Activistul erotic: „Salvarea naturii e cât se poate de sexy”

22

Fuck for Forest (FFF) este o organizaţie non-profit ecologistă, cu specific erotic. Da, aţi citit bine, cineva chiar încearcă să salveze pădurile planetei excitându-se prin cele mai îndepărtate colţuri ale planetei. „Sexul e foarte des folosit pentru a ne face să cumpărăm tot felul de produse şi idei tâmpite, aşa că ne-am gândit de ce să nu-l folosim pentru o cauză nobilă?”, spune manifestul celor care în ultimii şapte ani au organizat show-uri erotice cu donaţii, folosite atât pentru emanciparea sexualităţii, cât şi pentru protejarea naturii.

de Timea Racz şi Andra Matzal

Înfiinţată în 2004 cu susţinerea guvernului norvegian, Fuck For Forests e o specie destul de rară în peisajul activismului cu miză ecologică, folosindu-se de „frumuseţea dragostei, de nuditate şi de aventuri sexuale pentru a atrage atenţia şi pentru a colecta fonduri destinate naturii aflate sub ameninţare.” Dacă la început rândurile celor dispuşi să-şi exploreze sexualitatea în numele pădurilor tropicale erau destul de puţin numeroase, între timp peste 1300 de oameni s-au alăturat acestei cauze. Scoţând din calcul orice fel de discriminare a orientării sexuale şi încurajându-i pe oameni să regândească atât regulile sociale care dictează normativizarea erotismului, cât şi iresponsabilitatea în ceea ce priveşte relaţia cu natura, FFF organizează show-uri sexuale pentru diferite evenimente sau realizează materiale cu conţinut XXX, la care poţi avea acces contra unor sume direcţionate spre bugetele unor proiecte ecologice sau devenind la rândul tău activist erotic. „Salvarea planetei este ceva cât se poate de sexy,” consideră cei de la FFF, care s-au implicat până acum în protejarea unor zone rezervate din Brazilia, Slovacia, Ecuador şi Costa Rica. Tommy Hol Ellingsen, unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei norvegiene, şi-a găsit puţin timp între câteva acţiuni erotice şi a povestit pentru Think Outside the Box cum explorează ei libidoul naturii umane pentru a salva natura.

Dintotdeauna aţi fost aşa de extrovertiţi din punct de vedere sexual? De unde deschiderea asta?

Fuckforest.com a fost un experiment încă de la bun început. Tommy Holl Ellingsen şi Leona Johansson, care au început FFF, voiau să înveţe mai multe şi să experimenteze cu propria sexualitate, făcând în acelaşi timp ceva pozitiv pentru natură. Ne dorim de asemenea să aflăm de ce sexul şi nuditatea sunt încă atât de supuse moralei în cea mai mare parte a lumii, mai mult chiar decât violenţa şi distrugerea naturii. Am simţit o legătură foarte puternică cu filosofia conform căreia rasa umană reflectă ruperea legăturii cu natura şi cu planeta prin felul în care se raportează la natură, la corporalitate şi la sexualitate. Corpul şi sexul nostru natural, energia vitală universală sunt supuse moralei, în vreme ce industriile care distrug natura, războiul şi violenţa sunt mult mai uşor acceptate, putându-se vorbi deschis despre ele. Am simţit că a venit momentul să scoatem sexualitatea din acest imperiu al moralei şi să restabilim o nouă conexiune etică, prin care să celebrăm darurile vieţii printr-o formă care respectă pământul, neagă violenţa şi distrugerea vieţii.

De ce trebuie ca ideea libertăţii şi eliberării sexuale să meargă mână-n mână cu şocarea publicului?

Ni se pare şocant că oamenilor li se pare o ameninţare să vadă oameni goi sau oameni care fac dragoste. Dai drumul la TV şi vezi războaie, oameni omorându-se unii pe alţii. Asta nu e şocant? Noi ne dorim ca, într-un mod non-violent, să arătăm frumuseţea dragostei şi a sexualităţii, în contrast cu dubla morală şi comportamentele violente ale oamenilor, care au devenit normalitate. Ne dorim să vedem mai degrabă la ştiri oameni care fac dragoste decât omorându-se între ei sau omorând planeta.

Una dintre cele mai cunoscute acţiuni ale voastre a fost incidentul din 2004 de la concertul Cumshots. Cât de des faceţi asemenea acţiuni?

Foarte des avem reprezentaţii sexuale. Majoritatea se derulează în faţa unui public restrâns, iar uneori oamenii ne cer să avem show-uri la un festival sau la un eveniment anume. Mai facem, de asemenea, performance-uri erotice de stradă, în diferite colţurile ale lumii.

Vorbiţi mai mult de legătura dintre sex şi societate decât despre ecologie. De ce aţi ales ecologia?

Totul este natură. Ne dorim să aflăm de ce oamenii au pierdut legătura cu planeta. Am reflectat mult la felul în care percepem dragostea şi sexualitatea. Acum oamenii sunt cei care distrug mediul. Ceea ce poate însemna că oamenii au o problemă cu respectul arătat vieţii. Simţim că totul este conectat. Astfel, pentru a vindeca planeta, trebuie să începem cu noi înşine. Trebuie să înţelegem că suntem animale cu acelaşi drept de a exista ca orice alte animale sau plante. Egoul uman pare să fi crescut mai presus de natură. Credem, de aceea, că ecologia trebuie să includă o latură mai filosofică, să schimbe valorile lumii noastre moderne. Noi adunăm fonduri, pe care le folosim în dezvoltare ecologică, însă pentru a salva natura este neapărat nevoie ca oamenii să vrea să se schimbe. Am văzut că îi putem inspira pe oameni să gândească măcar puţin diferit despre viaţă, iar de aceea credem că până la urmă vom contribui la o lume mai bună.

Cum arată o zi obişnuită de lucru pentru voi?

Nu prea avem o zi obişnuită de lucru. Uneori lucrăm foarte mult la computer, uploadând filmuleţe şi fotografii; uneori ne ocupăm de informaţiile despre festivaluri sau organizăm petreceri sexuale, unde experimentăm cu dragostea şi sexualitatea noastră.

Dintre toate siturile ecologice pentru care aţi făcut până acum donaţii, pe care dintre ele le-aţi şi vizitat?

Am fost să vedem toate proiectele pe care le-am susţinut până acum, mai puţin unul din Slovacia. De cele mai multe ori lucrăm direct cu proiecte locale, bazate încă în primul rând pe ideologie.

Aţi făcut dragoste vreodată într-o pădure tropicală?

Da, am făcut dragoste în jungla amazoniană, în pădurea tropicală Mata atlantica şi pe pământurile din Costa Rica protejate de FFF.

Dacă promovaţi dragostea, sexul şi natura (viaţa, pe scurt), de ce aţi ales să susţineţi sinuciderea în rândul tinerilor?

Ne place să facem glume despre viaţă. Ne dorim ca oamenii să fie fericiţi, însă umanitatea a creat o lume unde mulţi oameni suferă. Mulţi tineri şi-au pierdut speranţa. Pentru a-i ajuta pe cei cu probleme, trebuie să creăm o lumemai sănătoasă. E mai bine să mori pentru o cauză decât să trăieşti fără nici un ţel.

Cât de apropiată este mişcarea voastră de cea hippie clasică?

Nu ne atribuim singuri stereotipuri. Până şi hippioţii clasici erau diferiţi unul de altul. FFF are implicaţi atât de mulţi oameni, încât nu putem fi reduşi la o singură tipologie.

După câte s-ar părea, în vocabularul vostru nu există “imoral”, în ceea ce priveşte comportamentul sexual. Ce este imoral pentru voi?

Încercăm să scoatem sexualitatea în afara moralei. Acest lucru nu înseamnă însă că nu avem propria morală. Morala depinde de viziunile noastre despre viaţă. Credem că trupurile şi sexualitatea noastră au fost supuse moralei de către oameni care vor să ne controleze. În anumite locuri, trebuie însă să plăteşti bani către regimurile religioase, pentru a ţi se spăla păcatele sau poţi fi chiar omorât pentru manifestarea libertăţii sexuale.

 

 


22 comentarii

  1. Nici nu mă aşteptam ca bărbaţii să nu fie de acord!
    Eu dimpotrivă, consider că trăim într-o societate din ce în ce mai depravată, comercială şi plină de over-sexuality. Şi pot spune că sunt destul de deschisă la tot felul de idei nonconformiste.
    Dar acest lucru mi se pare cel puţin la fel de deplorabil şi de putred ca şi cum ai lipi un afiş de promovare a demilitarizării sau a adopţiei copiilor orfani pe un coş de gunoi!!!
    Aveam o stimă mai mare pentru Outside the Box până acum…..
    Cu riscul să nu-mi apră post-ul, aceasta este părerea mea – poate schimb ceva cu ea

  2. Acum ceva timp mi-a aratat un prieten filmuletul cu concertul din 2004 Cumshots si tin minte ca am fost total dezgustata. Inteleg ca poate societatea deja mi-a pus ochelari de cal in aceasta privinta, dar ma gandesc ca am ajuns sa punem haine pe noi si sa nu facem sex pe strada cand ne vine si cu cine vrea, chit ca vrea sau nu vrea, din anumite motive de securitate… ca altfel mai bine ma mut in Republica Democrata Congo si am parte de sex la tot pasul ca barbatii acolo merg pe principiul free sex. Ca femeia nu vrea e partea a doua. Barbatul sa fie multumit.

    Iar cu aceasta organizatie FFF… au cam avut probleme ca strangeau o groaza de bani (toata lumea stie ca sexul se vinde) si nu vroia nimeni sa-i accepte. Rainforest Foundation Fund si WWF au refuzat donatiile de la FFF. In plus ca FFF a trebuit sa-si schimbe sediul central la Berlin ca au facut boroboata in Norvegia cand domnul ce a facut sex la acel concert din 2004 si-a dat pantalonii jos in sala de judecata, in timpul procesului.
    Apoi au scandalat Norvegia pe 2 iunie 2011 cand au simulat actul sexual in catedrala Oslo, in timpul unei slujbe.

    Poate ne vom intoarce la natura la un moment dat. Si o sa ne creasca si blana iar ca sa nu racim daca vom umbla goi… apoi ne urcam in copaci si dezvoltarea va fi completa!

  3. E mortala stirea – cat se poate de funky si de aiurita! Numai omul secolului 21 putea sa faca din cel mai vechi si mai simplu lucru al omeniri – dragostea in natura – ceva senzational si cu un alt sens!

  4. Am ajuns sa asaltam mall-urile manati de ultimele trenduri impachetate in culori atractive si vandute de Vogue, am ajuns sa avem garderobe uriase si cate 20 de perechi de pantofi, 100 de farduri pe etajera din baie fara a avea, multi dintre noi printre ele, o haina care sa ne apere in adevaratul sens al cuvantului de ploaie. Cu toate astea afirmam, paradoxal, ca principiul achizitiilor noastre e unul pur functional si ca ne imbracam, drept urmare, pentru a ne proteja de conditiile meteorologice. Sunt foarte curioasa, cu respect, in ce masura gentuta aleasa pe un criteriu de culoare sau rochita din poliester pe o temperatura de 40 de grade pe care ati purat-o ieri sunt necesare.
    Ne ascundem, asadar, in spatele unor paravane vandute de media si ne mintim zilnic ca nu suntem manipulati, cei mai inrobiti si mai putin liberi dintre noi fiind chiar cei care au impresia ca astfel de tehnici nu au reusit sa faca apel la ei. Ne afirmam libertatea cu convingere, nerealizand ca ni se pare mai logic si moral sa ne deghizam decat sa ne acceptam exact asa cum ne-a lasat natura. Hainele si fardurile au devenit intr-o asemenea masura o prelungire a personalitatii noastre si a noastra ca indivizi, incat a te privi gol in oglinda ti se pare un gest rusinos, scandalos si promiscuu. Ai ajuns sa te percepi pe tine ca fiind persoana aia cu tunsoare cool si cu rochita roz lalea. Fara ea te simti prea gol.
    Ne-am insusit o libertate ale carei limite ne-au fost desenate de cei de la OTV. Exista doua tipuri de oameni: cei prea limitati pentru a-si da seama ca li se vinde doar sentimentul de libertate si ipocritii, care realizeaza asta, dar aleg sa se minta ca sunt prea destepti pentru ca un asemenea fenomen sa ii pasca. Ambele categorii cumpara o minciuna de libertate pe bani greu munciti.

    • Eu n-am 100 de farduri pe etajeră, foaaaarte rar îmi cumpăr ceva şi oricum nu neapărat în trend, ci ca să mă simt bine – sunt total împotriva shopping-ului că n-ai ce face, nu mi-e ruşine să mă privesc în oglindă (deşi am demult prefixul „4”), nu mă mai uit demult la TV, nu numai la OTV……dar tot nu cred că a fi aşa cum ne-a lăsta natura înseamnă a face sex în vazul tuturor, nici măcar pt o cauză nobilă…..Poate doar dacă ne va creşte din nou blană, cum bine spunea Andreea mai devreme.

    • Bravo Raluca! ma bucur ca stii pe ce lume traiesti, hai sa facem ceva pentru lumea in care traim, pentru natura! hai sa lucram pentru libertatea noastra energetica si spirituala! Iubirea sa fie Legea!

  5. Nu am vazut nici un filmulet, poate au cazut pe o panta a uratului, insa este o idee noua, socanta si este menita sa trezesca oamenii nu sa fie genul de pornografie pe care o vizionati cu iubitul. Pentru a rezista lipsei de soare care creaza depresii si respectiv natalitate negativa, toate tarile scandinave sustin ideea de a face mult sex, iesiri in natura si sport.
    Moralistelor de aici li se potriveste zicala ‘Cu o mana la gura si cu celalta pe penis!’.
    Oamenii nu au intentionat sa dea viata fetisurilor dubioase. Vi se pare mai ‘ortodox’ ce patesc tot mai multe tipe, ‘indragostite’ de iubitul lor ‘cuminte’ care le cere in obscuritatea camerei sa faca sex anal inainte sa se fi chinuit sa le ofere orgasme, iar ele accepta ‘ din dragoste’ si apoi plang pe forumuri.
    Este mai important dupa parerea mea sa ne informam, sa trecem prin extreme si apoi sa invatam cum sa facem dragoste. Marea masa de indivizi asa afla, prin soc,pentru ca altfel nu ar fi stiri/informatii pe care sa le caute ei din nevoia de cunoastere.
    Mai multe minti puse la un loc genereaza idei mai valoroase. Chiar daca se trece printr-o extrema (ca sida din perioada hippy) se va ajunge la ceva bun in final – atunci a inceput informarea ca si femeia poate avea orgasm.

    • Cred c-ai mers cam departe cu morala despre „moralistele” de aici, printre care mă număr şi eu cu mândrie – nu cred ca esti in poziţia, inteligenţa şi demnitatea să consideri pe cineva că are astfel de apucături cu mâinile lor…poate doar din experienţa cu propriile-ţi mâini.

      Şi nu, asemenea ţie, nu mi se pare ortodox ca fetele să fie „asaltate” în dormitor şi să constiuie prăzi pt toţi idioţii – dar în acelaşi timp nu cred că un astfel de site poate face o cultură în acest sens: DIMPOTRIVĂ! Nici măcar o informare!!!

      Iar dacă tot este să vorbim de extreme, nu văd nicio legătură între over-sexuality şi SIDA, ci doar între lipsa educaţiei sexuale şi SIDA.

      Pentru unii mai există şi altfel de valori şi bucurii în viaţă, decât să-şi etaleze nuditatea exacerbată în public. Dra, din păcate, se pare că există şi excepţii.

      Şi iarăşi fac apel la reprezentanţii masculini, care nu au prea vorbit pe-aici. Opiniile voastre????

      • Am eu o opinie.

        First of all, moralitatea ta, Cristina, pe ce se bazeaza ? Un lucru amoral este sa omori un om. Sexul este un lucru natural, strict necesar (cel putin pana acum cateva decenii) pentru reproducere. De ce ne ascundem dupa degete ? Toti facem sex – singuri sau in cuplu (sau, de ce nu, chiar mai multi).

        In al doilea, sunt de acord: sexualitatea (care se vinde) ne este afisata peste tot – si se ajunge la over-sexualitatea pe care o mentionai). However, te-ai intrebat si de ce ? Din acelasi motiv pentru care vanzarile de bauturi alcoolice au avut un succes enorm in timpul prohibitiei americane … fiindca este interzis. Toti ne nastem goi – cu unul din cele doua aparate genitale posibile. Doua … dar totusi, ne ascundem unii de altii de parca fiecare am avea ceva special – ce nu mai are nimeni.

        Sunt de acord cu afirmatia ta despre lipsa educatiei sexuale … se simte. Din pacate, este doar un efect secundar al asa-zisei moralitati cu care ne sunt imbacsite mintile de cand eram copii.

        Oh wait, mai este si bunul simt … cum sa faci sex in public ? (exclama, oripilati, oamenii). Spunea cineva, undeva, candva, ca bunul simt nu este decat o colectie de prejudecati adunate pana prin preajma varstei de 18 ani. So true.

        Also, demnitatea ta pare sa fi fost lovita, in plin, de remarca lui Roxy „Cu o mana la gura si cu celalta pe penis!”. Really ? Why ? Esti fecioara cumva ?

        Eu sunt de acord cu etalatul nuditatii in public … poate o sa reusim candva sa ne dam seama ca nu avem de ce sa ne fie rusine. Nepotul unui coleg de birou, la 9 ani (mari si lati), este pudic … nu permite nimanui sa intre in baie cand face el dus – indiferent de sexul „intrusului”. Come on, asta ti se pare tie ceva normal ? Gandeste-te ca acel copil va creste, dar sunt sanse mari sa ramana la fel de inhibat (sau pudic, daca preferi) – si apoi sa vina pe site-uri sa faca pe moralistul.

        Pe scurt: discutia asta mi se pare puerila. Asa ne ascundem corpurile de parca ar fi secrete de stat.

        Oh, one more thing. Acum zeci de mii de ani, cand vreun stramos de-al omului a venit cu ideea de a imbraca blanurile animalelor ucise (noroc ca nu era PETA pe atunci – this is just a joke !), a facut un bine umanitatii – i-a ferit de frig si chiar de accidente in zone sensibile. Singura problema e ca oamenii au uitat de scopul original al hainelor si acum sunt convinsi ca au fost inventate pentru a se ascunde in ele – motiv pentru care sunt 100% pentru nuditatea in public. Oamenilor trebuie sa li se aminteasca ca goliciunea NU e rusinoasa.

        Sa revin: sexualitatea mercantila este josnica – dar atat. E diferenta dintre prostituata si iubita. Sexualitatea, per se, este doar un aspect al omului si cu nimic de condamnat.

        Prejudecatile, in schimb, sunt de condamnat. Jos cu ochelarii de cal si hainele pentru acoperirea goliciunii !

        Semnat:
        Un barbat

        P.S. Sexualitate care e folosita in scopuri nobile, gen Fuck For Forest ? Nota 10 !

        P.P.S. pentru Catalin (tipul de mai jos): am gasit, pe site-ul FFF, o propozitie care ti se potriveste ca o manusa: „Strange how people can analyze a situation they do not know and justify their actions based on prejudgment and own issues.”. Daca nu stii despre ce-i vorba, de ce comentezi ? Daca vrei sa comentezi, de ce nu te interesezi inainte ? Inteleg ca e mai rapid sa te dai mare si rotund fara sa te informezi, dar, for fuck’s sake, asa fac majoritatea oamenilor. Si te mai miri de ce le zice „prostime”… Chiar vrei sa ramai in turma ? Iti dai cu parerea, trantesti niste cuvinte sintagme „cel mai probabil”, „sau poate”, compari FFF cu boschetarii de pe peluza blocului tau si apoi te simti mai bine ?

        Decat sa arunci cu ca… noroi, mai bine taci. Te rog !

        P.P.P.S. Imi cer scuze pentru mini-nuvela. Pe scurt, ca la gradinita „Da’ ei au inceput, doamna educatoare !!! :(((„

  6. Cre’ca n-au vorbit pen’ca n-au prea citit. In ultima vreme TOTB a devenit tot mai… cum sa zic… fringe. Imi cer scuze pentru barbarism, dar nu-mi vine in clipa asta in minte un echivalent bun. Publicatie de nisa, de margine, de extrema (nu extremista), de si cu ciudatenii… ceva de-acest gen.
    Adicatelea, mie mi se pare ca autorii fac o confuzie intre a trata un subiect intr-o maniera „out of the box”, ceea ce este de dorit si foarte interesant mai ales atunci cand subiectul e de interes cat mai larg (asa cum era TOTB mai pe la-nceput), si alegerea unui subiect bizar si eventual cat mai socant.
    Bref, constat cu regret ca TOTB se cam tabloidizeaza. Ma uit pe titluri – FFF, cele mai desfranate tari, temperatura dintilor dinozaurilor, de ce latra pisicile (subiect de larga respiratie, care permite numeroase episoade – de ce miauna cainii, de ce grohaie capra samd) – vorba lui Mirel mai sus (apropos, Cristina, cred ca Mirel era de fapt ironic…), sa stai toata ziua sa tot citesti asa articole…
    Subiectul/articolul de fata e un bun exemplu. Ambele imi par derizorii, cu doar o treapta (sau jumatate) deasupra articolelor despre Simona Sensual, care inteleg ca ultima data a reusit sa faca sex „out of the box” intr-un parc. Pai, povestea se potrivea aici manusa – ce ti-e parcul, ce ti-e padurea… Simona Sensual, ultima vedeta TOTB – yeah, very cool, buddy, iu-hu-hu etc.
    Altfel, e o chestie banala; societatea noastra e obsedata de sex, „educata” sa considere sexul mai important decat apa si aerul la un loc, cea mai importanta chestie de la painea prajita incoace, si prin urmare tot ce are legatura cu sexul vinde. Cu cat mai bizar si mai socant, cu atat mai usor (se) vinde.
    La fel si astia cu padurile lor; cel mai probabil niste actorasi XXX ratati, sau poate niste copii de bani gata, sau poate niste prapaditi traind pe seama unui stat social mult prea generos, sau combinatii – chiar sunt curios, daca are cineva vreme de sapat pe Net dupa biografiile lor – care au gasit o modalitate cat de cat noua de-a soca si acum o invelesc intr-o poleiala filosofica de trei parale.
    Pe scena niste exhibitionisti cu ifose, in public o adunatura de frustrati imberbi. Probabil niciunul n-a plantat in viata ei/lui vreun copac, da’ toti sunt mari ecologisti pentur ca se reguleaza in public. Foarte cool, nimic de zis.
    De vreo cativa ani ma lupt si eu cu trei boschetari (doi si una) care, cat e vara de lunga, dupa ce se alcoolizeaza bine, fac sex pe peluza publica. In Bucuresti, sectorul 1, pe marginea DN1, ca sa fim bine intelesi. Vedete in devenire si astia.
    Hai sa ne masturbam in grup pe scena pentru victimele din Darfur si-o sa fim „the next big thing”. Poate-ajungem si-n Guinness Book… in fond, ce si-ar putea dori un om mai mult de la viata?

    • Finally a man!!
      De acord cu tine 100%….şi sper ca şi vorba lui Mirel să fi fost aşa cum zici :)
      Iar finalul tău e mai elocvent decât exemplul meu cu chemarea la îngrijirea copiilor orfani scrisă pe coşul de gunoi. Ai talent!
      Într-adevăr, am constatat că s-a produs o schimbare radicală cu TOTB – s-ar putea ca să se fi schimbat chiar echipa; se întâmplă de multe ori ca ceva să înceapă spectaculos şi benefic, pt ca mai apoi, din varii motive, să-şi păstreze doar forma iniţială, conţinutul devenind total altul, poate chiar opus.
      Păcat, chiar am sperat o clipă că se poate gândi şi altfel în anumite colţuri ale media…
      Oare cei din TOTB ce păreri au despre cum se comentează pe aici?

  7. Pingback: Poz(n)e de 15 pe Cuptor « Ulise al II-lea – blog canin

  8. Constat ca exista oameni atat de bine educati ( vezi programarea subliminala din mass media) incat daca i-ai ‘inchide’ intr-o gradina terestra ar muri de foame pentru ca ‘nu-si dau seama’ ca plantele sunt comestibile, ar muri de sete pentru ca nu stiu cum arata apa de izvor pentru ca au crescut cu ‘paharul de coca cola -rece ca gheata, care-ti potoleste setea’ si enumerarea poate sa continuie. Dragi oameni, femei si barbati, stimati utilizatori ai internetului, va rog din suflet sa deschideti ochii si sa vedeti adevarul despre societatea industriala in care traiti si despre sistemul artificial si profund defectuos pe care il sustineti. Felicitari celor care au deschiderea Spiritului catre Cunoastere caci numai Cunoasterea ne poate elibera si aduce la Lumina Adevarului. Cine nu vede ca ni se extrage metodic si legiferat peste jumatate din energia noastra de viata de iubire si de traire prin tehnologia monetara sa ridice ambele maini sus si sa se predea cuminte si plin de moralitate unui sistem legislativ si dominator imoral si violent prin definitie. Informati-va oameni buni, cautati cu toata energia voastra lumina cunoasterii si intrebati-va de ce suferiti si nu va simtiti bine din cand in cand; nu va mai lasati pacaliti de niste mecanisme de robotizare care va transforma in furnici muncitoare in musuroaie din beton armat si sticla. Suntem mai mult decat niste furnici sau niste robotei care lucreaza pentru niste bani inventati zi de zi si tipariti zi de zi fara nici o acoperire energetica ( materia=energie+informatie). Va spun eu celor ce inca nu stiti : oamenii sunt niste fiinte extraordinare, multidimensionale care au fost pacalite prin educatia primita in scolile publice ca sunt niste ‘furnicute’ sau niste robotei muncitori ca sa cedeze din energia lor de viata unor entitati foarte discrete despre care se spune ca ‘nici nu exista’!!! (Vedeti, domniile-voastre, nu suntem singuri in acest Univers…cine nu crede, sa se informeze, iar cine prefera sa nu se informeze, sa-si faca o cruce maree si sa plece capul sub sutana unui preot obisnuit de biserica oarecare…) Despre Sex am fost cu totii educati sa credem ca este Rau, Rusinos, Imoral iar despre Razboi si Genocid ca sunt activitati Eroice pline de Demnitate si Patriotism. Chiar nu vedeti cum valorile sunt inversate…??!! Eu zic asa: Cautati, cautati , cautati!!!! iar nu invatati-invatati-invatati caci de invatat ati invatat destule, cred ca va sunt de ajuns…

  9. Pingback: Activismul erotic: „Salvarea naturii e cât se poate de sexy”. | P O S T M I O R I T C A

Leave A Reply