Ghidul României văzute de pe bicicletă

 

La 26 de ani, Mircea Crisbăşanu se pregăteşte să introducă cicloturismul în vocabularul şi obiceiurile celor care s-au săturat de clişeele turismului clasic. După doi ani petrecuţi în Olanda, unde a studiat biomimetica în construcţii, a hotărât să schimbe foaia, într-una cu mai multe viteze: CyclingRomania. După mai bine de 12.000 de kilometri pedalaţi nu doar pe trasee din ţară, ci şi pe drumuri cu mai puţine gropi, Mircea a decis să devină ghid cu acte-n regulă pentru cei care vor să aibă parte de o experienţă românească ferită de kitsch şi gunoaie. Nu doar faptul că traseele pe care le-a conceput şi testat se vor derula, în mare parte, pe bicicletă face diferenţa specifică, ci şi povestea pe care o construieşte în jurul fiecărui tur.

de Andra Matzal

Cum ai trecut de la construcţii la cicloturism?

Am făcut cinci ani de construcţii la Bucureşti şi un masterat de doi ani la Delft, iar la întoarcere mă gândeam să lucrez în domeniul în care m-am pregătit. Dar când am plecat în Olanda, contextul era minunat şi se construia foarte intens. Însă imediat cum am plecat, a venit criza, care la Bucureşti încă se resimte. Ideea cu cicloturismul mi-a venit văzând cum stau lucrurile în afară şi amintindu-mi cât de bine stă România la capitolul cultură, tradiţii, obiective geografice, patrimoniul cultural, mult mai bine decât Olanda în ceea ce priveşte varietatea.

Cât este de dezvoltat cicloturismul în România?

E mai degrabă subdezvoltat, iar lumea nu prea ştie ce înseamnă. Nu înseamnă să parcurgi distanţe cât mai lungi pe bicicletă, ci şi să vizitezi obiective geografice, istorice, socio-culturale, să vorbeşti cu oamenii locului şi să le observi tradiţiile. Am o abordare foarte personală a tururilor şi fiecare dintre ele va avea o temă. Deocamdată am gândit două astfel de trasee – The Heart of Transylvania, adică zona Munţilor Apuseni, şi Glory from the Mountains, adică traseul trupelor şi de pe vremea lui Mihai Viteazul, dar în timpul Primului Război Mondial –, iar acum lucrez la încă trei.

Cum îţi gândeşti traseele?

În primul rând, sap foarte adânc după informaţii, le învăţ şi, din aproape, în aproape aflu foarte multe poveşti, mai ales de la oamenii locului, care ştiu o mulţime de lucruri pe care nu le găseşti pe net. În acest moment, îmi constuiesc şi reţelele de colaboratori: îi găsesc mai întâi online sau pe hartă, îi încercuiesc cu markerul, după care vorbesc cu ei şi văd dacă sunt sau nu corespunzători. Prin trierea celor valoroşi, ajungi să clădeşti. Nu caut orice fel de locuri, ci unele care să păstreze specificul zonei, care au influenţe tradiţionale serioase şi care nu sunt kitschoase, precum şi locuri ai căror proprietari au o poveste. Contează foarte mult să găseşti mai multe direcţii şi să construieşti pe baza lor. Parcurg fiecare tur înainte cu bicicleta, pentru că trebuie să văd cum arată traseul, cum sunt oamenii şi care sunt condiţiile de cazare. Trebuie să ţii, de asemenea, cont, de multe aspecte: bicicletele folosite, o maşină care să transporte mereu energizante şi echipamentele oamenilor ş.a.m.d.

 

 

Ce trasee cu poveste mai ai în pregătire?

Acum lucrez la un tur de 11-12 zile, The Fortified Churches Route, care include toate cele şapte biserici fortificate din Patrimoniul UNESCO – în străinătate, UNESCO funcţionează foarte bine ca garanţie oentru turişti. Pe lângă acestea, turul va mai trece şi prin alte biserici, poate chiar mai interesante, dar neindexate în această listă de patrimoniu. Mai pregătesc un tur în zona Buzău, unde sunt o mulţime de obiective mai mult sau mai puţin cunoscute: de la Vulcanii Noroioşi, până la aşezările rupestre – condiserate Athosul european, unde există hieroglife încă nedescifrate –, Muzeul de chihlimbar de la Colţi şi Focul viu sau cea mai mare peşteră de sare din Europa. Nu sunt mulţi oameni care ştiu aceste lucruri despre România şi care au un mare porenţial turistic. În Elveţia, de pildă, se face turism din orice: dacă ai un ciot mai special, devine obiectiv turistic. O altă zonă de interes ar fi Defileul Dunării, de la Cazane, unde se află chipul lui Decebal, cea mai mare sculptură în piatră din Europa – lucru la fel de puţin ştiut.

Cum e România văzută de pe bicicletă?

Se merge foarte bine şi, dacă vrei să eviţi drumurile intens circulate, ceea ce e şi recomandat, e cu atât mai bine. Se merge cu mountain bike pe drumuri asfaltate – bune şi proaste – pe drumuri forestiere, foarte bune, cu pietriş sau bolovani, dar cu bicicleta te descurci. În oraşe e un trafic nebun, dar în afara oraşelor e cu totul altceva.

Cum ai învăţat să mergi pe bicicletă?

În faţa casei, am un părculeţ oval, unde, când eram mic, tata m-a dus să mă înveţe să merg pe o bicicletă cu roţi ajutătoare. După multe ture de parc, bicicleta nu se lipea sub nici o formă de mine, aşa că la un moment dat am renunţat. Însă odată, când eram singur acasă, am luat cea de-a doua bicicletă din casă, un Pegas, am deschis poarta şi am mers din prima. Îmi amintesc perfect entuziasmul pe care l-am simţit reuşind să-mi depăşesc frica. Mai târziu mi-am luat un mountain bike, pe care am parcurs sute de kilometri şi pe care am făcut prima ieşire din oraş, undeva în apropiere de Ploieşti. Unul dintre primele tururi, făcute împreună cu prietenii, a fost pe Valea Arieşului, iar mare parte din traseul The Heart of Transylvania a fost conceput atunci. Îmi amintesc cum stăteam pe marginea apei şi frigeam cârnaţi în ţepuşe, lucru pe care l-am propus în itinerariu pornind de la faptul că, în Olanda, nu ai voie să dormi afară, nu ai voie să-ţi pui cortul sau să faci foc. La noi, libertatea este mult mai mare.

 

 

Libertatea aduce la pachet şi gunoaie?

În multe locuri, da, din păcate. La Cheia, de pildă, e monstruos: ai Muntele Roşu şi muntele de gunoaie. Ultima oară când am mers, am făcut focul şi am început să strâng din peturile din jur, pe care le-am ars apoi. Nu e tocmai eco-friendly, dar e mai bine decât să le laşi.

Când vei face primul tur pentru turişti străini?

În mai, va veni un grup de cehi, alături de care vom face un traseu un zona Sighişoara-Sibiu, unde va avea loc un eveniment de echitaţie şi un festival medieval. Mai târziu, va veni un grup de olandezi, cu care vom avea un traseu mai adventure.

Cum e mersul pe bicicletă în Bucureşti?

Îmi îndrum toţi prietenii să-şi scoată bicicletele de la naftalină. Tuturor le e frică de trafic, dar există întotdeauna străduţe pe care poţi ocoli marile bulevarde. Chiar dacă uneori durează mai mult, eşti relaxat. Te mai aleargă un câine, iese cineva din parcare şi nu-ţi acordă prioritate, dar în oraş trebuie să fii atent. În Olanda, 50% din cei 16 milioane de oameni merg pe biciclete. Aici nu mi s-a furat nicio bicicletă, însă în Olanda se fură foarte uşor, principiul fiind că, dacă ţi s-a furat bicicleta, poţi găsi oricând alta pe care s-o furi la rândul tău.

Câţi kilometri ai până acum la activ?

Cam 12.000. M-am apucat de ture prin 2005, iar de atunci am peste o sută de ture, pe care mi le contorizez. Am stat şi trei luni în Elveţia, unde a fost adevărata desfătare pe bicicletă. Într-una dintre ture, mi-am luat cortul şi am mers singur cu bicicleta, aproape 300 km în 3 zile. Niciodată nu am fost aşa de obosit ca atunci şi, deşi mi-am propus să nu mă mai ating de bicicletă două săptămâni, am căutat imediat un nou traseu.

 

 

Înainte de cicloturism, ai studiat o zonă aproape necunoscută în România: biomimetica. Ce înseamnă ea mai exact?

Înseamnă împrumutarea formelor de structură din natură, foarte eficiente, şi implementarea lor în structurile reale, de construcţii. Nici în lume nu se cercetază prea mult această zonă, cu atât mai puţin în România. Eu m-am ocupat de structuri pneumatice, în care am folosit aerul ca element. Ideea pe care am lucrat s-a dovedit aplicabile, iar cercetarea poate merge mai departe pe rezultatele găsite de mine, pentru care am primit un feedback foarte bun. Mă gândeam însă, ca pornind de la direcţia mea actuală, cicloturismul, să vedem cum se leagă construcţiile de turism. Dacă până acum se construia, iar apoi erau aşteptaţi clienţii, acum nevoia ar putea genera noi construcţii.

Cât costă un tur la CyclingRomania?

Costul unei zile este undeva în jur de 100 de euro, iar dacă vrei să închiriezi bicicletă, acesta va mai creşte puţin. La început vor fi mai mulţi turişti străini, pentru că în România oamenii nu prea practică turismul pe bicicletă. Sper să-l descopere însă şi să-şi înceapă propriile trasee. Ar fi minunat să văd cât mai mulţi oameni pe bicicletă.