O întâmplare senzațională nu devine o poveste senzațională decât dacă este spusă senzațional; altfel, rămâne doar o știre, precum celebra „găină care a născut pui vii“, despre care nu se poate spune nimic mai mult de-atât. Dar și un eveniment banal poate deveni, dacă este relatat cum trebuie, o poveste senzațională. Autorul este cel care, până la urmă, creează evenimentul; cititorul consumă povestea lui, nu faptele.
Jurnalismul narativ, cel care mută realitatea în povestire, ca să poată fi dată tuturor, nu este numai pentru jurnaliști. Să știi să transformi în povestire un fapt (sau un om, o meserie, un obiect, o ecuație, o impresie etc.) îți folosește indiferent dacă scrii pe Facebook, pe blog, în ziar sau la o carte.
La Artskul, spun nu cum se scrie un text – fie el jurnalistic sau literar –, ca o rețetă universală, ci cum îl scriu eu. Nu reproduc lecții din manuale, ci arăt cum îmi aleg eu subiectul, cum mă documentez, cum fac notițele împrăștiate să se lege frumos într-un text. Oricine poate face asta: începe un text, îl construiește metodic, frază cu frază, păstrând tensiunea pe firul narativ, înfiorându-l cu lumina unei figuri de stil bine plasate, pune un final puternic. Sunt lucruri care se învață. Unii vor avea la sfârșit un text mai bun, ajutați fiind și de talent, cu care se vine de acasă, alții, inevitabil, un text mai slab, dar nu mai jos de nivelul de la care lumea începe să te asculte când povestești ceva. Ce vreau în primul rând să transmit nu sunt însă tehnicile și micile trucuri ale reporterului, ci pasiunea pentru reportaj. Din asta decurg toate lucrurile bune care se întâmplă și într-o poveste scrisă, și într-una trăită – dacă nu cumva sunt același lucru pentru autor.
Întâlnirea școlii Artskul cu Viorel Ilișoi datează de pe vremea cursului de Jurnalism Rătăcitor cu Vlad Ursulean, în primăvara lui 2012. Vlad îi fusese ucenic de-o vară și l-a chemat drept foarte bun exemplu în fața bandei de scriitorași care încă-și molfăiau gumele creioanelor. Mai toți scriu azi, câțiva chiar în Casa Jurnalistului, acest microorganism euglenă verde a presei contemporane românești. Nu prin fotosinteză Ursulean alimentează Casa de pe str. Viitorului, ci din donațiile cititorilor recunoscători. Casa Jurnalistului trimite-n online reportaje ce fac să piară dușmanii din țară, cântă glorie umanității, colaborează cu agenturile de presă străină pentru investigații transfrontaliere, încasează diplome, și-o ia de la poliție, mănâncă, plătește.
În ultimii ani, jurnalismul independent a fost antidotul pentru râia presei. Mogulii corupți au rămas fără angajați cinstiți, și-acum înfundă pușcăria, după tradiționala spovedanie la DNA.
Ilișoi n-a privit paternal lăfăiala de la mansarda școlii Artskul. Mâncam brioșe, beam lăptic și ne hlizeam povestind amintiri din copilărie. El făcea reportaje de 22 de ani deja, salariul de la “Jurnalul Național” avea țeava-nfundată ca apa caldă la Galați, iar în ’92 pătimise 19 zile de închisoare pentru pamfletul “Saddam Hussein se ascunde la Botoșani”. Ar fi făcut trei luni pline dacă n-ar fi sărit în aer, iată, agenturile străine.
Ne-a prescris niște injecții cu disciplină și o editoreală mai aspră, repede!
Întrebat de Mihnea Măruță într-un interviu în 2011 ce sfaturi ar da viitorilor ziariști, Ilișoi răspunde: “un bun reporter de teren este punctual ca moartea, este întotdeauna bine spălat şi proaspăt bărbierit ca un aristocrat, dar pregătit să intre fără fasoane în lături, să ştie dinainte ce caută şi să aibă ochii larg deschişi la lucrurile pe care nu le caută, dar care îi apar în faţă. De multe ori, reportajul stă într-un amănunt nebănuit, nedibuit la predocumentare.”
Am cunoscut atunci un clasic care ne-a dat clasă, când respectul tineretului pentru gazetarii din presa centrală se număra pe degetele mijlocii ridicate-n sus.
Or fi fost sfaturile din mansardă ascultate sau nu de puștanii prezenți, dar cu toții îi știm reportajele pe dinafară mai ceva ca pe “Luceafărul”. Citește-l pe http://www.viorelilisoi.ro/.
Din 11 aprilie, Viorel Ilișoi va fi profesor de reportaj la Artskul, în opt sâmbete de la 12:30.
Pentru înscriere, trimite un text scris de tine la [email protected] până vineri, 10 aprilie și te anunțăm dacă ești admis de-ndată ce-ți citim textul.
Nu intenționăm o selecție aspră, ci vrem să te cunoaștem dinainte cât să ne facem o idee despre cum să lucrăm cu tine.
Poate fi orice text, nu contează tema sau genul, o mână bună se recunoaște și într-un proces verbal.
Cursul costă 500 lei, de plată în două rate egale, prima de achitat după ce ești admis, a doua în săptămâna a cincea de curs.
Vezi ce-a mai pătimit recent profesorul tău în jurnalul său de la Galați și gândește-te încă o dată dacă știi ce cauți aici și ești pregătit să intri fără fasoane în lături, chiar și cu înfățișarea asta de aristocrat.