FOTO În zbor peste Dobrogea

31

Dobrogea reprezintă o atracţie irezistibilă pentru naturaliştii de pe la noi: biodiversitatea spectaculoasă prin influenţele estice și mediterane, elemente pontice, specii rare sau relictare șamd. Un teritoriu aparte, o zonă diferită de restul ţării atât peisagistic, cât şi faunistic, floristic, arheologic şi cultural. Orice ornitolog va aminti Histria, Grindul Lupilor, Grindul Chituc etc., ca zone foarte interesante, având o maximă importanţă pentru avifauna noastră.

de Peter Lengyel

Herpetologul va zice desigur că Dobrogea este regiunea cu cea mai interesantă faună de reptile din România… și va aminti de Hagieni, Babadag sau Cochirleni. Se cunosc din Dobrogea peste 1.100 de specii de plante, dintre care peste 120 de specii sunt pe Lista Roşie a plantelor din România. Se pot înşira exemple de specii rare, endemice, liste lungi de denumiri ştiinţifice. Biodiversitatea dobrogeană este evident interesantă, valoroasă, demnă de un grad de protecţie mult mai ridicat decât cel pe care putem să îl constatăm în prezent.

Pe lângă uluitoarea diversitate a speciilor ‘obișnuite’, oricând poate să apară o ‘surpriză’, o specie rară ori nesemnalată de pe la noi, poate chiar nouă pentru știință. Mult mai complicată este însă studierea de interacțiuni din cadrul ecosistemelor funcționale… a petecelor naturale cu o extindere spațială foarte limitată… înconjurate de matricea peisajului antropizat… arii protejate care așteaptă naturaliști ce vor dispune de capacitatea și energia necesară pentru studierea și înțelegerea naturii dobrogene. Înțelegerea științifică este fundamental necesară dar nu și suficientă pentru crearea și implementarea unor planuri de conservare a biodiversității dobrogene. Este necesară crearea suportului public și a suportului politic pentru conservare, prin educație ecologică și mediatizarea valorilor naturale existente, încât acestea să intre în conștiința publică…

Realitatea naturalistică dobrogeană actuală se caracterizează prin splendide frânturi de ecosisteme păstrate până azi, arii protejate care mențin o biodiversitate exuberantă, aspecte peisagistice uluitor de frumoase și foarte puțin cunoscute și recunoscute… locuri admirabile dar puțin ocrotite și slab promovate… deși au o valoare inestimabilă. Dobrogea este un întins teritoriu uscat, compus din câmpii și culmi molcome, versanți stâncoși, râpe de loess… un peisaj în general arid, acoperit în mod natural cu stepe și silvostepe, având și câteva lacuri și mlaștini preponderent pe lângă Danubius și prin zona costieră pontică.

Brațe ale Dunării, pe lângă ostroave și insule din zona Brăila

Extremitatea nord-estică a Peninsulei Balcanice, Dobrogea este mărginită de cursul inferior al Dunării, întinderile zonelor umede deltaice… și vastitatea apelor marine. Habitate costiere ale periferiei marine dobrogene, când ajung să fie subacvatice devin parte din ecosistemul Mării Negre. Dar varietatea de organisme care trăiesc în fisurile rocilor, la limita dintre uscat și mare, cărui ecosistem îi aparțin? Nisipuri deltaice uscate și acoperite de stepa dobrogeană aparțin ele Deltei sau Dobrogei? Zonele inundabile ale Dunării, când acoperite de apele fluviale când rămase stepe uscate… specii cu stadii acvatice și terestre sunt și ele “la limită”… Stâncăriile calcaroase ale insulelor Popina și Bisericuța, înconjurate de apele întinse salmastre/ îndulcite ale sistemului lagunar Razelm-Sinoe, arată că întrepătrunderea dintre mare, deltă și uscatul dobrogean prezintă aspecte de interferență ecotonală pe la “margine de Dobrogea”… întrepătrunderi absolut naturale dar greu de integrat în delimitări stabilite de oameni… și cu atât mai puțin de acceptat pentru birocrați; linia graniței actuale dintre România și Bulgaria, care taie peisajul doar din punct de vedere administrativ, este evident o demarcație fără nici un fel de semnificație biologică… și totuși multe abordări naturalistice se auto-limitează pe astfel de linii…

Înainte de interferențele umane, peisajul dobrogean era o uriașă întindere de silvostepe, câmpie stepică cu pâlcuri de arbori și tufărișuri, păduri mai consistente, precum și niște bălți și lacuri din zona fluviatilă și lagune costiere de mică adâncime dar întindere relativ mare. Rare stâncării apar la suprafață ici-colo, cel mai reprezentativ fiind peisajul Munților Măcinului cu uriași de piatră de forme ciudate, dar există și alte stâncării spectaculoase, cum ar fi zona Cheilor Dobrogei cu recifii săi calcaroși, Gura Dobrogei, Canaraua Fetii, Canaralele de la Hârșova șamd. Valori naturale actuale din Dobrogea au o oarecare protecție prin existența Parcului Național Munții Măcinului, a câtorva zeci de minuscule rezervații naturale, a siturilor Natura 2000 de mari suprafețe dar lipsite de conștientizare locală sau delimitare în teren… iar marele spațiu protejat al Rezervației Biosferei Delta Dunării atinge tangențial teritoriul uscatului dobrogean.

Munții Măcin

Ariile protejate dobrogene sunt în diferite situații privind starea lor actuală și trendurile deja instalate. În două decenii de incursiuni dobrogene, după căutarea activă a locurilor exemplificatoare pentru valoarea naturală a acestui peisaj… după nenumărate discuții cu unii dintre cei care au o părere bine fundamentată despre biodiversitatea dobrogeană, se coagulează o oarecare imagine de ansamblu privind esența sălbăticiei de pe aici.

Cariere de piatră în Munții Măcin

Există arii protejate în care se poate spera un viitor rezonabil de bun pentru biodiversitate, cum ar fi Parcul Național Munții Măcin: prin dimensiunea pădurilor de aici, prin accesibilitatea puțin facilă a pantelor stâncoase și situarea în afara zonelor cu aflux turistic devastator, se poate spera ca agresiunea umană să rămână limitată la zonele din vecinătatea traseelor turistice și a carierelor care macină periferia muntelui. Pădurile Măcinului privite de sus, arată grava intervenție silviculturală… patternul dispunerii diferitelor specii arată că suntem departe de o situație naturală sau cvasinaturală.

Cât privește rezervația dunelor de nisip de la Agigea, aici degradarea este evidentă, și situația oarecum lipsită de speranță: un teritoriu redus ca suprafață, cu catacombele cazematelor subterane de beton, înconjurat de gard, cale ferată, sanatoriu șamd, izolat de mare prin infrastructura portuară Agigea-Sud aflată în expansiune, vegetația din “rezervație” a fost puternic ruderalizată, câteva specii mai interesante supraviețuind la limita de a fi înecate de buruienișuri și plante invazive alohtone… pe mici arii plivite pe dune de nisip mai există câteva zeci de exemplare de volbură de nisip… ca un simbol al unei lupte cvasi-pierdute.

Desigur, atenția naturaliștilor este atrasă mai ales de acel “un procent” al Dobrogei care reprezintă totalitatea nestematelor biodiversității acestui ținut: arii protejate mai renumite (Măcin, Hagieni) sau mai puțin cunoscute (Esechioi, Alah Bair), păduri întinse despre care se știe din auzite (Niculițel – Valea Teilor) sau locuri minuscule unde echipe întregi de cercetători au investit uriașe energii pentru a elucida procese ecosistemice necunoscute (peștera Movile). Evident, pot să existe și situații aparte, când elemente valoroase de biodiversitate se situează în afara ecosistemelor naturale sau cvasinaturale, protejate oarecum prin desemnarea de “arii protejate”: un exemplu este cazul gâștelor care vin în stoluri uriașe pe timp de iarnă, stoluri care pot avea mii sau chiar zeci și uneori peste 100.000 de exemplare, incluzând și gâște cu gât roșu… și care se așează să se hrănească pe terenuri cultivate cu cereale, unde sunt împușcate la grămadă de tot felul de imbecili, mulți italieni.

Oameni și cai (mamifere care lucrează pe câmp)

Dacă zbori peste Dobrogea, constați că la ora actuală ea este de fapt un uriaș teren agricol, presărat cu sate răsfirate. Când ceva este devastat, se zice că “a rămas ca în urma lăcustelor”.

Cu ocazia călătoriilor dobrogene terestre sau prin aer, putem observa transformarea incredibilă a peisajului natural, consecinţă a activităţilor umane. Există locuri unde până la linia orizontului nu mai vezi un arbore sau o tufă, doar terenul negru răscolit de arătură, în locul ecosistemelor complexe de silvostepă, stepă, pădure, lacuri şi mlaştini care adăposteau populaţiile a nenumărate specii.

Cultivarea cerealelor pe uriașe suprafețe face ca o mare parte a peisajului să fie lipsit de condiții de existență pentru aproape toate speciile sălbatice, cu excepția unor păsări cum ar fi stolurile de gâște care se pot hrăni în astfel de locuri, în timp de toamnă/ iarnă. Pământul arat adânc, acoperit de lanuri interminabile și uniforme, prezintă ceva atracție la momentul aratului pentru câțiva pescăruși, ciori și berze, iar după recoltare este colindat de stoluri de păsări granivore, dar asta nu prea schimbă realitatea că de fapt aria este un uriaș deșert antropic.

Zonele care sunt relativ naturale, păduri și stepe, silvostepe, stâncării, lacuri și mlaștini, cursuri de ape, au ajuns să fie mai mult excepția de la regula peisajului antropizat/ banalizat. Prezența umană multimilenară a dus la transformarea peisajului, încât acum doar probabil că 1% din teritoriul dobrogean prezintă caractere naturale sau cvasinaturale… iar “restul” de 99% a suprafeței este ocupat de zone locuite, infrastructură și mai cu seamă monoculturi agricole… terenuri arate și cultivate cu porumb, grâu, secară, floarea soarelui, rapiță șamd. Se pot vedea plantații de viță de vie, atât actuale cât și dealuri terasate cândva, acum acoperite de zone înierbate ori tufărișuri uscate.

Există pe aici “o bogăție” de peisaje rurale ruderalizate, cu măgari păscând printre ciulini, turme de capre, vite și oi păzite de ciobani și câini uitați de lume. Animale domesticite pasc pe terenuri agricole, pe lângă ape sau prin tufărișuri, prin stepe și chiar prin pădurile dobrogene.

Stilul de viață bazat pe creșterea acestor animale este încă puternic răspândit în peisajul rural arhaic al cărui stil de viață pare că nu are nici o legătură cu lumea postmodernă. Cât timp stocurile de animale domestice scoase la păscut nu sunt exagerat de mari, prezența lor nu afectează dramatic biodiversitatea acestor locuri, dar câinii de la stâne pot să hăituiască sălbăticiunile…

Iarba cea mai bună păscută de animale domesticite face ca ierbivore sălbatice prezente încă în peisaj să fie constrânse “să se mulțumească” cu locuri mai marginale și mai puțin favorabile supraviețuirii.

O vastă câmpie cu soluri formate preponderent pe loess, uneori cu râpe unde devine vizibilă secțiunea și “structura locului”… Dacă privești de sus aceste râpe de loess, cu morfologie mai simplă sau mai ramificate, vezi că ele acționează ca niște “refugii pentru natură”, de multe ori ele fiind zone sălbatice înconjurate de un peisaj al monoculturilor agricole.

Până și o simplă movilă (tumul), amintire funerară a unor căpetenii din populațiile care cândva hoinăreau prin stepa dobrogeană, poate să fie o mică insulă de vegetație naturală populată de animale ce-și găsesc un infinitezimal refugiu în peisaj… dar acestă mică pată de habitat, acesta “piatră de pășire” poate reprezenta diferența între existență sau dispariție pentru o populație, o metapopulație, poate chiar o specie endemică… necunoscută de incipienta noastră știință.

Interesant este cursul meandrat–adâncit al unor cursuri de ape ce străbat peisajul arid… Spre exemplu în Cheile Dobrogei, printre pereții calcaroși care mărginesc un teren aplatizat, o adâncitură meandrată este traseul unui nesemnificativ fir de apă, scurgere de-abia existentă în comparație cu dimensiunea văii… Acest pattern al cursurilor sinuoase dezvoltate pe câmpii aluvionare mărginite de versanți de stâncă este destul de răspândit în peisajul dobrogean.

Survolezi Dobrogea şi admiri întinderea aproape netedă de sub tine, zonă care deși puternic antropizată, are încă atâtea și atâtea comori naturale încât atrage permanent spre descoperire şi strigă pentru ocrotire. Vezi de sus stepele pârjolite, pădurile insulare ca oaze umbroase, mlaştini ca insule de umezeală dătătoare de viață. În nord-vest apar Munţii Măcinului, munţi hercinici tociţi de eroziunea derulată în enorma perioadă scursă de la formarea lor; este de necontestat frumuseţea peisajului ca şi valoarea speciilor relictare care şi-au găsit aici un refugiu în singurele văi mai reci, mai umede şi mai umbroase în căldura înăbuşitoare a verilor dobrogene. În stepe şi silvostepe uscate, de-a lungul Dunării şi în stufărişurile dinspre Deltă, ca şi în apele costiere ale Mării Negre o diversitate exuberantă de organisme a reuşit să se menţină în comunităţi ale căror importanţă este eventual înțeleasă de naturaliști… oameni care trebuie să le prezinte și celor care încă nu conștientizează stringența protejării lor. Cu aceste fiinţe sălbatice trebuie să găsim o cale de coexistenţă. Nu este vorba doar de dreptul lor de a trăi, nu este vorba de interesul savantului de a păstra exemple de organisme într-un muzeu viu, nu este vorba de un dar pe care omul îl face naturii. Este vorba pur şi simplu de supravieţuirea noastră îndelungată, care nu este posibilă în zone degradate, fără ecosisteme funcţionale, care ne asigură stabilitate climatică, apă curată, oxigen, resurse diversificate de hrană şi liniştea unei plimbări în natură, sentimentul înălţător al contemplării lumii vii ai cărei parte suntem şi noi.

Cetatea Enisala

Urme de existență umană dobrogeană preistorică sunt variate, emblematică fiind statueta Gânditorului de la Hamangia (neolitic). Diferite valuri de cucerire s-au succedat pe parcursul secolelor multe… sciți, perși, greci, romani, carpi, goți și ostrogoți, bulgari, otomani, ruși se căsăpeau reciproc pentru a deține un petec de pământ pe care să trăiască… pe care să îl exploateze. Acum avem o populație amestecată de valurile timpului… ruine de cetăți grecești si fortificații romane ale teritoriului numit cândva Scitia Minor, moschei musulmane încă utilizate de turci și tătari, case cu albastre porți și garduri ale rușilor lipoveni, urme ale grecilor, bulgarilor, ucrainienilor șamd, și prezența mai recentă dar masivă (acum 91%) a românilor proveniți din masiva colonizare începută pe la sfârșitul secolului 19… plecarea bulgarilor în Bulgaria, plecarea masivă a turcilor către Turcia lui Ataturk… arată cât de multe au fost și sunt în schimbare… nimic nou sub Soare… doar o forfotă a oamenilor.

Canalul Dunăre – Marea Neagră, o tăietură betonată rectilinie realizată între 1949-1984, este un loc unde mulți intelectuali au fost distruși voit, exterminți de regimul care nu suporta libertatea de gândire și de exprimare, nici apartenența la elite reale, minorități entice sau religioase. Acum, canalul taie toată Dobrogea de la vest la est, fiind o barieră pentru organismele care nu pot să îl traverseze… o linie de demarcație care poate va avea cândva și efecte negative asupra viabilității metapopulațiilor diferitelor specii… dar acestea sunt deja atât de agresate de utilizarea terenului pentru agricultură, încât asta este problema lor cea mai mică… fiind deja constrânse la infinitezimale arii naturale (multe desemnate pe hârtie ca fiind “arii protejate”)… ceva naturalețe încă persistentă în peisaj.

Zona costieră dobrogeană prezintă faleze de loess (și uneori calcare)… înălțimea maximă a acestora fiind pe la 40 de m, dar în general cam 15 m… plaje și cordoane de nisip, și are un aspect dantelat prin succesiunea de golfuri și capuri/ promontorii. Litoralul româneasc de doar 245 km lungime, este expus la o presiune umană crescută pentru a asigura “accesul la mare” a unei populații de cca 20 milioane de locuitori… dintre care cca 1 milion de turiști ajung anual pe aceste plaje…. Partea deltaică a zonei costiere a rămas relativ naturală, cu mici excepții, însă dinspre Capul Midia la sud până la granița cu Bulgaria, litoralul este în mare parte acoperit de infrastructură urbană și mai ales turistică, cca 250 de hoteluri (în 2010), parcări, terase șamd, ceea ce face ca ecosistemele naturale să fie total eradicate, sau eventual să se păstreze mici suprafețe mai naturale, cum ar fi cele din zona falezelor de la Vama Veche – 2 Mai, zona Mlaștina Hergheliei de la Mangalia, ori dunele de nisip de la Agigea… deja puternic ruderalizate.

Casinoul de la Constanța

Cum dispare Natura? Fosta mlaștină Comorova este transformată în lacuri de agrement printre hotelurile de pe la Neptun/ Olimp, fosta pădure Comorova are rămășițe sub formă de parcuri de distracție străbătute de alei… Lacul Mangalia, inițial un liman fluvio-marin, a fost deschis către mare prin tăierea cordonului de nisip litoral, iar acum adăpostește vapoare, partea din amonte fiind separată sub numele de lacul Hagieni… iar vecinătatea acestuia are pompe de extragere a apei pentru Mangalia șamd.

Forfota orașului portuar Constanța (Tomisul antic), cu vapoare de mare tonaj care alunecă spre mare sau se apropie dinspre larg… extinsa zonă urbanizată… Șirul de stațiuni turistice dezvoltate în secolul 20, supraaglomerate din Mamaia până la sud de Mangalia și presiunea dezvoltatorilor de a înainta către Deltă… luxul unora dintre hotelurile de pe la Mamaia situate pe cordonul de nisip dintre lacul Siutghiol și mare…

Au mai fost dezvoltate… infrastructura energetică a centralei nucleare Cernavodă, parcuri de eoliene care căsăpesc păsările în migrație, astfel că prezența umană “modernă” este devastatoare pentru ceea ce a mai rămas din Natură. Populația județelor Constanța și Tulcea în 2002 a fost de 970.000 de locuitori, din care doar o mică parte, cca 15.000 de oameni sunt în afara Dobrogei continentale, în teritoriul zonelor umede deltaice. Se și vede rezultatul…

Te poți întreba, dacă este un așa de mare dezastru pentru natură, ce mai caută oare naturalistul în Dobrogea? Iar răspunsul ar putea să fie: naturalistul caută minunile. Pentru un potențial nou vizitator al valorilor naturale ale Dobrogei, situația nu pare foarte promițătoare. În afara marilor artere, o sumedenie de drumuri sparte sau desfundate care necesită mașini de teren serioase, praf care intră “pe-oriunde”, lipsa semnalizărilor de căi de acces, localnici care rareori au habar de existența ariei protejate, sunt aspecte care pot tempera avântul “explorărilor”. Desigur, aceste situații de “capăt de lume” au contribuit și la păstrarea naturaleții unor zone aflate în locuri puțin-umblate, unde seara mistreții ies liniștiți la margine de pădure, unde șacalii se perindă prin stepe aparent-nemărginite, peisaje peste care acvile aparținând unor specii rare se rotesc jucându-se prin curenții de aer. Naturalistul caută să vadă și să înțeleagă acele bijuterii naturale, habitatele nealterate de oameni, acele locuri care sunt populate de plante stepice și păduri xerofile, stâncăriile cu flori și fluturi, paradisul reptilian și raritățile ornitologice… ceea ce altundeva nu poate fi văzut! Doar în ceea ce se mai păstrează din Dobrogea Naturală. Stepe cu arome de pelin, țestoase de uscat ce se plimbă agale printre ierburi și tufe, acvile și hereți, spectaculoase râpe și “canioane” în loess, păduri de stejari xerofili scunzi și cârciți invadați uneori de liane… pâlcuri de bujori cu flori roșii în luna mai, sunetul metalic strident al cicadelor în înăbușitore călduri de vară… cârduri de gâște sălbatice pe timp de iarnă… oricând faci o vizită ai ceva spectaculos și interesant de observat. Dacă ai interesul să vezi, ai dorința de a cunoaște, și capacitatea intelectuală de a înțelege…

© dr. Peter Lengyel

Acest articol a fost preluat de pe blogul dr. Peter Lengyel. Puteţi vedea mai multe imagini cu Dobrogea realizate din avion aici.

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

 


31 de comentarii

  1. Articolul este deosebit – deopotriva prin latura sa documentara cat si cea literara.

    Multi romani nu stiu pe ce lume traiesc …

    Ar trebui facuta mult mai multa informare in acest sens, cu precadere in scoli, de timpuriu, la copii, de cand sunt mici, sa poata constientiza cat de “bogati” sunt cu adevarat, pentru ca numai ei vor putea impiedica dezastrul odios inceput in anii “Constructiei Socialiste” si care poate va ajunge chiar la apogeu in societatea actuala, orbita numai de goana dupa bani si lipsita de cele mai elementare scrupule.

    Halleluia, “Desteapta-te Romane!”

  2. Pingback: FOTO Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

  3. Pingback: FOTO Excursie cu barca pe canalele Deltei

  4. Pingback: FOTO Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş

  5. Pingback: FOTO Festivalul Antic și Medieval – Aeternus Maramorosiensis 2011 | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: FOTO Rezervaţia Allah Bahir – Dobrogea | TOTB.ro - Think Outside the Box

  7. Pingback: România sălbatică. Parcul Naţional Călimani | TOTB.ro - Think Outside the Box

  8. Pingback: FOTO Dunele marine de la Agigea | TOTB.ro - Think Outside the Box

  9. Pingback: FOTO Pădurea Hagieni – Dobrogea | TOTB.ro - Think Outside the Box

  10. Pingback: FOTO Lacul Techirghiol, cu totul altfel decât în cărțile poștale | TOTB.ro - Think Outside the Box

  11. Pingback: Fotograful sălbatic | TOTB.ro - Think Outside the Box

  12. Pingback: FOTO Grindul Chituc – Sălbăticia care va intra pe mâna dezvoltării turistice | TOTB.ro - Think Outside the Box

  13. Pingback: FOTO Parcul Național Munții Măcinului. 50% din specii pe 1% din suprafața României | TOTB.ro - Think Outside the Box

  14. Pingback: FOTO Pădurea Babadag: Biodiversitatea de la balcanic, la submediteranean | TOTB.ro - Think Outside the Box

  15. Pingback: FOTO Cheile Dobrogei: Acolo unde peisajul împlinește aproape 2 miliarde de ani | TOTB.ro - Think Outside the Box

  16. Pingback: FOTO Parcul Naţional Gauja – Letonia | TOTB.ro - Think Outside the Box

  17. Pingback: Parcul Natural Usedom – Germania | TOTB.ro - Think Outside the Box

  18. Pingback: FOTO Rezervația Biosferei Urdaibai – Spania | TOTB.ro - Think Outside the Box

  19. Pingback: FOTO Peștera Gheţarul de la Scărişoara | TOTB.ro - Think Outside the Box

  20. Pingback: FOTO Parcul Naţional Triglav – Slovenia: Un paradis european | TOTB.ro - Think Outside the Box

  21. Pingback: FOTO Parcul Natural Roussenski Lom – Bulgaria | TOTB.ro - Think Outside the Box

  22. Pingback: FOTO Parcul Natural Mazurski – Polonia | TOTB.ro - Think Outside the Box

  23. Pingback: Plăcerea de a fotografia în Natură | TOTB.ro - Think Outside the Box

  24. Pingback: În zbor cu vulturii: Parcul Natural Torcal de Antequera – Andalusia – Spania | TOTB.ro - Think Outside the Box

  25. Pingback: FOTO Plimbarea de sâmbătă: Rezervaţia Naturală Râpa Roşie | TOTB.ro - Think Outside the Box

  26. Pingback: FOTO Plimbarea de sâmbătă: Iezerul Mare – Munţii Igniş | TOTB.ro - Think Outside the Box

  27. Pingback: FOTO Plimbarea de sâmbătă: Munţii Ţibleş | TOTB.ro - Think Outside the Box

  28. Pingback: FOTO Detunatele, spectacolul stâncos din Apuseni | TOTB.ro - Think Outside the Box

  29. Pingback: FOTO Plimbarea de sâmbătă: Situl Ramsar Suhaia | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger