Ce câștigi când îți produci singur wații din soare?

1

În 2050, lumea ar putea fi alimentată numai cu vânt, apă și soare dacă ar renunța degrabă la combustibilii fosili iar țările ar avea voința politică de a face acest pas, susține un studiu al universităţilor Stanford-California, prezentat în cadrul recentului summit climatic din Paris. Deși pare un scenariu SF, cercetarea susține că modificarea infrastructurii energetice este fezabilă din punct de vedere tehnic și economic în cele 139 de țări pe care le-a analizat. România se numără printre ele. Ţara noastră, despre a cărei poluare am discutat în episodul trecut al Think Green, are resurse regenerabile care ar putea să-i acopere toate tipurile de necesități, însă se află departe de o tranziţie completă.

Momentan, avântul proiectelor mari în domeniul regenerabilelor a luat sfârşit în România, care și-a îndeplinit deja cota impusă de UE pentru 2020, iar schema de subvenţionare aplicată de guvern producătorilor a ajuns să fie intens criticată şi să arunce o umbră asupra acestui sector. Chiar dacă țara nu se îndreaptă spre o tranziție completă către energii verzi, ea va trebui să-și sporească în continuare cota de energie din surse regenerabile în următoarele decenii, potrivit obiectivelor impuse de UE; iar acest lucru, spun organizațiile de mediu și specialiștii din domeniu, ar trebui să se facă mai departe prin încurajarea unor proiecte mai mici, la nivel local și individual, care să fie implementate aproape de locurile de consum și să țină cont de nevoile locale.

În ultima vreme, printre proiectele mari din România și-au făcut loc și producători mai mici de energie regenerabilă, de la instituții ale statului, mici unități de producție industrială sedii comerciale, la persoane fizice care s-au cuplat la rețeaua energetică națională, motivate fie de economii, fie de perspectiva unei independenţe energetice sau de grija faţă de mediu. Numărul acestor inițiative este însă foarte mic în momentul de față. Producția de energie regenerabilă la nivel casnic, despre care se spune că ar contribui la dezvoltarea durabilă a energiilor verzi, nu este avantajată în prezent în România, spre deosebire de alte ţări, fiind invocată nevoia unui sprijin mai consistent din partea statului. Am încercat să aflăm beneficiile celei de energie solară, care s-ar preta cel mai bine la nivel casnic, şi obstacolele care apar în calea obţinerii lor.

de Ionuţ Dulămiţă

Lucian Popescu meştereşte la o Dacie Logan în garajul-atelier al casei sale de 470 de metri pătraţi din comuna Berceni, la 20 de kilometri de Bucureşti. A scos din ea eşapamentul, rezervorul de benzină, motorul şi radiatorul ca să instaleze un sistem electric cu opt baterii, care i-ar asigura maşinii o autonomie de 100 de kilometri, cu un cost de 5 lei. Pasionat de eficienţa în energie, deşi a terminat profil alimentar, Lucian spune că a fost prima persoană fizică din România care s-a cuplat la reţeaua naţională cu un sistem de regenerabile, pentru a produce electricitate.

Acum zece ani, și-a pus primele panouri fotovoltaice, să dea lumină la muncitorii care îi construiau casa. Acum are aproape 60 pe acoperiș și culege vântul cu o mică turbină eoliană, care „aduce un aport destul de serios la consumul casei, mai ales când e vreme urâtă”. Sistemul are o capacitate de 15 kilowaţi, suficientă cât să-i lumineze casa, să alimenteze pompa care îi dă căldură prin pardoseală şi să injecteze şi energie în reţea. Lucian nu are branșare la gaze şi spune că e independent energetic. Îmi arată pe laptop producția de energie regenerabilă în timp real, la ora 11.30. Aproape cinci asigurau consumul casei, alți cinci erau injectați în rețeaua națională, iar acumulatorii se alimentau din restul de energie, pentru consumul de noapte.

Acum vreo șase ani, după ce a tot înmulțit panourile, Lucian a observat că avea un surplus mare de energie. În loc s-o piardă, s-a gândit s-o valorifice. Așa a apărut ideea cuplării la rețea. Traseul de la primele acte depuse până la primii bani încasați a durat însă vreo trei ani. „Foarte multe piedici, foarte multe entități ale statului care nu știu dacă din rea-voință sau din neștiință ne-au ținut pe loc. La un moment dat, am luat o firmă de avocatură să ne reprezinte, că nu mai făceam față”.

Micul producător s-a acreditat într-un final pentru a primi certificate verzi, subvenția acordată în România producătorilor de energie regenerabilă. Ca să vândă separat și surplusul produs de panouri, și-a făcut un PFA pe energie. „Când m-am dus la Administrația Financiară, doamnei de acolo nu-i venea să creadă că sunt producător de energie. Îi arătam documentul doveditor și nu-i venea să creadă, credea că sunt instalator. ‘Vreți să faceți instalații electrice?’. ‘Nu, doamnă, vreau să vând curent’. ‘Păi cum să vindeți curent?’”.

Centrala sistemului de energie regenerabilă al lui Lucian Popescu

Un furnizor de energie din Cluj îi cumpără lui Lucian certificatele verzi și energia produsă în exces. Aceasta din urmă, spune el, are preţuri care variază de la o zonă la alta şi de la o lună la alta. Ultima oară a vândut-o cu 50 de lei, fără TVA, pe megawatt-oră. „Trebuie să accepți oferta pe care ți-o face furnizorul. Toţi încearcă să-ți ia energia cât mai ieftin”. La final de an, are totuși un profit de 1.000-1.500 de euro, la care se adaugă şi economiile la factura de energie electrică. Plăteşte curent cu taxe doar atunci când se alimentează din reţeaua naţională. Iarna, îşi trage o parte din energie din rețea, restul fiind asigurată de soare şi vânt. „Dacă ar fi să adun (economiile la factură), acolo simt mai mult decât la ce primesc dincolo”.

Când și-a instalat panourile, prețul lor era mult mai mare decât acum. Astăzi, investiția într-un sistem ca al lui, „pentru independență energetică și producție”, ar depăși 20.000 de euro, pentru că implică și acumulatori pentru stocarea energiei, destinați zilelor fără soare. La cât a investit și la beneficiile economice pe care le are, suma se va amortiza în foarte mulţi ani. „Probabil că nepoții mei vor beneficia de avantajele energiei regenerabile”. E satisfăcut în schimb că nu mai depinde aproape de nimeni. „Dacă s-ar tăia energia electrică în clipa asta, n-aș avea nicio problemă, totul ar rămâne funcțional. Poate pe timpul iernii am nevoie de mai multă energie decât produc, sunt multe zile înnorate, dar pot exista soluții și pentru asta”.

Birocraţia bagă soarele-n nori

Mici producători ca Lucian Popescu s-au strecurat printre marile proiecte de energie regenerabilă demarate în 2011, care i-au asigurat României ponderea de 24% a energiei regenerabile din consumul intern. Atrași de schema de sprijin generoasă a guvernului român, care le-a oferit beneficii ce le depășeau cu mult pe cele de la nivel european, investitorii, în mare parte străini, au instalat parcuri eoliene și fotovoltaice de mii de megawați. Apoi, din 2013 şi 2014, sprijinul le-a fost diminuat, prin amânarea și reducerea numărului de certificate verzi – acestea sunt facturate consumatorilor finali de către furnizorii de energie, care sunt nevoiți să cumpere o anumită cotă de certificate.

Asta a generat o supraofertă de certificate verzi, a căror valoare a scăzut. Astăzi, preţul unuia este de 29,4 euro (132 de lei); la începutul schemei de sprijin, era de 55. Autoritățile susțin că au redus sprijinul pentru a evita supraîncărcarea facturii consumatorilor și supracompensarea producătorilor, în condițiile în care investiţiile ar fi început să se amortizeze, iar preţul tehnologiei ar fi scăzut considerabil. În plus, România și-a atins cota de regenerabile pentru 2020. În schimb, guvernul a exceptat de la plata a până la 85% din certificatele verzi mari companii energofage din industrie, diferenţa fiind plătită de restul consumatorilor.

În aceste condiții, producătorii au rămas cu certificate pe care nu le pot vinde. Astfel, nu-și mai încasează veniturile estimate, în baza cărora și-au făcut investițiile și creditele la bănci, iar unii invocă perspectiva falimentului. Unele instalaţii se află încă în faza de acreditare. Subvenţiile se vor întrerupe din 2017 pentru noii producători de regenerabile, iar după această dată urmează să le primească în continuare doar cei care au accesat-o până atunci, pe o perioadă de 15 ani de la obținerea acreditării.

Citește și primul episod al seriei Think Green:

Poluarea în România: de la primii cărbuni, la panourile solare

Schema de sprijin a inclus şi persoane fizice care și-au instalat centrale de la câțiva KW, la câteva zeci de KW, majoritatea pe energie solară. Unii au obţinut acreditare pentru subvenţia prin certificate verzi, în timp ce alții încă așteaptă racordarea sau se feresc să înceapă procesul de acreditare din cauza lungului drum birocratic.

„Dosarul în care am toate actele pentru energia regenerabilă e cam de două ori mai gros decât tot dosarul pentru casa asta. S-au mai rezolvat între timp problemele, dar şi acum durează minim un an, zic eu”.

Procesul de racordare impune:

  • certificat de urbanism
  • un aviz de mediu
  • o autorizație de construcție
  • un aviz tehnic de racordare la distribuitorul de energie, care instalează un contor special, bidirecțional, pentru sistemele de energie regenerabilă.

Pe parcurs pot apărea însă cerințe suplimentare și probleme care întârzie procesul, de cele mai multe ori la nivelul primăriilor. Dacă toată documentația e completă, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) emite o acreditare pentru obținerea de certificate verzi. Deși dosarul s-ar fi subțiat în ultima vreme, după cum reiese din discuțiile online de pe forumurile dedicate acestui subiect, oamenii se plâng şi acum că birocrația este lungă și costisitoare, putând depăşi lejer un an. Ea variază de la o zonă la alta.

„Anul trecut, cât de cât, am reuşit să simplificăm procedurile de racordare la reţea pentru micii producători”, susţine Zoltan Nagy-Bege, membru în Comitetul de Reglementare al ANRE. Acesta crede însă că procedura nu ar mai trebui simplificată pe viitor pentru persoanele fizice, pe motiv că ar exista o cerere redusă în rândul lor şi că li s-ar potrivi o altă schemă de sprijin. „Persoanele fizice, care primesc doar câteva zeci de certificate verzi pe an, reușesc cu greu să le vândă. Eventual dacă va exista o nouă schemă ne putem gândi să simplificăm procedurile de autorizare”. La acest nivel, spune el, ar fi fost ideal un alt tip de subvenţionare, „acel feed-in tariff de care discutăm de ani de zile şi încă nu îl avem şi nu cred că anul acesta se va face ceva”. ANRE ar fi făcut până acum trei metodologii în acest sens, dintre care niciuna nu a fost aprobată de guvern.

O astfel de schemă, spune Lucian Popescu, ar înlătura birocrația și ar spori avantajele financiare. „Oricine poate să se branșeze, nu mai ai nevoie de toate actele, nu mai trebuie să fii PFA sau SRL, poți să-ți acoperi consumul din timpul nopții cu producția din timpul zilei. Ziua livrezi un megawatt în rețea, noaptea ți-l iei înapoi. În prezent, dacă ai acte, ziua livrezi un megawatt-oră, pe megawatt-ul ăla primești trei certificate vrezi, trebuie să stai să le tranzacționezi, îți primești banii pe ele și îți plătești curentul (cu taxe) pe care l-ai consumat în noaptea respectivă”.

Sistem fotovoltaic instalat în Arad

Sistem fotovoltaic instalat în Arad

Beneficii economice aduse de soare în case particulare

Odată cu apariţia consumatorilor casnici pe piața energiei regenerabile și odată cu scăderea prețului tehnologiei, au apărut companii care le oferă soluţii la cheie, asigurând consultanță inclusiv pe partea de obținere a actelor. „Până acum, s-au construit parcuri mari și avea sens, pentru că aveai nevoie de volum. Altfel, ar fi trebuit să se instaleze probabil 250.000 de centrale solare pe acoperişurile caselor”, spune Dor Marian, director de dezvoltare al Inversolar Energy din Arad, companie care asigură întregul proces de implementare al unui proiect de energie solară. „Acum se vorbește de eficienţă energetică, nu de a produce energie regenerabilă cât mai multă ca să ajungem la o cotă. Acum e nevoie de investiţii în producţie de energie la locul de consum”.

Persoanele care s-au acreditat deja și cele care vor reuși s-o facă până în 2017 pot avea o serie de beneficii, despre care vorbea și Lucian Popescu. În cazul sistemelor fotovoltaice, ei primesc de la Transelectrica patru certificate verzi pe fiecare megawatt-oră produs de centrala de energie regenerabilă (plus două care au fost amânate pentru după 2017) dacă au obținut acreditarea înainte de 2014 și trei certificate dacă au obținut-o după. Din 2014, numărul certificatelor verzi acordate pe fiecare megawatt-oră de energie solară produs a fost redus de la șase la trei.

Dacă își găsesc loc pe piață, micii producători vând certificatele unor furnizori de energie. Ele sunt impozitate în momentul acordării lor, spre nemulțumirea beneficiarilor. ANRE stabilește, până la data de 1 martie a fiecărui an, cota anuală obligatorie de achiziție de certificate verzi. Pe lângă acestea, producătorii de energie regenerabilă pot vinde pe piața liberă și surplusul de energie pe care îl produc după ce își asigură consumul propriu. O pot face doar dacă obțin licență de producător, tot de la ANRE, care percepe pentru asta o taxă de analiză de dosar de 500 de lei şi o contribuție anuală de 0,08% din venituri.

„Noi, de exemplu, facem dimensionarea capacităților astfel încât să nu produci excedentar”, spune Dor Marian. „Le spunem clienților noștri: nu vrem să deveniţi producător de curent, ci să fiți eficienți din punct de vedere energetic”. Mihai Toader Pasti, managerul de proiect din spatele EfdeN, un prototip de locuință autonomă energetic, spune la rândul său că ar trebui să existe un echilibru între producţie şi consum. Mai exact, să se genereze o producţie superioară consumului, însă nu cu mult peste. „Atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere tehnic, e bine să nu supradimensionăm sistemele. Puterea ‘regenerabilă’ instalată totală, la nivel de ţară, nu trebuie să depăşească consumul instantaneu. Această diferenţă va trebui suportată fie de sisteme convenţionale, fie de sisteme precum volante”.

EFdeN este o locuinţă autonomă energetic reallizată de Asociaţia Solar Decathlon Bucureşti şi axată pe energie solară, în care totul funcţionează pe bază de energie electrică. Partea de încălzire şi de apă caldă funcţionează pe bază de panouri solare, însă când panourile nu fac faţă, se aduce un aport electric. Casa e autonomă şi consumă mai puţin decât produce la nivelul unui an.

În cazul unui sistem fotovoltaic de 5 kilowaţi, capacitatea care ar fi optimă pentru o casă particulară, investiţia ar fi între 6.000 și 8.000 de euro cu TVA, la care se adaugă taxele pentru obținerea avizelor şi montarea unui contor deştept. Acestea nu ar trebui să depășească, susţine Dor Marian, 500 de euro. Beneficiile financiare aduse de un sistem de 5 kilowaţi s-ar putea ridica, într-un scenariu ideal, la 6.000 de lei anual din economiile la factură şi din trei certificate verzi (o factură la energie electrică poate ajunge, cu tot cu taxe, la 600 de lei pe megawatt-oră). Un profit suplimentar se poate obţine şi din vânzarea energiei în surplus, în cazurile în care se produce excedentar, în funcţie de oferta găsită pe piaţa liberă a furnizorilor. Din 2017, când ar urma să se întrerupă schema de sprijin pentru noii producători, consumatorii casnici care își instalează sisteme regenerabile ar rămâne doar cu economiile la factură și cu vânzarea surplusului de energie.

„Dacă vedem un pic scenariul pe viitor, taxele de transport și de distribuție vor crește, pentru că se tinde spre o piață unificată europeană”, spune Alexandru Deliman, directorul general al companiei Plus Energy Systems din Oradea, care montează sisteme de energie regenerabilă. „Prețul la energie și componenta de energie vor crește foarte mult pe piață, așa că lucrurile se vor îndrepta tot mai mult spre o eficiență energetică, spre implementarea de sisteme regenerabile. Energia va fi la îndemâna oricui să și-o producă. Are costul ei acum, acesta e nivelul de tehnologie, dar în cinci ani cred că va scădea exponențial”.

Acum patru ani, construcția unei instalații fotovoltaice de 1 megawatt costa 2,4 milioane de euro, astăzi a ajuns să coste și 800.000, susține Dor Marian. Raportul ar fi undeva la 1.000-1.500 de euro pe kilowatt în cazul sistemelor cuplate la rețea. Cu cât gradul de independență energetică dorit e mai mare, cu atât costă mai mult iar amortizarea e mai lungă. Costurile depind și de gradul de izolație al locuinței și de consumul ei energetic.

Pentru independență energetică e nevoie de acumulatori pentru stocarea energiei, ca back-up pentru activitatea de seară, spune Alexandru Deliman, în acest caz fiind vorba de sisteme hibrid. „Acumulatorii pot depăși 10.000 de euro pentru o casă, dar atunci vorbim de 90% independență energetică. E vorba de sisteme sofisticate care fac management energetic și nu se ating de rețea decât atunci când lumina este foarte mult diminuată; în special iarna, cand zăpada se depune pe panouri. Investiția ar fi de minim 20.000 de euro, ca sistemul să poată să aibă justificare”.

O altă soluţie casnică oferită de soare sunt panourile solare pentru încălzirea apei menajere. Liviu Negrea, care instalează așa ceva în Zalău, județul Sălaj, spune că, la sfârșitul lui 2009, și-a pus și el două astfel de panouri și un boiler de 300 de litri, pentru 4-7 persoane. Sistemul l-a costat 13.000 de lei, din care a primit 6.000 prin programul „Casa Verde”. Dacă pe 2009 a plătit 4.100 de lei la gaze, pe 2010, susține el, după un an complet cu panouri, factura i-a scăzut la 2.000-2.100 de lei, iar pe anul trecut a plătit în jur de 2.500. „Am scăzut cu cheltuielile aproape la jumate, dar aș spune mai degrabă cu 40%.”.

Astăzi, spune el, un sistem pentru două persoane ar costa 6.000 de lei, unul pentru trei persoane între 7.000 și 7.500, unul de patru persoane între 8.500 și 9.000, iar unul pentru patru-șapte persoane ar ajunge la 12.000. „Restul sunt pentru clădiri mai mari și instituții. Am pus, de exemplu, toamna trecută, la un cămin de bătrâni, un puffer (n.r. – rezervor) de 2.000 de litri și 10 panouri pentru apă caldă. Ei încălzirea și-o fac pe lemne. Am înțeles de la administrator că se așteaptă la economii de 20-30% la lemne anul viitor, la cum merg lucrurile”.

Există și posibilitatea ca panourile fotovoltaice, care generează doar energie electrică, să fie folosite pentru încălzirea apei. Alexandru Deliman a dezvoltat un astfel de sistem, care costă în jur de 9.400 de lei și care transformă energia electrică în energie termică. Economiile anuale, susține el, s-ar situa între 1.500 și 2.000 de lei la factura de curent electric.

Constantin Cojocaru

Soluţii pentru blocuri

În Bucureşti, pe Calea Victoriei, se întinde un bloc cu patru scări, 320 de locatari și două garaje pentru 40 de biciclete. Ce-l face însă special sunt panourile solare pentru încălzirea apei menajere de pe unul din acoperișuri, tot atâtea cât bicicletele, care dau apă caldă în apartamente și fac întreținerea mai ieftină. Constantin Cojocaru, un bărbat energic de 78 de ani, spune că ele au apărut după ani de zile în care facturile au tot crescut. Asociația le-a montat spre sfârșitul lui 2012, după circa nouă luni de birocrație, într-o perioadă în care nu mai putea accesa programul „Casa Verde”.

Investiția totală a fost de 36.000 de euro la acea vreme, dintre care proprietarii celor 177 de apartamente din bloc au plătit doar 5.000 de euro, timp de cinci luni. Apartamentele cu trei camere au plătit câte 30 de lei pe lună, cele cu două camere 10 lei, iar garsonierele 5 lei. Acești bani au fost destinați unei mici centrale termice pe bază de gaz, care funcționează doar vara. „Am atașat-o ca atunci când Dumnezeu nu dă suficient soare, să nu intre uzina mare a blocului în funcțiune, că papă mult gaz, să intre această centrală mică”. Restul de 31.000 de euro au fost plătiți integral din banii strânși lunar de asociație din închirerea de spații în bloc.

Vara, apa caldă e asigurată aproape integral de panourile solare, iar centrala mare a blocului este închisă. Iarna, când panourile produc mai puțin, întreținerea ar fi cu 15-20% mai mică. Unul din marile avantaje, spune Constantin Cojocaru, este că, în mod normal, apa vine de pe coloană la o temperatură de 5-6 grade Celsius, însă panourile acumulează căldură chiar și când nu e soare, iar apa pleacă pe coloană de la 18-20 de grade, economisind astfel o cantitate considerabilă de gaze.

Preşedintele asociaţiei vrea să instaleze pe viitor şi un sistem fotovoltaic. În cazul blocurilor, unul care să le asigure electricitate tuturor locatarilor ar costa enorm. Asociațiile pot instala însă sisteme care să le asigure iluminatul la nivelul scării, ca să mai facă niște economii. Pentru asta, Constantin Cojocaru vrea să acceseze fonduri europene, despre care spune că nu ar fi disponibile pentru asociaţiile de locatari în momentul de față, și să câștige sprijinul autorităților pe partea de birocrație. Nu vrea să le ceară bani locatarilor, iar veniturile din chirii ale asociaţiei au scăzut şi nu ar fi suficiente pentru o astfel de investiție.

Din moment ce un sistem fotovoltaic off-grid, neconectat la rețea, care funcționează pe bază de acumulatori pentru stocarea energiei, e mult mai scump decât unul on-grid, soluţia ar fi cuplarea la reţea. „Ne-ar costa între 25.000 și 30.000 de euro, din câte am înțeles, să folosim la părțile comune. Ar însemna ceva, că se consumă destui bani și acolo. În jur de 12.000 de lei pe perioada iernii și 4.000 de lei pe timpul verii, care se împart la toți locatarii. Partea proastă e alta, că furnizorul îți achiziționează energia la un preț de nimic și pe urmă ți-l dă mai scump, cu taxe. Dacă ar fi reciprocitate, cum ar fi cinstit, că noi nu vrem să facem profit, ar fi corect ca eu să-i dau 1.000 de kilowați iar el să-mi dea înapoi 1.000 de kilowați în perioada în care eu nu-i virez”.

„Prima lumină”

Sistemele regenerabile off-grid, necuplate la rețea, sunt cel mai potrivite în regiunile izolate, care nu au acces la electricitate și unde conectarea la operatorul de energie poate costa sute de mii de euro. Dar şi în acest caz, ele sunt rentabile mai degrabă pentru consumatori medii, cum ar fi fabrici sau sedii comerciale din zone fără acces la electricitate. „Noi am donat sisteme off-grid unor familii sărace care n-aveau curent și cel mai apropiat branșament era la câțiva kilometri”, spune Lucian Popescu, care montează sisteme fotovoltaice prin firma sa ProWatt din București. „La nivel rural, oamenii nu au bani de așa ceva. Au consumuri foarte mici și nu ar amortiza investiția”.

Pentru asta ar fi nevoie de sprijinul autorităților. Iulian Angheluță și colegii săi de la organizația „Free Miorița” din București au început să facă asta în locul lor. După ce a instalat panouri fotovoltaice în 14 gospodării din satul Ursici, județul Hunedoara, unde 51 de oameni trăiau fără curent, și pe ultimele trei școli fără electricitate din România, Iulian a inițiat campania „Lumină pentru România”. Vrea să ajungă cu echipa sa în cât mai multe localități fără curent din țară și să încerce să implice și autoritățile în acest demers, pentru a face treaba mai departe.

La ultimul recensământ al populației, din 2011, spune el, peste 100.000 de gospodării din țară nu aveau acces la curent electric, din diverse motive: oamenii fie avuseseră și le-a fost tăiat, fie s-au mutat și n-au mai plătit, fie trăiesc în zone montane, izolate, și n-au avut niciodată. „Free Miorița” se concentrează pe zonele izolate, unde casele se află prea departe de rețeaua electrică.

FOTO:  Andrei Becheru/Free Mioriţa

FOTO: Andrei Becheru/Free Mioriţa

„Mie mi se pare pierzătoare varianta clasică, pe fir, pentru că implică costuri foarte mari”, spune Iulian. La Ursici, de exemplu, acum patru ani, exista un plan de electrificare care costa 3 milioane de lei noi. „Mai bine te bazezi pe surse locale: soare, vânt, hidro, nu în toate cazurile, dar în multe dintre ele, la nivelul unor comunități sau case”. Dintre aceste surse naturale, „Free Miorița” a ales soarele, pentru că panourile fotovoltaice sunt mai ieftine și asigură o constanță mai mare decât o microturbină eolioană, neavând costuri de mentenanță și fiind garantate 10 ani.

Echipa sa instalează un kit fotovoltaic off-grid pentru nevoi de bază, care include un panou, un regulator de încărcare, un acumulator, becuri și întrerupătoare. „Ajungi dimineața și după-amiaza sau seara, când pleci, omul are lumină”. Kitul include și un ghid de utilizare și de consum și costă în jur de 4.000 de lei, bani pe care organizația îi asigură din sponsorizări și donații.

FOTO: Andrei Becheru/Free Mioriţa

Oamenii pot ține câteva becuri aprinse pentru strictul necesar, își pot încărca telefonul și se se pot uita la televizor. „Sigur, ar fi de dorit ca fiecare să aibă un frigider sau o mașină de spălat, dar între a pune un asemenea sistem și a ilumina cât mai multe case, am ales ideea de a-i ridica pe cât mai mulți măcar la nivel de bec, telefon și televizor”.

Iulian Angheluță crede că Strategia energetică națională ar trebui să definească direcții care să includă și energiile regenerabile pentru zonele izolate, fără acces la electricitate, iar autoritățile locale să acceseze fonduri pentru a construi parcuri de energie regenerabilă care să producă curent pentru aceste comunități. „Noi am propus guvernului, pentru Pachetul național anti-sărăcie, o măsură care se numește ‘Prima lumină’ și care ar consta într-un ajutor de la stat direct către oamenii aceștia care nu au lumină și unde clar nu va ajunge firul clasic, să le asigure măcar acest minim pe care îl facem noi acum, din surse regenerabile”.

Drumul spre independenţa energetică

Pe lângă consumatorii casnici, tot mai multe firme, supermarketuri sau instituții, care consumă energie pe timpul zilei, când soarele e pe cer, au început să se echipeze cu sisteme fotovoltaice, iar tot mai multe primării au construit în ultima vreme parcuri fotovoltaice cu ajutorul fondurilor europene, la nivel local, utilizând energia produsă ca să facă economii la factura de curent electric pentru clădirile din subordinea lor. Un exemplu este primăria din comuna Borș, județul Bihor, care a dat drumul anul trecut unui parc cu 4.200 de panouri fotovoltaice, care au o capacitate de 1 MW. Investiția s-a ridicat la circa 3 milioane de euro, dintre care 98% au fost asigurați din fonduri europene.

O ciupercărie pe acoperişul căreia Alexandru Deliman a instalat un sistem fotovoltaic. Unitatea este cuplată la reţea şi consumă tot ce produce. Economiile la factură ar fi de 20%

O ciupercărie pe acoperişul căreia Alexandru Deliman a instalat un sistem fotovoltaic. Unitatea este cuplată la reţea şi consumă tot ce produce. Economiile la factură ar fi de 20%

Primăria nu are voie să vândă energia localnicilor, deşi pe viitor vrea să extindă parcul, care ar mai putea găzdui o capacitate încă pe atât de mare, şi să devină furnizor de energie. Acum, o livrează unei firme care îi oferă 145 de lei pe megawatt-oră și îi scade valoarea energiei vândute din factura lunară la electricitate pentru şcoli, grădiniţe, instituţii şi iluminat public. „Dacă țin bine minte, factura a venit 3.000 și ceva de lei pe o lună, iar în mod normal ar fi fost undeva la 45.000-50.000 de lei”, spune Lukacs Sandor, managerul de proiect. „Certificate verzi nu primim, pentru că proiectul a fost făcut prin fonduri europene și, având o finanțare de 98%, certificatele verzi nu se cuvin”.

Soluții regenerabile au apărut și la nivelul unor întregi localități, pe partea de încălzire. În Beiuș, județul Bihor, de exemplu, autoritățile au accesat fonduri europene și folosesc resursele geotermale locale pentru încălzirea locuințelor, iar în Oradea, o echipă de ingineri islandezi îi pregătește pe specialiștii români să facă același lucru. Un alt exemplu e Suceava, care a apelat la biomasă (materie organică de origine biologică, obținută din deșeuri) pentru a asigura încălzirea la nivelul municipiului, în regim centralizat, printr-un proiect al unui investitor privat. „La nivelul comunităţilor, cel mai mare impact ar fi putut să-l aibă biomasa, inclusiv pentru încălzirea centralizată casnică”, este de părere Zoltan Nagy-Bege, membru în Comitetul de Reglementare al ANRE. „În afară de Suceava, nici nu s-a făcut. Chiar dacă nu vorbim de încălzire centralizată, dar măcar pentru clădirile deţinute de autoritatea locală, şcoală, spital, casă de cultură”.

Dacă autorități ale statului precum primăriile pot accesa fonduri europene sau atrage investitori privați pentru a asigura nevoi locale din surse regenerabile, deși birocrația impune probleme și în aceste cazuri, mica producţie de energie regenerabilă la nivel individual sau la nivelul asociațiilor de locatari nu se bucură de sprijin în momentul de faţă pentru a se putea răspândi mai mult la nivelul ţării, preţurile de la nivelul tehnologiei fiind încă prea mari pentru mare parte din populaţie. Pentru asta, statul ar trebui să pună la dispoziţie noi scheme de sprijin şi noi programe de tipul  „Casa Verde”, care a fost întrerupt în 2011.

Pe viitor, susține Ionuţ Cepraga, coordonator de campanii la organizaţia Greenpeace, energia regenerabilă ar trebui să se răspândească uniform şi descentralilzat în toată ţara, la nivel de comunitate și la nivel individual. „În felul acesta, considerăm noi, s-ar asigura un mod durabil de dezvoltare. În principiu, ar trebui ca în orice zonă să fie disponibil un anumit tip de resursă regenerabilă, că e vorba de soare, că e vorba de apă, că e vorba de biomasă sau de energie geotermală. Schema de sprijin nu este una exemplară, suntem de părere că ar trebui schimbată și că avem nevoie de una care să încurajeze producătorii mici din toată țara”.

Dacă energia s-ar consuma la locul de consum, ar dispărea o parte din riscurile asociate sistemului energetic actual. S-ar reduce pierderile cu transportul pe distanțe mari sau riscul penelor de curent, iar o distribuție uniformă, cu proiecte adaptate la nevoile locale, ar diminua și presiunea asupra mediului impusă de concentrarea unor proiecte mari într-o singură zonă. „Iar dacă tehnologia nu presupune emisii, evident că se reduc o groază de costuri de sănătate și de mediu”. Un studiu realizat de Greenpeace în 2012, „Revoluţia energetică. Perspectivă asupra energiei durabile în România”, prezenta în detaliu scenariul în care, până în 2050, 84% din energia produsă în România va proveni din surse regenerabile, pe primul loc fiind energia eoliană, cea fotovoltaică și biomasa. În acest scenariu, emisiile de CO2 ale României ar urma să scadă de la 80 de milioane de tone în 2009, la 13 milioane de tone în 2050, iar emisiile pe cap de locuitor ar urma să se reducă de la 3,7 tone, la 0,7 tone. Până în 2050, emisiile de CO2 ale României ar ajunge să se situeze cu 93% sub nivelul din 1990.

Potrivit studiului realizat de Universitatea Stanford și cea din California, dacă România ar face o tranziție completă spre energie regenerabilă până în 2050, s-ar asigura în jur de 155.000 de locuri de muncă pe o perioadă de 40 de ani, țara ar economisi 124,3 miliarde de dolari la capitolul sănătate și ar evita, anual, 10.184 de morți asociate poluării, iar în 2050, economiile cetățenilor în materie de energie, sănătate și climă ar fi de 9.200 de dolari de persoană. Cercetarea prezintă și un plan cronologic pentru această transformare. Până în 2020, țările ar trebui să stopeze construcția de noi uzine energetice pe bază de cărbune, gaze naturale şi energie nucleară și chiar și biomasă, iar electrocasnicele noi ar trebui să fie electrice, nu pe bază de gaz. Până în 2025, navele comerciale, trenurile și autobuzele nou construite ar trebui să fie la rândul electrificate, același lucru urmând să se întâmple cu autoturismele și camioanele până în 2030. Tranzița completă ar urma să fie finalizată în 2050, ţările urmând să fie independente energetic.

A contribuit Roxana Bucată

SNKAcest articol face parte din seria “Think Green”, realizată de Think Outside the Box în colaborare cu Asociația SNK. Timp de un an, vom merge în fiecare lună pe urmele tranziției pe care România o face către energie verde și vom încerca să aflăm ce avem de câștigat de pe urma energiilor regenerabile. Vom vedea cum sprijină statul român aceste pregătiri pentru un viitor ce se anunță instabil, dar mai ales vom căuta să aflăm cum pune bețe-n roate celor care vor să schimbe foaia energetică. 

Din aceeași serie, puteți citi și: 

Poluarea în România: de la primii cărbuni, la primele panouri solare

Proiect susținut de Radio France Internationale România

RFI rom 2013


Un comentariu

Leave A Reply