Felicia Anna, o prostituată română din Amsterdam, umanizează viaţa lucrătoarelor sexuale

În cele ce urmează, puteţi citi un interviu cu “Felicia Anna” (pseudonim), o prostituată de naţionalitate română care lucrează la Amsterdam, acordat în exclusivitate publicaţiei CollegeTimes.

 

 

Interviu de Jesse Nickles

Traducere de Think Outside the Box

 

 

Jurnalistul Jesse Nickles i-a descoperit povestea pe blogul personal, unde Felicia, care colaborează acum cu organizaţia La Strada, angajată în combaterea traficului de persoane, discută deschis despre viaţa şi condiţiile de muncă ale lucrătoarelor sexuale din Europa şi, în special, din Olanda.

Jesse Nickles: Am citit că ai 27 de ani, că te-ai născut în România şi că lucrezi ca prostituată în Amsterdam de 4 ani. Te-ai mutat la Amsterdam pentru acest job?

Felicia Anna: Da, m-am născut în România şi Amsterdam a fost primul şi singurul loc unde am lucrat în prostituţie. Nu am mai muncit în nicio altă ţară înainte, în afară de România.

Spuneai pe blog că banii au fost, pur şi simplu, motivaţia de a deveni prostituată. Au existat presiuni din partea familiei şi a prietenilor să faci asta sau nu au ştiut de decizia ta? Te-a forţat cineva s-o faci?

Nu m-a forţat nimeni să fac munca asta; de fapt, prietenii şi familia mea nici nu ştiu că am acest job. Şi asta e valabil pentru majoritatea prostituatelor de aici, unde mai puţin de 8% dintre femei sunt forţate să facă acest tip de muncă, în ciuda a ceea ce unii ar putea încerca să susţină.

Cred că cei care continuă să afirme că multe fete sunt forţate să facă această muncă nu sunt, de fapt, interesaţi să le salveze pe fetele forţate să se prostitueze, ci mai degrabă să pună prostituţia într-o lumină negativă în ochii publicului, pentru a o păstra sau a o trece în ilegalitate.

Crezi că în România (sau în alte ţări), prostituţia e o opţiune pe care multe fete o iau în calcul? Cu alte cuvinte, de ce crezi că atât de multe femei din Europa de Est devin lucrătoare sexuale?

Nu cred că e atât de des întâlnită, încât ele să-şi zică “bine, o să mă fac ospătăriţă la un restaurant sau prostituată,” dar pentru multe fete este o opţiune. Nu mă întrebaţi de procente, deoarece e o pură intuiţie.

Motivul pentru care atât de multe femei est-europene devin lucrătoare sexuale în alte ţări este, pur şi simplu, diferenţa uriaşă de salariu. Da, ţări ca România sunt foarte sărace, dar noi nu ne luăm acest job pentru că suntem sărace; de fapt, multe din fetele care lucrează aici au avut nenumărate ocazii să ducă o viaţă normală în ţările lor natale, aşa cum e şi cazul meu. Însă această meserie se plăteşte prea bine pentru a-i spune nu, atâta vreme cât eşti OK cu partea sexuală a jobului.

Imaginează-ţi că ai putea avea un job normal în propria ţară, pentru un salariu mediu. Nu ştiu care este salariul mediul aici, dar hai să spunem o medie de 2.500 de euro / lună. Dar vine cineva şi-ţi propune un job ca gunoier în altă ţară. Nu e un job la care să aspire mulţi, ba chiar e considerat un job “murdar”, însă cu el poţi face cel puţin 80.000 de euro / lună, ca salariu minim! Adică de 30 de ori mai mare decât salariul pe care l-ai putea avea acasă! Cred că mulţi oameni iau în calcul acest job, în comparaţie cu alte variante, doar în virtutea diferenţei de salariu.

La fel şi cu prostituţia. Nu o facem pentru că suntem sărace, ci mai degrabă din cauza diferenţei de salariu, care contează. Aici pot câştiga de 30 ori mai mult decât aş putea avea în ţară, cu un job normal. Şi asta e suma minimă. Au existat momente când am câştigat de o sută de ori mai mult decât un salariu normal în ţara mea. Cred că şi oamenii de aici ar putea câştiga de o sută de ori mai bine din prostituţie decât dintr-o slujbă normală, dacă s-ar gândi serios la asta.

Mai mult, prostituţia aici, la Amsterdam, oferă multă libertate. Asta ar putea suna ciudat multora, însă, de regulă, când se gândesc la prostituţie, au în minte opresiune şi constrângere, ceea ce nu este cazul aici. De fapt, toate fetele din Amsterdam suntem propriii patroni. Avem propia afacere. Noi decidem când muncim, cât muncim, în ce zile suntem la lucru şi în ce zile plecăm în vacanţă. Nu e nimeni care să-mi sună cum să-mi fac meseria, când îmi pot lua pauză sau să-mi reproşeze că greşesc ceva. Eu sunt şeful, eu deţin controlul şi nimeni altcineva. Asta este una din marile calităţi ale acestui job, libertatea.

În plus, mulţi oameni cred că jobul nostru este strict sexual. Ceea ce nu e adevărat. De fapt, fac sex cu mai puţin de jumătate din clienţii mei. 90% dintre clienţi vin sî facă sex (ceilalţi 10% sunt doar curioşi sau vor să stea de vorbă), dar din cei 90% mulţi se fâstâcesc sau se îmbată şi fumează prea multă iarbă, ca să mai poată fi în stare de sex. Aşa că nu e atât de mult sex la mijloc, cât presupun oamenii.

Cât poate câştiga, în medie, pe lună, o prostituată la Amsterdam? Cum nu există proxeneţi în Red Light District, trebuie să plătiţi impozite către guvern? De ce preţul mediu (50 de euro pentru 15 minute) este aşa constant în rândul femeilor?

E foarte greu să spun cât câştigă, în medie, pe lună, o prostituată la Amsterdam. Unele fete muncesc foarte bine, pentru că arată foarte bine, altele au probleme în a-şi atrage clienţii. Într-o zi abia dacă scoţi vreun ban, în alta poţi câştiga şi 2.000 de euro.  E greu de spus- Ar putea varia între 5.000 şi 35.000 de euro acum, în special din cauza stării economiei. În vremuri mai bune, acum vreo doi ani, scoteam lejer 30.000 de euro.

Din moment ce prostituţia este o muncă legală, iar noi suntem proprii patroni, trebuie să plătim taxe ca în orice alt domeniu. Pentru moment, impozitele reprezintă 21% din venit, destul de mult pentru banii pe care-i facem. Multe fete spun că guvernul este peştele nostru cel mai mare, din moment ce el scoate profitul de pe urma noastră.

Preţul de 50 de euro pentru 15 minute a rămas acelaşi de ani buni. Nu ştiu excat cine şi de ce a stabilit suma asta, dar este o regulă nescrisă în Red Light District ca preţul minim să fie 50 de euro. De asemenea, cei de la care noi închiriem vitrinele, operatorii de vitrine, îţi spun preţul minim atunci când începi să munceşti. Cred că e o cale de a evita competiţia între fete. Nu e ilegal să munceşti pe mai puţini bani, dar atunci când fetele fac asta (se întâmplă uneori), de regulă sunt izolate de către restul, iar dacă operatorul de vitrine află, de regulă le exclude pe fete. Este una din regulile casei ca operatorul de vitrine să ne protejeze de competiţia neloială.

Cum ai descrie, pe scurt, jobul ăsta? Înspăimântător? Plicticos? Distractiv? Ai fost vreodată atacată sau te-ai temut? Cum e clientul tău tipic şi care e cel mai ciudat lucru care ţi s-a întâmplat ca prostituată?

În realitate, e câte puţin din toate. Depinde foarte mult de oamenii care vin la tine şi care se perindă pe stradă. Adesea poate fi plictisitor, să stai să aştepţi mult timp un client, alteori poate fi foarte distractiv, când ai parte de oameni care te fac să râzi. Aici, fiecare zi e diferită, pentru că aduce oameni noi, noi turişti care vin aici şi-ţi provoacă experienţe diferite.

În cei patru ani de când lucrez, am fost atacată o singură dată de un client. N-a fost tocmai vina lui, luase pur şi simplu prea multe droguri şi s-a panicat, iar din cine ştie ce motiv a încercat să mă stranguleze. Şi-a revenit după câteva secunde, şi-a dat seama ce făcea şi mi-a dat drumul. Şi-a cerut scuze de o mie de ori şi a ieşit afară în goană, doar în boxeri.

Mi se mai face frică uneori când îi văd pe unii oameni cum arată, înspăimântători, dar cel mai adesea se dovedesc a fi oameni amabili şi prietenoşi. În munca asta, am învăţat mult în ce tip de oameni mă pot încrede şi în ce oameni nu mă pot încrede, aşa că îmi aleg clienţii în funcţie de asta.

Nu există un client tipic. Clienţii mei sunt bărbaţi obişnuiţi. Nu au nimic ciudat, sunt oameni normali, cu slujbe normale. Mulţi din clienţii noştri sunt turişti veniţi din toate colţurile lumii. Singurul lucru pe care majoritatea îl au în comun este că ne respectă, ceea ce, din păcate, nu prea pot spune şi despre alţi oameni.

Cel mai ciudat lucru pe care l-am trăit a fost cu un client care a vrut să-l plimb în lesă, ca pe un câine. Nu a vrut nimic altceva, n-a vrut sex, ci doar să-l plimb în lesă. Mulţi clienţi cu fantezii ciudate vin aici pentru că-şi doresc ceva ce nevestele sau prietenele lor nu ar face, da şi pentru că cei mai mulţi se tem de propriile fantezii ciudate şi se ruşinează de fetişurile lor sexuale.

De câte ori ai făcut cel mai mult sex într-o zi (noapte)? Când închei ziua de lucru? Faptul că eşti prostituată ţi-a mărit apetitul sexual şi plăcerea pentru sex sau, dimpotrivă, te-a făcu mai imună la relaţii interumane şi mai plictisită când vine vorba de a face dragoste?

Nu ştiu, ca să fiu sinceră. Nu toţi clienţii mei fac sex cu mine, aşa că e greu de spus. Nu aş putea număra clienţii cu care fac sex.

De regulă, termin munca atunci când se golesc străzile şi toată lumea pleacă acasă, aşa că nu mai sunt clienţi. Sau dacă nu fac niciun ban. De obicei, depinde de cum merge lucrul. Atâta timp cât pot scoate bani, stau până pleacă toată lumea, pentru că a doua zi poţi pleca acasă fără niciun ban.

Înainte de toate, să clarificăm ceva: a face sex şi a face dragoste sunt două lucruri foarte diferite. Sexul este o activitate pur sexuală, pe care o poţi face cu oricine. Dragoste nu poţi face decât cu cineva pe care-l iubeşti cu adevărat. Oamenii par să creadă că prostituţia are mult de-a face cu sexul şi sexualitatea prostituatelor, însă nu e tocmai adevărat. E doar un job. Nu fac jobul ăsta pentru că îmi place la nebunie să fac sex cu clienţii, ci fac acest job pentru că pot scoate mulţi bani. Desigur, voi încerca să ofer cea mai plăcută experienţă clientului meu, atâta vreme cât mă respectă, însă la mijloc nu e atât de mult sex pe cât cred mulţi.

Aşa că munca noastră nu reflectă deloc viaţa noastră sexuală, nu cred că fac mai mult sau mai puţin sex de când am început jobul ăsta.

De asemenea, să faci sex cu un client e foarte diferit de a face sex cu cineva pe care-l iubeşti. Sexul cu un client se rezumă strict la client, la a te asigura că se simte bine. Atunci joci mai mult, în vreme ce atunci când eşti cu cineva la care ţii, o faci în virtutea a ceea ce simţi pentru persoana respectivă.

Care este povestea dintre politica olandeză şi prostituţie? Se pare că există un război constant între cei care vor să anihileze definitiv prostituţia şi cei care nu au o problemă cu ea. Care este cea mai mare neînţelegere pe care publicul o manifestă în legătură cu prostituţia de aici?

Se pare că aici, în Olanda, a trecut epoca toleranţei. Dacă înainte Olanda era foarte tolerantă cu minorităţile, cum sunt persoanele gay, cetăţenii din alte ţări, culturi şi religii, dar şi faţă de prostituţie şi droguri, în ultimii ani situaţia s-a schimbat. Persoanele gay au parte de mult mai multă violenţă fizică decât acum câţiva ani, oamenii din alte ţări au început să fie percepuţi ca o ameninţare la adresa societăţii, nu ca o plus-valoare (în parte, şi ca rezultat al atacurilor de la 11 Septembrie) şi din ce în ce mai mulţi oameni chestionează deciziile fostului guvern olandez de a legaliza prostituţia şi de a tolera comerţul cu droguri.

Văd acest moment ca o şansă pentru ca cei care s-au opus dintotdeauna acestor lucruri să revină la situaţia pe care şi-au dorit-o mereu, nu aşa cum şi-au dorit-o politicienii de acum zece ani. Se poartă dezbateri despre temeiurile morale, care sunt însă deghizate ca măsuri de “protecţie”, fie că e vorba de protejarea femeilor de prostituţia forţată sau de protejarea tinerilor de consumul de droguri, ori de protejarea olandezilor de invazia unui număr mare de imigranţi.

Politicienii au avut dintotdeauna dificultăţi în a înţelege prostituţia. Legalizarea prostituţiei a fost o idee bună, dar guvernul încearcă prea mult s-o controleze, pentru a preveni situaţiile în care oamenii pot deveni victime, dar rezultatul este că există din ce în ce mai multe victime. E destul de ironic, dacă stai să te gândeşti.

Însă multe partide olandeze au propria agendă. Cele mai evidente sunt cele ale partidelor creştine, care pretind că vor să salveze victimele, dar nu fac decât să încerce să incrimineze prostituţia. Alte partide politice sunt mai degrabă interesate de bani, cum ar fi de pildp partidul laburist PVDA, care susţine că vrea să combată traficul de persoane închizând vitrinele din Red Light District, când de fapt nu reuşesc decât să obţină mai puţine locuri legale de muncă pentru prostituate, determinând din ce în ce mai multe lucrătoare sexuale să muncească în locuri ilegale şi nesigure. Obiectivul lor nu e însă cel de a “salva victimele,” ci vizează banii şi proprietăţile imobiliare.

Uneori e dificil să decizi în ce politician te poţi încrede, din moment ce mulţi dintre ei au obiective ascunse, iar uneori cei care par toleranţi cu prostituţia sunt interesaţi doar de represiunea prostituţiei pe căi legale, ceea ce presupune ca prostituţia să rămână legală.

În principiu, cea ma mare problemă constă în felul în care ei gândesc această profesie. Au legalizat-o în anul 2000, dar nu pentru că au crezut că fac o treabă bună, ci pentru că şi-au dat seama că, dacă vrei să salvezi femeile, e mai bine să le ţii într-un loc la vedere, unde lucrurile sunt mai sigure, decât ca totul să se petreacă pe alei întunecate.

Ei încă mai cred că prostituţia nu este alegerea noastră, ci ceva care ne-a fost impus. Această idee este, desigur, exploatată de multe organizaţii creştine cărora nu le-a plăcut niciodată ideea de a legaliza prostituţia, de feministe radicale, care consideră prostituţia în sine ca pe o încălcare a drepturilor femeilor (deşi mi-ar plăcea să am dreptul de a alege ce job vreau să fac), şi de organizaţii de protecţie, care depind de finanţări guvernamentale.

Cea mai mare neînţelegere din partea lor, dar şi a publicului, în ceea ce priveşte prostituţia, este că este un job pe care nimeni nu şi-ar dori să-l aibă. Ceea ce e fals. Având un salariu bun, mulţi oameni ar putea fi tentaţi de el, atâta vreme cât pot depăşi partea sexuală. Dar oamenii nu vor să vadă sexul ca pe o marfă ce o pot cumpăra, pentru că ştirbeşte romantismul sexului. Dacă sexul devine doar un simplu produs pe care-l poţi cumpăra, atunci nu mai e un tabu, nu mai e sexi, lucru care cred că pe mulţi îi sperie.

Doar pentru că unele fete au fost victime, asta nu înseamnă că toată lumea este. Cu toate astea, oamenilor le e greu să accepte prostituţia ca pe o muncă, de unde şi ideea că cele mai multe din noi suntem forţate, care-i ajută pe oameni să înţeleagă acest lucru.

Pari foarte pasionată de politică şi de chestiuni legate de prostituţie, iar pe blogul tău spui că n-ai alge alt job. Ce te-ar putea face să te răzgândeşti şi să renunţi la prostituţie? Dacă ai decide la un moment dat să te retragi, ce muncă crezi că ai vrea să faci?

Cred că aş renunţa dacă aş câştiga la loto, dar ca să câştigi, trebuie mai întâi să joci. Sinceră să fiu, nu vreau să-mi schimb jobul. Îmi place pentru că pot face ce vreau. Nu am un şef care să-mi spună ce să fac, ce pot şi ce nu pot. Îmi pot lua liber când vreau, pot să demisionez când vreau, eu decid când şi cât concediu vreau. De ce să renunţ la această libertate?

Nu-mi vine în minte niciun alt job care să-mi ofere la fel de multă libertate. Dacă ai o altă afacere pe cont propriu, ai mereu responsabilităţi, lucruri care trebuie organizate, clienţi care trebuie serviţi. În munca asta, dacă-mi pierd clienţii azi, mâine voi avea alţii.

Şi asta se aplică tuturor fetelor din Red Light District. Când mă întreabă oamenii de cât timp lucrez aici, mă privesc ciudat şi uneori mă întreabă de ce am păstrat aşa de mult acelaşi job. Dar de ce aş renunţa la libertate şi la un salariu foarte bun, pentru mai puţin?

Nu mă pot imagina lucrând în altă parte, unde să-mi spună cineva ce să fac, la ce oră să încep şi când să-mi iau o zi liberă. M-am obişnuit cu libertatea asta şi nu vreau nimic altceva.

Dacă mă voi retrage, voi începe o afacere pe cont propriu, însă deocamdată nu ştiu în ce domeniu. Am multe idei, dar nu ştiu încă pe care s-o aleg.

Cum sunt cercurile sociale în care te învârţi? Ai prieteni, hobby-uri şi o viaţă personală în afara colegelor tale de la REd LIght District, sau prostituatele din Amsterdam sunt un grup foarte unit, în care petrec mult timp împreună?

Majoritatea fetelor care lucrează în Red Light District nu sunt de aici, aşa că nu prea avem cercuri sociale prea mari în afara fetelor de la muncă. Multe fete vin să lucreze aici în grup, aşa că deja se cunosc între ele. În ceea ce mă priveşte, am ajuns aici cu ajutorul altor oameni, dar după ce mi-am aranjat viaţa aici, am ales să merg pe altă cale. Pentru mult timp, am fost foarte singură, singură într-o ţară unde nu aveam prieteni, nici familie şi nici nu vorbeam limba.

Uneori, fetele se plictisesc pentru că aici nu au nimic de făcut, nu au prieteni şi familie, aşa că încearcă să muncească cât mai mult posibil, ca să câştige cât mai mult, să se poată întorce acasă repede. Unele fete lucrează şi ziua şi noaptea, ca să scoată banii, să plece acasă.

Însă în general, majoritatea fetelor de aici se cunosc. Nu toate sunt prietene, dar asta se întâmplă în orice grup de fete. Unele fete se urăsc, altele devin cele mai bune prietene. Dar dacă mâine se întâmplă ceva în cealaltă parte din Red Light District, a doua zi află toată lumea.

Aşa că cele mai multe fete nu prea au viaţă socială în afara oamenilor pe care-i cunosc la muncă. Eu am un prieten olandez, aşa că pentru mine e ceva puţin diferit. Îl am pe el, e şi familia lui aici, aşadar am o viaţă socială mult mai bogată ca înainte.

Dar să nu uităm că multe fete care lucrează aici au deja un prieten sau sunt căsătorite, altele au deja copii. Aşa că multe dintre ele au şi viaţă personală, în afara Districtului.

Apropo, vorbeşti fantastic engleza. Câte limbi vorbeşti? Ai urmat cursuri universitare sau ai învăţat din mers? Ce sfat le-ai da fetelor care se gândesc să devină prostituate?

Vorbesc română, maghiară, engleză şi puţină italiană, puţină olandeză. Dar nu am învăţat la şcoală; cea mai mare parte am învăţat-o de când lucrez aici. Înainte să vin, vorbeam doar română şi maghiară şi aproape că nu ştiam o boabă de engleză. Primele câteva săptămâni au fost foarte dificile, pentru că trebuia să învăţ engleza, mai ales că trebuie să vorbeşti cu clienţii. Aşa că la început aveam pe podea o bucată de hârtie pe care scrisesem cuvintele englezeşti necesare pentru job, ca să ştiu ce spun. Tot ce ştiu am învăţat din discuţiile cu clienţii, ceea ce arată, cred eu, că prostituţia nu înseamnă numai sex.

Le-aş spune fetelor să se gândească cu atenţie. Nu e o muncă uşoară, eşti supusă la multe hărţuieli şi nedreptăţi care, în funcţie de unde lucrezi, pot veni din partea clienţilor, a guvernelor sau a poliţiei. Chiar trebuie să fii o persoană puternică pentru acest fel de job. Dar un alt sfat pe care aş vrea să-l dau este să nu aibă încredere în nimeni. Sunt foarte mulţi oameni care vor încerca să profite de pe urma voastră. Nu le daţi niciodată bani, pentru că nu veţi fi primele care să-şi piardă banii prin cineva în care s-au încrezut. Prima regulp a prostituţiei: nu aveţi încredere decât în voi însevă.

Puteţi fi la curent cu postările Feliciei Anna, urmărindu-i blogul personal. 

Sursa: College Times

Foto: Ilya Varlamov

Puteţi citi şi:

FOTO O tură prin Muzeul Sexului din Amsterdam