Subiectiv|January 20, 2013 08:39

Cum era să ajung amantă intrigantă într-un reality show

 Cele aproape 16.000 de Like-uri pentru articolul lui Andrei Pleșu despre România în chiloți arată de la o poștă consensul unui anumit public, care sancționează ”haznalizarea” canalelor TV și deversarea de vulgarități absurde. Deși cred că cele mai multe televiziuni românești reciclează un echivalent informațional pentru blamata ”mâzgă roz”, fiind un fel de parizer toxic pentru creier, nu văd în TV un fel de entitate care-și posedă și asuprește telespectatorii, fără ca măcar o bună parte dintre aceștia să consimtă, într-o formă sau alta, la jocul ei.

 

de Andra Matzal

 

Chiar săptămâna trecută am aflat pe propria piele cum e să treci pragul dintre canapea și ecran și să ajungi pe sticla ce ți-ar putea multiplica chiloții pe ecranele a milioane de familii din România. Mai precis, la un reality show unde, în rolul de amantă, aș fi putut rămâne în desuuri contra unui onorariu modest.

Totul a început cu un anunț de casting pe care l-am primit pe mail: ”Pentru o filmare TV, avem nevoie de o fată 25-35 ani, atractivă, comunicativă, pentru rol de iubită (amantă). Pozele, numele, vârsta și nr de telefon, se trimit pe adresa de e-mail”. Le-am trimis câteva poze în care arăt ceva mai feminină și în câteva ore am primit un telefon de la agenția de casting, care mă invita a doua zi să dau o probă. ”Ești o fire mai calmă sau poți să ridici și vocea?” a fost întrebarea principală.  ”Pot să ridic și vocea,” răspund, ”cel puțin în viața reală îmi iese.”

A doua zi, la ora stabilită, am ajuns la sediu, într-o clădire de birouri fără fițe, și urmând săgețile spre ”Casting,” am intrat în sala de așteptare a unor birouri cu pereți de sticlă. Pe canapea stăteau trei tipi cu aer cocălăresc și se uitau la televizor. Imediat m-a luat în primire o doamnă înaltă și relaxată, întrebându-mă dacă am mai filmat undeva. ”O să-ți placă pe platourile de filmare,” mă încurajează, ”și ar putea fi și o rampă de lansare.” Îmi notează datele pe un caiet studențesc – nume, vârstă, număr de telefon, ocupație. Îi spun că lucrez ca librar, ea se uită la mine și-mi zice vag dezamăgită că-n poze aveam părul mai roșu. Aflu că abilitatea principală care îmi poate aduce rolul este să fiu ”tare-n gură”, ”să am argumente,” pentru că nu există un scenariu. Tot ce spun protagoniștii e improvizație pură, ghidată doar de indicațiile echipei.

Pentru probă, urma să fiu soția care-și înșeală soțul, însă când el îi cere socoteală, tot ea își iese din minți. M-a cântărit puțin din ochi, mi-a făcut poze pe fundalul peretelui alb. Când a început să mă filmeze, îmi lansa din spatele camerei replica bărbatului ofensat sau a soacrei ultragiate, iar eu mă porneam într-o avalanșă de lături. Că nu mă face să mă simt femeie, că sunt mobila lui din casă, că stă toată ziua cu cracii-n sus și că am nevoie de cineva mai bun. Când ”soacra” m-a instigat, că-s ”o țărancă din fundu Moldovei,” i-am turnat că-i o țață și că fiu-su e un ratat bătrân, care m-a uscat de bani și-a luat calea băuturii. Pe scurt, toate clișeele mestecate obsesiv de reality show-uri, știri și bârfe țâfnoase, prinse din zbor. ”Perfect,” mi-a zis doamna de la casting, ”dar te rog să ridici mai mult vocea.” Am început să țip cât mă ținea gâtul, gândindu-mă că-n ritmul ăsta, la finalul unei emisiuni, ajungi să vorbești ca Tom Waits. Noroc că a pus punct în curând: ”Foarte bine, dar trebuie să ridici și mai mult tonul.” În convenția asta de lume, lucrurile se țipă în gura mare, indiferent de evidența lor; dacă nu sunt vocale, poate le ignori, zapând cu telecomanda.

Femeia a ieșit cu camera din birou, revenind după câteva minute. ”A văzut și doamna producătoare, i-a plăcut de tine, acuma un lucru trebuie să mai discutăm. Știi, în emisiune ar trebui să fie și scene mai tandre așa, că doar ai amant.” ”Cât de tandre?” ”Io știu, să-ți descheie un nasture, să te pupe pe gât, nu e musai să vă pupați pe gură, noi nu vă obligăm la asta.” ”De pupat, nu mă pup, asta să fie clar.” ”N-ai vrea să rămâi în desuuri?” Întrebarea m-a frisonat puțin, gândindu-mă cât de subțire e linia pe care o poate trece cineva ca să ajungă, expus în fracțiunea unei intimități contrafăcute, ”pe sticlă.” Producătoarea, femeie tânără și promptă, cu debit verbal de invidiat, ne-a întrerupt însă discuția, venind cu indicațiile narative. Pe scurt, urma să joc rolul soției tinere, dar tiranice, a unui ”bărbat relativ decent” la vreo 50 de ani, patronul unei firme de transport, bolnav de ciroză. Misiunea mea era să-l terorizez, să-l dezbin de familie și să-l intoxic cu alcool, ca să treacă firma pe numele meu. Banii smulși de la bărbat aveam să-i cheltui cu amantul meu tinerel și viril. Emisiunea la care aș fi putut să apar, ”Ochii din umbră”, prezentată de Ernest, pe care-l cunoaștem cu toții de la epocalul ”Big Brother” autohton.

N-am apucat să-mi imaginez cum ar fi să împart o canapea de platou cu un domn care se preface că e bărbatul meu și nici să mă proiectez pe un colț de birou, ridicată în brațe de ”amantul” de-o zi, așa cum se gândise scenaristul să-ncurce ițele pentru ediția asta. Au intervenit detaliile concrete: filmarea avea să dureze o zi și o oră, cu cadre de exterior și de platou. ”Dacă aveți vorbele la voi, terminăm repede. Doar de voi depinde,”a explicat producătoarea. Plata era de 250 de lei, ceea ce nu e rău deloc – în condițiile în care salariul minim pe economie prevede 4,13 lei / oră, jobul ăsta ar putea însemna pentru cineva 16,92 lei / oră, fiind însă ocazional. Singura problemă rămânea însă refuzul meu de a interacționa mai tandru cu ”amantul”, pe care femeia de la casting mi l-a recomandat drept atrăgător, sugerându-mi ca o mamă glumeață că, dacă tot nu sunt măritată (în viața reală), poate se leagă ceva pe platou. Ne-am luat la revedere, urmând să ne vedem zilele viitoare.

Nu am televizor de 11 ani și, cu toate astea, când mai prind câte un ecran al plăcerilor cu telecomandă, rămân cu ochii lipiți de cele mai dubioase emisiuni, deliruri OTV-iste sau reality show-uri care ajung, invariabil, la scandaluri dezlănțuite. Rețeta e, invariabil, aceeași, iar protagoniști sunt, fără abatere, soacre odioase, bărbați combinatori, amante intrigante, toate arhetipurile în hainele cărora intră, pe bandă rulantă, oameni obișnuiți care se joacă, pe bani, de-a televiziunea. Toate dramele zgmotoase, ca cea din care era să fac parte, ca întruchipare a Femeii –Viperă (duală, infidelă, perfidă, instigatoare, avidă după bani) sunt, în fond, rodul colaborării dintre TV și public, acesta din urmă devenind din voyeur, propriul telespectator.  Iar cele mai multe dintre reality show-uri  sunt construite cu replicile sincere, autentice, ale oamenilor obișnuiți, deveniți actori odată ce întruchipează nevricalele simulate. Într-o anumită măsură, ”televiziunea liberă”, Graalul avid descoperit după Revoluție, e produsul colaborativ al societății, care se uită la ea însăși pe ecran, cu sau fără să primească bani. Un număr uriaș de emisiuni din asta își trag seva audienței: din poveștile cotidiene, din aspirațiile oamenilor obișnuiți, cărora li se gâdilă narcisist fie calitățile (vezi emisiunile pentru descoperirea talentelor), fie dorința de a ieși din anonimat.

De jucat, n-am mai jucat în ”Ochii din umbră,” atât din cauza clauzei de confidențialitate a contractului, care m-ar fi împiedicat să scriu povestea, cât și în urma unei deliberări complicate. Ce înseamnă să te expui? Ce loc îți fixezi în memoria, fie ea și de scurtă durată, a media? Cât de comod e să-ți terorizezi bărbatul, fie el și surogat, în malaxorul pseduo-tămbălăurilor filmate? E moral să încurajezi, chiar și indirect, neîntreruptul serial care învelește creierul într-o pastă călduță? De altfel, mama, care locuiește la Oltenița, auzind că m-ar vedea în postura asta la TV, a venit imediat în ofensivă, cu exemple locale de actori în reality show-uri. Cel mai pertinent, într-un fel, e cazul unei femei de serviciu, care a participat alături de familia ei la o emisiune despre alte cutremure casnice. Femeia însă a trecut peste rușinea față de vecini, care au luat-o în râs că ”poza a doamnă cu pălărie pe cap”, pentru 700 de lei / membru al familiei.

Într-o țară din ce în ce ma polarizată, mare parte a conținutului TV pare să fi ajuns un soi de malformație pe care n-o mai putem ascunde, dar de care nu știm nici cum să scăpăm. Mulți se dezic de ea, listând-o printre cauzele ”răului”, ale ”bolii societății” (metaforele medicale sunt din ce în ce mai dese în ”diagnostice”). Însă, la fel cum răspunsul pentru problema violenței armate din SUA n-ar trebui căutat în jocurile video, la fel sursa dezinvolturii cu care ”România” rămâne în chiloți n-ar trebui căutată la TV.

Foto: Captură din Truman Show (1998)


11 Comments

  • Citind articolul, mi-au venit in minte tot felul de intrebari:
    -Cei care gandesc asemenea “scenarii din realitate”, ce grup tinta au?
    -Exista si persoane normale care urmaresc “ochii din umbra?”Cred ca Trustul Media (?!?) organizator risca sa isi piarda si bruma de audienta cu astfel de subiecte idioate.
    -CNA nu penalizeaza pe nimeni?
    -Din banii cui sunt sustinute aceste “subiecte educative”?
    -Cat de disperati de saracie sunt romanii care participa la aceste castinguri si cu ce nivel de educatie?
    -Cand vom avea o campanie de educare a “publicului televizorist” prin muzica,teatru,picura?De ce sunt alese mereu subiecte care sa coboare nivelul de cultura?
    Mai bine ca ai renuntat la televizor, Andra!

    • Pe scurt, răspunsuri la câteva dintre aceste întrebări:

      1. Cred că mulți din cei care urmăresc emisiunea sunt persoane ”normale”, în sensul de oameni obișnuiți. Canalul TV nu are cum să-și piardă audiența, atâta vreme cât emisiunea a ajuns deja la multe sezoane la activ, iar acest format de emisiune e foarte răspândit și pe alte canale.

      2. CNA nu are de ce să penalizeze canalul, atâta vreme cât nu sunt încălcate regulile din codul lor de conduită: nu sunt imagini obscene, vocabularul rămâne într-o limită rezonabilă etc. Mai mult, se specifică la fiecare emisiune că personajele sunt fictive.

      3. Emisiunile sunt realizate di banii postului TV.

      4. După părerea mea, mulți dintre cei care apelează la rolurile TV stau destul de prost cu banii. Mulți dintre ei sunt șomeri, din câte am mai aflat de la agenții de casting, sau oameni aflați la o vârstă când șansele de reangajare nu sunt tocmai numeroase. Mulți sunt și din mediul rural, unde situația nu e tocmai roz, iar sărăcia e-n floare. În plus, e o muncă relativ ușoară. Nu e ca sapa, de pildă, unde un om ar trebui să muncească din greu circa 5 zile pentru a strânge această sumă.

      5. Campania de educare cred că a rămas de datoria fiecăruia, fiind puține canale – în special străine – care mai au această misiune. Noroc cu Internetul care, deși are și el hibele lui uriașe, permite doritorilor să își diversifice cunoștințele.

      Mulțumim pentru opinie!

  • Din moment ce exista aceasta categorie de telespectatori si le place emisiunea, nu vad de ce va gasiti in treaba sa comentati, mai ales ca nu v-a fortat nimeni sa jucati un rol. Este la libera dv. alegere. Toate tarile din lume fac emisiuni de reality show pentru o anumita categorie de persoane. Aveti alte optiuni pe placul dv., pe alte canale sau optiuni pentru a castiga bani din alte surse. Chiar nu vad de ce va bagati in seama cu acest articol. Sau doriti cumva ca toata lumea sa faca parte din categoria dv? Ar fi dezechilibru stimabila! Ce-ar fi daca toata lumea ar fi profesori? Cine ar mai munci pamantul? La asta v-ati gandit? Remediati-va comportamentul si vedeti-va de lumea dv., fara sa judecati. Daca nu ar exista telespectatori care sa vizioneze acest gen de emisiune, cu siguranta, nu ar exista emisiunea de atata timp. In rest, numai de bine!

  • Mie cea mai mare problema cu emisiunile de genul asta mi se pare falsitatea servita ca realitate. Adica minciuna. Nu m-am uitat niciodata “cu premeditare” la o astfel de emisiune si probabil asa se explica de ce nu am vazut nciodata avertismentul acela de care zice Captain Planet care afirma ca personajele ar fi fictive. In viata reala am avut de-a face cu tot felul de oameni, inclusiv scandalagii de mare efect. Si, desi nu gust genul asta de scenarii, dupa ce am trait pe pielea mea cateva scandaluri monstruase, m-am trezit ca raman des cu gura cascata la emisiuni gen “Ochii din umbra” sau “Tradati in iubire” sau cum s-or mai fi numind, tot incercand sa-mi dau seama daca-s pe bune sau nu. Cand comparam replicile si atitudinile “actorilor” cu ce-mi auzisera si mie urechile si-mi vazusera ochii in situatii asemanatoare, ma gandeam tot timpul ca ar fi posibil, totusi, sa fie reale “reality show-rile” astea. Chiar incercam sa empatizez cu personajele, pe care le credeam persoane, si ma gandeam ca poate si eu intr-o situatie similara as fi vrut sa primesc bani ca sa investigheze cineva pe gratis daca banuieliele mele de adulter sunt adevarate sau nu. Chiar daca asta ar fi insemnat sa ma incadrez cu inima mea franta cu tot intr-un format de emisiune foarte penala de TV. Dar daca nu era asa? Daca nu ma insela de fapt? Atunci as fi platit eu pretul investigatiilor si nu s-ar mai fi facut nici o emisiune sau cum? Poate ca totusi nu erau reale “reality show-rile” de fapt? Hmmm. Mai bine dau de-aici, imi ziceam. Si schimabm canalul. Asa tin minte ca ma gandeam eu pana acum cand mai prindeam intr-un zapping ocazional o emisiune de genul. Mersi mult Andra ca m-ai lamurit. Acum o sa schimb canalul sau o sa sting TV-ul direct. Fara ca aceste emisiuni sa-mi mai rapeasca cele 10-15 min de deliberare mentala fara finalitate si de fascinatie bolnavicioasa.

  • @Lady Mim: argumentul de tipul “nu va priveste, nu e lumea dv, deci nu comentati” e un sofism. Se subscrie reactiilor inflamate ale celor care se simt vizati si carora nu le convin comentariile altora si militeaza pentru un laissez faire lipsit de orice judecata pentru ca, nu-i asa, fiecare face ce vrea si sa ne vedem de trebile noastre. Ei bine, faptul ca autoarea se pune in papucii unui potential actor in emisiuni de categoria E (fara sa judece in vreun fel cat de nepotrivit ii vine rolul) mi se pare un act de curaj si o forma de a lega doua lumi aparent paralele. E libertatea si chiar datoria noastra sa ne preocupe lumea din jur si da, sa o disecam pana ne ies ochii, in ciuda nemultumirii dvs care, nu-i asa?, sunteti o liberal-democrata care nu sufera judecatile moralizatoare. La fel va pot spune si eu, in cuvintele dvs, ca sa vedeti ce non-dialog putem crea: “nu vad de ce va gasiti in treaba sa comentati”, nu v-a fortat nimeni sa cititi articolul. “Chiar nu vad de ce va bagati in seama cu acest comentariu”. Asa-i ca nu duce nicaieri pseudo-argumentul dvs? Ganduri senine!

    • Ai dreptate Iuda, doar ca aceasta domnisoara daca era pudica asa cum vrea sa para in acest articol, nu ar fi trebuit sa o intereseze anuntul cu rolul de amanta. Ea singura scrie mai sus ca in urma vizionarii anuntului a trimis fotografii si desigur nr. de telefon pentru a fi contactata de echipa TV pentru rolul de amanta care chiar dansa a optat. Ca drept dovada ca s-a dus sa dea si o proba pentru acest rol. Daca anuntul era pentru rol de printesa si i se propunea rol de amanta, era de inteles, dar daca ea a stiut de la inceput pentru ce se duce la casting, atunci despre ce vorbim? Trage singur concluzia.

      • Dar domnisoara nu s-a aratat nici o clipa ofensata de ceea ce i s-a propus. Stia despre ce e vorba si s-a dus la casting si a filmat ca parte din experimentul pe baza caruia a produs apoi articolului. Spre final chiar spune ca nu a semnat contractul si pentru ca, prin el, i s-ar fi impus sa nu publice materialul.
        Vorbim despre o problema de tipul “ce-a fost mai intai, oul, sau gaina?” – care e motivul ascensiunii acestui tip de productii TV – TVurile, sau publicul? TVul e sursa trivializarii, prin programele pe care le propune, sau publicul, prin faptul ca savureaza si cere aceste programe? Cine e ipocritul – TVul, care sustine ca “asta se cere”, sau publicul, care pretinde ca n-are de unde alege si se uita cu frenezie (cand ar putea sa renunte la TV, scarbit fiind)? Sau cand pretinde ca n-are nimic de-a face cu aceste programe, insa se ofenseaza cand sunt judecate…
        Dupa mine, TVul e primul vinovat. Daca publicul tot se uita la ce i se prezinta, s-ar uita si la productii mai de Doamne ajuta.
        As zice ca mai intai ar trebui putina atentie la continut si apoi sa ne aruncam in procese de intentie.

  • comentariul doamnei mim este, pare-mi-se, o voce din breaslă, nu destul de cosmetizată.

  • Nenorocirea este audienta, nu producerea showurilor de gen. Frivolitatea si prostul gust la el acasa este cultivat doar de cifrele raportate.

  • E vorba cumva de zdrentele de la B1 (aia din cladirea Apaca, denumita pompos “Cotroceni Businees Center”, corp A, etaj 3)? :)

Leave a Reply



3 − = zero