Travel Outside the Box|April 23, 2011 08:37

Cum să laşi totul în urmă: Un Apfelstrudel în”Bavaria”chiliană

Am locuit două luni în Buenos Aires, încercând să trăiesc ca un porteño, citind ziarul în fiecare dimineaţă la o terasă din cartierul Recoleta, făcând jogging prin Retiro sau luând lecţii de trompetă prin Palermo. Am bătut nordul Argentinei, de la Salta până la Mendoza şi de la Iguazu la San Juan. După o săptămână de plaje şi soare în Uruguay am schimbat peisajul şi clima şi am ajuns în Ţara de Foc, de unde am urcat prin Patagonia argentiniană şi chiliană de la masivul Torres del Paine şi Fitz Roy până în insula Chiloe pe celebra Caretera Austral.

de Dinu Drog

Când ajungi în Puerto Montt, primul lucru pe care ţi-l doreşti este să pleci cât mai repede de acolo, cât mai departe. În drumul spre terminalul de autobuze, nu vezi decât case de lemn cu vopseaua coşcovită şi acoperişuri de tablă mâncată de rugină, terenuri virane acoperite de bălării şi mormane de gunoaie, oameni cu ochii trişti şi grăbiţi către nicăieri parcă. Îţi pare rău că a trebuit să pleci din Patagonia.

Din terminal iei microbuzul şi în 2 ore ajungi în oraşul Frutillar, pe malul unui lac cu un nume mapuche foarte greu de pronunţat. Din portul tip ghetto nimereşti parcă într-un oreşel cochet din Alpii bavarezi. Crezi că ai nimerit în altă ţară. Dai peste străzi impecabile cu nume de coloni nemţi, unii dintre ei foşti nazişti scăpaţi cu paşapoarte false spre America de Sud, acum cetăţeni de onoare ai oraşului, case zdravene de lemn cu acoperişuri în pantă şi cu muşcate la geamuri, miros de gazon. Totul este ordonat şi pus la punct ca într-o Apotecke din Lubeck. Nimic nu pare la întâmplare, nici chiar câinele fără stăpân care încearcă să-şi mănânce coada pe malul lacului cu nume mapuche foarte greu de pronunţat. La fiecare colţ de stradă găseşti câte o Bakerei care arborează la intrare steagul chilian şi cel german. Poţi cumpăra Kuchen de fructe de pădure, Apfelstrudel şi Deutsches Brot, în buna tradiţie bavareză. Mici pancarte te întâmpină la intrarea în fiecare local: “Willkommen in…”. Totuşi, deşi am căutat prin tot Stadt-ul, nu am găsit pe nicăieri un Bierhaus care să ofere Weissbier la halbă de un litru şi nici Bratwurst cu Meeretich, iar chelneriţele din restaurantele existente, spre dezamăgirea mea profundă, nu purtau nici Strumpfi şi nici rochiţe decoltate, aşa cum era modă la un moment dat pe Pro7 după 12 noaptea. Tradiţiile se uită repede, la fel ca şi trecutul părinţilor sau al bunicilor.

Din intersecţia străzii Otto Bauer (fost primar) cu Ludwig Kohl (fost director de şcoală), dacă îţi arunci privirea peste lacul cu nume mapuche foarte greu de pronunţat, poti vedea cel mai bine vulcanul Osorno, unul dintre cei mai faimoşi vulcani inactivi din Chile. Asta până la proba contrarie. Are vârful acoperit de zăpadă şi un nor ca un moţ de păr alb se ţine permanent scai de el. Când am ajuns în Frutillar era foarte cald pentru o zi de vară în Alpii bavarezi, lumea făcea baie în lacul cu nume mapuche foarte greu de pronunţat. Pe cer apăruse luna plină ca un Kuchen de cremă de vanilie acoperită de un strat fin de scorţişoară. Luna plină se proţăpise la marginea vulcanului, aproape ca se sprijinea pe el. Câţiva turişti germani muşcau cu poftă dintr-un Kuchen, aşezaţi pe malul lacului cu nume mapuche foarte greu de pronunţat, râdeau zgomotos şi îşi făceau poze cu blitz. Se făcuse brusc noapte.

 

Acum aproape un an de zile m-am decis că trebuie sa încerc să pun mai multă culoare şi substanţă în viaţă, să fac ce doresc cu adevărat, să realizez un vis. După multe proiecte gândite şi răzgândite ani de zile, după multe aşteptări, mai mici, mai mari, venise momentul să iau o decizie radicală, fără virgulă. După ani de studii de drept şi de economie în România şi Germania, după cinci ani de avocatură în Bucureşti, după 31 de ani de Românie neliniştită, mă uitam şi mă vedeam cum arăt: obosisem, aveam capul greu, îmi mirosea gura a doină. La început am ezitat, îmi era un pic teamă. Am tras apoi aer în piept şi mi s-a limpezit mintea. Mi-am cumpărat rapid un bilet “one way” cu destinaţia Argentina, am pus în rucsac câteva filme romaneşti şi aşa a început totul.

 

Think Outside the Box vă prezintă în fiecare sâmbătă jurnalul de călătorie al lui Dinu Drog în America Latină.

Foto: Frutillar.com

Citiți și:

Cum să laşi totul în urmă: Un bilet dus spre America Latină (II)

Un bilet dus spre America: Câțiva oameni din Patagonia


  • Share this post:
  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • Digg

No Comments

    Leave a Reply



    5 + = eight