FOTO Plimbarea de weekend: Maramureșul Acvatic – Efemere se ridică din apă

0

Tisa, Iza, Mara, Cosău, Ronişoara, Vişeu, Vaser, Ruscova, Bistra, Săpânţa, Tepliţe, Lacurile de la Ocna Şugătag, Coştiui, Lacul de la Petrova, Tăul Morărenilor, Lacul Iezer, Tăul lui Dumitru, Tăul Muced, Jilerescu şi multe tinoave ascunse printre munţi, toate acestea sunt apele noastre, ale maramureşenilor.

 

 

de Peter Lengyel

 

Dacă te plimbi prin peisajele noastre parcurse de ape, sigur că te cuprinde admiraţia profundă faţă de frumuseţea naturii maramureşene. Ştim despre existenţa acestor râuri şi lacuri, pe unele dintre ele le cunoaştem “din vedere”, dar esenţa şi valoarea lor intrinsecă rămâne în afara cunoaşterii publice. Nu doar că sunt apele noastre, dar de sănătatea ecosistemelor acvatice depinde şi sănătatea comunităţilor umane, şi nu doar în vecinătatea imediată a unei ape, ci pe tot cursul pe unde apele respective se scurg către mare. Dacă le-am înţelege mai bine, am deveni mai precauţi în acţiunile noastre şi poate am lăsa mai mult loc de fericire pentru oameni de azi şi de mâine, precum şi pentru vidre, libelule şi stârci de la malul apei, pentru lostriţe bătrâne ascunse în cotloane liniştite.

 

424

DSC_4024

DSC_4041

 

Apa cerului. Nori, cât vezi cu ochii. Lumini palid-întunecate de zori înceţoşate, nori care se târăsc peste munţi ai Maramureşului. Te ridici printre ei şi cu încetul lumina Soarelui începe să se arate, mai străvezie şi mai neajutorată dar reuşind să transforme negurile învolburate ale norilor într-o uriaşă mare albastră, încât din avion vezi aici şi acum numai şi numai albastru, un albastru de o puritate fantastică, nuanţe identice în sus şi în jos, un albastru nici închis şi nici deschis, un albastru perfect. Repere nu există, doar plutim în această albăstreală. După un timp, o rază de soare penetrează roşie şi imaterială, ca o înţepătură de laser prin uriaşul ocean atmosferic albastru. Plutim prin oceanul albăstrui roşiatic, dar avem un reper: steaua noastră cea de toate zilele. Şi se conturează acolo jos culmi şi vârfuri din Carpaţi, ca nişte spinări ai unor dinosauri în turme dintr-o mlaştină cretacică scufundată în ceaţă albastră, şi se văd vinişoare roşiatice strălucitoare de râuri şi lacuri, de lucii de ape curgând prin meandrele concretului. Este dimineaţă, este momentul să bem o Cafea, și un pahar de Apă.

 

426

595

43

 

Maramureşul Acvatic. În imaginea clasică de Maramureş, apele sunt undeva pe la periferia subiectului. Fără ape însă nu ar exista nimic din acest peisaj şi nici noi nu am fi pe aici. Ce ştim oare despre aceste ape ale noastre, care este influenţa noastră asupra apelor? Devine unanim recunoscut că Maramureşul Istoric este o zonă cu valori naturale, peisagistice şi culturale deosebite, reprezentative nu doar la nivel naţional dar şi la nivel European şi Global. Avem o mare varietate de astfel de valori, de la zone alpine cu lacuri glaciare, până la tinoave în munţi vulcanici şi mlaştini din lunca Tisei, cursuri de ape naturale, de la biserici de lemn patrimoniu UNESCO până la port popular păstrat ca nicăieri altundeva în România sau restul Europei. Întrebarea este: oare ce se întâmplă cu acestea? Cine are grijă de ele?

 

41

DSC_5944

447

 

Avem uneori impresia că ceea ce este frumos, atractiv, este şi departe: lacuri din Canada sau Finlanda, râuri din Australia sau din Parcul Naţional Yellowstone. Şi scufundaţi în impresia aceasta creată de reclamele turistice, uităm să descoperim frumuseţea de lângă noi, plăcerile accesibile ale mediului nostru. Nu remarcăm splendoarea râurilor, lacurilor, când chirele de baltă ca nişte săgeţi albe plonjează în Iza prinzând peşte, nu remarcăm pescărelul albastru cu penajul său mai colorat decât orice pasăre tropicală… Avem şi noi valori care dacă ar fi cunoscute şi promovate, ar reprezenta o atracţie, o desfătare atât pentru localnici cât şi pentru turişti. Iar viitorul Maramureşului este turismul (se poate spera… dacă eventual va exista capacitatea intelectuală umană).

 

3

2

DSC_2380

 

Apa este unul din compuşii esenţiali în viaţa planetei noastre. H2O este prezent în feluri variate. Oceane şi mări, calote glaciare bocnă-îngheţate, sau formaţiuni de gheaţă din peştera Scărişoara, voaluri de pâclă şi nori grei aducători de ploaie, pâraie cristaline şi lacuri alpine, cascade spectaculoase, râuri şi fluvii, bălţi şi mlaştini, apă freatică şi apa care reprezintă mare parte a corpului nostru, ca şi al celorlalte organisme vii ale ecosferei de pe Terra.

 

9

DSC_4081

DSC_4180

DSC_4521

 

Apa este elixirul vieţii, o substanţă pe care nimic nu o poate înlocui. La nivel planetar, apa circulă permanent, evaporându-se şi sublimând, condensându-se şi curgând, dezgheţând şi îngheţând, când parte din tine, când parte din meduză, când parte din Aristotel sau Einstein. Atât pentru organismele vii, cât şi pentru ecosfera planetară, apa este de importanţă vitală. Dacă apa nu exista pe Pământ, nu ar fi existat nici viaţă: apa reprezintă circa 60% din corpul uman, iar la unele meduze apa este 98,2% din masa corporală. Există deci organisme care aproape totalmente sunt compuse din apă, o meduză care odată uscată pe plajă, puţine urme lasă. Propriul nostru corp este două-treimi apă: apele sunt valoarea supremă când ne este cu adevărat sete, când pentru o cană cu apă orice om ar da tot aurul de pe Lume. Multă vreme, evoluţia organismelor vii s-a petrecut în lumea apelor, astfel încât cucerirea uscatului este un pas relativ recent pe parcursul istoriei naturale: organisme pot trăi în afara mediului acvatic doar de circa 0,4 miliarde de ani din istoria de circa 3,8 miliarde de ani a vieţii pe Terra. O “amintire” a trecutului nostru filogenetic, a provenienţei noastre din peşti, este că până şi embrionul uman prezintă arcuri branhiale în stadiul de început al dezvoltării ontogenetice, intrauterine. Practic, noi, fiinţele vii, suntem totalmente dependente de apă. Pentru orice om este esenţial să aibă acces la apă de calitate bună, pentru societate este vital să păstreze calitatea apelor, să ajute (să permită) supravieţuirea ecosistemelor acvatice.

 

015

DSC_7556

 

Deşi acoperă peste 2/3 din suprafaţa Planetei, formând oceane şi mări unde apa este caracteristica fundamentală a peisajului, apele au o influenţă covârşitoare şi asupra ‘uscatului’, a continentelor care se ridică precum nişte uriaşe insule ieşind din Oceanul Planetar. Uscatul. Cât de uscat este în Amazonia, sau Delta Dunarii, ori lacurile şi bălţile de pe lângă Tisa, zonele inundabile sau peisajele acoperite de zăpadă? Ecosistemele planetei noastre au fiecare propriile caracteristici privind dinamica apei, paternuri anuale sau multianuale care în timp se repetă cu regularitate relativă. Aceste condiţii abiotice sunt cele la care s-au adaptat comunităţile de organisme, pe parcursul îndelungatei evoluţii filogenetice, care durează de mai bine de 3,8 miliarde de ani, şi ai cărei rezultat suntem şi noi, tu şi cu mine.

 

DSC_6815

DSC_6834

486

231

188

70BaetisSp

DSC_1910

DSC_4997

 

Apele naturale, ca şi un uriaş sistem de circulaţie al Planetei noastre, sunt vitale atât pentru viaţa sălbatică, cât şi pentru existenţa civilizaţiei noastre. Oricare dintre noi poate simţi cât de superbă poate să fie o ploaie! Când priveşti cum apa cade neîncetat, în rafale, în ruperi de nori ce dau viaţă nouă peisajului… curg ape în şiroaie, puhoaie se adună în văi, erodând, transportând şi depunând fragmente de rocă dură. Salamandre şi broaşte devin active, vânând cu mişcări hotărâte limacşi lenţi ai tărâmurilor umede…

 

487

DSC_4139

DSC_4167

DSC_4222

DSC_8729

 

Norii şi ploaia, apa freatică, izvoarele şi râurile, lacurile, bălţile şi mlaştinile, fluviile mările şi oceanele sunt influenţate de activităţile noastre. Apele ne pot distruge, viituri, inundaţii devastatoare ne pot mătura, ca o reacţie a mediului la defrişările masive pe care le producem. Dacă dorim să ne fie rezonabil de bine, trebuie să avem grijă să nu afectăm echilibrele naturale de care depinde prezentul şi viitorul oamenilor de azi şi de mâine. Pentru a ne forma o imagine privind relaţia dintre oameni şi apele curgătoare şi stătătoare, este bine să avem o părere generală despre zonele umede şi despre peisajul din Maramureşul Istoric.

 

DSC_4235

95

053

281BarbusBarbus

 

De unde vine apa? În Maramureş, precipitaţiile abundente (ploi şi zăpezi) caracteristice climatului aflat sub influenţa atlantică, aduc anual între 700 şi 1.400 de litri de apă pe fiecare metru pătrat de teren. Cantitatea concretă, variabilă de la an la an, depinde de caracteristicile geografice ale ariei (altitudine, expunere etc). Dacă nu s-ar scurge şi nu s-ar evapora, ci ar rămâne unde a căzut timp de un an, apa ar fi de 1,4 m adâncime peste tot prin munţi, iar mai jos ar fi de 0,7 metri. Dar apele se evaporă şi se scurg într-un circuit interesant, formând o reţea foarte dezvoltată de ape curgătoare: pâraie, râuri de munte şi râuri mai mari care toate ajung în Tisa, singura arteră de drenare a Maramureşului Istoric. Apele curgătoare şi stătătoare ale Maramureşului, contribuie foarte mult la constituirea unei diversităţi peisagistice şi biologice interesante. Deci, aceste ape sunt un factor hotărâtor în crearea şi menţinerea peisajului în care trăim noi, maramureşenii. Dar ce ştim noi despre asta?

 

137

220

 

Precipitaţiile din Maramureş cad în mare parte în perioada de vegetaţie (primăvara-vara-toamna), asigurând umiditatea necesară dezvoltării pădurilor de conifere, a făgetelor şi a livezilor. Ploile sunt de lungă durată, cu căderi nu prea repezi. Numărul mediu anual al zilelor cu precipitaţii variază între 150 şi 170. Precipitaţiile înregistrează mari diferenţieri în funcţie de expunerea versanţilor, cei cu expunere vestică având o medie de 1.200-1.400 mm pe an, versanţii cu expunere estică având sub 1.000 mm pe an, iar în lungul culoarelor depresionare fiind o cantitate mai mică de 900 mm pe an. Stratul de zăpadă începe să se depună în munţi pe la sfârşitul lui septembrie, iar în zona depresionară spre sfârşitul lunii octombrie. Ultima ninsoare în munţi este în general spre sfârşitul lunii martie. Durata medie a intervalului cu posibilitatea ninsorilor este de 150-200 de zile în Munţii Rodnei, şi de 100-150 de zile în restul munţilor şi în aria depresionară. Grosimea stratului de zăpadă poate ajunge la 300-350 cm în zonele montane adăpostite, iar în rest este de maxim 70-80 cm.

 

283CalopteryxVirgoMascul

 

Apa din natură este o soluţie complexă. Apa distilată, lipsită de substanţe dizolvate în ea, ar fi totalmente inutilizabilă ca mediu de viaţă pentru organismele acvatice. În natură, apa precipitaţiilor se încarcă cu substanţe preluate din aer, din roci şi din ecosistemele pe care le străbate, aşa încât are în ea un complex de gaze, substanţe minerale şi compuşi organici. Dintre gazele solvite în apă, provenite din atmosferă, din fotosinteza plantelor acvatice, din respiraţie sau din descompunerea materiei organice, se pot aminti oxigenul, bioxidul de carbon, azotul, metanul, hidrogenul sulfurat etc. Dintre minerale, se pot aminti sărurile de calciu, fier, magneziu, sodiu, potasiu, sulf, fosfor etc. Substanţele organice sunt resturi din organisme vii, aflate într-o stare mai mult sau mai puţin descompusă.

 

286

DSC_3692

DSC_0491

DSC_0528

DSC_1031

 

Apele naturale sunt soluţii în care sunt dizolvate multe substanţe chimice, ceea ce face posibilă existenţa plantelor care-şi satisfac nevoia de nutrienţi plutind în aceste ape, fără contact cu substratul. Calciul este prezent în ape sub formă de carbonat de calciu sau sub formă de bicarbonat de calciu; prezenţa calciului este indispensabilă pentru formarea carapacei crustaceelor, a cochiliei moluştelor şi a scheletului osos al vertebratelor. Nitraţii apar în apele freatice în mod natural, sub influenţa bacteriilor nitrificatoare din sol, capabile de a lega azotul din aerul prezent între granulele de sol. În apele lacurilor, bacteriile denitrificatoare transformă nitraţii în azot elementar. Pe lângă substanţele anterior menţionate, în apă sunt prezente în concentraţii foarte scăzute, infinitezimale, diferite oligoelemente, cum ar fi: bor, cupru, zinc etc. Apele de ploaie sau cele provenite din topirea zăpezilor au o reacţie acidă, datorită bioxidului de carbon dizolvat (acid carbonic). Apele râurilor şi lacurilor au o reacţie bazică, produsă de procesele fiziologice ale plantelor acvatice, care absorb bioxidul de carbon în cadrul procesului de fotosinteză. Peştii sunt foarte sensibili la acidificarea apelor.

 

463

 

Pentru a permite creşterea biomasei, este nevoie ca în mediu să existe o serie de substanţe vitale, absolut necesare existenţei biologice, iar lipsa uneia duce la stoparea creşterii organismelor, fiind astfel un factor limitativ. În apele naturale, factorul limitativ este frecvent sau azotul sau fosforul, ceea ce face ca în cazul apariţiei acestora (spre exemplu din sursa îngrăşămintelor agricole), să se producă o creştere explozivă a biomasei vegetale, fenomen denumit eutrofizare sau “înflorirea apelor”; descompunerea masei organice produse de moartea masei vegetale când condiţiile se înrăutăţesc, necesită mult oxigen, ceea ce duce la apariţia hipoxiei şi la moartea în masă a organismelor animale din apă, ducând practic la o catastrofă ecologică. În cazul înfloririi apelor, deşi în timpul zilei oxigenul poate fi la suprasaturaţie în apă, ca rezultat al fotosintezei, totuşi noaptea poate apărea hipoxie şi, ca o consecinţă, moartea în masă a organismelor acvatice. Totodată, descompunerea algelor moarte produce substanţe care devin toxice peste o anumită concentraţie (spre exemplu H2S, hidroxilamina etc), ducând la moartea peştilor.

 

543

 

Concentraţia oxigenului dizolvat în apă este o caracteristică importantă a mediului – pentru organismele acvatice care respiră oxigen dizolvat. Oxigenul provine pe de o parte din atmosferă, la contactul cu apa, mai ales la nivelul unor cascade, repezişuri de apă, sau prin bătaia valurilor, pe de altă parte oxigen este eliberat şi de plantele acvatice capabile de fotosinteză. Vara, în timpul zilei, oxigenul eliberat în cadrul procesului de fotosinteză (proces care necesită lumină solară), duce la suprasaturarea apei cu oxigen, şi la eliberarea acestuia în atmosferă. Faţă de cele 21% de oxigen din aer, concentraţia oxigenului în apă este extraordinar de mică. Creşterea temperaturii scade capacitatea apei de a menţine oxigenul dizolvat. Dacă la 0° C apa menţine 14,5 mg/l, la 10° C are 11,2 mg/l, la 20° C are 9,1 mg/l, iar la 30° C are doar 7,4 mg/l. Plantele asimilează bioxid de carbon din apă în cadrul procesului de fotosinteză, reducând concentraţia formei în care CO2 se afla în apă, anume acid carbonic H2CO3. Asta face ca în perioadele de fotosinteză intensă, apa să poată să devină mai alcalină cu 1-2 grade, ceea ce înseamnă de 10-100 de ori.

 

580

 

Reţeaua hidrografică a Maramureşului. O arie cu precipitaţii abundente şi o energie mare a reliefului, este logic să fie drenată de o reţea hidrografică densă. Apele curgătoare şi apele stătătoare sunt în relaţii complexe între ele, astfel că un lac poate să primească cursuri de apă şi poate avea o scurgere prin pâraie care pornesc din el, bălţile din zonele inundabile sunt în relaţie cu apa curgătoare în timpul inundaţiilor, a revărsărilor de primăvară, nivelul apelor din aceste bălţi depinzând de nivelul de apă freatică etc.

 

659

383

 

Apele curgătoare şi cele stătatoare sunt doar forma manifestă, uşor vizibilă a fenomenelor derulate într-un bazin hidrografic. Nu trebuie să uităm că apele de suprafaţă se află într-o totală interdependenţă cu apele freatice, cu pânze întinse de apă subterană sau cursuri invizibile la suprafaţă. Apele subterane reprezintă nişte rezerve de mare importanţă, ele circulând prin fisurile rocilor sau prin depozite de diferite consistenţe, dar aflate oricum sub nivelul reliefului vizibil la suprafaţă. Izvoarele sunt locul de ieşire la suprafaţă a unor asemenea ape subterane. De aceea, calitatea apelor poate fi păstrată doar respectând întregul bazin hidrografic în care trăim. Apele subterane, cursuri freatice sau ape din peşteri, au o cantitate redusă de detritus provenit de la suprafaţa solului, hrană care întreţine o faună formată din specii de hidracarieni, viermi, crustacei etc, dintre care unele apar şi în apa izvoarelor şi a fântânilor. Exemplul cel mai vizibil este răcuşorul numit Niphargus puteanus; genul Niphargus este răspândit în Europa, cu excepţia zonei nordice, precum şi în Asia Mică.

 

DSC_1267

20Hoteni

38

 

Interesantă este situaţia crustaceelor sincaride (anaspidacee), dintre care ştiinţa cunoaşte specii actuale în ape freatice din Europa, Asia, Africa, America de Sud, precum şi specii din apele de suprafaţă ale Australiei. Se consideră că speciile din ape freatice s-au păstrat în aceste medii subterane, deoarece concurenţa cu alte animale nu este atât de mare, cum este în cazul habitatelor dulcicole din ape de suprafaţă. G. D. Vasiliu şi P. Bănărescu, scriu la pg. 127-128 în “Animalele de apă dulce şi răspândirea lor”: “Sincaridele fosile se cunosc încă de la mijlocul secolului 19, şi se considera că grupul este de mult dispărut. Când în 1882, zoologul ceh Vejdovsky a descoperit, într-o fântână de lângă Praga, un sincarid viu, Bathynella natans, faptul a părut aşa de surprinzător, încât nimeni nu i-a recunoscut această descoperire.”

 

DSC_2914

 

Originea faunei dulcicole de la noi. Pe baza asemănării şi deosebirii dintre speciile care populează diferitele spaţii geografice, au fost desemnate regiuni biogeografice. Maramureşul aparţine regiunii zoogeografice dulcicole holarctice, subregiunea euro-mediteraneană. Regiunea holarctică dulcicolă nu se suprapune perfect peste regiunea holarctică delimitată pe baza speciilor terestre, ea ocupând Europa, două treimi din Asia în nordul continentului, America de Nord, precum şi o mică arie din nord-vestul Africii. Fauna apelor dulci europene este compusă din organisme de provenienţe diferite. Există linii evolutive care trăiau aici încă din Mezozoic şi care au şi reprezentanţi actuali, cum este spre exemplu Bathynella. Marea majoritate a speciilor existente acum în Europa, au ajuns aici în Terţiar iar unele în Cuaternar. Până în Oligocen exista context favorabil pentru pătrunderea în Europa a speciilor nord-americane, iar începând cu Miocenul, pătrunderea organismelor asiatice-siberiene este cea care duce la îmbogăţirea faunelor de pe la noi.

 

DSC_2984

 

Deoarece în prima parte a Terţiarului, în Paleogen, când Atlanticul de Nord de-abia exista… Europa era mai legată geografic și biologic de America de Nord dar era despărţită de uscatul asiatic-siberian prin apele unei întinse mări, există o înrudire apropiată între speciile dulcicole europene şi cele nord-americane, ca amintire a acelei perioade. Racii de râu (Astacus = Potamobius) sunt un exemplu excelent pentru această afirmaţie. În etapa ulterioară a Terţiarului, în Neogen, legătura dintre Europa şi America de Nord s-a întrerupt prin deschiderea Oceanului Atlantic, iar mările puţin adânci care separau Europa de Asia s-au retras în mare parte, aşa că multe specii actuale din Europa au strămoşi asiatici-siberieni. Majoritatea speciilor de peşti dulcicoli, mai ales ciprinidele, sunt exemplificatoare pentru acest aspect: genurile Leuciscus, Tinca, Hucho etc. Ştiuca este un caz aparte, care, deşi este originară din America de Nord, a ajuns întâi în Asia, iar de acolo în Europa. Dintre animalele acvatice, în Carpaţi trăiesc numeroase specii endemice de turbelariate, efemeroptere etc., specii care au o răspândire strict limitată.

 

DSC_4964

 

Efectele glaciaţiunii cuaternare. G. D. Vasiliu şi P. Bănărescu, scriau la pg. 164 în “Animalele de apă dulce şi răspândirea lor”: “În zoogeografia dulcicolă, bazinul fluviatil este unitatea de bază.” La pg. 167-168 scrie: “Europa nu a constituit un centru important pentru evoluţia faunei; ea a fost legată când de America de Nord, când de Siberia, când acoperită de mare şi redusă la un arhipelag (…) Glaciaţiunea cuaternară a nimicit în cea mai mare parte fauna terţiară holarctică, din care o parte a supravieţuit numai în refugiile glaciare din sudul regiunii holarctice. În postglaciar numai o parte a faunei din refugii a recuperat terenul pierdut, o bună parte rămânând şi azi în refugiile sudice.” La pg. 203-204 scrie: “Glaciaţiunea a avut efecte catastrofale asupra faunei de apă dulce a Europei. În ţinuturile acoperite de gheţari, această faună este complet nimicită. La sud de gheţari, în ţinuturile cu climă arctică, exista o faună săracă, aşa-zisa faună glaciară mixtă; ea consta, pe de o parte, din câteva elemente ale faunei preglaciare, specii capabile să reziste condiţiilor climaterice grele, de exemplu dintre peşti: bibanul (Perca fluviatilis), ştiuca (Esox lucius), boişteanul (Phoxinus phoxinus), etc., pe de altă parte, din forme de climă rece, provenite fie din nord, fie din munţi înalţi. Datorită glaciaţiunii, au ajuns să trăiască în Europa centrală specii de origine arctică. Părţile Europei mai ferite de glaciaţie (cele trei peninsule sudice, bazinul ponto-caspic etc), au constituit adevărate refugii glaciare, în care au persistat numeroase specii din fauna preglaciară.”

 

DSC_4974

 

Peter Lengyel: Cum ai descrie elementele relictare păstrate de multă vreme în fauna ichtiologică a apelor maramureşene?

Ilie Telcean (biolog): „În ihtiofauna Maramureşului se află câteva specii a căror prezenţă atestă evoluţia din trecutul îndepărtat a faunelor de peşti din întregul bazin al Tisei, alături de cea din Nistru şi Prut. În prezent toate aceste râuri au dezvoltat un sistem hidrografic distinct care pare că nu ar fi avut niciodată o altă direcţie a curgerii. Rolul captării cursurilor de apă secundare în bazinele mai mari, bine consolidate este important atunci când analizăm din punct de vedere corologic faunele acvatice şi în special peştii. Multe dintre situaţiile aparent imposibil de explicat din punct de vedere zoogeografic, găsesc o rezolvare în urma analizei evoluţiei posibile a sistemelor hidrografice din anumite regiuni geografice. Revenind la sistemul hidrografic al Tisei superioare, constatăm aici prezenţa unor specii a căror răspândire actuală depăşeşte limitele acestui bazin, fiind răspândite şi în bazinul superior al Prutului şi Nistrului. Specia de mreană Barbus carpathicus este semnalată atât în Tisa superioară (şi în subsistemul Someşului ca afluent), la fel în Nistru, Vistula superioară în Slovacia şi în Polonia. Actuala răspândire atestă faptul că au existat perioade în trecutul îndepărtat al formării acestor bazine hidrografice, când datorită captării de afluenţi în sistemele hidrografice aflate în curs de formare, unele specii au colonizat cursuri de apă ale bazinelor învecinate, actual mult depărtate. Se poate constata faptul că râurile din regiunea central-est europeană (printre care şi Tisa) prezintă albii puţin erodate, cu tendinţe de mobilitate laterală accentuate datorită faptului că din perspectivă geologică sunt încă râuri „tinere”, în curs de definitivare a propriului sistem hidrografic.”

 

DSC_3209

 

„Alte specii relicte ale unei faune acvatice din trecutul îndepărtat sunt speciile de zglăvoace (Cottus gobio şi Cottus poecilopus). În majoritatea cazurilor, localnicii nu deosebesc cele două specii datorită asemănărilor existente dar şi a polimorfismului accentuat care face ca unele populaţii conspecifice să difere uneori foarte mult. Specia Cottus poecilopus (zglăvoaca răsăriteană) provine din zona de est a Eurasiei unde este specie dominantă, iar la noi în ţară se află numai în râurile Maramureşului şi în nordul Moldovei, deci la limita sud-vestică a arealului său. Cea de-a doua specie, Cottus gobio (zglăvoaca europeană) s-a extins din Europa spre est, colonizând aproape toate cursurile de ape montane de la noi şi din ţările învecinate. Prezenţa celor două specii de zglăvoacă în bazinul superior al Tisei prezintă o dublă semnificaţie zoogeografică, pe de o parte datorită caracterului relictar al populaţiilor actuale, iar în plan secundar constituie izolate care atestă parcurgerea unor etape de colonizări succesive a ihtiofaunei, prima din sector nord-est european şi a doua vest europeană, de după consolidarea culoarului Tisei. Situaţia aceasta a colonizării succesive din direcţii diferite se întâlneşte şi în bazinul Someşului. Această discuţie aparent complexă este totuşi necesară a se face în contextul actual, deoarece Maramureşul istoric deţine râurile în care s-au întâlnit faune acvatice cu origini diferite şi încă mai păstrează astfel de populaţii ale unor specii relicte.”

 

DSC_3357

 

Apele Maramureşului se scurg prin Tisa către Dunăre, Deltă şi mare: un continuum de habitate acvatice, o uriaşă reţea de medii ale apelor sălbatice dătătoare de viaţă pentru o enormă comunitate de organisme interdependente. Natura este întrepătrunderea dinamică a elementelor, a energiei şi informaţiei. Delimitarea între biotic şi abiotic, în cadrul ecosistemelor reale, este o chestiune de abordare teoretică. Să luăm câteva exemple? În cazuri concrete, ne putem oare închipui spre exemplu Delta Dunării doar ca ape şi nisip? Fără Pădurea Letea, şi fără colonii de pelicani, fără plauri şi fără stoluri de gâşte sălbatice, fără stuf şi fără sturioni? Delta Dunării ar fi o apă cu nisip, probabil cel mai sumbru loc al planetei. Sau dacă privim ecosistemele acvatice maramureşene: fără muşchiul de turbă nu ar exista sfagnetele, turbăriile; fără pădurile de luncă ce apără malurile de agresiunea eroziunii, cursul Tisei ar arăta totalmente altfel… Fără ţestoase şi fără libelule, fără peşti şi fără raci, fără broaştele care oracăie în noapte, şi până la urmă, fără noi, oamenii! Fără pescari şi fără turişti, fără vietăţi, fără biodiversitate apele Maramureşului ar fi nişte ape moarte.

 

DSC_3379

 

În cartea intitulată “Feuchtgebiete” a lui Josef Reichholf, apărută la Mosaik Verlag GmbH la München în 1988, şi publicată în maghiară în 1998 de Magyar Könyvklub sub titlul “A vizek világa”, se arată că din apele dulci europene, pe lângă organismele unicelulare, au fost descrise circa 15.000 de specii de animale: Porifera (bureţi) 14 specii, Coelenterata (celenterate/ hidre) 17 sp., Plathelminthes (plathelminţi) 1.220 sp., Nemertini (nemerţieni) 6 sp., Aschelminthes 2.171 sp., Mollusca (moluşte/ scoici şi melci) 620 sp., Annelida (viermi anelizi) 237 sp., Tardigrada (tardigrade) 36 sp., Arachnida (paianjeni, acarieni) 970 sp., Crustacea (crustacee/ raci) 1.758 sp., Insecta (insecte) 6.996 sp., Bryozoa (briozoare) 20 sp., Vertebrata (vertebrate) 392 specii. Pe baza numărului de specii se poate constata că fauna apelor dulci este dominată de insecte. Dintre vertebrate, peştii sunt organisme evident acvatice, amfibienii sunt şi ei puternic legaţi de ape, iar unele specii de reptile, păsări şi mamifere au devenit secundar adaptate vieţii în acest mediu.

 

DSC_3397

 

Relaţii trofice în ecosistemele din zonele umede. Într-o zonă umedă, producţia primară, adică transformarea de substanţe anorganice în molecule organice care constituie biomasa, este realizată de plante superioare precum şi de alge unicelulare sau pluricelulare, capabile de fotosinteză. Numeroase plante acvatice care formează habitate complexe, asigură hrană, loc de ascunziş, loc de depunere a pontelor, oferind deci condiţii de viaţă atractive pentru un mare număr de specii de animale acvatice. Totodată, apele preiau şi materie vegetală din afara lor, din habitatele terestre. Prin fotosinteză, plantele autotrofe transformă bioxidul de carbon şi apa în zaharuri şi oxigen. Zaharidele sunt transformabile în proteine şi lipide, constituind împreună substratul trofic pentru întreg regnul animal heterotrof. Animalele de apă se grupează în comunităţi legate de plantele acvatice, animale bentonice, zooplancton, necton. Bacteriile, prin capacitatea lor de a descompune resturile organice vegetale şi animale în materie anorganică reutilizabilă de lumea vie, reprezintă un grup de organisme fără de care ecosistemele nu ar putea funcţiona.

 

DSC_7637

 

Plantele sunt substratul trofic pentru animale fitofage, cum sunt diferite insecte, peşti, bizami, castori etc, care la rândul lor sunt hrana pentru insectivore/ ihtiofage/ carnivore, cum sunt insectele prădătoare (spre exemplu libelule), peştii răpitori (ştiuca), ţestoasa de baltă, chiţcanul de apă, speciile de stârci sau vidra. Corpurile exemplarelor de animale sau plante moarte sunt consumate de organisme descompunătoare, detritivore. Bacteriile, atât cele aerobe cât şi cele anaerobe, contribuie la descompunerea materiei organice moarte aflate în ape; împreună cu specii de fungi, aceste fiinţe închid circuitul materiei în ecosisteme.

 

DSC_3487

 

Nectonul este format din organismele acvatice capabile de înot activ, cum sunt peştii, mamifere acvatice (vidra, castor etc), păsări acvatice etc. Aceste organisme au în general forma hidrodinamică, ceea ce reduce dificultatea deplasării prin apă. În apele repezi de munte, forma care permite o deplasare mai eficientă este cea fusiform-cilindrică (păstrăv), pe când în apele stătătoare sau lin curgătoare, mai ales în zonele marginale unde vegetaţia este bogată, înotul este mai uşor pentru organisme fusiforme care sunt aplatizate lateral (crap). Peştii din apele dulci au vezică înotătoare, care face posibilă plutirea în orizontul acvatic pentru care peştele îşi reglează densitatea corporală, astfel peştele se menţine la nivel fără multă pierdere de energie.

 

DSC_4589

336LeuciscusSouffia

 

Peştii sunt atacaţi de păsări ihtiofage dinspre aer (pescărel albastru, chiră de baltă, uligan pescar etc), iar din masa apei de către vidre, cormorani, etc. Evoluţia biologică a ajustat culoarea corporală a peştilor la cea mai strategică variantă, astfel că priviţi de sus, culoarea lor cenuşie îi ajută să se integreze în nuanţele substratului fundului de apă, pe când din jos priviţi, partea lor ventrală albicioasă îi face mai greu de distins pe fondul alburiu al suprafeţei acvatice pe care corpul lor se proiectează.

 

DSC_4604

344BarbatulaBarbatula

 

Dacă vizităm o zonă umedă, observăm uşor faptul că “ecosistemele zonelor umede” ale unui lac sau râu, se întrepătrund cu ale peisajului înconjurător, de unde ele preiau spre exemplu materie organică, iar multe specii nu sunt doar “acvatice”, având şi caracteristici “terestre” în diferite stadii ale vieţii lor sau pe parcursul unei zile.

 

DSC_7084

 

Ariile unde apa este foarte puţină, zonele deşertice, îşi au şi ele biodiversitatea lor, reprezentată de câţiva gândaci, şerpi, şopârle şi nişte păsări sau rozătoare. Adevărata luxurianţă a vieţii o poţi constata însă în pădurile tropicale umede, inundate, întrepătrunderi de habitate uscate şi acvatice pline de nenumărate specii, de la insecte şi plante epifite, la liane şi arbori uriaşi, variate forme ale viului. Pe la noi, cu toţii ştim cât de mare este diversitatea de păsări a Deltei Dunării, cu pelicani şi egrete, stârci şi raţe din diverse specii, limicole şi păsări cântătoare. Această superbă diversitate a reuşit să supravieţuiască în Deltă, dar alte zone umede au căzut pradă imensei prostii umane (care se manifestă și în prezent). Râurile au fost constrânse între diguri, pădurile de luncă au fost defrişate, lacurile şi bălţile zonelor inundabile au fost desecate. Adevărate dezastre ecologice derulate pe vremea când oamenii credeau că ei pot şi trebuie să învingă Natura. Abordarea de acest tip a dus la situaţia prin care a pierdut şi Omul şi a pierdut şi restul Naturii. Peştii nu mai aveau zone de reproducere, şi numărul lor a scăzut, dar nici pescarii nu mai aveau din ce să îşi întreţină familiile. Râurile încorsetate nu se lasă dominate: inundațiile au devenit mai agresive, mai devastatoare.

 

DSC_7119

DSC_1987

 

Biodiversitatea apelor maramureşene. Maramureşul este un peisaj muntos/ deluros, de unde azi lipsesc suprafeţe uriaşe de bălţi, mlaştini, lacuri, şi din acest considerent, cele existente au un rol major, concentrând o extraordinară diversitate de vieţuitoare legate de mediul acvatic. De la pâraie de munte până la râuri, de la lacuri glaciare la tinoave/ mlaştini de turbă şi lacuri sărate, de la bălţi formate în alunecări de teren la braţe moarte ale râurilor, există o mare diversitate de habitate umede; aici trăiesc circa 40 de specii de peşti. Dintre vertebrate, peştii sunt eminamente organisme acvatice, dar bălţile sunt şi locul de reproducere al amfibienilor, atât al broaştelor cât şi al tritonilor. Deşi reptilele, păsările şi mamiferele sunt organisme primar terestre, unele linii evolutive au recucerit apele, prezentând grade diferite de adaptare şi o mai mare sau mai mică dependenţă de mediul acvatic. Culoarul Tisei este o importantă cale de migraţie a păsărilor. Zonele umede ale Maramureşului au o diversitate biologică extraordinară, aici trăind organisme foarte diferite, de la stuf şi roua cerului, la muşchi şi alge, de la libelule şi broaşte, la păstrăv şi lostriţă, la stârci şi vidre şi lista completă ar fi foarte lungă.

 

DSC_7136

DSC_3229

 

Cum definim o zonă umedă? Conform Convenţiei Ramsar (Iran, 1971), zonele umede sunt toate corpurile de apă, temporare sau permanente, stătătoare sau curgătoare, dulci sau sărate, până la o adâncime de 6 metri la reflux (în cazul zonelor costiere). Înseamnă că în această categorie intră izvoare, pâraie, râuri, fluvii, lacuri, bălţi permanente sau temporare, mlaştini, păşuni umede, zone inundabile, păduri de luncă (păduri ripariene), zone costiere etc. Zonele umede prezintă o diversitate foarte mare de condiţii de mediu, dependente de substratul geologic şi pedologic, de clima locului, de altitudine, latitudine, fluxul apei care curge sau stagnează, cantitatea de substanţe dizolvate sau aflate în suspensie, oxigenul şi nutrienţii din apă, gradul de iluminare/ insolaţie a locului, precum şi de speciile de organisme prezente în aria geografică în cauză.

 

DSC_7158

 

Deşi apele dulci reprezintă doar 1% din suprafaţa Planetei, totuşi ele sunt habitatul a circa 33% dintre vertebrate (mai cu seamă peşti, dar şi amfibieni, reptile acvatice, păsări de baltă şi mamifere adaptate acestui mediu de viaţă). Diversitatea nevertebratelor din apele dulci este extraordinară, mai cu seamă insecte (libelule, efemeroptere, trichoptere, coleoptere etc) dar şi moluşte (scoici, melci) şi crustacei (raci), o mare diversitate de organisme. Constatăm că deşi râurile, lacurile, bălţile şi mlaştinile reprezintă o mică fracţiune a suprafeţei planetare, ele au o biodiversitate extraordinară.

 

DSC_7218

DSC_5116

 

Problema este că ecosistemele acvatice au o fragilitate mai mare decât cele terestre şi marine, ceea ce se observă şi la analiza Living Planet Index, unde se arată că între 1970 şi 2000 trendul populaţiilor de vertebrate a avut o descreştere de circa 30% pentru cele terestre şi pentru cele marine, pe când la cele din apele dulci scăderea a fost de circa 50%, ceea ce a dus la înrăutăţirea situaţiei, astfel că indexul global arată o descreştere medie de 40%.

 

DSC_7228

 

Printre problemele care afectează zonele umede, trebuie amintite: eutrofizarea, desecarea pentru a creşte suprafaţa terenurilor agricole, zone pentru construcţii de vile, platforme industriale etc. Creşterea nevoilor de apă ale unei populaţii umane în creştere numerică, secondată de o creştere a pretenţiilor fiecărei persoane, duce la o presiune din ce în ce mai mare asupra mediului, implicit asupra zonelor umede şi asupra resurselor de apă. Pentru a face posibilă supravieţuirea zonelor umede, un pas important este şi trecerea spre o agricultură ecologică mai puţin poluatoare cu pesticide şi îngrăşăminte chimice care ajung în ape, producând eutrofizare şi mortalitate în masă a organismelor acvatice, respectiv destructurarea ecosistemelor în cauză şi desigur pierderea capacităţilor de epurare naturală a apelor. Este nevoie de politici agricole mai eficiente, cu implementarea soluţiilor practice adecvate, pentru a face un echilibru între nevoile de hrană şi respectul pentru natura din jurul nostru. Pentru dezvoltarea şi implementarea unor astfel de strategii, este nevoie atât de bani şi voinţă politică, cât şi de timp. Fără acţiuni de conservare, lacurile, râurile, zonele umede, acviferele vor fi afectate şi mai mult decât sunt ele în prezent.

 

DSC_7452

HylaArborea

 

Ecosisteme acvatice – zonele umede, ca valori recunoscute de societate? Pentru împăcarea cu Natura este nevoie de o schimbare de paradigmă, teoretic promovată printre altele şi de către Uniunea Europeană prin Directiva Cadru Ape. Trendul actual nu poate continua. Modul în care apele curgătoare sau cele stătătoare sunt lăsate natural sau sunt transformate mai mult sau mai puţin în sisteme artificiale, are mari influenţe asupra mediului natural, economic şi social. Poluarea apelor şi scăderea capacităţii lor de auto-epurare face ca alimentarea cu apă potabilă să devină o problemă… Apele trebuie privite ca ecosisteme complexe, în care factorii abiotici şi cei biotici se combină pentru a forma un întreg funcţional. Managementul bazinelor hidrografice este imposibil de realizat la pretenţiile actuale, fără o abordare ecosistemică. Trebuie avute în vedere acoperirea de pădure şi dispunerea acestora, vârsta şi consistenţa pădurilor, reconstrucţia ecologică a zonelor umede care au un rol uriaş în diminuarea viiturilor şi în epurarea apelor. Cursurile de ape trebuie eliberate din strânsoarea digurilor strâmte. Toate aceste demersuri vor da şansa ca biodiversitatea pe care omul a căsăpit-o, să îşi revină, să ne ofere stabilitatea ecosistemelor de care depindem şi noi ca specie şi ca civilizaţie umană.

 

DSC_7472

 

Ce putem face? Putem începe cu încercarea de a înţelege cât de cât situaţia. Putem spera că omul o să fie capabil să înveţe din greşeli. Putem spera că o să le redea râurilor spaţiul de curgere, că o să lase zone inundabile largi unde viitura se destinde şi pierde din agresivitatea în faţa căreia constatăm că omul este nesemnificativ. Uneori apele sunt mai mari decât cele care mai pot fi suportate de diguri, şi atunci ele rup totul în cale, inundă sate şi oraşe, distrug toată avuţia a zeci de mii de oameni, îi lasă sinistraţi şi neajutoraţi. Pentru a reduce riscul unor inundaţii catastrofale de genul celor din anii recenţi în Maramureşul Istoric, este nevoie de o largă dezbatere a problematicii, luând în considerare aspecte şi interese foarte diferite, apoi este nevoie de o decizie şi o acţiune clară pentru a ajunge la nişte rezultate consistente. Reducerea riscurilor de inundare a localităţilor, prin minimizarea factorilor care duc la formarea de viituri agresive, prin reconstrucţia ecologică a bazinelor hidrografice, este atât în beneficiul nostru, cât şi în beneficiul naturii pe care până acum am distrus-o. Abordarea ecosistemică este necesară mai ales în măsura în care schimbările climatice pot aduce viituri încă inimaginabile pentru noi. Este nevoie de diguri mai puternice în jurul localităţilor, şi ape lăsate mult mai libere în fostele lor zone inundabile, care să redevină pline de peşti şi păsări, de păduri de luncă şi de poieni înierbate, de stufărişuri care ne pot da multe resurse, pe lângă faptul că au o valoare în sine. Turismul şi recreerea, activităţile tradiționale de pescuit şi zootehnia extensivă, recoltarea stufului, pot fi şi din punct de vedere economic mult mai rentabile decât cerealele pentru care avem cote maximale impuse de către Uniunea Europeană, cote pe care nu le vom putea depăşi.

 

DSC_7493

 

Deşi în multe privinţe avem păreri diferite, cu toţii devenim din ce în ce mai conştienţi că este nevoie să găsim o cale de convieţuire durabilă a Oamenilor cu cealaltă parte a Naturii. În această iniţiativă, vom prezenta câteva idei referitoare la relaţia dintre noi şi zonele umede (râuri, mlaştini, bălţi etc), modalităţi de păstrare a valorilor naturale împreună cu promovarea bunăstării sociale şi a utilizării resurselor naturale într-un mod sustenabil.

 

DSC_7263

 

Este captivantă încercarea de a înţelege cauzalităţile şi interdependenţele caracteristice ecosistemelor acvatice. Te poţi documenta navigând pe Internet, poţi citi cărţi prăfuite şi vechi din biblioteci valoroase, poţi face paşi spre înţelegerea acestei lumi a apelor liniştite sau sălbatice. Lumea bălţilor şi râurilor este un paradis plin de viaţă, de mişcare şi de culoare, de pulsarea în ritmul anotimpurilor. Este o lume admirabilă, exuberantă prin atractivitatea naturii adevărate, o lume care răsplăteşte cu nenumărate amintiri de neuitat pe cel care încearcă să o cunoască.

 

DSC_7253

 

Şi tu poţi contribui personal la păstrarea valorilor naturale, şi îţi va produce plăcere, fericire! Este interesant şi captivant să îţi aloci timp pentru a descoperi frumuseţile de lângă tine, este odihnitor şi reconfortant să îţi petreci timp în spaţiul deschis al peisajului, iar când vei vedea ce se poate pierde, sigur vei dori să contribui şi la păstrarea acestor valori. Tinoave ca nişte uriaşi bureţi care absorb apa, păstrează și valori palinologice… întregi arhive ale trecutului pe multe mii de ani… Sălcii bătrâne, cu scorburi în care se adăpostesc necunoscute vietăţi… ceţuri misterioase care plutesc tăcute deasupra apelor… Tranchilitatea, calmul incredibil al mlaştinilor şi peisajul cursurilor maiestuoase de ape sălbatice, cocorii care trâmbiţează în nopţile când migrează de-a lungul Tisei.

 

DSC_4405

DSC_6872

DSC_8184

DSC_8228

DSC_8265

 

Este nevoie de un nou tip de management al bazinelor hidrografice, în care să se ia în considerare aspecte legate de conservarea biodiversităţii şi a peisajului natural pe lângă aspectele hidrotehnice, de asigurare a resurselor de apă pentru populaţie, pentru irigaţii, apărare împotriva inundaţiilor etc. În noile proiecte de management ale bazinelor hidrografice, trebuie analizate realizările şi lipsurile din punctul de vedere al protecţiei mediului şi trebuie cunoscute şi transpuse “lecţiile învăţate” din experienţa europeană şi globală anterioară în domeniu. Trebuie făcuţi paşi pentru a face accesibilă informaţia relevantă într-o formă atractivă şi inteligibilă pentru diferitele grupuri ţintă. Este foarte important să se pună accent pe prevenirea degradării şi să nu se ajungă la nevoia restaurării. Fiecare proiect de amenajare a unui bazin trebuie să fie integrat într-o strategie bazată pe o viziune largă, care să înţeleagă procesele mai larg decât imediata apropiere în spaţiu şi timp. Este nevoie de o înţelegere a capacităţii de suport a sistemelor acvatice, astfel încât activităţile umane să fie menţinute în zona care încă nu distruge funcţionalitatea sistemului ecologic.

 

121000

DSC_0109

DSC_0115

 

Managementul apelor nu este doar atribuţia inginerilor care pot proiecta diguri şi pot betona malurile, nu este doar treaba celor care pot regulariza (regula…) cursurile şi cărora sinistraţii le pot mulţumi pentru ‘profesionalismul’ demonstrat. Este trist că în trecut, şi parţial şi în prezent, asemenea intervenţii majore în cadrul mediului au fost lăsate a fi decise de către persoane care nu aveau habar despre ce înseamnă ecologia. Managementul apelor nu este doar sarcina pescarilor, a biologilor sau a ecologilor, nu este doar treaba societăţii civile şi nu este doar responsabilitatea Guvernului. Managementul apelor într-un mod etic şi sustenabil, este interesul tuturor şi este sarcina celor care pot contribui la îndreptarea direcţiei greşite în care am mers ca ne-înţelepţii, cât timp credeam că omul efemer poate şi trebuie să învingă Natura. Acum am mai avansat în înţelegere şi am conştientizat că avem o şansă de existenţă mai îndelungată pe Planetă, dacă ne găsim căile spre a fi în echilibru cu restul Naturii, cu Natura din care provenim şi a cărei parte suntem.

 

DSC_2146

DSC_4171

 

Managementul apei este de importanţă vitală pentru comunităţile umane şi este un subiect cu multe implicaţii transfrontaliere. În vederea păstrării calităţii apei, există o multitudine de declaraţii politice, de la nivelul Naţiunilor Unite, Uniunii Europene, a procesului “Mediu pentru Europa”, a politicienilor din diferite state. Se aminteşte frecvent de importanţa implicării comunităţilor locale, a administraţiilor publice şi a cercetătorilor/ persoanelor resursă, în rezolvarea problemelor de mediu, printre care apa este un subiect puternic semnificativ. Deşi acestea există la nivel declarativ, pasul spre o reală cunoaştere şi protejare a ecosistemelor acvatice este un deziderat al cărui transpunere în practică aşteaptă să se poată realiza. Care este oare modalitatea concretă de cunoaştere a calităţii apelor? Monitorizarea componentei abiotice, a încărcăturii chimice a apelor de suprafaţă are neajunsul produs de faptul că o undă poluantă trebuie percepută exact la momentul când ea trece prin partea de unde se prelevează proba. În general, poluările sunt sesizate prin mortalitatea produsă în populaţiile peştilor. Totodată, o “poluare de fond” cu caracter difuz, de obicei produsă de scurgeri cu o concentraţie relativ slabă dar menţinută mai mult timp, precum şi combinarea toxicităţii unei multitudini de substanţe, duce la afectarea viabilităţii organismelor acvatice, la subminarea sănătăţii populaţiilor, sarăcirea acestora şi destructurarea ecosistemelor acvatice. Apa consumată de oameni provine din astfel de ecosisteme. Efectele negative directe sunt astfel inevitabile şi afectează sănătatea populaţiei umane.

 

8

170

 

Pentru monitorizarea calităţii apelor varianta prin care se monitorizează sănătatea biocenozelor acvatice, a organismelor care trăiesc în apă, este o modalitate eficientă de evaluare a sănătăţii ecosistemice, a calităţii apei. Alegerea organismelor indicatoare, dintre diferitele categorii de specii acvatice, de la vertebrate (peşti, amfibieni etc.) la macronevertebrate (raci de râu, scoici, melci acvatici, insecte cum sunt trihopterele, efemeropterele, plecopterele, odonatele etc.) şi micronevertebrate (protozoare, crustacei inferiori, etc.), la fitobentos şi fitoplancton dintre organismele vegetale, este o chestiune care trebuie adaptată realităţilor locale. Trebuie să se aibă în vedere atât 1. gradul în care schimbările în structura comunităţilor de organisme acvatice, schimbările din statutul populaţional al acestor organisme pot reflecta fidel schimbările survenite în calitatea apelor cât şi 2. posibilitatea reală şi eficientă financiar de a monitoriza aceste schimbări populaţionale.

 

73

101

 

Străluceşte suprafaţa râului şi milioane de efemere roiesc din apă. Insecte efemere delicate se ridică în zbor, din cursul acela mare de apă. Se ridică în văzduh pentru o scurtă existenţă vizibilă şi de către noi. Efemeri oameni stau pe malul apei şi pocnesc cu băţul în baltă. Un băţ magic, şi balta dispare. Şi dispar păduri de luncă, şi peştii şi păsările de baltă, şi Natura este şi mai rănită. Plouă şi plouă, şi viituri uriaşe coboară de neoprit, şi efemere diguri nu au şansă în faţa râului. Mii şi mii de oameni palizi se uită de pe deal la locul unde aveau casa neasigurată, locul unde era tot ce aveau. Elicoptere vin şi pleacă, dar poate cineva realmente să îi ajute? Şi dacă inundaţiile din anul trecut şi cele din anul acesta, se vor repeta similare şi anul viitor şi în cei ce vor urma, şi dacă proporţiile dezastrului eventual vor creşte? Este bine să riscăm? Sau trebuie să facem ceva? Putem constata cum lipsa de cunoaştere şi lipsa de respect faţă de caracteristicile ecologice, faţă de capacitatea de suport a mediului, combinată cu încrederea prostească şi oarbă în iluzii economice nebazate pe realităţile ecosistemice, duce inevitabil la dezastre economico-politico-sociale.

 

DSC_2618

70

733

 

Noi, oamenii, suntem de acord că omul este cea mai interesantă fiinţă din câte cunoaştem. Pentru ca civilizaţia noastră să se poată menţine şi să existe şanse de dezvoltare în continuare, este nevoie de o înţelegere a mediului nostru de viaţă, reprezentat de ecosfera de care depindem. Pentru noi, maramureşenii, un început poate fi încercarea de a ne face o imagine despre apele din aria în care trăim. Valoarea recreaţională şi sănătatea ecosistemică a apelor maramureşene este de interes general pentru vizitatorii zonei, chiar vital pentru noi ca locuitori ai Maramureşului şi pentru generaţii viitoare ce ar putea să se nască.

PS. Acest text este compus din fragmente scrise de-a lungul anilor, unele părți au apărut în cărțile Ecosisteme din Maramureș (2007) și Maramureșul Acvatic (2009)… și recent au fost oarecum ajustate (dar ele rămân permanent un fel de work in progress).

 

DSC_4938

 

PS2. Imaginile mai vechi și mai noi, incluse până acum, ilustrează aspecte generale; în viitor vor apărea pe blog prezentări mai detaliate despre variatele ape curgătoare și stătătoare ale Maramureșului, cu biodiversitatea lor spectaculoasă.

 

DSC_7094

© dr. Peter Lengyel

 

Acest material a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.

 

Puteți accesa și:

FOTO Plimbarea de weekend: Cursuri de ape din Maramureș

FOTO Fluturi de noapte în Maramureș

FOTO Obiceiuri de iarnă – Maramureș

FOTO Maramureșul satelor de iarnă

FOTO Zboruri peste verde – Maramureş


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger