„Chiar vei scrie asta în articol?”, se ruşinează când îl întreb dacă a fost vreodată îndrăgostit. „Serios, chiar o să scrii?”, repetă el, râzând cu toată inima, uimit de întrebare. În contextul ororilor despre care mi-a povestit, dragostea nu pare să îşi aibă locul. Dar, dincolo de coşmarurile care l-au trezit în atâtea nopţi, dincolo de amintirile foamei care aproape l-a împins să mănânce carne de om, dincolo de absenţa familiei lui, despre care nu mai ştie nimic de mai bine de un deceniu, dincolo de tremurul mâinilor care îi trădează emoţiile, Nyanthen revarsă şi îşi doreşte iubire. O familie. Şi să schimbe măcar soarta unui singur copil aflat în pericol să ajungă ceea ce a fost el la un moment dat. „Dacă pot face asta, dacă pot întoarce un singur copil de pe acel drum, atunci scopul meu este atins. Înseamnă că am reuşit”.
Aşa se încheia, acum trei ani, interviul TOTB cu Charles Wratto, copilul-soldat care a devenit artizan al păcii. Povestea lui, însă, nu s-a oprit doar la a spune lumii despre sechelele adânci lăsate în sufletul lui de un război crud, despre pierderea familiei şi despre iertare. În anul următor, Charles, pe numele său african Nyanthen (care înseamnă „călătoria care duce departe”), a plecat înapoi în Liberia, în căutarea familiei de care fusese rupt de atâta vreme şi despre care nu mai ştia nimic. Pentru că într-o istorie atât de nedreaptă trebuia să existe un revers al medaliei, Nyanthen şi-a regăsit familia (aproape în întregime).
„A fost un moment extraordinar pentru noi toţi”, rememorează tânărul, dar, „dincolo de bucuria regăsirii şi de zâmbetele care întâmpinau revenirea acasă a fiului pierdut, am descoperit o realitate tristă. În districtul unde l-am găsit pe tatăl meu erau mulţi copii şi tineri de toate vârstele, cu o dorinţă arzătoare pentru educaţie. Din păcate, cei mai mulţi dintre ei au doar două opţiuni: fie parcurg un drum de trei zile până la cel mai apropiat liceu, fie devin fermieri. Acest lucru m-a întristat foarte tare şi m-a făcut să reflectez asupra situaţiei mele: cât de norocos am fost, în cele din urmă, pentru că am avut acces la educaţie fără oprelişti de acest fel”, spune Nyanthen, acum doctorand al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a terminat şi un master, specializarea fiind „,managementul conflictelor”. „Am decis că trebuie să fac ceva ca să îndrept situaţia găsită în ţara mea”, mărturiseşte tânărul.
Astfel că, în martie 2015, fundaţia înfiinţată de Charles, care îi poartă numele (The Charles Wratto Foundation – CWF), a început construcţia unui liceu, care va oferi tinerilor din 11 sate acces la educaţie. Este prima şcoală de acest fel construită vreodată în respectiva regiune din Liberia. În acest moment, este finalizată fundaţia construcţiei: administraţia locală a oferit terenul pentru clădire, iar Charles a pus la bătaie materialele de construcţie, din fonduri proprii. La muncă au pus osul cu toţii, bărbaţi, femei, constructori, voluntari. Când va fi gata, liceul va ajuta, în prima fază, 5.000 de copii şi tineri: 2.000 vor fi înscrişi la cursurile formale ale instituţiei, iar 3.000 vor urma cursuri informale de instruire.
„Programul este gândit astfel: în timpul zilei, vor avea loc orele obişnuite pentru copiii şi adolescenţii de vârstă şcolară. Seara vor avea loc cursurile pentru cei care au renunţat la şcoală, din varii motive – mai ales din cauza războiului, care a făcut ca mulţi adolescenţi să nu mai poată urma cursurile liceale. Deşi ei vor cu toţii să îşi continue studiile, mulţi se simt ruşinaţi să stea în aceleaşi bănci cu cei mai tineri decât ei. Acesta este motivul pentru care vom avea cursuri seara: îi vom ajuta şi pe cei trecuţi de vârsta şcolară să primească educaţia dorită fără să îi punem în situaţia de a învăţa cot la cot cu copiii lor, în aceeaşi sală de clasă”, explică Nyanthen. „Eu aveam 22 de ani când m-am întors la liceu, să îmi continui educaţia. Sincer vă spun, din experienţa mea directă, nu este cel mai bun lucru să stai printre cei mai tineri decât tine”, rememorează tânărul. În planurile concepute de fundaţia sa, 3.000 de foşti copii-soldat (fete şi băieţi) vor primi educaţie vocaţională. Iar acesta este doar începutul.
Cum va arăta o sală de clasă din liceul construit de Fundaţia Charles Wratto
Liceul va avea, totodată, un birou dedicat studenţilor români sau din alte ţări europene (precum şi cercetătorilor) interesaţi de diverse aspecte din regiune (de la viaţa şi obiceiurile oamenilor la viaţa sălbatică sau la istoria locului). Acest birou se va ocupa de relaţiile cu studenţii interesaţi, de primirea lor în ţară şi de rezolvarea problemelor legate de cazare, orientare şi le va oferi şi ghidaj pe perioada şederii şi activităţii derulate acolo. Planurile sună foarte frumos, mai ales pentru o regiune care a fost măcinată de războaie civile în care mulţi copii şi tineri s-au pierdut. Iar prezentul tot nu a învăţat din lecţiile trecutului recent: „Numai în anul 2014, peste 9.000 de copii au fost recrutaţi în războiul civil din Sudanul de Sud, iar 7.000 în Republica Democrată Congo; 6.000 au fost recrutaţi în Republica Centrală Africană şi lista poate continua cu Siria, Afganistan şi altele”, spune Nyanthen.
„Fapul că aceste orori se întâmplă undeva departe nu garantează nimănui că nu va fi direct sau indirect afectat. Noi toţi trebuie să regândim modalitatea în care ne raportăm la situaţiile conflictuale ce se petrec în lume. Este o chestiune de alegere: putem alege să acţionăm sau putem sta deoparte… până când lucrurile scapă complet de sub control”, explică tânărul. Alegerea lui este să acţioneze şi îşi doreşte să implice cât mai multă lume în acest scop. Pentru că bugetul necesar finalizării liceului pe care l-a conceput este de jumătate de milion de dolari, Charles a pornit o curajoasă acţiune de strângere de fonduri menite să ajute viitorul copiilor Liberiei.
Toată lumea a pus osul la ridicarea fundaţiei şcolii
Săptămâna aceasta, acţiunea lui ajunge şi în România, mai exact la Cluj-Napoca, unde Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul UBB va găzdui, pe 14 aprilie, în parteneriat cu Fundaţia Charles Wratto, o conferinţă pe tema „Children as Machinery of War & the Destruction of Destinies”. Pe lângă Charles Wratto, pe capul de afiş al conferinţei se regăsesc şi decanul facultăţii, profesorul Călin Hinţea, dar şi Christian-Radu Chereji, directorul Centrului de Studiere de Conflictelor. Conferinţa va marca şi semnarea unui protocol între facultate şi fundaţia Charles Wratto pentru sprijinirea campaniei de strângere de fonduri pentru construcţia liceului din Liberia. Orice contribuţie, oricât de mică, este importantă: campania se găseşte pe platforma Go Fund Me, unde se pot face donaţii directe.
Familia lui Nyanthen îi este alături în acest demers, iar regăsirea tatălui său a fost, cu siguranţă, un imbold poate nesperat, pentru el, în a-şi duce visul la împlinire. Visul de a salva măcar un copil de la o viaţă distrusă de război şi de a-i oferi o şansă, prin educaţie. „Când mi-am îmbrăţişat tatăl… momentul acela a fost răvăşitor. Am simţit cum o greutate se ridică, dintr-o dată, din corpul meu şi dispare. Probabil era frica aceea, că nu îl voi mai vedea niciodată. Iar tata a plâns. A fost prima oară când l-am văzut în lacrimi. Nu pot descrie în cuvinte ce am simţit! Iar întoarcerea mea a dat speranţe şi altor oameni din comunitate, pentru că şi alţi părinţi speră să îşi regăsească, peste timp, fiii pierduţi”.
Cu trei ani în urmă, când l-am cunoscut pe Nyanthen, i-am aflat povestea şi am scris-o pentru TOTB, l-am întrebat despre dragoste. Nu se aştepta. Între sechele sufleteşti şi fizice lăsate de război asupra lui, dragostea părea imposibilă. Însă ceea ce poate tânărul artizan al păcii nu conştientiza, încă, la acel moment, este că numai dragostea pentru oameni, profundă şi necondiţionată, te poate face să acţionezi în aşa fel încât să schimbi în bine vieţile din jurul tău. Dragostea de viaţă l-a făcut să transforme experienţa sa tristă de copil-soldat într-o lecţie de umanitate pentru noi toţi. Dragostea pentru educaţie l-a adus să studieze cu un scop bine definit: acela de a împiedica alţi copii să trăiască ceea ce a trăit el sau alţii de lângă el.
Dragostea pentru copii l-a făcut să vrea să le ofere o şcoală, pentru ca ei să aibă o altă şansă. „Anul trecut, fundaţia mea a adus laolaltă peste 100.000 de tineri din triburi şi zone diferite, prin artă şi sport. Cei mai mulţi dintre ei au luptat unii contra altora în timpul războiului… A-ţi ierta duşmanul sau a obţine iertarea lui, a avea încredere în el, a lucra cot la cot cu el, a avea o relaţie cu el, acestea toate presupun dragoste. Numai dragostea ne poate ţine laolaltă. Şi, da, dacă nu ar fi existat dragoste în inima mea pentru aceşti copii, nu aş fi văzut problemele lor, darmite să încerc să găsesc şi soluţii”, mărturiseşte acum Nyanthen.
Numele său african, Nyanthen – „călătoria care duce departe”, a fost ales de mama lui după o naştere dificilă (în urma căreia se credea că amândoi aveau să moară). „Nomen est omen”, spuneau romanii (numele înseamnă destin, numele atrage soarta). Din cele mai vechi timpuri au existat credinţe conform cărora numele unei persoane îi influenţează acesteia destinul; în timpurile moderne, acestor credinţe li s-au alocat articole şi studii vaste, dar, până la urmă, convingerea că este sau nu aşa ne aparţine.
În cazul tânărului liberian (a cărui poveste vă invit să o recitiţi aici), lucrurile par să confirme vechile credinţe: călătoria lui, atât de zbuciumată la început, ameninţată de spectrul morţii ani la rând, presărată cu episoade pe care cei mai mulţi dintre noi nici măcar nu ni le putem imagina altfel decât într-un film de groază, l-a adus departe, dar şi înapoi de unde a început, însă într-o cu totul altă ipostază. L-a dus înapoi ca mesager al păcii. Ce sa va întâmpla de acum încolo? „Eu cred că viitorul meu constă în a oferi un viitor copiilor din ţara mea natală. Mă simt extraordinar de norocos că am trăit să pot face asta! Dacă Dumnezeu îmi va mai dărui ani şi în continuare, îl las pe El să îmi decidă viitorul, dar până atunci voi continua să fac exact ceea ce fac acum”.
Fotografii: Fundaţia Charles Wratto