Grupul de părinţi activişti care luptă pentru drepturile copiilor lor gay

2

Sub sloganul “Și dragostea este un drept al omului”, organizatorii festivalului One World Romania au proiectat documentarul “My Child”, povestea unor părinți din Turcia care au aflat la un moment dat că fiul sau fiica lor este gay sau transsexual. Ei mărturisesc, pe ecran, cum au aflat, cum au reacționat, cum s-au adaptat și cum au devenit activiști pentru drepturile minorităţilor sexuale.

 

hasan metehan ozkan

 

Părinții din film fac parte din organizația LISTAG, singura de acest fel din Istanbul, în care părinţii luptă pentru drepturile copiilor lor. Ei participă la marșuri și acordă interviuri, arătând că pot face mai mult decât dulceţuri și murături pentru copiii lor. Producătorul acestui documentar, Hasan Metehan Ozkan, este inițiatorul acestui grup și apare în film împreună cu mama sa, pe care a adus-o cu greu în organizație. După proiecția de la București, Metehan ne-a povestit cum a aflat mama lui despre relația lui cu un alt bărbat, cum a reacționat și cum încearcă grupul pe care îl coordonează să schimbe mentalități în Turcia.

 

De când există grupul de părinți care au copii gay și transsexuali din Turcia și cum au ajuns ei protagoniștii unui documentar?

Grupul de părinți LISTAG există din 2008, iar eu sunt unul dintre inițiatori. Părinții dădeau interviuri în presă, postam articolele pe internet încercând să ajungem la cât mai mulți oameni, mergeam la universități să vorbim despre asta, atunci când eram invitați. Eram la Universitatea Bosfor din Istanbul și vorbeam despre activism, iar regizorul era acolo, ne asculta, plângea, apoi după discuție, a venit la noi și a zis că ar vrea să facă un film. Așa a început totul. În 2011, am început să facem filmul, plecând de la o campanie de crowdfunding. Am strâns cam 18.000 de dolari cu ajutorul publicului, dar s-au alăturat și finanțatori mai mari. Am avut premiera în februarie 2013, în Istanbul, iar filmul și-a început călătoria pe la festivaluri.

La premieră a fost foarte multă lume, cinematograful unde am proiectat, cu 500 de locuri, era plin. A fost emoționant. Oamenilor le-a plăcut foarte mult. Filmul este ca o lecție despre sexualitate pentru începători, e pentru publicul larg, pentru a combate homofobia și transfobia. În film sunt lucrurile de bază pe care trebuie să le știe toată lumea despre homosexuali și transsexuali. Nu e un subiect despre care se vorbește în Turcia, mulți oameni nu știu nimic despre acest subiect.

Care e atitudinea turcilor față de minoritățile sexuale?

Turcia este una dintre țările în care homofobia și transfobia fac parte din cultură, deși sunt încălcări ale drepturilor omului. Oamenii sunt omorâți pentru că sunt LGBT. Mai ales transsexualii sunt uciși, de cele mai multe ori de către oameni apropiaţi, de iubiți, clienți sau chiar de către familiile lor. Există cazuri celebre, chiar recente. Ahmet Yildiz a fost un tânăr gay omorât de tatăl lui. Un alt caz este cel al lui R.C., un minor omorât de tatăl și unchii lui pentru că era gay. Cazul lui R.C. a fost primul în care vinovații au fost pedepsiți, tatăl și unchii sunt în închisoare pe viață. Tatăl lui Ahmet este în exil, el a scăpat.

Pe de altă parte, Turcia este o țară unde cel mai faimos interpret de muzică clasică este un transsexual, am avut figuri gay pe scena muzicală, de-a lungul timpului. E o societate ipocrită care acceptă persoanele LGBT pe scenă, dar nu și ca vecini.

Dar atitudinea este în schimbare. Avem o grămadă de cluburi pentru gay, spre deosebire de București, unde n-am găsit niciunul, dar în Istanbul nici nu le știu numărul. Bineînțeles, publicul tânăr este foarte educat şi deschis la minte, dar el reprezintă doar o parte a societății. Mai sunt și oameni cu o educație limitată, instruiți în spiritul naționalist, eroic, religios. Nu e la fel pentru ei.

Cum îi protejează legea pe homosexuali și transsexuali în Turcia?

Nu avem nicio lege care să criminalizeze homosexualitatea, dar nu este nici vreo lege care să îi protejeze pe acești oameni. Mișcarea LGBT luptă pentru includerea protejării orientării sexuale și identității sexuale în constituție. Încercăm să facem o nouă constituție în Turcia, dar procesul s-a oprit acum din cauza alegerilor. Se vede și în film că este un obiectiv al LISTAG, iar părinții vorbesc mereu despre asta, la marșuri și la alte activități la care participă.

Cum ați convins părinții din film să vorbească despre experiențele lor?

În film, vedem șapte părinți care își spun în mod direct poveştile, ei sunt singurii care s-au simțit pregătiți să stea în fața camerei și să vorbească despre acest subiect fără să le pese ce vor spune rudele, vecinii, prietenii. Dar avem sute de oameni în grupul nostru şi nu toți se simt confortabil să-și spună povestea. Ei vin la întâlniri, ajută alți părinți, dar nu vor să iasă în față, ceea ce e de înțeles. Am început grupuri și în alte orașe din Turcia, dar nu sunt centralizate, organizațiile din alte orașe au propriile întâlniri, propriile statistici.

 

printmychild

 

Părinții tăi apar în film?

Și mama mea apare în film, ea este cea mai bătrână din grup, are 78 de ani, a fost și cea mai dificilă mamă, când i-am spus că sunt gay. De parcă nu era destul de dificil cu o singură mamă, am adus împreună toate aceste mame din film. Când am început să lucrez cu acest grup, nu îi spusesem mamei de orientarea mea sexuală, dar știam că acea zi va veni, pentru că nu poți să ai două vieți paralele. Nu puteam să lucrez cu acești oameni şi să nu fiu sincer cu mama mea. Acea zi a venit și a fost foarte dificil, nu a putut să accepte. Noi locuim împreună și timp de șase luni după ce i-am spus, am locuit în aceeași casă ca doi străini, nu se uita în ochii mei când vorbea cu mine. Îi spuneam că nu se uită în ochii mei și ea zicea că, dacă se uită în ochii mei îi vine să vomite. Dar nu am renunțat, am impulsionat-o să accepte. Am un prieten, suntem deja de 15 ani împreună, și îi spuneam mamei povești despre ce făceam cu prietenul meu, lucruri de zi cu zi, ca să vadă că este o viață normală. Cu ghilimele bineînțeles, urăsc cuvintele astea. Am făcut-o geloasă, Adoră să călătorească și mai ales cu mine. Când am început activitățile cu acești părinți, călătoream mult, mai ales în Europa, unde întâlneam alte grupuri de părinți, mergeam la marșuri. Și o sunam pe mama și îi spuneam “plec în Italia cu mamele mele” și îi ziceam că, dacă nu acceptă acest lucru, nu poate veni, așa că încet încet am convins-o să ni se alăture. Într-o zi, am văzut-o că vorbea cu o altă mamă din grup, la telefon, vreo 15 minute, am văzut că plângea și apoi a început să vină la întâlniri. Acum ne înțelegem foarte bine, am început să o iau la marșuri prin Europa. A fost un moment când am mers cu mama și prietenul meu la o paradă la Roma. Eu și prietenul meu aveam o cameră și mama era în camera alăturată, dar la hotel se făcuse o greșală și trebuia să împărțim o singură cameră cu două paturi, iar ea a spus “tu și Tarkan dormiți acolo și eu o să dorm aici”. Nu mai poți să aștepți mai mult de atât de la o mamă.

Când i-am zis mamei că sunt gay, aveam deja un prieten, dar ea nu știa. Credea că suntem prieteni foarte buni, dar eu cred că simțea că nu e doar atât. A fost dificil pentru mine la școala primară, gimnazială, dar la liceu și la facultate nu a mai fost așa greu. Mă definesc ca o persoană bisexuală, am un prieten de 15 ani, dar înainte am avut și iubite, și am fost fericit și atunci. Recunoaşterea deschisă a identităţii mele sexuale a fost foarte specială – am mărturisit-o pe scenă. Mergeam la cursuri de teatru, prietenii și profesorii mei erau acolo și au venit și m-au îmbrățișat, a fost un moment deosebit.

Eu sunt singurul ei copil, poate de asta a fost și mai greu să accepte, dar ăsta a fost și motivul pentru care nici nu s-a dat bătută. Nu este o femeie tradiționalistă neapărat, nu este o persoană religioasă, nu e o musulmană practicantă, dar a fost crescută cu idei de clasă de mijloc. Societatea patriarhală care spune că trebuie să te căsătorești, trebuie să faci copii, e de vină pentru această atitudine.

Ce reacții a stârnit filmul?

Am primit reacții pozitive de la oamenii care au văzut filmul. Oriunde mergeam și proiectam filmul, veneau oameni la sfârșit și îi îmbrățișau. Erau oameni care veneau cu familiile lor la film, iar la sfârșitul proiecției veneau în față și spuneau “mamă, tată, mătușă, soră etc., și eu sunt gay!”. Acest lucru s-a întâmplat de multe ori. Am fost foarte fericit să văd asta, pentru că vezi cu proprii ochi că ceva se schimbă.

Care a fost momentul când ți-ai dat seama că e nevoie de acest grup?

Înainte să lucrez cu acest grup, nu eram un activist. Am lucrat pentru Organizația pentru Imigrație a ONU, am făcut comerț internațional, dar am studiat în tot acest timp și chiar şi acum studiez. Eram la universitate, lucram la un proiect și am cunoscut două femei deosebite, care mi-au schimbat viața, una dintre ele era președinta organizației pentru părinți din Marea Britanie, iar cealaltă era din Italia. Le-am spus că sunt gay, am plâns pe umerii lor și le-am îmbrățișat, iar ele m-au încurajat și mi-au dat inspirația să încep acest grup în Turcia. M-au întrebat dacă este vreun grup în Turcia pentru părinți cu copii gay și transsexuali, le-am zis că nu și m-au întrebat de ce nu îl pornesc chiar eu. Când a trebuit să aleg tema pentru teza de doctorat, m-am gândit să aleg ceva care să producă o schimbare în societate și am ales procesul prin care trec familiile când află că au un copil LGBT. Apoi am ajuns la părinții din grup prin intermediul prietenilor mei activiști. Părinți care au dovedit că pot schimba lucrurile, nu doar să facă gemuri și murături, cum zice mama din film.

Ce părere ai despre comunitatea LGBT din România?

Vizitez România de la începutul anilor 2000, am fost chiar martor la primul Gay Pride, care nici n-a fost în stradă, ci într-un club. Știu că e încă dificil să participi la marșuri aici, în Turcia se vede și în film că sunt și 25.000 de oameni la marșuri. Nu primim amenzi niciodată, dar aici, în Europa de Est, știu că oamenii de la marșuri sunt atacați sau poliția îi împiedică să participe. Pentru asta, e nevoie de mai mulți oameni care să se alăture, și nu doar LGBT, ci și alte grupuri – feministe, anarhiști, stângiști, oameni de mediu etc. Așa e la Istanbul. Pentru că știm că luptăm pentru drepturile omului, și dacă e ceva bun pentru mine, e bine și pentru alții.

 

Citiți și:

Dalai Lama, despre căsătoriile gay: Sunt ok

Ţara unde homosexualitatea e o crimă

FOTO Dragostea este la fel pentru toată lumea


2 comentarii

  1. Este a nu stiu cata oara cand vad pe site-ul asta scris “copiilor” in mod gresit. Acest cuvant nu exista decat daca vine de la copie (o copie, mai multe copii). In cazul de fata aveti un copil, mai multi copii si copiii la plural articulat. Deci copiiilor. Macar pentru faptul ca sunteti jurnalisti ar trebui sa scrieti corect.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger