Campionul digital de care n-a auzit netul

1

Comisia Europeană a dat poruncă tuturor statelor să numească un magician al internetului care să se dea peste cap pentru a lega fedeleș toți cetățenii continentului de marea lumea digitală. Meine Damen und Herren, un interviu cu Paul-Andre Baran, primul Campion Digital al Uniunii Europene, realizat de Das Cloud.

 

 

de Cosmin Popan (Das Cloud)

 

De Paul-Andre Baran au auzit mai degrabă bibliotecarii țării, decât acea parte a lumii mult mai pricepută la internet și digitalizări. Și, totuși, el este Campionul Digital al României de aproximativ o lună, acceptat în funcție de însuși Comisarul European pentru Agenda Digitală și vice-președinte al Comisiei Europene, Neelie Kroes.

Cum n-a făcut turul presei mainstream din România pentru a spune ce planuri de digitalizare a maselor va scoate din joben, l-am găsit pe malul Dâmboviței, la sediul IREX, o organizație non-profit cu sediu în România al cărei director este. La parterul clădirii e doar o singură bicicletă, o Gazelle de oraș, deși IREX are în total vreo două duzini de angajați. E a lui Paul-Andre, un american cu bască întoarsă care vorbește românește în simpatice dezacorduri și conjugări încă neșlefuite. A venit cu un internship în România în 2008, iar de-atunci nu s-a mai dat dus înapoi în Los Angeles. Nu are valuri aproape, să facă surf ca-n California, dar navighează, în schimb, cu iscusință, pe valul tehnologic ajuns cu chiu cu vai și în România.

Într-un interviu exclusiv pentru Das Cloud, Paul-Andre Baran vorbește despre proiectul său de suflet, Biblionet (un efort de digitalizare a bibliotecilor din zonele rurale, început în 2009), despre cum e să fii campion digital și care sunt pașii pentru a mai astupa din hăul dintre digitalii și nedigitalii României.

Ce este Biblionet?

Înainte de 2009 a existat programul Global Libraries. Este un program al Fundației Bill and Melinda Gates, care a început în SUA. Familia Gates a avut întotdeauna această viziune, că lumea conectată la internet e mai zdravănă, mai sănătoasă, poate să contribuie mai bine în societate. Este mai împlinită, cumva. Și au investit masiv în SUA. La un moment dat, acum vreo 9 ani, președintele statului Chile a venit într-o vizită oficială în America și a văzut ce a făcut Gates cu bibliotecile americane și a zis “Vreau și eu așa ceva în Chile. Nu puteți face?” Au zis “Hai că facem” și așa au devenit Global Libraries.

A urmat Mexic, Vietnam, Botswana. În Europa suntem în Letonia, Lituania, Polonia, Ucraina, România, Bulgaria și acum în Republica Moldova. De ce România? În primul rând nevoia, trebuie să existe nevoia pentru acest lucru. România avea nevoie, Franța nu, spre exemplu. Al doilea lucru este capacitatea locală. Kazahstanul are nevoie, dar nu are capacitate locală de a întreține investiții. România a intrat într-un program pilot de doi ani de zile cu Global Libraries. A trebuit să învățăm cum să gestionăm programul. Fiind unul atât de mare, pentru mine ca director a devenit incredibil de greu să pun mâinile peste tot. Când am început, le-am explicat unor colegi că e cel mai mare vas din lume care a plecat și eu nu-l mai controlez. Eu pot pur și simplu să-l ghidez cât de cât, dar de fapt și de drept, e controlat de atât de mulți oameni și interese încât eu pot doar să încerc să îl țin pe o traiectorie.

Cum ați pornit Biblionet?

L-am început în 2009. E un program de 26,9 milioane de dolari, pe 5 ani. În primă fază, noi am ales biblioteci județene. În primul an am luat 12, după care 18, iar apoi 11. în fiecare bibliotecă județeană am ales doi bibliotecari pe care i-am făcut formatori, pentru îndrumarea altor bibliotecari către servicii de IT. La acest nivel, bibliotecar-bibliotecar, conexiunea rămâne constantă. “Am uitat cum să fac cont de Skype” sau “Am uitat cum să fac search de nu știu care”. Și ei au legături constante între ei. E mai bine așa decât să ai un centru național de training.

Fiecare bibliotecă județeană a primit doi formatori bibliotecari, plus 11 laptop-uri și câte un proiector, și au putut crea câte un centru de formare. Și la ei vin bibliotecarii de la nivel local, în grupuri de câte zece, iar ei stau o săptămână împreună învățând cum să lucreze cu publicul în zona de IT. Nimeni nu e plătit, ei fac asta cumva pe bază de voluntariat, fiind angajați ca bibliotecari. În program există acum peste 1.500 de biblioteci. Nimeni nu credea la început că o să putem face asta.

Cu ce sunt dotate aceste biblioteci locale?

Noi dăm la fiecare bibliotecă locală minim patru calculatoare. Pot ajunge și la zece, depinde de numărul locuitorilor din localitate și de spațiu existent. Fiecare comunitate primește și un proiector. Și ceea ce este foarte mișto e că multe comunități au început să dea filmele românești vechi, pe care copii nu le văd pentru că nu au cinematograf. Legal, ilegal, nu știu, nu e treaba mea. Au început să vadă românii și arta lor, ceea ce mi se pare genial.

Pentru bibliotecari formarea e gratuită, primăriile trebuie să le plătească însă drumul până la centrele de formare. Primăriile mai trebuie să achite abonamentul la internet și să cumpere mobilier. Până în acest moment avem 5 milioane de euro co-share de la aceste primării din toată țara.

E auto-sustenabil proiectul în acest moment?

Noi am promis că proiectul va fi sustenabil, iar asta să însemne că bibliotecile să poată întreține ce le-am dat noi. După un an de zile, am realizat că am redefinit ce înseamnă, de fapt, sustenabilitatea. Am ajuns la concluzia că sistemul de biblioteci publice poate chiar evolua după plecarea noastră. Noi o să-i lăsăm la un anumit nivel, iar după plecarea noastră ei o să continue să evolueze. Asta înseamnă sustenabilitate, nu în sistem liniar, ci în creștere. Toate eforturile sunt făcute de bibliotecari, este fenomenal ce au făcut ei. Am subestimat capacitatea locală de a ține programul mai departe.

 

Citiţi restul interviului pe Das Cloud.

 

 


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger