Artificial sau natural? Cand omul ia locul bananierului

27

La prima vedere, totul pare macabru. Stau in niste camere perfect etanse, intunecate si sunt supuse unui tratament cu etilena, care e de fapt un hormon de crestere. Tratamentul nu e chiar scurt, poate dura pana la sapte zile. Abia apoi pot vedea lumina zilei. Ce rezulta este un fruct totusi hranitor, consumat de majoritatea oamenilor. Desi in principiu nu este nimic daunator sanatatii in acest proces de coacere artificiala, adevarul este ca banana rezultata nu este un fruct proaspat, nu are nici aroma specifica, iar gustul e altfel. Ce se intampla cand omul ia locul naturii?

Originari din Asia de Sud-Est, bananierii sunt cultivati inca din antichitate, existenta lor fiind consemnata in texte budiste cu 600 de ani i. Hr. iar primele dovezi despre plantatii sunt consemnate patru sute de ani mai tarziu. La randul sau, banana este un cuvant de origine araba, care inseamna “deget”.

Calatorii arabi se pare ca le-au dus in Africa, unde si astazi sunt intens cultivate si constituie o sursa importanta de hrana sau una de venit pentru fermierii mici. Marinarii spanioli, care aveau nevoie de alimente ieftine pentru coloniile din America de Sud, au dus rizomii de banana in tari precum Costa Rica, Ecuador sau Brazilia. La randul lor, marinarii portughezi au adus bananele din vestul Africii in Europa, la inceputul secolului al XV-lea.

Aceste banane erau rosii sau verzi si se consumau doar gatite in bucatarie. Banana galbena, asa cum o cunoastem astazi este rezultatul unei intamplari, un mutant accidental descoperit de un anume Jean Francois Poujot, in 1836, pe plantatia sa din Jamaica .El a constatat ca fructele de culoare galbena, rezultate intamplator, sunt mai dulci si ca pot fi consumate direct, fara a mai fi gatite.

Bananele ajung pe la 1876 in Statele Unite, unde astazi sunt fructul cel mai popular. Cam la fel stau lucrurile si in Europa, insa romanii nu sunt foarte mari consumatori de banana. Conform Ziarului Financiar, romanii consuma, in medie, 8-9 kilograme de banane pe cap de locuitor pe an, cu 30-40% sub media europeana. Piata bananelor poate fi estimata la aproape 200 mil. euro, la un pret mediu de 5 lei pe kilogram.

Sunt bananele bune doar in locul de origine?

Indiscutabil, da. Banana este un fruct cu o coaja subtire, ceea ce o face perisabila si de aceea cele mai bune varietati de banane sunt consumate doar in regiunea unde cresc. Exista multe soiuri de banane, si doar pentru exotismul numelor amintim aici Mysore (creste in Asia, are o viata foarte scurta), Silk Banana (ce creste in regiunile tropicale), Cavendish (numita banana desertului), Lady Finger (are doar 7-8 cm lungime, dar e foarte aromata), Lemon Banana sau Banana Burro, cu o usoara aroma de lamaie, Apple banana sau Manzanos, cu un gust si o aroma ce aminteste de mar sau capsuna, Red banana, cunoscuta si ca ‘banana rosie de Cuba”, Green Banana, care este mare, dar buna doar pentru gatit, Gros Michel, care este cea mai cunoscuta si mai comercializata varietate de banana si Lacatan, care e considerata cea mai gustoasa si mai aromata varietate de banane din lume.

Toate aceste banane sunt soiuri care merita sa fie consummate doar in zonele unde sunt cultivate, pentru ca doar acolo isi pastreaza calitatile specifice. Desigur, ele pot fi transportate oriunde in lume, cu avionul, dar in aceste conditii devin un produs de lux.

Sunt de calitate bananele care se gasesc in Romania?

Intai de toate sa spunem ca soiul cel mai des intalnit aici este Cavendish. Apoi, da, calitatea lor este una care respecta toate standardele de siguranta alimentara. Numai ca trebuie acceptat ca soiul Cavendish a fost creat in mod artificial tocmai pentru a putea fi comercializat, iar bananele din comert au fost astfel modificate astfel incat sa nu mai aiba fructe, iar toate sa fie cat mai lungi, mai frumoase si sa poata rezista cat mai mult pe rafturi.

Bananele sunt culese verzi si ulterior transportate cu vapoarele in tarile unde urmeaza sa fie comercializate. Ele sunt printre putinele fructe care dezvolta culoare, consistenta, aroma si dulceata placuta daca sunt pastrate dupa ce au fost culese. Apoi, sunt depozitate in incinte la temperatura ambientala, ulterior ajungand in niste camere speciale, unde sunt supuse unui proces de coacere artificiala. Aceste asa-numite camere de gazeificare sunt niste incaperi intunecate si etanse in care  bananele sunt tratate cu etilena, un gaz incolor si inflamabil compus din carbon si din hidrogen, care se foloseste si in industria alimentara.

“Etilena este prevazuta ca substanta utilizata pentru coacerea artificiala a bananelor precum si a altor fructe, conform recomandarii europene R CE 889 / 2008”, spune dr Liviu Rusu, director general in cadrul Autoritatii Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).

Autoritatea confirma ca efectueaza controale periodice asupra calitatii produselor alimentare, inclusiv bananele si ca nu au fost gasite probleme. “Procesele tehnologice si procedurile de lucru utilizate de catre operatorii din domeniul alimentar trebuie sa asigure evitarea contaminarii produselor finite, puse pe piata, si asigurarea salubritatii acestora, incat sa nu fie periculoase pentru sanatatea consumatorilor, controlul aplicarii acestora fiind realizat de catre ANSVSA”, a mai spus Liviu Rusu.

De retinut ca bananele ies din camerele de gazeificare in sapte diferite grade de coacere (asa numitele grade de maturare), in functie de perioada pe care o mai au de asteptat inainte de a ajunge la consumatorul final.

Isi pierd bananele coapte artificial calitatile nutritive?

Desigur, bananele coapte artificial nu vor avea niciodata aroma specifica si gustul bananelor crescute “la mama lor”. Totusi, si bananele comercializate in afara tarii de origine au numeroase calitati nutritive.

“Bananele sunt foarte sanatoase si hranitoare. Consumul de banane reduce retentia de apa in organism, grabeste digerarea alimentelor si eliminarea grasimilor din organism”, spune doctorul nutritionist Serban Damian.
“Totodata, bananele sunt fructe care trec foarte repede prin sistemul digestiv si nu au timp sa fie absorbite, motiv pentru care poti manca destul de multe fara a lua in greutate. Intre mese, bananele sunt gustari perfecte pentru un psihic excelent, datorita continutului ridicat de magneziu”.

Totusi, doctorul Damian atrage atentia ca daca sunt consumate in cantitati prea mari potasiul din banane poate deveni toxic pentru organism.

Desi exista destul de multe mituri despre coacerea artificiala a fructelor prin injectarea unor substante chimice, legislatia din Romania in mod normal nu ar permite asa ceva producatorilor si comerciantilor, care au de respectat standarde riguroase in domeniu. “Parametrii care tin de siguranta bananelor trebuie sa se incadreze in legislatia specifica in vigoare (pesticide, metale grele etc) iar parametrii de calitate ai bananelor (calitati nutritive, aroma, gust etc) sunt prevazuti in standardele de firma / specificatiile tehnice ale produselor finite, proprii fiecarui operator care le detine”, arata dr Liviu Rusu, director general ANSVSA.

Foto: Agerpres si Pronatura.com


27 de comentarii

  1. Din cate stiu eu bananele nu au prea multe avantaje. Dupa mine este un moft pe care mi-l ofer o data sau de doua ori pe an. Prefer alte fructe in locul bananelor – mere, prune, etc. care sunt mai ieftine si contin mai multe vitamine alte substante benefice pentru organism.

    • Ignoranta este caramida de baza a societatii in care traim. Banana este un fruct, considerat de unii panaceu, prin varietatea si bogatia in vitamine si minerale. Ne documentam, asimilam, si apoi postam. Ordinea corecta.

      • pentru atotstiutorul “Unu din multime”, inainte sa postezi afla ca “panaceul” numit banana poate cauza alergii. Eu unul de exemplu de ceva timp am dezvoltat asa ceva, si ma intreb daca provine de la fructul propriu-zis sau de la chimicalele cu care este tratat. Banana este singurul fruct la care am patit asa ceva, si pe care trebuie sa il evit de acum inainte.

      • @alex. Nu poate cauza alergii. Daca dumneata esti alergic la banana, inseamna ca sistemul tau nu accepta banana, dar in nici un caz mancind banane duce la alergii.
        Bananele sint unele din cele mai benefice fructe in special folosite de catre sportivi. Au mult potasiu si magneziu si sint bune pentru muschii sportivului.

  2. Gigi Maybachistu' Bananier on

    Pe vremea Dezgropatului de la Ghencea, în puţinele ocazii în care se putea găsi o banană era coaptă în cămară, la întuneric, acum e coaptă în hangar la întuneric, cu etilenă. Nimănui nu i-a venit ideea de a proceda ca în ţările …bananiere sud-americane şi de a mânca banane verzi gătite alături de cafea 🙂

  3. Oameni buni, etilena totusi nu este o hidrocarbura? Eu asa am invatat la chimie. Uite ca acum un ziarist zice ca e hormon. Mai sa fie!

    • Asa stiu si eu. Dar trebuie sa-l intelegi, e ziarist si probabil a facut la fara frecventa. Chimia organica e pentru multi un moft, la fel ca bananele, nu un necesar de vitamine.

    • Asta e ca si cum te-ai certa cand tu spui ca banana e dulce iar el ca e galbena.

      i.e. ai dreptate cand spui ca etilena e hidrocarbura, dar in cazul asta e folosita ca agent de coacere (poate putin exagerata denumirea de hormon de crestere).

  4. Articolul pare cel putin o reclama la consumul bananelor. Si nu prin a expune avantajele acestui fruct ci mai degraba prin consumul facut de alte tari.

    “insa romanii nu sunt foarte mari consumatori de banana”, dar adevarul e ca nici aia din Ecuador nu mananca prea multe prune, iar laponii nu prea se ating de fructe.

    banana e buna, mai ales cand e consumata culeasa din copac nu dupa ce a petrecut 1 luna intr-o lada de carton, contine alea si d-alealalte, romanul poate ca ar cumpara-o mai des, dar vezi la pret e cel putin dublu decat in tarile cu apa calda si asa mai bine culege un mar de pe jos, il sterge de camesa si gata cu ratia zilnica de fructe.

    • Articolul este chiar antireclama, ca se spune ca cele mai bune soiuru nu pot fi exportate, si cele de export sunt create artificial.
      mai citeste o data articolul.

    • Banana NU este buna cand este culeasa din copac…chiar si coapta fiind.Sau cel putin “nu este buna” in sensul in care stim noi gustul dar sa stii ca este unul dintre cele mai complete fructe.

  5. Am fost anul acesta in Cipru unde erau culturi de bananieri. Majoritatea bananelor erau verzi si mai mici decat cele din supermarket. Am incercat sa mananc una coapta din copac, dar nu era buna, in schimb am cules banane verzi care le-am lasat sa se coaca pe dulap (procedeul clasic pe vremea lui Ceausescu) si au iesit foarte bune. Am mai vazut ca unii ciorchini, aflati in copaci, erau acoperiti cu saci de plastic. Altfel si ei le recoltau tot verzi.

  6. Pingback: Ártalmas, ha nem természetes? A banán, amely sötét szobában érik » Think Outside The Box

  7. Mie imi place banana din mana femeii care ia banana din fata fetitei si zice : “Asta este pentru mama”, si-o baga in buzunarul halatului de baie si intra in baie “s-o coaca”. Apoi se aude concluzia: “pentru ca barbatii sunt pe sport.ro
    Oare asa rau am ajuns ca natie, ca femeia aceea – frumoasa, de altfel – nu poate gasi un “cultivator “de banane ca lumea?! Stiam ca noi, ramanii, suntem tari in castraveti…

  8. Articol carcotas in stil dambovitean! Iar unele comentarii sunt pe masura!

    Oameni buni, progresul permite ca un locuitor de la latitudini unde nu cresc fructele tropicale sa le poata gusta. Sau fructe care nu sunt in sezon sa poate fi consumate in alte locuri ale planetei unde sunt in extra-sezon. La fel cum, progresul permite ca un fruct sa fie tratat impotriva daunatorilor. Asta e rolul benefic al chimiei, al stiintei!

    Etilena e considerata un hormon, in sensul ca odata produsa in mod natural in fructe (nu numai banane) procesul de coacere incepe. Plantele desi nu au glande ca animalele, produc cantitati infime de substante chimice care actioneaza ca hormoni ( sensul cuvantului hormon din greaca e “a pune in miscare”). Etilena, introdusa pentru a porni coacerea nu e un proces ne-natural, ci mimeaza un proces ce se intampla in natura. E ca si cum ai spune ca irigarea e un proces nenatural si ca atare schimba gustul fructului sau al legumei fata de ploaia care se intampla in mod natural.

    Procesul care pare “macabru” nu face decat sa ofere placerea de a gusta un fruct la mii de kilometri distanta. Nu e nimic macabru in asta, decat in opinia celui ce a scris articolul. Macabru – care inspiră groază; înfiorător, sinistru…ce minte luminata poate considera procesul artificial de coacere a bananelor ca find infiorator si sinistru?

    Fraza “…toate aceste banane sunt soiuri care merita sa fie consummate doar in zonele unde sunt cultivate, pentru ca doar acolo isi pastreaza calitatile specifice…” este daramatoare! Doar acolo isi pastreaza calitatile specifice???

    Urmeaza altele: “… ele pot fi transportate oriunde in lume, cu avionul, dar in aceste conditii devin un produs de lux…” ca apoi autorul sa ne spuna ca ” sunt culese verzi si ulterior transportate cu vapoarele in tarile unde urmeaza sa fie comercializate. Ele sunt printre putinele fructe care dezvolta culoare, consistenta, aroma si dulceata placuta daca sunt pastrate dupa ce au fost culese”. Pai, ori cu avionul, ori cu vaporul? Ori de lux, ori pentru consumul oricui? Ori dezvolta culoare, aroma si dulceata daca sunt pastrate dupa ce au fost culese, ori pot fi mancate doar la sursa ca se le simti gustul cu adevarat?

    Jurnalisti, nu mai bateti campii! E jenant sa citesti asemenea articole ce se vor interesante si incitante dar sunt scrise neglijent si dezinformant.

    • MR R cine te-a platit sa scrii asa ceva? De rosiile coapte artificial ce ai de spus? Hai ca se mai aude cum suntem umpluti de E-uri si alte toxine… moderne.

      • Rada,

        La ce rosii coapte artificial te referi? La cele tratate cu etilena, ca bananele?

        Se pare ca nu intelegi rolul stiintei in viata omului in secolul XXI.

        Nu-i nimic, mai trece ceva vreme pana sa se dumireasca toata lumea ca nu e nimic negativ in coacerea artificiala a bananelor sau rosiilor.

        Sunt convins ca si electricitatea, sau telefonul, aerul conditionat, automobilul, antibioticele, au avut detractori. Astazi sunt parte din viata omului, total acceptate. De ce trebuie sa ma plateasca cineva ca sa spun lucrurilor pe nume?

  9. Nu sint de acord cu “bananele sint bune doar in locul de origine”. Banana e singurul fruct care e mai bun cand il culegi verde si o lasi sa se coaca singura. Banana se coace singura dupa ce este culeasa. Banana contine niste seminte foarte mici care contin si degaje etilena, de aceea se coc singure.
    Procesul “artificial” de gazare cu etilena, nu cred ca este chiar atit de rau, este acelasi gas cu care fructele si legumele il produc singure.
    Bananele sint un foarte bun aliment. Sint foarte bune pentru bebelusi, caci sint foarte digestive si mai ales alina durerile de la burtica.
    Este fructul cel mai folosit de catre sportivi, nu numai pentru crampele musculare dar le da energie.
    Sint bune pentru cei cu tensiune, sint bune pentru inima, pentru constipatie, pentru ulcer, pentru anemie, pentru mahmureala, indigestie, etc.
    Are de patru ori mai multe proteine decit merele, si mai multa vitamina A, etc.
    Probabil ca nu se consuma prea multe in Romania din cauza pretului foarte mare. Daca in Romania 1 Kg costa 5 lei (1.60 $) In USA un Kg de banane costa cam 1.90 lei (60-70 centi).

  10. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Diverse

  11. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Adancirea problemelor sociale si economice, in paralel cu INTARIREA AUTORITATILOR CENTRALE EUROPENE. Catre ce poate sa duca asta?/ SUNTEM UN “POPOR GRESIT” CARE TREBUIE MODERNIZAT FORTAT?/ Rusia face pregatiri de

  12. Pingback: “Bucataria romaneasca”: Exista asa ceva? » Think Outside The Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger