uit cu coada ochiului în stînga, unde, de după colțul casei, se ivește, într-adevăr frumosul cap alb al lui Nathalie, care pîndește ocazia. Mă uit la ea într-un anume fel, după care deschid ușa spre coteț și mă retrag cîțiva pași, ținîndu-mi privirea pe cîine și încercînd parcă, cu corpul, să acopăr cît mai mult spațiu, ca portarul la penalty, dar fără a-mi ține brațele întinse și restul circului. Natalie a făcut cîțiva pași, s-a oprit încordată, și acum suntem față în față. Soarele ne bate în cap, șuieră vîntul și dintr-un turn se aud clopotele bătînd ora 12 (astea nu se întîmplă, am glumit). Mă las pe vine și o chem la mine. După ce o mîngîi pe piept, nu o mai ating. Privește ușa dinspre coteț și dă din coadă repde-repede. Îi trec palma desfăcută prin fața botului și îi spun cu o anumită voce ”nu”, înainte ca acel dat din coadă să se transforme într-un scîncet de nerăbdare, un tremur și apoi, în fine, un iureș. Se pune în fund. Mă duc în coteț și o chem acolo. La sfîrșitul scenei Natalie este culcată în pragul porții cotețului și păzește de acolo găinile, care în tot acest timp au picotit, nu s-a auzit nici cel mai slab foșnet de pană sau whatever.

1) Există dominare între cîini, este și penibil să fiu pus în situația de a trebui să afirm asta. Ea nu este atît o trăsătură de caracter, nu este dominanță (dacă-mi permiteți), cît un anume fel de a se manifesta al unui individ într-o anumită situație care implică accesul la sau păstrarea unei resurse disputate (patul).

2) Cuvîntul de ordine pentru cîini este pragmatism, eficacitate. Cînd dominarea nu funcționează, un cîine care în altă circumstanță ar fi ”dominant”, poate deveni foarte ușor ”submisiv” – totul pentru eficacitate, totul pentru biscuit.

3) Dominarea nu este agresivitate, ci funcționează între membrii unui grup tocmai pentru a lua în posesie temporară resursa fără agresivitate. Nu am crezut nici o clipă că, odată plecat eu din curte, Nathalie ar fi rămas stană de piatră în pragul cotețului, fără să ia găinile la joacă. Tot ce voiam să le spun era că se poate intra liniștit la găini.

Pe data viitoare, cînd vom continua să vorbim despre belicoasele școli, despre unde crede Brantes că greșește fiecare, despre situația în cadrul unei haite de lupi și de cîini ferali etc. etc. etc.

Acest text face parte din seria „Canapeaua lui Adon” semnată de scriitorul Ionuţ Chiva.

Mă numesc Ionuţ Chiva, sunt scriitor şi am fost copleşit (ca) dintotdeauna de o dragoste fascinată pentru cîini. Crescut în Bucureşti, fără rude la ţară şi nu cu cei mai inventivi părinţi, nu am avut un cîine al meu pînă după liceu – am avut însă, din fericire, acces la nenumăraţi maidanezi, din prima copilărie şi pînă cînd am părăsit România; strada mi-a oferit, de altfel, toţi cîinii pe care i-am avut (inclusiv pe cei doi care îmbătrînesc lîngă mine astăzi) şi pot spune cu o mîndrie prost ascunsă că nu am plătit niciodată pentru un cîine şi că nu l-am tratat în consecinţă.

Din aceeaşi serie puteţi citi:

Greșeli fericite I

Greșeli fericite II

Factorul Beliaev I

Factorul Beliaev II


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger