Ambasadorul Sloveniei în Japonia îşi cere scuze pentru că a semnat ACTA

0

Potrivit The Next Web care, la rândul său, citează site-ul Techdirt, ambasadorul Sloveniei în Japonia, Helena Drnovsek Zorko, a cerut scuze poporului sloven pentru că a semnat ACTA, invocând, în apărarea gestului ei, neatenţia cauzată de supraaglomerarea cu muncă. Ambasadorul încurajează cetăţenii sloveni să iasă în stradă, în capitala Ljubljana, pentru a protesta împotriva ACTA.

 

 

Helena Drnovsek Zorko a publicat un text de scuze în limba slovenă, apoi unul în limba engleză, ambele în ultimele zile. Ambasadorul a mărturisit că şi-a cerut în primul rând scuze de la copiii săi pentru semnarea acestui act, motivând că, din cauza volumului mare de muncă pe care îl duce, fost neatentă la ce a semnat şi şi-a pus numele pe un document pe care nu l-a analizat suficient de bine. Iată câteva fragmente din nota de scuze a ambasadorului sloven: „Pe 26 ianuarie am semnat Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA) în numele Republicii Slovenia, urmând directiva şi decizia guvernului sloven. Am semnat documentul pentru că aşa mi s-a spus de către guvern şi pentru că asta face parte din munca mea”.

„De ce am semnat ACTA? În fiecare zi primesc această întrebare pe email sau Facebook de la oameni care nu pot înţelege cum mi-a trecut prin cap să semnez un acord atât de dăunător statului şi cetăţenilor. Am semnat ACTA din neglijenţă civică, pentru că nu am fost destul de atentă. Nu am făcut legătura între actul semnat şi urmările lui, nu am realizat că acesta va limita şi restrânge libertarea celei mai mari şi mai importante reţele din istoria umană şi, astfel, va limita viitorul copiilor noştri”.

„Mai întâi, am cerut scuze copiilor mei. Apoi am încercat să ofer lămuriri celor (cunoscuţi sau necunoscuţi) care îşi exprimau stupoarea faţă de gestul meu. Pentru că sunt tot mai mulţi, le răspund public acum. Vreau să îmi cer scuze pentru că mi-am îndeplinit o îndatorire oficială şi nu pe cea civică. Nu ştiu ce opţiuni aveam în a refuza să semnez, dar puteam măcar să încerc. Nu am făcut asta. Am ratat o ocazie de a lupta pentru dreptul opunerii conştiente din partea noastră, a birocraţilor”.

„Sâmbătă, 4 februarie, este programat un protest în Ljubljana al celor care se opun ACTA. Nivelul real de îngrijorare şi de hotărâre al cetăţenilor sloveni faţă de acest acord şi faţă de necesitatea stopării lui se va reflecta în numărul de oameni care vor veni la acest protest. Aş dori să rog pe cineva să participe în numele meu”, a mai scris ambasadorul sloven în nota sa publică de scuze, care poate fi citită în întregime, în engleză, aici.

Pentru data de 11 februarie este programat un protest la nivel european anti-ACTA, după ce 22 de state membre ale Uniunii Europene au semnat documentul în Japonia.

 

Sursa: TheNextWeb / Jon Russel

Foto: Ledreff.fr

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger